Prânzul luat în fața laptopului te afectează mai mult decât crezi. Avertismentul experților
0Pentru tot mai mulți angajați, prânzul nu mai este considerat, de fapt, o pauză. Ci, mai degrabă, doar o scurtă întrerupere între două taskuri, bifată rapid, de multe ori în fața laptopului.

Statistica arată că aproape trei sferturi dintre cei care lucrează la birou mănâncă singuri în majoritatea zilelor, iar aproape jumătate sar peste prânz cel puțin o dată pe săptămână.
Problema constă în faptul că tocmai această pauză, aparent banală, influențează direct modul în care arată restul zilei.
Mai multe studii citate de psihologul Christian Mauro, profesor asociat în cadrul Departamentului de Psihiatrie și Științe Comportamentale al Universității Duke, arată că oamenii care mănâncă împreună cu colegii au relații sociale mai solide, o stare generală mai bună și au mai des emoții pozitive. Cu toate acestea, realitatea din birouri arată exact opusul: cei mai mulți aleg să mănânce singuri, în grabă.
Într-una din pauzele sale de prânz, plimbându-se prin centrul studențesc Brodhead, Mauro spune că a observat cum studenții, deși mâncau împreună, aveau fiecare telefonul în mână.
„E mult mai ușor să mănânci și să dai scroll pe rețelele sociale”, a spus el, citat în Duke Today. „Dar nu sunt sigur că asta ne face bine.”
Un studiu recent arată că oamenii ajung să petreacă, cumulat, până la 13 ore pe zi în fața ecranelor, atât la muncă, cât și în timpul liber. În acest context, inclusiv pauza de prânz ajunge să fie consumată în același mod, în fața unui dispozitiv.
Așadar, Mauro a semnalat că această expunere constantă la tehnologie începe să afecteze relațiile dintre oameni, chiar și în momentele în care ar trebui să fie deconectați.
„Petrecem atât de mult timp în fața ecranelor la muncă, încât pierdem contactul direct de care avem nevoie”, a susținut psihologul. „E foarte important să îți hrănești relațiile și să te hrănești pe tine însuți - atât fizic, cât și emoțional. Cred că a lua prânzul cu colegii, cu prietenii, față în față, contează enorm”.
Legăturile dintre colegi nu se construiesc, de obicei, în ședințe sau în call-uri, ci în momentele informale, pe care mulți le ignoră, atrag atenția specialiștii.
Andrea Savage, consilier la Universitatea Duke, amintește cum a realizat asta într-o pauză obișnuită de prânz, când a ieșit cu o colegă să își cumpere ceva de mâncare, iar pe drum au ajuns să vorbească despre lucruri personale. Așa a aflat că aceasta își adoptase copiii, un detaliu care a creat imediat o apropiere între ele. „Nu cred că aș fi aflat asta dacă nu mergeam împreună la prânz”, spunea ea, recunoscând că are o soră adoptată.
În contextul în care tot mai mulți angajați lucrează hibrid sau de acasă, aceste momente devin mai rare - și, tocmai de aceea, mai valoroase atunci când se ivesc. Zilele petrecute la birou nu mai sunt doar despre taskuri, ci și despre ocaziile de interacțiune directă care nu pot fi replicate online.
De ce oamenii foarte buni ajung uneori în relații toxice. Ce au descoperit cercetătorii despre „personalitățile luminoase”Mai sănătos nu doar emoțional, ci și fizic
Beneficiile nu țin doar de crearea unor relații de prietenie sau de îmbunătățirea stării de spirit, ci și de lucruri foarte concrete.
Andrea Savage spune că, atunci când mănânci alături de alți oameni, ritmul se schimbă automat: mănânci mai încet și, de multe ori, mai puțin. Conversația te scoate din reflexul de a termina repede, pe fugă.
Mai e și problema igienei. Birourile pe care oamenii mănâncă au, în general, mai multe bacterii decât mesele din spațiile comune.
„Nu pot spune că îmi șterg biroul foarte des", spune Savage. „Dar în zona de luat masa știu că mesele sunt curățate constant."
La Școala Doctorală a Universității Duke, echipa de finanțe și administrație se adună o dată pe lună la un prânz comun, numit „Salad Days”. „E un spațiu în care nu vorbim despre muncă, și asta ajută”, spune Dan Heflin, unul dintre membrii echipei. „Te mai scoate din ritm.”
Pentru o echipă care lucrează zilnic cu cifre și rapoarte, pauza asta devine una dintre puținele ocazii de a ieși din logica strictă a muncii.
„Suntem foarte tehnici în ceea ce facem”, spune Shanna Fitzpatrick. „De aceea e important să existe și partea socială. Până la urmă, nu lucrezi doar cu cifre, ci și cu oameni.”
Ieși din rutină, nu doar din birou
Dincolo de studii și statistici, ideea e simplă: relațiile cu ceilalți contează mai mult decât credem, iar prânzul e unul dintre puținele momente în care le poți construi fără efort.
Problema nu e lipsa dorinței de socializare, ci faptul că pauza ajunge, de cele mai multe ori, să fie sacrificată sau tratată superficial.
„Stăm prea mult în capul nostru”, a declarat Andrea Savage. „Iar de acolo lucrurile tind să pară mai negative decât sunt în realitate. De aceea ajută să vorbești cu alți oameni, să vezi și alte perspective.”
Soluția nu ține de gesturi complicate. Uneori e suficient să îți faci un obicei din a ieși la prânz cu colegii, nu doar din când în când, ci constant. În echipele care lucrează hibrid, zilele la birou pot fi sincronizate astfel încât oamenii să apuce să stea și de vorbă, nu doar să bifeze taskuri. Iar pentru cei care lucrează exclusiv de acasă, chiar și o conversație la prânz, în online, te poate scoate din rutină.
În final, cele 30-45 de minute în care te desprinzi de ecran nu sunt timp pierdut. Sunt, de fapt, una dintre puținele pauze reale din timpul zilei.


























































