Oamenii te plac mai mult decât crezi. Cum îți sabotezi relațiile și cariera

Nu ești respins/ă. Nu ești ciudat/ă. Și, cel mai probabil, nici nu ai făcut o impresie proastă. Problema e alta: mintea ta te convinge de asta.

Sursă foto: Shutterstock

Cercetări realizate de Harvard University, University of Pennsylvania și compania BetterUp arată că majoritatea oamenilor își subestimează constant impactul social. Fenomenul are și un nume: „liking gap” - diferența dintre cât de plăcut crezi că ești și cât de plăcut ești, de fapt, relevă un material publicat de CNBC.

Pe scurt, ceilalți te plac mai mult decât crezi. Iar eroarea asta nu e inofensivă. Te face să te retragi exact când ar trebui să mergi mai departe.

„Psihologia socială sugerează cum ideea că nu am făcut o impresie grozavă este, de multe ori, greșită. Cercetările despre așa-numitul „liking gap” arată că oamenii tind să subestimeze constant cât de mult sunt plăcuți de ceilalți după o interacțiune. Cu alte cuvinte, în timp ce tu îți reevaluezi critic fiecare replică, celălalt pleacă adesea cu o impresie mai bună decât îți imaginezi”, explică Gabriela Răileanu, psihoterapeut adlerian, pentru „Adevărul”.

De ce ai impresia că nu ai fost suficient de bun

Explicația nu ține de lipsă de abilități sociale, ci de felul în care funcționează mintea.

După o conversație, atenția nu se duce spre ce a mers bine, ci spre micile erori: o pauză prea lungă, o formulare stângace, un moment ușor incomod. Aceste detalii devin disproporționat de importante.

„În primul rând, mintea noastră este construită să observe mai ușor ce nu a mers. Micile ezitări, formulările imperfecte sau momentele stânjenitoare devin mult mai vizibile pentru noi decât pentru ceilalți. Este ceea ce psihologii numesc un „bias negativ” - o tendință de a acorda mai multă greutate experiențelor și informațiilor negative în comparație cu cele pozitive sau neutre”, lămurește specialista.

În paralel, apare o altă eroare: supraestimarea atenției celorlalți. „În al doilea rând, supraestimăm cât de mult ne analizează ceilalți. În realitate, majoritatea oamenilor sunt mult mai ocupați să se gândească la propria performanță socială decât la a ta. Și ei își pun aceleași întrebări: „Oare am fost ok?” „Oare am părut interesant?”,” completează Gabriela Răileanu.

Rezultatul este paradoxal. Două persoane pleacă din aceeași conversație convinse că nu au fost suficient de plăcute, deși, în realitate, s-au plăcut reciproc.

După cum explică Erica Boothby, cercetătoare și coautoare a studiilor despre așa-numitul „liking gap”, interesul pentru acest fenomen a pornit chiar dintr-o experiență personală. După o întâlnire cu un posibil partener de cercetare, mărturisește că s-a surprins analizând obsesiv conversația și întrebându-se dacă interesul exprimat a fost real sau doar o politețe de moment. Deși discuția fusese, în mod obiectiv, una reușită, îndoiala a persistat. Situația a făcut-o să își pună o întrebare simplă: cât din ceea ce credem despre impresia pe care o lăsăm este, de fapt, real?

Problema nu este gândul în sine, ci ce faci mai departe cu el. Dacă pleci dintr-o interacțiune convins că nu ai fost plăcut, comportamentul tău se schimbă imediat. Nu mai trimiți vreun mesaj. Nu mai propui vreo întâlnire. Nu mai continui nicio conversație.

„Pentru că percepțiile generează comportamente. Dacă crezi că nu ai fost plăcut, începi să te retragi: nu mai inițiezi o a doua conversație, nu mai revii cu mesaj, nu mai propui colaborarea sau ideea ta. În timp, relațiile nu se dezvoltă - nu pentru că nu există potențial, ci pentru că nu este alimentat”, mai spune psihoterapeutul.

Așa apare un mecanism de autosabotaj tăcut: presupunerea inițială, deși greșită, produce consecințe reale.

În mediul profesional, efectul este și mai vizibil. Cercetările arată că oamenii care cred că sunt apreciați au mai mult curaj să ofere feedback, să comunice deschis și să se implice. Ceilalți, dimpotrivă, rămân în expectativă.

Cum îți verifici propriile interpretări

Nu e nevoie să devii brusc mai încrezător în tine. E suficient să nu mai crezi atât de tare că ai dreptate atunci când gândești negativ.

„Un indiciu simplu: ai dovezi concrete sau doar interpretări? În loc să încerci să devii brusc mai încrezător, începe prin a deveni puțin mai sceptic față de propriile concluzii negative”, adaugă Gabriela Răileanu.

Exercițiul pe care-l propune este simplu: după o conversație, notează ce crezi că a mers prost și întreabă-te ce dovezi reale ai că celălalt a perceput situația la fel. În majoritatea cazurilor, aceste dovezi lipsesc.

Totodată, în opinia sa soluția nu este să aștepți confirmări, ci să acționezi în lipsa lor.

Cercetările arată că relațiile nu se construiesc pe certitudine, ci pe inițiativă. Blocajul apare atunci când fiecare așteaptă un semn de la celălalt.

De multe ori, apare un blocaj simplu: fiecare așteaptă ca celălalt să facă primul pas. Dacă după o conversație bună nu mai apare niciun mesaj, tentația este să interpretezi tăcerea ca lipsă de interes. În realitate, și cealaltă persoană poate face exact aceeași presupunere. Astfel, două persoane interesate una de alta ajung să nu mai continue relația, nu pentru că nu există chimie, ci pentru că niciuna nu acționează.

„Acționează chiar și în prezența incertitudinii! Trimite mesajul! Revino în conversație! Propune întâlnirea! Nu aștepta confirmarea că ai fost plăcut - de cele mai multe ori, ea apare abia după ce continui relația, nu înainte,” continuă specialista.

Un alt detaliu ignorat frecvent este claritatea. Dacă o interacțiune a fost bună, spune asta direct. Majoritatea oamenilor nu fac acest pas, deși simt același lucru.

Nevoia de a fi plăcut nu este o problemă. Nici îndoiala nu este. Devine problematică în momentul în care o tratezi ca pe un fapt, nu ca pe o interpretare.

„Merită să normalizăm ceva esențial: dorința de a fi plăcut este umană. Îndoiala este umană. Nu trebuie să dispară. Devine problematică doar atunci când o confunzi cu realitatea”, conchide psihoterapeutul.

În esență, diferența dintre relații care se încheagă și relații care nu ajung nicăieri nu ține neapărat de compatibilitate, ci de curajul de a merge mai departe fără vreo garanție.  Iar în majoritatea cazurilor, realitatea este mai simplă decât pare: oamenii te plac mai mult decât crezi. Tu ești cel/cea care nu îi crede.