Mulți părinți le ignoră: 5 principii care îți pot îmbunătăți relația cu copiii

Presiunea de a fi părintele perfect - calm în orice situație și cu replica potrivită mereu la îndemână - este, spune psihologul dr. Aliza Pressman, o cursă fără sens. Una pe care nimeni n-o câștigă.

Sursă foto: Shutterstock

„În primul rând, trebuie să recunoaștem că nu vom face niciodată totul perfect, pentru că, sincer, cine știe ce înseamnă perfect?”, a spus ea în podcastul Modern Mom Probs, într-o discuție cu experta în parenting Tara Clark.

În locul ideii de „părinte perfect”, Pressman propune ceva mult mai simplu: cinci principii care, aplicate constant, pot îmbunătăți relația dintre părinți și copii - relația, reflecția, reglarea emoțională, regulile și repararea.

În opinia ei, una dintre problemele părinților de azi este avalanșa de sfaturi despre cum ar trebui să se comporte în orice situație. Nu toate vocile din spațiul parentingului ajută - unele pot crea mai multă presiune decât claritate. În loc să încerce să aplice tot ce aud sau citesc, Pressman spune că părinții ar trebui să se concentreze pe ideile care au sens pentru ei și pentru familia lor.

„Aș spune că primul lucru este să găsești un sprijin sau o voce care are sens pentru tine și care nu îți dă dureri de stomac sau senzația că ești mai puțin bună”, a spus ea. Dacă o anumită voce te face să simți imediat „Oh, Doamne, am dat-o în bară”, atunci, spune specialista, probabil că nu este una de care ai nevoie.

Psihologul mai atrage atenția și asupra presiunii pe care mulți părinți o simt atunci când cred că trebuie să aibă mereu reacția perfectă.

„Am auzit părinți spunând: «Nu am folosit cuvintele potrivite» și asta îmi frânge inima”, a explicat Pressman. Conform spuselor sale, parentingul a ajuns să pară un scenariu cu replici prestabilite, în care există un răspuns perfect pentru fiecare situație. Din această cauză, mulți părinți ajung să se simtă vinovați doar pentru că nu au spus exact lucrul „corect” într-un moment tensionat.

Dr. Aliza Pressman propune cinci repere simple care, spune ea, pot schimba modul în care părinții își înțeleg rolul și relația pe care o au cu copiii lor.

Cele cinci principii ale parentingului

Primul este relația. Potrivit psihologului, aceasta este baza întregului proces de creștere și educare a copilului. Nu este vorba doar despre timpul petrecut împreună sau despre gesturi de afecțiune, ci despre sentimentul profund al copilului că este văzut, înțeles și acceptat.

„În esență, copilul simte că îl înțelegi și că îl iubești pentru cine este”, a spus ea.

Această conexiune, explică Pressman, are un rol esențial în dezvoltarea copilului. Atunci când un copil simte că are o relație stabilă și sigură cu părintele său, dezvoltă mai ușor încredere în sine și capacitatea de a face față dificultăților. În același timp, această relație devine modelul după care va construi și alte relații mai târziu în viață.

Al doilea principiu este reflecția. Aici accentul nu cade pe copil, ci pe părinte. Pressman spune că, înainte să reacționăm într-o situație tensionată, este important să ne oprim pentru un moment și să ne întrebăm ce se întâmplă, de fapt, în interiorul nostru.

„Atât de multe dintre lucrurile cu care ne luptăm cu copiii noștri, nu au nimic de-a face cu ei sau cu prezentul”, a explicat ea.

De multe ori, reacțiile părinților sunt influențate de propriile experiențe din copilărie, de felul în care au fost crescuți sau de emoții mai vechi care se reactivează în prezent. Un gest sau un comportament al copilului poate declanșa frustrări sau temeri care, în realitate, au rădăcini adânci în trecut. Din acest motiv, spune Pressman, un moment de reflecție poate face diferența între o reacție impulsivă și una conștientă.

Din această reflecție se ajunge la al treilea principiu: reglarea emoțională. Pressman nu spune că părinții trebuie să fie mereu calmi, că nu ar trebui să simtă furie, oboseală sau frustrare. Ideea părintelui perfect calm, spune ea, este nerealistă.

Reglarea emoțională înseamnă altceva: capacitatea de a face o pauză înainte de a reacționa și de a alege conștient cum răspunzi într-o situație. „Când îți gestionezi emoțiile, ai libertatea să alegi cum reacționezi - ce spui, ce faci și unde îți îndrepți atenția”, a explicat ea. Iar acest lucru îi oferă copilului un model despre cum pot fi gestionate emoțiile dificile.

În aceeași discuție, Aliza Pressman a amintit că „partea creierului care ne ajută să ne controlăm emoțiile și reacțiile nu este încă pe deplin dezvoltată la copii și adolescenți”. Din acest motiv, spune ea, părintele are un rol important: acela de a-i oferi copilului calmul și stabilitatea de care are nevoie până când va putea să le gestioneze singur.

„Dacă poți să te liniștești și să îți spui: «Nu mă urmărește niciun tigru cu colți. Pot să respir și să iau o decizie», atunci îl ajuți și pe copil să se calmeze. Practic, îi împrumuți calmul tău până când va putea să ajungă singur la el”, a explicat ea.

Al patrulea principiu constă în reguli. Pressman a subliniat că limitele au ajuns să fie privite cu suspiciune de mulți părinți, care se tem că vor afecta relația cu copilul dacă spun prea des „nu”. În realitate, afirmă psihologul, regulile nu distrug relația, ci oferă stabilitate și siguranță.

„Vreau să le dau părinților permisiunea de a înțelege că regulile înseamnă, de fapt, siguranță”, a spus specialista. Atunci când părintele își stabilește clar așteptările și limitele, viața copilului devine mai previzibilă. Chiar dacă o regulă nu îi place pe moment celui mic, ea îi oferă un cadru clar și îl ajută să înțeleagă ce este permis și ce nu.

 „Problema apare atunci când ai reguli fără relație sau relație fără reguli”, a spus ea. Cu alte cuvinte, un copil care primește doar interdicții, fără să aibă vreo legătură reală cu părintele, va reacționa diferit față de unul care se simte în siguranță în relație cu acesta. În același timp, nici situația inversă nu este ideală: apropierea fără limite clare poate crea confuzie și dificultăți pe termen lung.

Ultimul principiu este repararea. Aici, Pressman insistă asupra unei idei care îi poate ajuta pe mulți părinți să lase deoparte vinovăția: relațiile sănătoase nu sunt perfecte. Nu există armonie continuă. În orice relație apar neînțelegeri sau momente de distanțare, iar ceea ce contează este capacitatea de a ne reveni după ele.

„Cercetările despre reparare arată că relațiile, fie ele de cuplu sau părinte-copil, nu funcționează tot timpul într-o stare de acord perfect. De cele mai multe ori, ele trec prin momente de ruptură și apoi de reparare. Și este în regulă”, susține ea.

Important este, explică psihologul, ca părintele să poată reveni asupra momentului tensionat: să explice ce s-a întâmplat, să își ceară scuze dacă este cazul și să repare ruptura apărută în relație. În felul acesta, copilul învață că un conflict nu înseamnă sfârșitul relației, ci o situație care poate fi depășită. Relațiile, spune Pressman, pot suporta conflictele și pot deveni chiar mai puternice după ce sunt reparate.

În dialogul cu Tara Clark, Pressman a vorbit și despre riscul unui parenting prea rigid, în care părinții încearcă să spună mereu „lucrurile potrivite”. Deși există sfaturi care pot ajuta în anumite situații, spune ea, acestea nu ar trebui transformate în reguli stricte.

Mai precis, în opinia psihologului, parentingul nu ar trebui să fie nici haotic, dar nici rigid, ca un set de reguli pe care părintele trebuie să le urmeze perfect. Între cele două extreme există un echilibru: un mod de a crește copiii în care părintele învață, greșește, ajustează și își găsește propriul stil.

În acel spațiu, spune Pressman, fiecare familie ajunge să construiască relația cu copilul în felul care i se potrivește cel mai bine.