Ce vezi când te uiți în oglindă? Exercițiul care îți poate schimba felul în care privești viața
0Felul în care privești viața poate schimba modul în care o trăiești. În învățăturile șamanice descrise de dr. Alberto Villoldo există patru moduri diferite de a vedea realitatea – iar fiecare oferă o perspectivă nouă asupra problemelor și experiențelor prin care trecem.

Felul în care privim lumea influențează profund modul în care ne trăim viața, după cum scrie dr. Alberto Villoldo în cartea sa „Cele 4 Introspecții”, publicată în România la Editura For You. De altfel, nu reacționăm doar la ceea ce ni se întâmplă, ci și la felul în care înțelegem ceea ce ni se întâmplă.
În esență, mesajul vechilor învățături șamanice din America de Sud amintite de Villoldo este simplu: dacă îți schimbi perspectiva asupra unei probleme, se schimbă și felul în care o trăiești.
De exemplu, el vorbește despre Laika - șamanii din Anzi, considerați păstrători ai unei înțelepciuni străvechi. În tradiția lor, viața nu se reduce doar la o succesiune simplă de cauze și efecte. Desigur, există lucruri previzibile: dacă plantezi o sămânță, crește ceva; dacă greșești, apar consecințe. Dar, spune Villoldo, există și altceva: coincidențe care nu sunt chiar întâmplătoare, întâlniri care par banale, dar care ajung să conteze enorm, situații care își dezvăluie sensul abia mai târziu.
Acesta spune că nu toate problemele pot fi rezolvate prin control sau explicații. Uneori, adevărata schimbare apare atunci când ne schimbăm percepția.
Cele patru niveluri prin care vedem lumea
În cartea sa, Alberto Villoldo vorbește despre patru niveluri ale percepției, asociate cu patru animale: șarpele, jaguarul, colibriul și vulturul. Fiecare reprezintă un mod diferit de a privi viața.
1. Nivelul Șarpelui: lumea concretă
Primul nivel este cel al șarpelui. La acest nivel privim lucrurile foarte simplu: reacționăm la ce ni se întâmplă. Dacă plouă și nu avem umbrelă, ne udăm. Dacă ne doare ceva, căutăm un medicament. Dacă apare un pericol, încercăm să ne ferim de el.
Este acel mod de a gândi orientat spre supraviețuire și spre rezolvarea problemelor de zi cu zi. Ne ajută să ne organizăm viața, să muncim, să plătim facturile la timp și să rezolvăm lucrurile urgente. Problema apare atunci când credem că toate situațiile din viață pot fi rezolvate doar în acest fel: rapid, practic și fără să ne întrebăm ce se află dincolo de ele.
2. Nivelul Jaguarului: mintea și emoțiile
Al doilea nivel este cel al jaguarului. Aici începem să înțelegem că lucrurile nu sunt doar ceea ce par. Nu mai vedem doar faptele, ci și emoțiile, credințele și gândurile din spatele lor.
De exemplu, o durere de cap nu mai este privită doar ca o problemă fizică – poate avea legătură și cu stresul, cu oboseala sau cu furia acumulată. La fel, o ceartă nu mai pare doar o reacție de moment, ci poate ascunde frici, frustrări sau lucruri nespuse.
La acest nivel, omul începe să se întrebe: „Ce se află, de fapt, în spatele a ceea ce trăiesc?” Este nivelul în care oamenii încep să se gândească mai serios la ceea ce li se întâmplă și la ce ar putea schimba în viața lor.
3. Nivelul Păsării Colibri: sensul mai profund al vieții
Al treilea nivel este cel al Păsării Colibri. Aici, viața nu mai este privită doar ca o serie de probleme care trebuie rezolvate, ci ca un cumul de experiențe din care putem învăța ceva.
La acest nivel apare o altă întrebare. Nu doar „Cum scap de problema asta?”, ci și „Ce pot învăța din ceea ce mi se întâmplă?” O despărțire poate deveni un moment de clarificare. O boală poate fi un semnal că ceva din viața noastră trebuie schimbat. O pierdere poate deschide un drum neașteptat.
De ce cumpărăm impulsiv online? Șase întrebări pe care să ni le punem înainte de a face orice achizițieÎn această perspectivă, Păsărea Colibri este legată de ideea de sens și de felul în care oamenii își interpretează experiențele. Nu mai privim lucrurile doar prin ceea ce ni se întâmplă, ci și prin ceea ce putem înțelege din ele.
4. Nivelul Vulturului: lucrurile în ansamblu
Ultimul nivel este cel al vulturului. Aici vedem lucrurile „de sus”, în ansamblu. Nu mai suntem prinși doar în dramă, în conflicte sau în teamă. Începem să simțim legătura dintre noi, cei apropiați și lumea din jur.
Villoldo spune că, la acest nivel, înțelegem că totul este conectat. Nu mai tratăm doar efectele, ci încercăm să înțelegem sursa. Nu mai reacționăm doar din frică, ci din claritate.
Este nivelul la care omul începe să vadă viața mai larg, mai liniștit și mai profund.
Nu poți rezolva totul de la același nivel
Conform spuselor sale, nu poți rezolva o problemă la același nivel la care a apărut. Dacă o problemă este tratată doar la suprafață, ea poate reveni. Dacă ne ocupăm doar de simptom, nu și de cauză, schimbarea va fi doar temporară. De aceea, el zice că uneori trebuie să urcăm la un alt nivel de înțelegere.
În plan fizic, tratăm durerea.
În plan emoțional, înțelegem ce o întreține.
În planul psihicului, descoperim ce avem de învățat.
Iar în plan spiritual, ne schimbăm cu totul raportarea la viață.
În esență, Alberto Villoldo transmite un mesaj limpede: viața ni se îmbunătățește atunci când ni se schimbă perspectiva asupra ei. Nu întotdeauna putem controla tot ce se întâmplă, dar putem învăța să vedem altfel ceea ce trăim. Iar din acel moment, și răspunsul nostru se schimbă.
EXERCIȚIU: Patru moduri de a-ți privi propriul chip
Villoldo propune un exercițiu simplu de observație, care ne arată cum ni se poate schimba percepția atunci când ne uităm mai atent la noi înșine.
„Așază-te într-o cameră liniștită, în fața unei oglinzi, la aproximativ un metru distanță. Pune o lumânare lângă tine și respiră profund câteva minute. Privește-te în oglindă fără să-ți fixezi prea tare privirea, mai ales în zona ochilor.
De ce respingem complimentele și cum putem învăța să le primim firescObservă ce se întâmplă.
La primul nivel, cel al șarpelui, îți vei vedea chipul exact așa cum îl știi. Trăsăturile sunt clare și familiare - este felul obișnuit în care ne privim.
După câteva minute, percepția poate începe să se schimbe. La nivelul jaguarului, umbrele și expresiile pot face ca fața să pară diferită sau în mișcare. Uneori pot apărea imagini sau asocieri neașteptate. Ideea este doar să observi, fără să te sperii sau să încerci să controlezi ceea ce vezi.
La nivelul Păsării Colibri, imaginea se stabilizează din nou. Villoldo spune că poți privi asta ca o invitație de a reflecta la ceea ce trăiești în viața ta în acel moment.
În cele din urmă, la nivelul vulturului, atenția nu mai este concentrată pe trăsăturile feței, ci pe starea de liniște și pe respirație.
Pentru a încheia exercițiul, respiră adânc de câteva ori și îndepărtează-te de oglindă”.
Villoldo povestește că a folosit acest exercițiu cu persoane care treceau prin perioade dificile, pentru a le ajuta să își imagineze o versiune a lor mai sănătoasă sau mai echilibrată.
„Cele 4 Introspecții” este o carte despre vindecare, transformare și sens, care propune un alt mod de a înțelege omul și lumea. Un mod mai atent și, poate, mai înțelept.





























































