„Majoritatea ființelor umane poartă răni în inimile lor”. Autorul Olivier Clerc explică de ce iertarea contează pentru fiecare dintre noi
0Olivier Clerc, autor elvețian și lector internațional publicat în România de Editura For You, activează de patru decenii la intersecția dintre spiritualitate, psihologie și comunicare. Autor al mai multor lucrări despre vise lucide și fondator al Cercurilor Iertării, Clerc vorbește într-un interviu acordat „Adevărul” despre cum iertarea autentică poate transforma nu doar individul, ci și comunitățile, în contextul provocărilor lumii de azi.
Ai început să scrii încă de la vârsta de 21 de ani, iar prima ta carte a fost despre visele lucide. Ce te-a atras către acel subiect atât de devreme și ce te-a învățat despre minte?
Voiam să știu dacă ceva anume - conștiința - supraviețuiește morții. Auzisem despre experiențele extracorporale (OOBEs), și cineva mi-a spus că visele lucide erau cea mai ușoară modalitate de a le experimenta. De fapt, am reușit să am doar două experiențe extracorporale foarte scurte de-a lungul anilor, dar am devenit un visător lucid remarcabil. Metoda pe care am dezvoltat-o pentru a practica visele lucide mi-a crescut considerabil nivelul de conștientizare în timpul zilei, indiferent de ceea ce făceam. Asta s-a dovedit drept cel mai mare beneficiu al ei.
Visele lucide mi-au oferit, de asemenea, oportunitatea de a descoperi posibilitățile uimitoare ale subconștientului nostru, până în punctul în care m-am întrebat dacă o parte din mine crea cu adevărat tot decorul visului sau dacă intram de fapt într-o altă sferă a conștiinței în timp ce dormeam. Când îmi închid ochii în timpul zilei (pentru meditație, de exemplu), tot ce văd este întuneric. Dar în timpul viselor lucide, imaginile sunt absolut uimitoare, cu culori vii, detalii fine și așa mai departe. Cine creează toate acestea?...
Activitatea ta profesională se află la granița dintre spiritualitate, psihologie și comunicare. Privind în urmă, care au fost momentele decisive care ți-au modelat cariera?
Toate momentele decisive din viața mea au fost întâlniri cu oameni care au văzut potențial în mine și mi-au oferit oportunități profesionale, deși nu aveam nicio diplomă formală.
La 21 de ani, o primă întâlnire (cu dr. Schaller în Geneva) m-a transformat în traducător și interpret. La 27 de ani, în urma altei întâlniri (cu ph. Mailhebiau) am devenit jurnalist și redactor-șef în cadrul a două reviste. La 37 de ani, întâlnirea mea cu Marshall Rosenberg, fondatorul NonViolent Communication, m-a făcut să-mi dau seama de importanța inimii și a inteligenței emoționale. La 38 de ani, după ce l-am cunoscut pe Don Miguel Ruiz (autorul cărții The Four Agreements) mi-a oferit experiența care a stat la baza vieții pe care o am astăzi, cea de „profesor care predă iertarea”.
Unele întâlniri au avut loc doar la distanță, cum ar fi cea cu dr. Stanislav Grof. Am tradus patru dintre cărțile sale și am vorbit mult la telefon. Totuși, impactul acestor persoane asupra vieții mele a fost la fel de profundă.
Iertarea stă la baza muncii tale. Care a fost experiența care ți-a arătat ce putere de transformare poate avea în viața unui om?
S-a întâmplat în 1999 în Mexic, după ce am tradus The Four Agreements în limba franceză și deja o publicasem. Am mers în Mexic pentru un retreat de două săptămâni cu Don Miguel. În a doua zi, acesta m-a ghidat printr-o experiență care avea să-mi schimbe viața, în ceea ce privește iertarea. Pe aceasta am descris-o, mai târziu, în cartea mea Darul Iertării, acum tradusă în zece limbi, inclusiv în română.
În realitate, mi-au trebuit zece ani pentru a integra pe deplin profunzimea acelei experiențe și pentru a o transforma mai întâi într-un atelier ținut celor interesați de două zile, și mai târziu (odată ce cererea a devenit prea mare pentru a o gestiona singur) în Cercurile Iertării, pe care le-am creat în 2012. Astăzi, există peste 300 de Cercuri în aproximativ 15 țări (și mai multe vor apărea anul viitor!).
Inițial, ideea era să permit participanților să aibă o experiență foarte asemănătoare cu a mea, dar oferită într-un mod blând și progresiv, și trăită într-un cadru de grup. Nu m-am așteptat niciodată să apară atât de multe Cercuri. Cred că se datorează faptului că oamenii sunt atât de mișcați de propriile lor experiențe încât doresc să ofere asta, pe urmă, în propria lor țară, oraș sau localitate, în ciuda faptului că aceste cercuri funcționează tip non-profit, ceea ce spune multe despre motivația oamenilor.
Pentru mulți oameni, iertarea ajunge să fie simțită ca o presiune morală sau ca o formă de împăcare forțată. Cum vorbești tu despre iertare astfel încât să rămână un proces personal, nu o obligație socială?
Ce întrebare bună! Îmi place să spun că promovez o „iertare 2.0", care este foarte diferită de „iertarea 1.0" pe care oamenii o asociază de obicei cu religia. Prima mea definiție a iertării este foarte simplă: vindecarea rănilor inimii.
Când corpul tău este rănit, vrei să-l vindeci pentru tine însuți: să încetezi să mai suferi, să-ți recapeți sănătatea și mobilitatea. La fel este și cu inima. Iertarea este pentru sine: fiindcă e vorba despre vindecarea propriei inimi. Ne permite să iubim din nou, să experimentăm bucuria din nou, să ne recuperăm integritatea emoțională.
Dacă nu îmi vindec inima, resentimentele, furia și supărările mă vor otrăvi (literal, așa cum arată acum studiile medicale) și îi vor afecta negativ chiar și pe oamenii pe care îi prețuiesc cel mai mult: soțul/soția mea, copiii mei, prietenii mei.
În contrast, atunci când îmi vindec inima, când permit apelor iertării să curgă prin mine și să o curețe, devin din nou întreg. Și (acesta este foarte important) să ajung la iertare nu mă împiedică să caut dreptate dacă este necesar. Pot să-mi vindec inima și totuși să-mi folosesc mintea pentru a lua decizii înțelepte în privința persoanei care m-a rănit. Nu predau o iertare care ne transformă în victime pasive.
Astăzi, medicina este remarcabilă când vine vorba de corp, dar foarte săracă când vine vorba de inimă. Oamenii pot suferi luni, ani sau chiar decenii din cauza rănilor din inimile lor pe care nu știu cum să le vindece. Acest lucru are consecințe foarte negative pentru toate relațiile pe care le au: în familii, la locul de muncă, sau chiar la scară mai largă când aceștia conduc companii sau țări. Vindecarea inimii umanității este una dintre cele mai importante sarcini ale timpului nostru dacă vrem ca această lume să devină un loc mai bun.
Cercurile Iertării au prins rădăcini în mai multe țări. Ce te-a făcut să simți că oamenii au nevoie de o astfel de experiență?
La început, tot ce am făcut a fost să scriu o carte și să îmi povestesc propria experiență. Odată ce cartea a fost publicată, mi s-a cerut să conduc ateliere pentru că oamenii doreau să aibă o experiență similară. Ceva la care nu mă așteptasem. Pe măsură ce au simțit impactul pozitiv asupra vieților lor, cererile acestora s-au multiplicat rapid.
Am realizat apoi că mulți oameni căutau o modalitate de a practica iertarea care nu era religioasă (deși, în opinia mea, este profund spirituală). O modalitate de a elibera durerea și suferința, furia, tristețea, resentimentul sau chiar ura. Nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani nu a fost planificat. Nu am avut niciodată intenția de a crea o mișcare, m-a luat complet prin surprindere.
Visele lucide, iertarea, practicile simbolice. Cum se îmbină toate acestea în munca și în experiența ta personală?
Toate sunt legate de conștiință, iar conștiința este cheia. Este numitorul comun al tuturor căilor și practicilor spirituale. De la copilăria timpurie până la vârsta adultă, conștiința noastră se extinde, se adâncește și îmbrățișează mai mult din realitate. Dar tradițiile spirituale ne spun că putem merge mai departe. Există stadii superioare ale conștiinței dincolo de cel al adultului mediu, și aceste stadii acordă acces la o viață mai puțin dominată de suferință, frustrare și tulburări emoționale.
O educație cu adevărat completă nu ar trebui doar să antreneze intelectul, ci și să ridice conștiința, permițându-ne să devenim mai liberi și mai maturi. Aceasta a fost pasiunea vieții mele: explorarea modului în care se desfășoară potențialul uman: cum „ghinda" umană poate deveni într-o zi un „stejar" uman.
Konrad Lorenz, etologul austriac și fondator al unui studiu științific privind comportamentul animal, a spus odată: „Am găsit veriga lipsă între maimuță și ființa umană: suntem noi!" Îmi place acest citat. Ne amintește că mai avem încă muncă interioară de făcut pentru a deveni cine putem fi cu adevărat.
Ai coordonat evenimente care au strâns sute de participanți. Ce ai descoperit lucrând cu grupuri, față de lucrul individual?
Mulți oameni se simt izolați și singuri astăzi, uitați de ceilalți și lipsiți de conexiuni. Lucrul cu grupuri m-a învățat cum contactul autentic cu ceilalți este mult mai ușor și mult mai apropiat decât ne-au făcut mințile noastre să credem. Suntem mult mai puțin separați decât credem.
Datorită acestei interconectări profunde, lucrul într-un grup, chiar și cu oameni pe care nu i-ai întâlnit niciodată înainte, poate permite vindecarea în relațiile cu oameni pe care îi cunoști cu adevărat. Aceasta este ceea ce se numește dimensiunea „transpersonală" a muncii, care există și în abordări precum Constelațiile Familiale. Ne oferă o speranță reală că ceea ce a fost deteriorat în relațiile umane poate fi reparat.
Ai vizitat România recent. Ce te-a impresionat cel mai mult aici?
România a fost importantă pentru mine încă din copilăria timpurie, în jurul vârstei de opt sau nouă ani. Mama mea deținea două discuri ale lui Dinu Lipatti, pe care le ascultam neîncetat (adesea îmi aduceau lacrimi în ochi) și m-au inspirat să încep să învăț pianul la zece ani. Dinu Lipatti a fost idolul meu în adolescență, în locul unor trupe precum Pink Floyd sau Supertramp! Dacă îi adaug pe Clara Haskil, Sergiu Celibidache și Radu Lupu, pot spune că România este o țară care a oferit lumii muzicieni excepționali, iar câțiva dintre ei rămân printre preferații mei din toate timpurile.
Am fost extrem de emoționat să îmi lansez cartea într-una din sălile în care cântase Dinu Lipatti, alături de Enescu. Am întâlnit români extrem de amabili, iar amabilitatea este o valoare care contează enorm pentru mine. M-a impresionat, de asemenea, cât de bine a fost organizat atelierul meu și cât de atent și dedicat a fost editorul meu. De asemenea, gestul Cameliei, care m-a întâmpinat la hotel cu pâine și sare, a avut pentru mine o semnificație greu de exprimat în cuvinte. Am stat doar patru zile în România, dar abia aștept să mă întorc și să descopăr mai mult din țara și oamenii voștri.
Ce realizare recentă consideri că are cea mai mare semnificație pentru tine?
Scriu și predau de patru decenii acum și, fără ezitare, dezvoltarea Cercurilor Iertării mă emoționează cel mai mult. E uimitor să văd cât de mult le schimbă viața oamenilor în bine.
Iertarea mi-a permis, de asemenea, să-i întâlnesc pe cei mai uimitori și mai inspirați indivizi, adevărați alchimiști ai vieții, care și-au transformat suferința în lumină și generozitate pentru cei din jur. Ei sunt un exemplu viu privind puterea pe care o au oamenii. Să predau și să împărtășesc această alchimie interioară este extrem de satisfăcător și mă simt binecuvântat să pot face asta.
Oamenii se întreabă adesea cum ar putea să pornească pe o cale spirituală fără să se piardă în tendințe sau practici superficiale. Pe baza experienței tale, care este acel punct de plecare echilibrat și sănătos?
Viața însăși este spirituală. Mai precis, orice ne îmbunătățește calitatea vieții este o practică spirituală. Putem începe cu ceva la fel de simplu ca recunoștința: să fii recunoscător pentru ceea ce ți se oferă zi de zi. Recunoștința ne amintește că facem parte din ceva mult mai mare decât noi înșine și ne ajută să cultivăm o relație sănătoasă cu acel întreg mai mare, oricum am alege să-l numim.
Pentru mine, spiritualitatea de astăzi nu poate fi deconectată de relații. Dacă spiritualitatea nu mă face o ființă umană mai bună, care este scopul ei? Să avem grijă de relațiile noastre, să învățăm să rezolvăm conflictele și să cultivăm respectul mutual și înțelegerea este o adevărată artă spirituală. Aceasta este centrală în învățăturile lui Don Miguel Ruiz, și de aceea iertarea joacă un rol atât de esențial. Cum a spus Arhiepiscopul Desmond Tutu, „Fără iertare nu există viitor." Fără ea, nu există nici pace reală, doar o armistițiu.
Atât învățăturile antice, cât și abordările moderne sunt foarte valoroase. Personal, le apreciez pe ambele. Dar pentru mine, criteriul e simplu: vreau să văd persoana din spatele învățăturii și dacă trăiește ceea ce predă. Altfel… nu cumpăr loțiune de păr de la cineva care e chel!
Evenimentul Zilele Iertării a reunit vorbitori din întreaga lume. Care au fost lecțiile tale privind felul în care diferite culturi privesc iertarea?
Am observat ceva similar cu ceea ce am văzut în domeniul sănătății. Oamenii se pot vindeca prin alopatie, homeopatie, aromaterapie, fitoterapie, medicina ayurvedică, medicina chineză și multe altele. Fiecare persoană trebuie să găsească ceea ce funcționează cel mai bine pentru ea la un moment dat în viața sa. Același lucru se aplică inimii.
Există multe căi către iertare. Ceea ce funcționează pentru mine poate să nu funcționeze pentru tine, și ceea ce funcționa acum zece ani poate să nu fie ceea ce am nevoie astăzi. Vestea bună este că există o mare diversitate a căilor care duc la iertare.
Cum reușești să-ți menții echilibrul lucrând cu emoțiile oamenilor?
Natura este sursa mea principală de echilibru. Locuiesc la țară și îmi place să merg pe jos prin păduri și pe câmpuri... puține griji pot rezista unei plimbări de douăzeci de minute într-o pădure. Masajul este, de asemenea, foarte benefic pentru mine, la fel și muzica: ascultându-o sau cântând la pian. Apreciez, de asemenea, timpul petrecut singur și evit să-mi supraîncarc programul.
Cu ceva timp în urmă, am făcut greșeala de a face prea mult. Îmi iubeam atât de mult munca încât am exagerat și am plătit prețul. M-am îmbolnăvit timp de trei ani de hipertiroidism și aproape că mi-am pierdut vederea. Corpul meu m-a forțat să încetinesc. Chiar și atunci când știm intelectual ce este corect pentru noi, putem totuși să ne suprasolicitam, uneori până la epuizare. Presupun că aceasta face parte din a fi uman.
Ce alte proiecte sau pasiuni îți ocupă timpul în această perioadă?
Muzica este una dintre marile mele pasiuni. De pildă, Nietzsche a spus: „Fără muzică, viața nu ar merita trăită", și sunt de acord cu el. Lectura este o altă pasiune pe care o am de-o viață, continui să descopăr autori noi și ocazional îi ajut pe unii dintre ei să fie traduși în franceză.
Sunt, de asemenea, foarte interesat de astrologia serioasă, în special de astrologia arhetipală și evolutivă, pe care o consider una dintre cele mai fascinante discipline, deși, din păcate, adesea greșit înțeleasă din cauza horoscopului superficial. Acestea fiind spuse, munca rămâne pasiunea mea principală și continui să îi dedic o mare parte din timpul meu.
Luând în considerare tensiunile globale, incertitudinile și presiunea emoțională din jur, cum vezi rolul iertării în viața oamenilor, în mod realist?
Cred că ar putea juca un rol major dacă ar fi practicată la o scară mai largă, cel puțin „iertarea 2.0" la care mă refer. Majoritatea ființelor umane poartă răni în inimile lor, și când citim știrile, suntem martori ai consecințelor interacțiunii dintre oameni răniți. O femeie sau un bărbat cu o inimă sănătoasă nu va lua vreodată decizii care să distrugă viețile altora.
Lumea de azi e condusă în mare parte de oameni cu inimi rănite, la fel ca ale celor pe care îi conduc. Rezultatele sunt previzibile. Gandhi ne-a îndemnat să „fim schimbarea pe care dorim să o vedem în lume", totuși încă subestimăm puterea transformării interioare. Cum a spus atât de simplu Thich Nhat Hanh, „Calea de ieșire este înăuntru." Iertarea adevărată ne poate ajuta să găsim acea cale.
Dacă cineva ar citi doar una dintre ideile sau învățăturile tale în următorul deceniu, care ai vrea să fie aceea și de ce?
Iertarea, fără ezitare. Și acesta nu este marketing. Am fost implicat în spiritualitate și dezvoltare personală timp de aproape cinci decenii. Am explorat nenumărate abordări pentru îmbunătățirea vieții la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual. Nu am văzut nimic care să producă schimbări mai profunde sau mai durabile decât iertarea autentică, nici în mine, nici în alții.
Societatea noastră a pariat secole întregi pe intelect. Uitați-vă doar la ce se predă în școli. Totuși, este clar că nici știința, nici cunoașterea intelectuală, nici tehnologia, luate separat, nu ne vor salva de provocările viitorului. Trebuie să ne redescoperim inima, să o vindecăm și să-i recâștigăm integritatea. Inima stă între cap și mâini, între gândire și acțiune. Când e rănită, totul se distorsionează; când e vindecată, claritatea, înțelepciunea, iubirea și chiar sănătatea fizică urmează firesc.
Până când voi găsi ceva mai bun, dacă un astfel de lucru există, voi continua să împărtășesc iertarea și arta vindecării inimii.
Se încarcă comentariile...
