Exclusiv Cum va arăta 2026, potrivit astrologiei indiene. Rodica Purniche explică ce urmează

0
Publicat:

Într-un interviu acordat „Adevărul”, Rodica Purniche, specialistă în astrologie indiană și autoare publicată în cadrul Editurii For You, explică ce ne rezervă anul 2026. Pentru a înțelege corect previziunile sale, este utilă o scurtă introducere în principiile astrologiei siderale indiene.

horoscop
Sursă foto: Shutterstock

Astrologia siderală diferă deopotrivă de astrologia tropicală, de astrologia elenistică și de astrologia chineză, și, de aceea, nu trebuie confundată cu nici una dintre ele. Deși toate au la bază constelațiile zodiacale, fiecare dintre acestea are alte „instrumente”.

Diferența dintre astrologia tropicală, după cum explică Rodica Purniche, cunoscută și sub numele de astrologie occidentală sau vestică (pentru că se practică în Occident, în partea de Vest a lumii), și astrologia siderală (pentru care astrologia indiană este de referință), constă în aceea că astrologia siderală este „în urma” astrologiei tropicale cu 24 de grade pentru secolul XX și cu 25 de grade pentru secolul XXI.

„De asemenea, cercul zodiacal nu este împărțit doar în 12 constelații de 30º pe care Soarele le străbate rând pe rând în fiecare an, ci, totodată, și în 27 de constelații mici, de 13º20' pe care Luna le tranzitează lunar, an de an. Foarte complexe ca informație și numite Nakshatre, ele completează informația oferită de constelațiile zodiacale”, mai spune ea.

Diferența majoră, potrivit declarațiilor sale, este însă cea dată de intrarea Soarelui în aceste constelații zodiacale. „Dacă, în astrologia tropicală, Soarele intră în Semnul zodiacal Berbec la 20/21 martie, și în Semnul zodiacal Capricorn la data de 20/21 decembrie, în astrologia siderală el intră în Constelația zodiacală Berbec la 13/14 aprilie și în Constelația Capricorn la data de 14 ianuarie. Ca să ne rezumăm doar la această modestă distincție. În cărțile pe care deja le-am publicat am explicat pe larg toate diferențele dintre aceste două sisteme astrologice”.

Răspunsurile la întrebările noastre au fost date în conformitate cu astrograma întocmită pentru 01.01.2026, 7h52 (+2h00 GMT), București, la momentul răsăritului, respectând ora oficială a României. „Deoarece Lagna/Ascendentul momentului este pe constelația Săgetător, ordinea constelațiilor zodiacale o vom la în considerare de la Săgetător și nu de la Berbec”, susține specialista.

Adevarul: Cum ați caracteriza energia generală a anului 2026 din perspectiva astrologică?

Rodica Purniche: 2026 vine, ca orice nou an, cu multe și bune, și mai puțin bune, fiindcă toți trebuie să creștem în sufletul nostru și prin efortul de a ne maturiza, și prin răsplata bine-meritată a faptelor noastre bune. În astrologia indiană, predicțiile noului an se fac ținând cont de Nakshatra (constelația mică, lunară, de 13º20') în care se află Luna la momentul răsăritului, în dimineața Anului Nou. Deoarece noi sărbătorim Anul Nou pe 1 ianuarie, vom lua în considerare Luna aflată în constelația zodiacală Taur, guvernată de Venus, în Nakshatra Rohini (guvernată de Lună). Numele acestei Nakshatre înseamnă „Steaua ascensiunii”. Energia ei susține creșterea, dezvoltarea și creativitatea la toate nivelurile, fiind caracterizată de frumusețe, abundență, fertilitate dar, totodată, și de intoleranță a limitelor.

Lagna (Ascendentul) la momentul răsăritului se află în constelația zodiacală (sau solară) Săgetător (guvernată de Jupiter, încă în mișcare retrogradă aparentă pe 1 ianuarie), în Nakshatra (constelația lunară) Purva Ashadha (guvernată de Venus), „Steaua de neînvins” sau „Cel invincibil”. Energia ei susține caritatea și generozitatea, demnitatea, faima, fiind caracterizată de o mare putere de purificare fizică, afectivă și mentală.

Am menționat aici doar aspectele cele mai importante ale celor două Naksatre. Conform lor, anul 2026 ar trebui să fie un an al abundenței pe toate planurile, dar Luna este într-o constelație de expresie a Elementului subtil Pământ (constelația Taur) iar Venus este într-o constelație de expresie a Elementului subtil Foc (constelația Săgetător), considerate Elemente incompatibile. Combinația este specifică marilor transformări care se produc atunci când o epocă, o situație, o persoană sau un lucru „îmbătrânește” sau se învechește sau nu mai produce nimic necesar ori folositor evoluției rasei umane. În plus, cele două constelații, Taur și Săgetător, se află la 150º distanță unul de altul, aspect cunoscut sub numele de inconjuncție. Prezent într-o astrogramă, el indică momente, comportamente, atitudini sau chiar oameni de genul „totul sau nimic”, cu o foarte mare forță transformatoare, specifică momentelor semnificative din istoria societății umane, când totul trebuie reconsiderat pentru a se trece la o nouă etapă existențială.

Jupiter (în mișcare retrogradă aparentă), stăpânul constelației Săgetător, se află în propria sa Nakshatră, Punarvasu sau „Steaua înnoirii”, dar în constelația Gemeni, constelație unde nu îi place și care nu îl favorizează deloc, și unde, conform astrologiei indiene, el are o mare limitare în manifestările și susținerile sale. Dar chiar și așa, faptul că el aspectează sau „privește” direct în Casa 1, înseamnă o ocrotire permanentă a valorilor acestei Case. Dincolo de tot ce reprezintă în viața noastră fizică, din punct de vedere spiritual Jupiter indică învățătorul, profesorul, mentorul ghidul spiritual, călăuza de care avem permanent nevoie ca să învățăm și să evoluăm, și chiar domeniul de viață în care Dumnezeu se va manifesta direct, fie în mod evident, fie într-un mod mai discret.

Atât Venus cât și Jupiter sunt considerați benefici, dar ei nu sunt deloc prieteni. La modul general, ei reprezintă valorile materiale, relaționale, artistice și estetice (Venus) și valorile științifice, medicale, religioase, morale și spirituale (Jupiter) care, într-un fel sau altul, vor ocupa și scena, și fundalul acestui an, într-o manieră extrem de dinamică.

Dacă ne rezumăm doar la atât, putem spune că anul 2026 poate fi considerat deopotrivă competiție și complementaritate între cele două tipuri de valori. Dar în egală măsură și pentru ambele valori, care poate lua multe forme. Astfel, unii oameni vor face eforturi să-și asigure valorile materiale necesare traiului zilnic. Alții vor investi valori materiale pentru proiecte artistice, științifice sau spirituale. Alții, care sunt în foarte mare impas material și financiar, vor descoperi sau re-evalua valorile culturale, educaționale și spirituale, ca pârghii de bază ale existenței umane. În această colaborare a valorilor unele cu altele, putem fi descurajați sau optimiști, indulgenți, suficienți sau habotnici, sau, dimpotrivă, cumpătați și precauți, sau să folosim diverse strategii de reușită sau de supraviețuire. Cert este însă că valorile noastre, de la cele mai banale la cele mai elevate ne vor umple viața nu ca noi să le ierarhizăm, ci ca să descoperim că, pentru fiecare dintre noi, valorile au o importanță majoră, deoarece ele ne definesc afectiv, moral, profesional, relațional și evolutiv, că fiecare este foarte importantă și că ele nu pot fi ierarhizate.

Sigur, vor fi și valori care nu-și mai au locul în zilele noastre, vor ieși la lumină și falsele valori și, mai ales, consecințele acestora, acolo unde ele au fost adoptate, din simplul motiv că o non-valoare este întotdeauna șubredă și că, dacă nu o sesizează nimeni ca s-o elimine atunci când ea este „oficializată”, mai devreme sau mai târziu dispare ea singură. Acest lucru este valabil indiferent dacă vorbim despre obiecte, atitudini, ființe umane.

Privit din acest punct de vedere, anul 2026 este caracterizat de o puternică energie transformatoare, generată de conflictul dintre tot ceea ce este învechit, stagnant și depășit, și tot ceea ce trebuie să aducă la nivel planetar o înnoire evolutivă, de reconsiderare a valorilor în totalitatea lor – de la material la spiritual, de la concret la abstract, de la fizic la subtil. Constelația Taur este în analogie cu valorile materiale în tot ceea ce au ele necesar, plăcut, frumos. Constelația Săgetător este în analogie cu valorile spirituale cele mai elevate care conduc ființa umană către Dumnezeu.

Care sunt dominantele astrologice ale lui 2026 la nivel global, național și individual?

La nivel planetar, rasa umană are de resetat anumite valori, precum educația, cultura, spiritualitatea, sănătatea, bunăstarea în toate aspectele lor benefice.

La nivel național, popoarele trebuie să-și pună foarte serios problema revitalizării spiritului național, a conștiinței civice, a tradiției etnice și spirituale și a respectului reciproc în relația cu toate popoarele planetei.

La nivel individual, ființa umană are nevoie să devină conștientă de superficialitatea, suficiența, compromisurile în care se complace, acceptând astfel să trăiască la limita minimei rezistențe și să fie preocupată doar de supraviețuirea fizică și materială, punând un accent exagerat pe cultivarea corpului fizic și a expresiei ei trupești. Odată conștientizate acestea, ea va ști cu ce și cum și cât de repede trebuie să treacă la opusul lor valoric.

Predominanța Elementului subtil Foc (Lagna/Ascendentul și 5 dintre cele 9 planete sunt în constelații de expresie a Elementului subtil Foc) este deopotrivă benefică și periculoasă. Benefică deoarece această energie înseamnă curaj, dinamism, spirit de sacrificiu, capacitate de regenerare, purificare și vindecare. Periculoasă pentru că ea poate distruge irevocabil valori și direcții altfel necesare evoluției pe toate planurile. Elementul subtil Foc susține îndeosebi clasa conducătorilor, a căror menire majoră este Dharma, respectarea Legii dumnezeiești în călăuzirea oamenilor către o viață morală, bazată pe respect, iubire, credință și realizări ce asigură continuitatea ființei naționale.

Care sunt principalele provocări și oportunități pentru nativii fiecărei zodii în 2026?

Nativii constelațiilor de expresie a Elementului Subtil Foc (Săgetător, Leu și Berbec) vor fi puternic motivați în toate acțiunile lor. Provocarea majoră este aceea de a accepta că sunt canalele prin care Dumnezeu Își manifestă puterea de purificare și de transformare în planul Terrei, de la acțiunile de anvergură, vizibile, până la cele mai anonime și aparent insignifiante. Oportunitatea este aceea de a se angaja cu curaj în tot ceea ce înseamnă protecție, ocrotire, reconstrucție și călăuzire, dintr-o intenție benefică și conștientă.

Pentru nativii Săgetător (cei născuți între 15 decembrie și 14 ianuarie)

-provocarea este să recunoască în tot ce nu le place la ceilalți propriile vulnerabilități și slăbiciuni, să le accepte și, lent dar sigur, să le vindece

-oportunitatea este de a avea curajul să contribuie la transformarea celorlalți începând cu ei înșiși

Pentru nativii Berbec (cei născuți între 14 aprilie și 15 mai)

-provocarea este de a accepta că puterea lor se află în ceilalți

-oportunitatea este de a avea curajul să învețe din experiența acestora

Pentru nativii Leu (cei născuți între 15 august și 15 septembrie)

-provocarea este de a depăși cu generozitate surprizele relaționale, nu doar acceptându-le, ci și învățând lecțiile pe care ele le aduc

-oportunitatea este de a dărui iubire indiferent de starea afectivă lor interioară, iertând și evitând regretul că prezentul nu mai este atât de confortabil precum trecutul.

Nativii constelațiilor de expresie a Elementului subtil Pământ (Capricorn, Taur, Fecioară) vor avea mai multe lecții karmice care implică inclusiv aspectul material al vieții noastre zilnice. Provocarea majoră este aceea de a accepta că totul se petrece cu acordul lui Dumnezeu, ca să înțelegem că valorile materiale fac parte din creșterea noastră spirituală, atunci când avem măsura lor corectă. Oportunitatea lor este aceea de a ține cont de intuiție, de premoniție, de ideile care „le vin” mai ales atunci când, aparent, nu sunt pregătiți pentru ele, pentru că acestea se află la baza realizărilor materiale.

Pentru nativii Capricorn (cei născuți între 14 ianuarie și 15 februarie)

-provocarea este de a-și exprima sensibilitatea și de a evita singurătatea îndelungată, acordând mai mult timp propriilor lor idealuri și/sau obiective imediate

-oportunitatea este de a-și folosi pe deplin calitățile mentale, pentru a concretiza aceste idealuri și/sau obiective în realizări concrete

Pentru nativii Taur (cei născuți între 15 mai și 15 iunie)

-provocarea este de a accepta transformarea revalorizând propria lor putere lăuntrică, indiferent dacă vor să cumpere un teren sau să se înscrie într-o structură educațională

-oportunitatea este de a ieși din propriul confort ca să-și realizeze dorințele, investind bani, efort, emoții benefice (precum entuziasmul) și încredere în oameni și în idei

Pentru nativii Fecioară (cei născuți între 15 septembrie și 15 octombrie)

-provocarea este de a fi atenți la ansamblul evenimentelor, nu doar la detalii, pentru a-și integra realizările într-un ansamblu corespunzător aspirațiilor lor

-oportunitatea este de a-și descoperi și accepta bogăția și complexitatea interioară, cu sau prin care abnegația lor poate deveni exemplară.

Nativii constelațiilor de expresie a Elementului subtil Aer (Vărsător, Gemeni, Balanță) se pot simți cumva mai confuzi, mai descurajați sau chiar mai obosiți, pentru că natura lor este să fie mereu prezenți în exterior, risipind multă energie în relațiile cu ceilalți, în dauna relației cu propria ființă. Provocarea lor este aceea de a accepta că au nevoie de odihnă, de liniște, de mai multă profunzime în ceea ce fac, atât pentru ceilalți cât și pentru ei înșiși. Oportunitatea lor este aceea de a dezvolta o atenție matură, permanent trează, ca să fie permanent centrați în prezent, indiferent de surprizele de tot felul care îi solicită și care îi și atrag.

Pentru nativii Vărsător (cei născuți între 15 februarie și 15 martie)

-provocarea este de a accepta că cei dragi lor le sunt aproape nu neapărat afectiv, ci din anumite interese, mai ales financiare, obosindu-i în diverse feluri

-oportunitatea este de a-și sintetiza cu responsabilitate ideile în lucrări și proiecte care pot deveni de mare interes pentru ceilalți

Pentru nativii Gemeni (cei născuți între 15 iunie și 15 iulie)

-provocarea este de accepta ideile celorlalți, chiar dacă sunt mai bune decât ale lor, și să-și pondereze din când în când curiozitatea care îi ține mereu în priză

-oportunitatea este de a recunoaște la timp persoanele benefice pentru viața lor, să le accepte cu încredere, fiindcă asta este o sursă de mare liniște sufletească

Pentru nativii Balanță (cei născuți între 15 octombrie și 15 noiembrie)

-provocarea este de a se menaja și de a evita disputele cu persoane superficiale sau anturajele în care se duc doar ca să facă impresie bună

-oportunitatea este a rămâne calmi în orice fel de grup sau anturaj s-ar afla, permițându-și o adevărată relaxare pe care uneori chiar o merită.

Nativii constelațiilor de expresie a Elementului subtil Apă (Pești, Rac, Scorpion) sunt cumva „încinși”: Jupiter (stăpânul Peștilor), e în Gemeni și Mercur (stăpânul Gemenilor) în Săgetător; Luna (stăpâna Racului) e în Taur și Venus (stăpânul Taurului) în Săgetător; Marte (stăpânul Scorpionului), e în Săgetător. Am putea spune că ei „fierb” constant din punct de vedere emoțional sau afectiv. Provocarea lor este aceea de a accepta să se manifeste, să acționeze, să se exteriorizeze cu curaj, mai ales artiștii și terapeuții. Aceste iubitoare și emoționale constelații au oportunitatea de a aduce la lumină, atât din ei cât și din ceilalți, toată simțirea și percepția lor profunde, toată creativitatea în forme de artă, invenție sau inovație, Elementul subtil Foc susținându-le ca niciodată toate formele de expresie.

Pentru nativii Pești (cei născuți între 15 martie și 14 aprilie)

-provocarea este de a se ocupa cu măsură atât de viața lor personală, cât și de viața lor publică, fără să o exagereze pe una în dauna alteia

-oportunitatea este aceea de a fi atenți la oamenii spre care îi ghidează Dumnezeu în anumite momente, căci acolo ei au o urgență spirituală de rezolvat

Pentru nativii Rac (cei născuți între 15 iulie și 15 august)

-provocarea este a se lăsa ghidați spiritual și afectiv de persoanele mai în vârstă pe care, uneori, tind să le desconsidere

-oportunitatea este aceea de a-și concretiza intuiția și inteligența în lucrări care cer o elaborare mai îndelungată

Pentru nativii Scorpion (cei născuți între 15 noiembrie și 15 decembrie)

-provocarea este de a discerne cu mare atenție între intuiția lor autentică și ceea ce percep din afară, mai ales când există experiențe de viață comună între ei și ceilalți

-oportunitatea este de a accepta că puterea este o sporire relațională, nu o competiție între ei și ceilalți.

Nativii căror zodii vor avea un an cu schimbări majore sau importante?

Părerea noastră este că toți vom trece prin momente importante, chiar de răscruce, rămânându-i fiecăruia să aleagă dacă acestea vor fi sau nu majore ori importante. Totuși, nativii constelațiilor de expresie a Elementului subtil Foc se află cumva în prima linie, deoarece cumulul energetic îi vizează mai întâi pe ei. Auto-controlul și măsura corectă a lucrurilor îi pot ajuta să transforme acest cumul în direcții benefice pentru viitorul apropiat.

Pe locul 2 am pune nativii constelațiilor de expresie a Elementului subtil Aer, care au nevoie constant de discernământ, ca să nu se lase „duși de vânt” atunci când entuziasmul sau, dimpotrivă, aglomerarea urgențelor le va crea impresia că le fuge pământul de sub picioare.

Nativii constelațiilor de expresia a Elementelor subtile Pământ și Apă vor avea tendința să se simtă depășiți de evenimente, pentru că lor le trebuie mult timp și multă energie ca să iasă din starea de confort (material și, respectiv, afectiv), tocmai pentru că în 2026 valul energiilor nu-i va ocoli, așa că este bine să aibă o atenție – cum spuneam mai sus – permanent vie și trează pentru a nu lăsa oportunitățile să treacă pe lângă ei, și pentru a-și da voie să fructifice anul în cât mai multe dintre domeniile vieții. 

Care sunt perioadele-cheie din an (tranzite planetare, eclipse, retrograde) pe care oamenii ar trebui să le aibă în vedere?

În 2026 vor fi 4 eclipse, 2 de Soare și 2 de Lună.

În 17 februarie va fi eclipsă inelară de Soare, iar în 12 august o eclipsă totală de Soare parțial vizibilă și din țara noastră.

În 3 martie va fi o eclipsă totală de Lună iar în 28 august o eclipsă parțială de Lună, care va putea fi văzută și din România, dimineața devreme.

Desigur, eclipsele totale merită o atenție deosebită, deoarece absența – fie și de scurtă durată – a Luminii este întotdeauna îngrijorătoare. Chiar dacă, din punct de vedere științific, eclipsele folosesc pentru observarea anumitor fenomene cerești, din punct de vedere spiritual ele sunt momente în care lucrul spiritual (rugăciune, meditație, binecuvântări) trebuie intensificat, ca Binele să sporească în putere. Este de preferat ca la data eclipselor să nu fie născuți copii și să nu se facă intervenții chirurgicale decât dacă urgențele cer acestea.

În ce privește tranzitele, 2026 a început în plină „promenadă planetară” – dacă putem spune așa. Din 6 decembrie 2025, Soare, Marte, Mercur, Venus și, lunar, Luna, tranzitează împreună din Scorpion până în Vărsător, începând să se separe abia spre sfârșitul lui martie. Atât finalul lui 2025 cât și un sfert din 2026 sunt caracterizate de starea de „pe repede înainte”, când aproape toate domeniile vieții devin brusc importante, toate trebuie făcute ieri, toți vom fi grăbiți și copleșiți de certitudinea că nu ne mai ajunge timpul. Avem nevoie o dată în plus de o atenție mereu trează, de capacitatea de a lua decizii la minut, fiindcă nu vom avea vreme să ne sfătuim, să cântărim sau să alegem una sau alta dintre variante. Va trebui să acceptăm ceea ce vine, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ce reușim să facem, iar ce nu încape în viața de toate zilele fie nu ne mai trebuie, fie rămâne să fie rezolvat altădată. Este un fel de maturizare „de nevoie”, când, ca să-l cităm pe Marin Preda, „Timpul nu mai are răbdare”. Multe se vor petrece – în bine sau nu – după regula „acum și aici”.

În data de 1 iunie 2026 Jupiter trece din Constelația zodiacală Gemeni în Constelația zodiacală Rac, anul acesta fiind pentru el un an destul de solicitant, deoarece:

- până la 1 iunie el tranzitează Gemenii

- din 1 iunie intră în Rac

- între 1 noiembrie 2026 și 25 ianuarie 2027 el se află în Leu, intrarea făcând-o în conjuncție cu Marte și Ketu (NS), conjuncție ce devine perfectă în 12 noiembrie; eveniment de durată ce merită toată atenția, mai ales că are loc pe cuspida dintre Rac și Leu, spațiu cunoscut sub numele de Gandanta (vom reveni asupra lui într-un articol viitor).

Un alt eveniment astral este trecerea axei Rahu-Ketu (axa Nodurilor Lunare) de pe axa Vărsător-Leu pe axa Capricorn-Rac în 4 decembrie 2026, unde va rămâne până în 27 iunie 2028, conjunctură pe care, asemeni celei de mai sus, merită să o discutăm în apropierea producerii ei.

Din 3 octombrie până în 13 noiembrie Venus își realizează perioada de mișcare retrogradă aparentă, perioadă complexă deoarece, deși se produce în cea mai mare parte în Balanță, spre sfârșit Venus se întorace pentru câteva zile în Fecioară. Este o perioadă tumultuoasă deopotrivă financiar și relațional, deoarece planeta trece prin Nakshatrele lui Rahu (Swati) și ale lui Marte (Chitra), susținând tot ce este nou, tot ce este neconvențional, avertizând asupra investițiilor de orice fel și asupra relațiilor care pot lua direcții absolut neașteptate, unele chiar conflictuale.

În afara acestor evenimente amintim:

- cele 3 perioade de retrogradare aparentă ale lui Mercur care au loc în intervalele 2.02-23.03; 29.06-22.07; 24.10-12-11)

- retrogradarea aparentă a lui Jupiter care, în 2025 și în 2026 începe la final de an: 11.11.2025-9.03.2026 și12.12.2026-12.04.2027

-retrogradarea aparentă a lui Saturn, între 26.07-9.12.2026.

Ce mesaje aveți pentru cei care caută să facă schimbări de carieră sau să inițieze proiecte în 2026?

2026 este, într-adevăr, un an al multor transformări, nu doar al unor schimbări. Elementul subtil Foc este „de serviciu” aproape până în decembrie. Toți îi vom simți prezența, mai mult sau mai puțin, dar i-o vom simți. Toți vom avea impulsul, dorința sau chiar curajul de a ieși din propriile noastre limite pentru a acționa, pentru „a face concret ceva”.

Energia specifică Elementului subtil Foc este intensă dar de scurtă durată. Cei ce vor să aducă schimbări în cariera lor sau chiar să ia altă direcție profesională, s-o facă dintr-o bucată, adică fără regrete și fără să privească înapoi, asumându-și atât lansarea în Necunoscut cât și urmările alegerii făcute. Altfel, riscă să se împotmolească la jumătatea drumului.

Cei care vor iniția proiecte nu trebuie să umble cu jumătăți de măsură, dar au nevoie, totodată, de o... pauză între faza de concepție a proiectului și faza de concretizare a lui, ca entuziasmul Începutului să se tempereze puțin și să lase loc obiectivității necesare unei revizuiri finale, când pot fi observate mici scăpări, exagerări sau ceva ce nu a fost luat în calcul. Ceea ce au în comun și doritorii de relansări profesionale și autorii de proiecte este că depind în egală măsură de echipe – primii, de echipa în care urmează să se integreze, ceilalți, de echipa cu care își vor realiza ideile în planul fizic.

Ce influențe astrologice vizează dragostea, familia, prietenii?

Întrucât toate acestea reprezintă viața noastră afectivă, ne rezumăm la a spune că, exact în aceste domenii, 2026 este suficient de dificil. În astrograma realizată pentru dimineața Anului Nou, există un vizibil deficit al Elementului subtil Apă, Constelațiile Rac și Scorpion nefiind deloc ocupate de nimic. Este un semn că sensibilitatea, emoțiile benefice, iubirea, dragostea tind să fie mai puțin luate în considerare, în tumultul unei vieți în care grija zilei de mâine devine fie copleșitoare, fie supărătoare. Doar Saturn ocupă Constelația solară Pești, însă abia la 1º57', după retrogradarea aparentă terminată în 28.11.2025.

Fiind în deficit, asemeni Elementului subtil Pământ, Elementul subtil Apă arată că tindem să acordăm mai puțină atenție vieții noastre afective, că riscăm să fim neatenți la cei în mijlocul cărora trăim, și să ne rănim unii pe alții. Toți dorim să fim iubiți, dar prea puțini ne gândim că, pentru a primi iubire, mai întâi trebuie să dăruim. Viața este o simfonie a iubirii sau o simfonie de iubiri, fiindcă Dumnezeu a făcut Creația Sa din iubire, ca s-o împărtășească permanent cu creaturile Sale. Dumnezeu este Iubire, Iertare, Adevăr, Frumusețe. Înțelepții spun că, unde intră Iubirea, intră Dumnezeu; de unde iese Iubirea, iese Dumnezeu.

Cu un exces al Elementului subtil Foc în 2026, patima, pasiunea nestăpânită, relațiile de genul „care pe care”, exagerările și excesele de orice fel pot afecta relațiile noastre de dragoste.

De asemenea, prezența lui Mercur în Săgetător și în Casa 1, precum și a lui Jupiter în Gemeni și în Casa a 7-a (recepția mutuală) sunt dovada unei oglindiri reciproce între noi și ceilalți, motiv pentru care, proverbele „spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești” și „ce ție nu-ți place, altuia nu face” pot deveni o învățătură necesară. Mercur reprezintă discernământul și inteligența, Jupiter reprezintă facultatea de judecată și, cu un aspect constructiv de la Saturn, măsura corectă a lucrurilor. Dar el este retrograd la momentul Anului Nou, iar această retrogradare aparentă îl afectează și pe musafirul său, Mercur.

În dragoste, ca în orice alt domeniu al vieții, „astrele înclină dar nu determină”. Dacă cei doi au idealuri pe care și le respectă sau în care se susțin, dacă au obiective comune, sau dacă acceptă că fiecare are ceva de învățat de la celălalt, 2026 nu este nici de speriat și nici de neglijat. Comunicarea sinceră, permanentă, este un remediu foarte special și de mare calitate în relațiile de cuplu, fiindcă, acolo unde există comunicare, există și iubire. Lucrurile spuse la timpul lor, cu mintea limpede, cu atenția cuvenită acordată cuvintelor și pe un ton liniștit (căci „tonul face melodia”) sunt un adevărat balsam pentru suflet.

În familii pot exista diferențe chiar mari de puncte de vedere sau de înțelegere a evenimentelor prin care soții și soțiile pot trece de-a lungul acestui an. Sau pot avea opinii diferite, sau se pot simți/pune conștient unii pe alții în situații de inferioritate. Dacă aceștia au înțelepciunea de-a se considera complementari, sau de a-și accepta înțelegerile, sau de a-și face concesii, ei pot trece cu bine eventualele momente neplăcute care le vor testa iubirea.

Prietenii au nevoie de mai multă obiectivitate sau de măsura corectă a implicării fiecăruia în viața celuilalt/celorlalți. Dacă se apreciază reciproc, dacă la baza prieteniilor se află respectul și generozitatea afectivă, prietenii pot traversa în mod firesc anul 2026.

Saturn în Pești, la sfârșitul Zodiacului, unde rămâne până la mijlocul lui 2028, este o prezență cumva severă, fiindcă el indică, pe de o parte, necesitatea maturizării afective și emoționale în planul relațiilor de orice fel, iar, pe de altă parte, timpul-limită care ne-a mai rămas ca să învățăm lecții ale sufletului care cer compasiune, recunoștință, respect și, mai ales, iubire.

Nativii căror zodii ar trebui să fie mai prudenți în decizii financiare sau investiții?

Financiar vorbind, toți trebuie să fim prudenți în ziua de azi. Deși, la cât de puțini bani are populația, prudența se dovedește nefolositoare. În ce privește marii oameni de afaceri, acolo chiar nu are rost să vorbim despre prudență, fiindcă regulile „de jos” nu sunt și regulile „de sus”. Cei aflați la mijloc, curajoșii, iarăși nu au nevoie de prudență fiindcă, la un clasament al adevărului, aspectul financiar în România a devenit un capitol nebunesc de supraviețuire.

Sfatul nostru: fiecare persoană care dorește să înceapă o afacere, sau să și-o dezvolte, sau să investească în ceva anume, să meargă la astrolog și să aleagă un moment bun pentru a începe acțiunea respectivă, după ce a analizat cât mai bine cu putință contextul financiar al momentului, legislația corespunzătoare, piața de desfacere și publicul-țintă, dar, îndeosebi, mersul lucrurilor până în 2030, deoarece:

- semnificatorul natural al banilor și al bunăstării este Jupiter; la momentul Anului Nou el are o condiție specială iar intrarea lui în Rac, constelația zodiacală a exaltării sale, nu este neapărat o bucurie, ci, în funcție de tema natală, un mare avertisment financiar

- apoi, conjuncția lui de lungă durată cu Ketu (NS), care are un efect separator de domeniul, obiectul sau persoana semnificate de planeta cu care face conjuncție (în cazul nostru, Jupiter) și nu oriunde, ci în Gandanta (care înseamnă „nod karmic”) este de luat în seamă de către toată lumea, și văzută în comparație cu tema natală a investitorului.

Pentru omul obișnuit, putem analiza situația lui Venus, care, în 2026, va avea perioada sa de retrogradare aparentă. Pentru omul de afaceri, putem analiza situația extrem de complexă a lui Jupiter pe următorii 4 ani, și abia apoi să decidă el ce va face.

Nativii Săgetător (15 dec – 14 ian) sunt primii care trebuie să dea dovadă de prudență, deoarece, pe de o parte, tind să investească fără prea multă atenție și fără un spirit real al perspectivei.

Nativii Capricorn (14 ian – 15 feb) trebuie să dea dovadă de prudență atât pentru că 2026 nu este prea generos cu ei din punct de vedere financiar, cât și pentru că au de terminat lucrări începute deja din 2025 sau destule cheltuieli în viața personală.

Nativii Vărsător (15 feb – 15 mar) trebuie să dea dovadă de prudență mai ales în cheltuielile alocate copiilor, evitând atât risipa cât și zgârcenia, precum și generozitatea financiară exagerată în relațiile lor de dragoste.

Nativii Pești (15 mar – 14 apr) trebuie să dea dovadă de prudență dacă se lansează în investiții care le depășesc posibilitățile sau dacă vor să-și facă ambiția cu orice preț și să arate că pot reuși, indiferent de condiții.

Nativii Berbec (14 apr – 15 mai) trebuie să dea dovadă de prudență în investiții educaționale, publicistice, editoriale și turistice, stabilind o ordine a priorităților și având deopotrivă în vedere pierderile și câștigurile.

Nativii Taur (15 mai – 15 iun) trebuie să dea dovadă de prudență fiind foarte atenți la parteneriatele de afaceri, atât în privința partenerilor mai înstăriți, cât și în privința partenerilor mai slabi financiar, și să plece la drum cu o investiție comună doar după o consultanță de calitate.

Nativii Gemeni (15 iun – 15 iul) trebuie să dea dovadă și de prudență și de discernământ, evitând investițiile făcute împreună cu persoana iubită sau cu membrii de familie care nu sunt deloc niște buni parteneri de afaceri în 2026.

Nativii Rac (15 iulie – 15 aug) trebuie să dea dovadă de prudență în cheltuielile alocate chestiunilor de sănătate, deoarece au tendința de a se lansa în tratamente foarte costisitoare și în diete exagerate, riscând să facă din acestea scopul lor major în 2026.

Nativii Leu (15 aug – 15 sept) trebuie să dea dovadă de prudență în cheltuielile alocate vacanțelor, sărbătorilor și copiilor, riscând să cheltuiască extrem de mult într-un timp foarte scurt, de multe ori din fală sau din spirit de competiție cu rude sau prieteni.

Nativii Fecioară (15 sept – 15 oct) trebuie să dea dovadă de prudență în investiții financiare imobiliare și medicale, mai ales stomatologice și terapeutice; medicii stomatologi tind să facă mari investiții în cabinetele lor, deoarece în acest domeniu tehnica de vârf avansează foarte repede.

Nativii Balanță (15 oct – 15 nov) trebuie să dea dovadă de prudență în susținerea financiară a fraților și/sau a prietenilor (îndeosebi a fraților mai mici); cei care au afaceri de anvergură e posibil să treacă prin dificultăți salariale cu angajații, fiind cumva obligați să renegocieze cu ei, din motive sau cauze social-economice.

Nativii Scorpion (15 nov – 15 dec) trebuie să dea dovadă de prudență în absolut orice cheltuială sau investiție, deoarece ei tind să aibă cel mai greu an financiar – credite, susțineri familiale, chestiuni medicale, situații profesionale neașteptate, necesități educaționale.

Ce lecții karmice sau de viață, și pentru nativii căror zodii, ar putea să apară în 2026?

Lecțiile karmice sunt permanente și ele apar continuu, câtă vreme nașterea noastră pe această planetă este condiționată și deopotrivă determinată karmic. Diferența constă în faptul că unii sunt conștienți de aceasta, iar alții nu – pe de o parte. Pe de altă parte, karma este și bună, și dificilă, iar destinele noastre se derulează în funcție de împletirea celor două tipuri de karmă, de felul în care reacționăm la evenimentele care ne implică, de atenția pe care o acordăm momentului prezent și de cât de mult iertăm atunci când am ajuns în situații care ne crează suferință. În funcție ne nivelul de conștiință cu care ne-am născut, putem trăi mai intens sau mai relaxat bagajul karmic activat.

În plus, karma nu este chiar atât de simplu de cunoscut, deoarece acest bagaj karmic este suficient de complex, el implicând, în afara karmei individuale, karma de neam, de categorie socială, de clasă profesională, de apartenență la un anumit popor și la o anumită generație planetară, pentru care putem înțelege câteva particularități atunci când luăm în calcul planetele transpersonale Uranus, Neptun, Pluto și relația lor cu axa karmică Rahu-Ketu (axa Nodurilor Lunare).

Nativii Săgetător (15 dec – 14 ian) au un 2026 complex din punct de vedere karmic, deoarece și generozitatea lor caracteristică și spiritul lor de aventură îi aduce în prezența multor oameni cu care au multe de rezolvat o karmă relațională.

Nativii Capricorn (14 ian – 15 feb) pot activa o karmă materială sau medicală în cazul în care rămân sau călătoresc prea mult în străinătate, sau dacă, în cazul unor probleme de sănătate de lungă durată, trec prin internări dese sau prelungite.

Nativii Vărsător (15 feb – 15 mar) tind să activeze karmă financiară sau relațională în chestiuni imobiliare sau într-o viață privată agitată afectiv, ce poate da peste cap obiective și idealuri.

Nativii Pești (15 mar – 14 apr) au un bagaj karmic oarecum mai... diferit, care îi face să se agite pentru nevoia de validare sau de recunoaștere publică, la karma relațională existentă adăugând, în 2026, o karmă socială realizată acum.

Nativii Berbec (14 apr – 15 mai) se bucură de multă karmă bună în 2026, pe care o pot fructifica în plan educațional înscriindu-se la diferite cursuri, și în vindecarea anumitor probleme de sănătate, prin intermediul medicinei naturiste sau neconvenționale.

Nativii Taur (15 mai – 15 iun) sunt cumva încercați karmic mai ales financiar, fie prin credite ce trebuie urgent încheiate, fie prin tot felul de cheltuieli legate de moșteniri, fie prin susținerea financiară a rudelor soției sau iubitei, fie prin vindecarea unor boli datorate viciilor.

Nativii Gemeni (15 iun – 15 iul) au o de rezolvat karmic anumite chestiuni relaționale ce vizează atât relațiile umane în general, cât și relațiile de cuplu/familie în special. 2026 tinde să-i solicite relațional extrem de mult, cu efect direct asupra sistemului nervos și digestiv.

Nativii Rac (15 iulie – 15 aug) tind să descarce bagajul karmic în plan profesional, cu muncă foarte multă sau cu tot felul de schimbări, sau în plan medical, unde karma bună îi poate ajuta să-și rezolve poate chiar definitiv anumite probleme de sănătate.

Nativii Leu (15 aug – 15 sept) au și ei o anumită karmă relațională de rezolvat, care poate fi mult diminuată dacă evită să intre în lupte de putere pentru realizarea anumitor obiective, sau cu rivali care chiar nu merită atenție.

Nativii Fecioară (15 sept – 15 oct) pot fi prinși într-o karmă relațională mai de lungă durată, cumva „la mijloc de rău și bun”, care le cere o maturizare lentă în cuplu sau în familie, de multe ori această lentoare făcându-i să se simtă singuri în doi.

Nativii Balanță (15 oct – 15 nov) au de evitat călătoriile dar sunt favorizați din punct de vedere educațional, având acces mai ales la cursuri medicale și spirituale de scurtă durată, despre care pot afla de la, sau pe care le pot face împreună cu prieteni sau frați.

Nativii Scorpion (15 nov – 15 dec) se pot confrunta cu o karmă familială și financiară care vizează atât starea lor de sănătate cât și sănătatea familiei.

Ce ritualuri, practici sau obiceiuri cunoscute pot ajuta oamenii să treacă mai ușor peste provocările anului?

Credința în Dumnezeu este de bază. Fără o credință fermă, deplină și profundă, nimic din ceea ce facem nu dă rezultat, sau, dacă dă, dă pentru scurt timp și într-un mod superficial. Absolut totul se petrece cu acordul lui Dumnezeu, chiar și atunci când se petrec situații rele, grele, de neimaginat, fiindcă ele sunt doar consecințele faptelor noastre și al felului în care interacționăm cu tot ce este viu pe această planetă. Cu planeta, care este și ea o ființă vie.

Practica spirituală corespunzătoare căii spirituale autentice pe care a ales-o fiecare, și care are drept centru această credință, este o altă modalitate de a trece prin lecțiile de viață nu doar în 2026, ci ale fiecărui an.

Postul negru numai cu apă, sau postul creștinesc, renunțarea la obiceiurile proaste/rele de viață (precum viciile), o dietă sănătoasă, o atitudine înțeleaptă față de oamenii și evenimentele cu care interferăm și interacționăm, măsura corectă a lucrurilor, răbdarea, iertarea, respectul și iubirea sunt câteva dintre remediile necesare fiecăruia dintre noi.

Rugăciunea individuală sau chiar în grup devine un ajutor real atât pentru o ființă umană, atât pentru reușita unei situații cât și pentru binele poporului român.

Generozitatea, donațiile, pomana, binecuvântările și toate actele de caritate făcute din inimă sunt tot atâtea remedii materiale și spirituale binevenite oricând.

Nu în ultimul rând, stima, iubirea, respectul de sine, demnitatea și conduita morală au un efect benefic atât asupra noastră, cât și asupra celorlalți. Cultura, educația, considerarea cuvenită a spiritului național și a tradiției spirituale românești fac și ele parte dintre „remediile” de care avem nevoie nu doar ca ființe umane, ci ca popor cu o vechime inimaginabilă în spațiul carpato-danubiano-pontic și nu numai.

Cum vedeți astrologia ca instrument de ghidare în viața cotidiană versus predicție strictă?

Înainte de toate, menționăm că, din punctul nostru de vedere, nu există predicție strictă, deoarece „astrele înclină dar nu determină”. Tocmai de aceea vorbim despre o astrogramă ca despre o sumă de tendințe și predispoziții. Unele pot deveni linii de viață, altele pot rămâne definitiv latente, în vreme ce altele se pot manifesta când și când. Alegerile pe care le facem, idealurile pe care le avem și obiectivele pe care ni le stabilim, oamenii alături de sau împreună cu care mergem înainte prin viață contribuie, de asemenea, la activarea, fructificarea sau anularea anumitor tendințe și predispoziții înscrise într-o astrogramă. Inclusiv karma cu care ne naștem este o karmă în așteptare, care se poate activa sau nu, parțial sau total, dacă facem sau nu greșelile din alte vieți care au dus la acumularea ei.

Astrologia este, în realitate, știința sufletului, și tocmai de aceea ea ne ajută să corectăm sau să îmbunătățim un destin. Un om corect informat face cât cinci ignoranți. Dacă știe că nu e calea lui cea pe care vrea să meargă, cel puțin are libertatea de a alege dacă va continua sau nu pe acolo. Apoi, dacă află că urmează o perioadă dificilă (și cel mai ușor de aflat sunt predispozițiile către accidente de orice fel), va fi mult mai atent sau mai cumpătat în perioada respectivă.

Tema natală ne spune cu ce fel de suflet am venit în actuala existență, care „petale” ale lui sunt afectate și cum le putem vindeca, atât fizic, emoțional, mental și spiritual.

În plus, astrologia nu este doar o știință care se învață. Pentru ea trebuie și intuiție, și, mai ales, har. Tocmai de aceea predicția corectă este un lucru foarte rar. Sunt astrologi care pot prezice evenimentele dificile, sunt alții care pot prezice evenimentele benefice, dar foarte rari sunt aceia care văd cauza din spatele evenimentelor prezise, foarte rari sunt aceia care descoperă, în spatele unei probleme de sănătate, o cauză emoțională, o limitare, sau o energie negativă stagnantă, cum la fel de rari sunt aceia care vin cu remedii necesare schimbării în bine a direcției.

În astrologia indiană, de exemplu, o temă natală nu apare niciodată singură. Ea este însoțită întotdeauna de o hartă divizională (HD), numită Navansa sau HD9, conform metodei de calcul prin care se obține. Ea ne arată cum fructificăm ce am primit la naștere. De exemplu, dacă în tema natală Luna este în Săgetător, dar în HD9 apare în Leu, înseamnă că nativul va folosi energiile specifice sferei de forță planetară a Lunii ca și cum el ar avea Luna în Leu. Asta duce posibilitatea de ghidare astrologică a acelui nativ pe un nivel mai profund decât permite tema natală. Sunt mulți astrologi indieni care întocmesc tema natală doar pentru a obține această hartă divizională, pe care o folosesc întotdeauna după aceea doar pe aceasta – și pentru tranzite, și pentru progresii, și pentru revoluții solare, pentru astrologie electivă și, mai ales, pentru compatibilități.

Care a fost cel mai memorabil moment astrologic din cariera dumneavoastră care s-a adeverit?

Au fost foarte multe. De fapt, sunt tot timpul. Fiecare dintre ele este memorabil. Deși în urma consultațiilor foarte mulți au devenit psihologi, terapeuți, medici, medici de medicină neconvențională, astrologi, deși mulți au evitat diverse accidente sau investiții financiare în perioade nefaste, totuși, cel mai frumos moment a fost acela în care m-a sunat o mămică. Venise la mine după un lung traseu medical și de lungă durată, la capătul căruia a obținut o concluzie unică: aceea că nu va putea avea niciodată copii. Cred că era prin 2005. Am privit cu atenție tema natală și tranzitele și i-am spus: „În tema dumneavoastră natală se vede că veți avea un singur copil, după 30 de ani, dar care, ca să vină în viața dumneavoastră, este nevoie de câteva remedii spirituale, de răbdare și de credință.” I-am spus când era posibil să rămână însărcinată, ce să facă pentru a avea o sarcină fără probleme și ca să nască pe cât posibil cât mai bine, după care nu ne-am mai văzut niciodată. M-a sunat însă cam după 3 ani și mi-a spus că a rămas însărcinată în perioada pe care i-am menționat-o, că a respectat ceea ce i-am spus, că, într-adevăr, a născut mai greu, că are o fetiță și că sunt amândouă sănătoase.

Mai sunt două mămici cărora le-am spus că vor avea copii și au tot fetițe. Aceste femei trebuiau să fie mămici în actuala existență, deoarece petala maternă, în analogie cu Constelația zodiacală Rac, are nevoie să fie hrănită, completată și însănătoșită în această viață prin dăruirea necondiționată caracteristică unei mame, accelerând evoluția lor spirituală, indiferent dacă sunt conștiente de aceasta sau nu.

Dacă ar fi să dați un sfat universal nativilor din toate zodiile pentru 2026, care ar fi acela?

Să-L iubească pe Dumnezeu, să iubească și să se iubească. Să ierte și să se ierte. Să aibă credință, să respecte, să-și sporească educația și cultura și să iubească această țară binecuvântată de Dumnezeu, căci ea are un rol imens în evoluția spirituală a planetei.

Spiritualitate


Top articole

Partenerii noștri