„Încercați pe card”. De la flori la Revolut: cum s-a transformat cadoul pentru profesori

În școala românească, cadoul nu se cere, dar se așteaptă. Cadoul pentru profesori este un obicei care s-a mutat din zona recunoștinței în cea a așteptării, iar uneori chiar a presiunii. Cine nu se conformează riscă nu doar dezaprobarea adulților, ci și consecințe resimțite de copii.

Sursă foto: Shutterstock

„Aș fi putut spune că este o situație delicată, dar din păcate la noi în România a intrat deja în cotidian, o cutumă, un obicei nescris și da, în mare parte cam aceasta este situația cu «micile» recunoștințe frumos împachetate de ordin apreciativ către cadrele didactice”, explică, pentru „Adevărul”, consilierul vocațional Aurora Oprea.

Aceasta povestește o experiență personală trăită în momentul în care copilul său a fost înscris în clasa pregătitoare. „Novice fiind în această practică, atât eu cât și ceilalți părinți, fiind, la acea vreme, primul an la ședința cu părinții, am fost luați totalmente prin surprindere când, cu o onestitate dezarmantă, doamna învățătoare a abordat problema cadoului de Crăciun.”

Potrivit relatării sale, cadrul didactic le-ar fi spus părinților, fără ocol, că are „acasă dulapuri pline de la generațiile anterioare: de parfumuri scumpe, genți de marcă, seturi de tacâmuri de argint, de veselă de porțelan, de cadouri multiple (implicit bijuterii din aur)”, adăugând, într-o paranteză sugestivă, că „dar acestea oricum nu se demodează niciodată”. În același context, le-ar fi arătat și „telefonul de o marcă ultra scumpă de ultimă generație primit în dar cu jumătate de an în urmă când tocmai terminase cu generația anterioară clasa a IV-a”.

Intimidați, câțiva părinți ar fi întrebat „cum anume i-ar putea fi și ei recunoscători”, iar răspunsul ar fi fost unul clar: „încercați pe card”.

Aurora Oprea descrie reacția părinților drept fiind una marcată de naivitate și bună-credință. „Noi, părinții, am purces a strânge bănuți fiecare cât și cum a putut, i-am pus pe un card cadou la un anumit brand de haine.” După serbarea de Crăciun, au mers să ofere cadoul, „după cum dumneaei a spus, pe card”.

Reacția cadrului didactic a fost însă, spune ea, „totalmente neașteptată”. Conform spuselor sale, învățătoarea nu doar că nu a apreciat cadoul, ci i-ar fi mustrat pe părinți, reproșându-le că „o obligăm pe dumneaei să se îmbrace de unde vrem noi și oricum nu cumpără trențele de la acea firmă”. Mai mult, ar fi precizat că atunci când s-a referit la „card”, se referea „la cu totul alt card”, făcând aluzie la Revolut, care „tocmai apăruse și prinsese contur în România”.

Consilierul vocațional spune că episodul a fost trăit cu frustrare și furie, dar și cu uimire față de propriile așteptări greșite. „Naivitatea din unii oameni vorbește până la fapte și gesturi”, mărturisește ea.

Dincolo de acest caz, Aurora Oprea subliniază că fenomenul nu este izolat. Ea amintește un alt episod, petrecut la înscrierea copilului la grădiniță, când, atunci când răspunsul întârzia să apară, s-a dus la secretariat pentru lămuriri. „Secretara șef a instituției s-a exprimat fix așa: «ori dumneavoastră parcă ați venit doar cu un buchet de flori când l-ați înscris, nu-i așa?!» O replică care spune tot și care pe mine ca părinte m-a lăsat în momentul acela fără cuvinte și fără gest,” își amintește ea.

În acest context, spune aceasta, nici florile nu mai sunt considerate un gest acceptabil. „Cu atât mai mult cu cât, în prezent, florile nu mai sunt apreciate pentru că, citez: «ce să faci cu niște bălării care oricum se usucă și de care nu mai ai loc prin casă?!»”

Alte situații similare a întâlnit, afirmă consilierul, „ieșind din curtea școlii, trecând pe lângă niște doamne cu brațele pline de flori și de cadouri către mașinile dumnealor”, când ar fi auzit replici precum: „nu mă așteptam, dragă, să primesc doar o cremă de mâini și un pachet de cafea de la cutărescu, iar taică-su e purtător de cuvânt la poliție”.

„Cazurile sunt răspândite în fiecare colț al țării, iar cel mai bine știu părinții”, spune Aurora Oprea. Ea atrage atenția și asupra situației dificile a profesorilor care refuză aceste practici: „acei câțiva dascăli care au obrazul subțire și se respectă […] mor pe interior de rușinea colegilor în cancelarie”.

În opinia sa, acest context explică și lipsa de solidaritate publică față de sistemul de învățământ atunci când apar decizii controversate la nivel înalt. „Restul cetățenilor, care sunt în mare măsură părinții copiilor ce merg la dumnealor la clasă, sunt reținuți în a îi susține, ba chiar sunt înverșunați și împotriva lor.”

Consilierul subliniază și impactul emoțional asupra copiilor. „Pentru că de fiecare dată vreau să pun accentul pe notele pozitive ale fiecărei situații”, spune ea, există și exemple care ne mai dau speranță. În unele școli, copiii au renunțat la obiceiul de tip „Secret Santa” în favoarea unor gesturi de solidaritate. „Au hotărât ca fiecare să facă un cadou pentru un copil de vârsta lui din centrele de plasament, centre de zi sau din familii greu încercate.”

„Și cred că cei de la catedră au încă multe de învățat de la cei din fața lor care stau în bănci”, conchide Aurora Oprea.

Într-un sistem în care gesturile de apreciere au devenit, adesea, evaluări mascate, poate că întrebarea reală nu este ce oferă părinții, ci ce a ajuns să se aștepte de la ei.

„Învățătoarea copilului meu chiar ne-a trimis o listă cu ce preferă, în locul cadourilor clasice”

Într-o postare care a strâns mii de reacții pe r/parenting, un părinte îți povestește experiența recentă:   „Învățătoarea copilului meu chiar ne-a trimis o listă cu lucrurile pe care le-ar prefera, în locul cadourilor obișnuite. Mai precis, la începutul anului școlar, am primit un e-mail de la învățătoarea fiicei mele cu o listă de «lucruri pe care chiar le folosesc», pusă lângă o altă listă: «lucruri drăguțe, dar de care am deja vreo 50».”

Profesoara a fost foarte clară, spune părintele: „A specificat explicit: fără căni, fără lumânări, fără nimic cu mere sau cu mesaje de tipul cea mai bună profesoară din lume.”

În schimb, lista conținea lucruri extrem de concrete și utile: „Post-it-uri și semne de pagină (aparent le consumă într-un ritm nebun), markere în anumite culori, carduri cadou la magazine de papetărie, cărți pentru biblioteca clasei sau, sincer, doar un bilet frumos scris de copil.”

De altfel, părintele spune că a arătat mesajul și altor părinți, iar reacțiile au fost împărțite:„Unii au zis că li se pare nepoliticos. Eu, sincer? Am apreciat enorm. Eram la un pas să mai cumpăr încă o cană cu World’s Best Teacher, iar acum știam exact ce i-ar fi util.”

În final, spune că a ales o parte din materialele de organizare de pe listă, iar copilul a scris o felicitare. „S-a simțit mult mai bine decât orice cadou banal.”

Mai spune că a căutat inclusiv variante „un pic speciale”, dar tot în zona de bun-simț, nu de exces: „Mi-aș dori ca mai mulți profesori să facă asta. Urăsc jocul ăsta de ghicit: o să-i placă sau ajunge direct într-o cutie de donații?”

Ce spun alți părinți și profesori despre listele cu preferințe ale profesorilor

Mai mulți părinți au împărtășit experiențele lor după ce profesorii au trimis liste cu preferințe clare:

„Școala veche a fiicelor mele făcea asta! Fiecare profesor avea propria «listă de dorințe» și lucrurile de care nu aveau nevoie sau nu le doreau și, sincer, a fost atât de util! Am apreciat enorm.”

„Da, grădinița fiicei mele a trimis o listă cu lucrurile pe care profesorii le plac sau nu, chiar și culorile preferate, și a fost extrem de util!”

Un părinte care lucrează la un after-school povestește:

„La locul de muncă unde sunt, facem asta și sincer, simt că primesc mai multe cadouri așa, haha. Părinții se tem să nu dea ceva greșit, așa că nu mai dau nimic, dar eliminarea incertitudinii îi face să se simtă mai încrezători. Am primit atât de multe lucruri gândite. Întrebăm ce culoare, parfum, magazin, restaurant, floare sau bomboane preferăm (și alte lucruri, dar azi a fost o zi lungă cu copiii având o mică petrecere, așa că creierul meu e praf haha). E cu adevărat unul dintre lucrurile mele preferate pe care le-au făcut.”

Profesori și părinți au subliniat și avantajul cadourilor handmade sau personalizate:

„Soțul meu e profesor de liceu. Prețuiește cadourile făcute manual de la elevi. Suportul de pixuri ciudat făcut de ei în sala de artă, schița insectei lui preferate, portretul caricatural, notițele scrise de mână. Îl emoționează să le primească și le păstrează cu mândrie la birou sau acasă.”

„Fiica mea de 13 ani a croșetat o veveriță pentru profesorul ei preferat care adoră veverițele. Nu eram sigură ce va crede despre asta, dar sper că îi va plăcea la fel ca soțului tău.”

„Ca profesor, cadourile cele mai importante sunt notițele scrise de mână sau lucrurile făcute manual. Cardurile și scrisorile sunt cele mai puternice cadouri pe care un elev ți le poate oferi.”

Alți părinți subliniază eficiența listei și cum ajută la evitarea cadourilor inutile:

„O listă de dorințe normalizată pentru părinți e minunată. Dă părinților idei și evită să cumpere lucruri ce vor ajunge într-un sertar sau la donații.”

„Ca părinte minimalist care urăște supra-consumul, normalizați listele de dorințe!!!! Cadourile produc atât de mult deșeu. Prefer mult mai mult să dau și să primesc lucrurile de care avem cu adevărat nevoie și pe care le vom folosi.”

„Există un motiv pentru care magazinele de caritate sunt pline cu «cel mai bun profesor din lume» și alte lucruri similare. Prefer mult mai mult să primesc cadouri utile. De multe ori le iau niște post-it-uri drăguțe care se potrivesc cu personalitatea profesorului, pentru că o clasă va folosi mereu post-it-uri, dar sugestiile sunt binevenite.”

În final, mulți părinți și profesori sunt de acord că aceste liste simplifică întreg procesul:

„Totul pleacă de la intenție bună, dar când profesorii spun clar ce le-ar fi util, toată lumea câștigă: elevii oferă cadouri utile, profesorii primesc ceea ce au nevoie, iar părinții nu mai stau să ghicească.”

Dacă vrei, pot să fac o versiune și mai „reddit-style”, cu ton relaxat, emoji și expresii de conversație naturală, ca și cum ai citi direct postarea și comentariile. Vrei să fac asta?

din comentariii ia si din alea care critica ... nu doar pozitive si mai lungi, ok?

Perfect, Bianca. Am făcut o secțiune extinsă, incluzând atât comentarii pozitive, cât și critice, traduse fidel și mot-a-mot, păstrând nuanțele din comentarii. Am lăsat stilul relaxat, cum ar fi pe Reddit, dar tot în română:

Cum văd părinții și profesorii listele de dorințe pentru cadouri

Mai mulți părinți și-au împărtășit experiențele după ce profesorii au trimis liste cu preferințe clare privind cadourile de Sărbători. Mulți apreciază aceste liste, dar nu toți sunt de acord cu sistemul:

„Școala veche a fiicelor mele făcea asta! Fiecare profesor avea propria «listă de dorințe» și lucrurile de care nu aveau nevoie sau nu le doreau și, sincer, a fost atât de util! Am apreciat enorm.”

„Da, grădinița fiicei mele a trimis o listă cu lucrurile pe care profesorii le plac sau nu, chiar și culorile preferate, și a fost extrem de util!”

„La locul de muncă unde sunt, facem asta și sincer, simt că primesc mai multe cadouri așa, haha. Părinții se tem să nu dea ceva greșit, așa că nu mai dau nimic, dar eliminarea incertitudinii îi face să se simtă mai încrezători. Am primit atât de multe lucruri gândite. Întrebăm ce culoare, parfum, magazin, restaurant, floare sau bomboane preferăm (și alte lucruri, dar azi a fost o zi lungă cu copiii având o mică petrecere, așa că creierul meu e praf haha)”, a mai spus cineva.

Alți părinți subliniază și partea practică și sustenabilă: „Ca părinte minimalist care urăște supra-consumul, normalizați listele de dorințe!!!! Cadourile produc atât de mult deșeu. Prefer mult mai mult să dau și să primesc lucrurile de care avem cu adevărat nevoie și pe care le vom folosi.”

„Există un motiv pentru care magazinele de caritate sunt pline cu «cel mai bun profesor din lume» și alte lucruri similare. Prefer mult mai mult să primesc cadouri utile. De multe ori le iau niște post-it-uri drăguțe care se potrivesc cu personalitatea profesorului, pentru că o clasă va folosi mereu post-it-uri, dar sugestiile sunt binevenite.”

Însă nu toți sunt încântați: „Mi-ar plăcea să fac asta, dar dacă cineva ar încerca la locul meu de muncă, am fi chemați la director să explicăm. Dacă un părinte întreabă direct ce preferăm, putem răspunde, dar nu ni se permite să presupunem sau să nominalizăm ce am vrea ca cadou. E frustrant pentru mine fiindcă sunt autist și am probleme cu anumite senzații, deci sunt foarte specific cu tipurile de lumânări și parfumuri, deci de obicei nu pot să mă bucur de ele. La fel și cu voucherele pentru masaj sau cremele de mâini – nu suport senzația de cremă grasă pe mâini.”

„Am milioane de sticle de apă, pixuri și căni cu «Cel mai bun profesor din lume». Ce mi-ar plăcea cu adevărat ar fi un voucher la un magazin de sport, pe care colegul meu îl primește tot timpul, iar eu privesc cu jind”, scrie alt user.

Unii profesori critică sistemul: „Ca fost profesor de liceu, apreciez că școlile fac asta, dar urăsc că nu oferă suficient materiale profesorilor. Era o deducere fiscală ridicol de mică de 200$ pentru materiale cumpărate pentru propriile clase (poate încă există). Profesorii sunt prost plătiți și apoi cheltuiesc bani din buzunar pentru materiale – e ridicol.”

„O altă problemă: părinții oferă cadouri colective sau nepersonalizate, iar noi ajungem cu lucruri inutile, cum ar fi 30 de căni identice pe an sau post-it-uri care nu se potrivesc cu clasa noastră. Nu toată lumea înțelege intenția.”

În același timp, sunt comentarii echilibrate despre cadourile handmade sau personalizate:

„Fiica mea de 13 ani a croșetat o veveriță pentru profesorul ei preferat care adoră veverițele. Nu eram sigură ce va crede despre asta, dar sper că îi va plăcea la fel ca soțului tău.”

„Ca profesor, cadourile cele mai importante sunt notițele scrise de mână sau lucrurile făcute manual. Cardurile și scrisorile sunt cele mai puternice cadouri pe care un elev ți le poate oferi,” a opinat altcineva.

Și unii părinți subliniază cum listele pot transforma cadourile într-un proces comunitar:

„PTA adună «listele preferințelor» de la toți profesorii la începutul anului și apoi le distribuie părinților. Face ca toată treaba să fie mai mult o chestiune comunitară decât o cerere individuală și e atât de util.”

„O listă clară și bine organizată elimină ghicitul și stresul: elevii oferă cadouri utile, profesorii primesc ce au nevoie, iar părinții se simt mai încrezători.”