Cazi pe gânduri? Creierul tău învață în continuare

O cercetare recentă publicată în The Journal of Neuroscience ne arată că momentele scurte în care ne pierdem temporar atenția de la ceea ce facem, nu se traduc prin pierdere de timp. Din contră, acestea ajută creierul să observe tiparele subtile din jur, să integreze informații și chiar să stimuleze creativitatea. În loc să te simți vinovat că te lași distras, aceste pauze mentale sunt modul natural prin care creierul învață și se reorganizează.

Sursă foto: Shutterstock

Aceste momente scurte, în care mintea se desprinde involuntar de sarcină, permit creierului să proceseze și să integreze informațiile din jur fără efort conștient, subliniază cercetătorii.

„Psihologia actuală arată că mintea umană funcționează în două moduri complementare. Primul este atenția focalizată, care ne permite să executăm sarcini cu precizie, să inhibăm distragerile și să ne menținem pe direcția propusă. Al doilea mod este atenția decuplată și orientată intern, cunoscută în literatura de specialitate drept mind-wandering sau decoupled, internally-oriented attention”, explică pentru „Adevărul” Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Cel de-al doilea apare atunci când mintea se desprinde spontan de stimulul extern și intră într-un proces intern, non-liniar, de explorare.

Cele două moduri nu sunt în conflict, ci reprezintă două fațete ale aceluiași mecanism cognitiv, spune ea. „Atunci când atenția se decuplează, anumite regiuni ale creierului intră în micro-episoade de „somn local”, o pauză neuronală care permite procesarea implicită a informației. Creierul poate surprinde astfel tipare, secvențe probabilistice și regularități pe care atenția hiperconcentrată le-ar trece cu vederea. Aceasta este una dintre modalitățile naturale prin care se activează neuroplasticitatea: creierul folosește aceste micro-pauze pentru a reorganiza informațiile și a întări conexiunile utile”, declară specialista.

Terenul fertil al creativității

În aceste stări are loc învățarea implicită: absorbim structura lumii din jur fără efort, la fel cum copiii învață limba maternă înainte de a înțelege regulile ei. „Este și terenul fertil al creativității acolo unde informațiile se rearanjează liber. Dacă atenția focalizată funcționează ca o lumină direcțională, atenția orientată intern este ca o lampă care permite întregii încăperi să apară în câmpul percepției. Doar alternanța dintre ele construiește o înțelegere completă a informațiilor”, adaugă aceasta.

Atenția decuplată sănătoasă este fluidă, flexibilă, exploratorie, spune Gabriela Marc. Gândurile circulă liber, asocierile sunt bogate, apar insighturi neașteptate. „Este o stare adaptativă, care lărgește perspectiva și facilitează integrarea. Neuropsihologic, aceasta este starea în care creierul trece de la execuție la integrare: rețelele emoționale, cognitive și somatice încep să colaboreze, exact ceea ce numim un creier „armonizat”. Însă nu trebuie confundată cu ruminarea”, atrage ea atenția.

În decuplare sănătoasă, mintea se mișcă, se deschide, revine cu claritate, după cum clarifică psihologul. „În ruminare, mintea se blochează în același gând, într-o buclă alimentată de anxietate sau traumă. Neuropsihologic, rețelele sunt diferite, iar efectele distincte: una generează insight, cealaltă menține blocajul”.

Există și situații clinice în care decuplarea apare prea des: anxietate, ADHD, burnout sau suprasolicitare cognitivă. „Aici, problema nu este decuplarea în sine, ci incapacitatea de a reveni la focus. Un sistem nervos echilibrat alternează natural între cele două moduri; un sistem suprasolicitat pierde ritmul. Acest pattern este vizibil și în dezvoltarea creierului adolescent: perioade intense de activare sunt urmate de momente de decuplare, tocmai pentru a permite reorganizarea rețelelor și consolidarea identității. Nu este haos este remodelare”, lămurește Gabriela Marc.

De altfel, această perspectivă este și una somatică: corpul ne arată când decuplarea este un spațiu de integrare și când este o formă de protecție. „Dacă apare împreună cu tensiune, agitație sau îngheț, nu vorbim despre flexibilitate cognitivă, ci despre supraviețuire”.

Atenția decuplată poate fi cultivată ca resursă, nu ca evitare. Și apare natural în: pauze scurte în care renunțăm la presiunea performanței, plimbări, ritm, activități repetitive, momente de „gândire permisivă”, fără efort. „Neuroplasticitatea are nevoie exact de aceste alternanțe: creierul nu se transformă în timpul efortului intens, ci în spațiile dintre eforturi. Integrarea are loc în pauze, nu în tensiune. În psihoterapie, tocmai aceste intervale când controlul se relaxează devin spații fertile pentru insight. Mulți clienți ajung la înțelegeri profunde nu în analiza intensă, ci în momentele în care mintea se reorientează intern, iar corpul se așază. Aceste descoperiri ne obligă să regândim mitul productivității continue”, mai spune ea.

„Creierul nu funcționează într-o linie dreaptă; funcționează în oscilații: focus, decuplare, revenire. Focusul ajută la execuție; decuplarea ajută la integrare și creativitate și împreună formează eficiența reală. Este dinamica naturală a unui creier matur: capacitatea de a comuta, nu de a rămâne blocat într-un singur mod. În medii complexe, capacitatea de a comuta între cele două este crucială. Atenția focalizată vede detaliile. Atenția orientată intern vede tiparele. Deciziile bune apar la intersecția dintre ele”, este de părere psuhologul.

Poate că mintea nu este făcută să fie ținută strâns între limitele unui singur mod de funcționare. „Este mai degrabă ca o respirație: se adună și se deschide, se concentrează și se eliberează. Când o forțăm să rămână doar într-o stare, îi răpim capacitatea naturală de a se reorganiza.”

În momentele în care atenția se decuplează, nu ne pierdem, ci ne întoarcem. Ne întoarcem către spațiul interior unde corpul își poate regla tensiunea, unde gândurile își pot lua distanța, unde înțelepciunea poate apărea fără grabă. Acolo, în acel mic interval dintre efort și renunțare, creierul devine plastic, viu, receptiv. „Acolo se organizează ceea ce nu a avut timp să se așeze în mijlocul sarcinilor, acolo se nasc conexiunile noi. Uneori, mintea are nevoie să se îndepărteze puțin ca după o furtună: nu ca să renunțe, ci ca să poată vedea țărmul mai limpede”.

Așadar, „claritatea nu apare în timpul furtunii, ci în momentele în care valurile se retrag și lasă în urmă urmele pe care nu le vedeam înainte. Mintea se luminează nu doar când o strângem în focus, ci și când îi dăm voie să se retragă în interiorul ei, să se liniștească, să respire. În acel loc tăcut, de după furtună, mintea descoperă ceea ce era invizibil în zgomotul efortului”, conchide Gabriela Marc.