Mădălina Diaconu la Interviurile Adevărul. De ce fiecare copil ar trebui să aibă parte de „25 de zile în Satul lui Moș Crăciun”

La interviurile Adevărul, am discutat cu Mădălina Diaconu despre debutul său editorial la editura For You, „25 de zile în Satul lui Moș Crăciun”. Specialistă în marketing și comunicare de peste zece ani, Mădălina ne-a povestit cum experiența de mamă a inspirat-o să scrie cele 25 de povești menite să-i însoțească pe cei mici până în seara de Ajun.

Adevarul: Cum ai ajuns să publici prima ta carte?

Mădălina Diaconu: Am cochetat cu scrisul. A fost cumva un hobby de-al meu, scrisul, încă de când eram copil. N-am făcut niciodată nimic serios în privința aceasta. Sigur, această abilitate a mea m-a ajutat de-a lungul timpului și în carieră, și în job-ul pe care îl am în momentul actual, pentru că mereu au fost, să zic, tangențiale. Însă, niciodată nu am scris nimic, niciodată până acum nu am scris o carte sau nu am publicat ceva.

Însă, cumva acum, noi, femeile, purtăm mai multe pălării. Suntem și mame, suntem și soții și avem și carieră. Și eu, odată cu nașterea băiețelului meu, mi-am dat seama că vreau să scriu o carte. A fost pur și simplu un imbold pe care l-am avut și asta am simțit, să scriu o carte. În ideea în care voiam să am la mine acasă o carte scrisă de mine, pe care să o ofer băiețelului meu, să o ofer nepoțelei mele, să o ofer finuțelor mele. Și am început să scriu, fără nicio presiune, fără niciun gând de a o publica, pentru că mă gândeam că voi scoate eu câteva exemplare la o tipografie.

Și tot așa, în vacanța dintre Crăciun și Anul Nou, timp de 3 ani, până anul trecut când am avut din nou un imbold să trimit manuscrisul către mai multe edituri. Și editura For You mi-a întors mail-ul cu un mesaj afirmativ. Am fost foarte, foarte fericită și de atunci anul ăsta am început serios să edităm, să adaptăm, să continuăm cu poveștile care rămăseseră nescrise și cu ilustrațiile cărții, astfel încât în noiembrie ea a apărut în librării și online, pe site-uri editurii și pe celelalte site-uri de profil.

Și am înțeles că merge foarte bine.

Merge foarte bine, slavă Domnului. Este o carte foarte bine primită și toate feedback-urile pe care le adun, nu doar de la cei din jurul meu, că asta este important, ci de la oameni care nu mă cunosc, oameni care nu m-au văzut niciodată, dar care au citit cartea copiii, care au citit cartea. Feedback-urile, spuneam, sunt extrem, extrem de pozitive și le simt, sincere, și mă bucură foarte tare. Chiar în această dimineață am primit o filmare pe Instagram de la o doamnă învățătoare care cumpărase cartea pentru toți elevii din clasă. Și cumva au acest challenge în care dimineața trebuie să povestească. Cartea este un calendar de advent. În fiecare zi din luna decembrie, pentru fiecare zi din luna decembrie, avem o altă poveste. Și ei citesc seara povestea și a doua zi, la ora de limba română, fac un rezumat.

Și au început să aibă acest challenge, să-l numesc: care spune mai bine și cum povestesc mai frumos. Și astăzi chiar mi-a trimis un video cu copiii din clasa respectivă, care erau cu cartea în mână și spuneau cât de tare le place și mă invitau la ei la școală, în clasă. Și mi s-a părut foarte, foarte, foarte frumos tot feedback-ul pe care îl primesc și tot ceea ce se întâmplă în jurul acestei cărți este plin de bunătate. Și sunt lucruri care îmi umplu sufletul.

Cartea se numește 25 de zile în satul lui Moș Crăciun. De ce 25 de povești?

Mi-am dat seama că cei mici nu-l mai așteaptă pe Moș Crăciun cu atât de multă nerăbdare cum îl așteptam noi când eram mici, în copilărie.

Și de ce se întâmplă asta? Pentru că toți adulții din jurul lor le oferă de fiecare dată cadouri. Anul trecut, de exemplu, de pe 1 decembrie până pe 25, Tudor, băiețelul meu, a primit în fiecare zi câte un cadou de la bunicii lui, pe care de fiecare dată îl lăsa Moș Crăciun sub brad. La serbarea de la grădință s-a întâlnit cu Moș Crăciun.

Am mai mers tot anul trecut la două sau trei petreceri de Crăciun la care a venit Moș Crăciun și toată luna decembrie a fost așa… plină de vizitele lui Moș Crăciun astfel încât atunci când a venit, când cu adevărat a venit Moș Crăciun în seara de Ajun, el nu a mai fost deloc entuziasmat. Și îmi dau seama că lucrul ăsta nu e un caz izolat, ci se întâmplă așa cu majoritatea copiilor și am vrut să creez acest calendar de advent pentru a crește suspansul acesta în așteptarea lui Moș Crăciun. În loc să le oferim copiilor în fiecare zi o jucărie, mai bine le citim o poveste în care află ce mai pățesc spiridușii în atelierul lui Moș Crăciun, prin ce provocări trec atunci când construiesc și când creează toate cadourile pe care Moșul le lasă sub brad în noaptea de ajun. Ce valori învață, prin ce provocări trec… Pentru că învață despre prietenie, învață despre curaj, despre curajul de a îți spune părerea chiar și atunci când ești mai timid, chiar și dacă te superi pe prietenii care îți greșesc, trebuie să știi și să înveți să ierți dacă aceștia n-au avut intenții rele. Trebuie să înveți să respecti natura. Și toate acestea sunt povețe pe care spiridușii le lasă în aceste povești și pe care copiii au ocazia să le descopere seară de seară în procesul acesta de a citi cartea.

Pare că au cumva o notă terapeutică.

Au și o notă terapeutică. Poveștile sunt și create cu scopul de a-i învăța pe copii ceva, dar și cu scopul de a crea o legătură între părinți și copii, de a le crea o rutină, un obicei și de a fi acesta un obicei al fiecărei seri în care părinții lasă tot, tot stresul de peste zi, lasă telefonul, lasă toate atribuțiile pe care le mai au și toate planurile pe care trebuie să le facă pentru a doua zi. Și toată nebunia asta, vânătoarea vieții în care ne aflăm cu toții. Lasă tot, se așează cu copilul și intră în lumea aceasta foarte frumoasă a Crăciunului, a spiridușilor, a lui Moș Crăciun. Intră împreună cu copiii lor și citesc această poveste. Își creează acest obicei și poate chiar tradiție, pentru că eu, cumva, ce sper mai departe pentru această carte este ca ea să rămână în familii de anul acesta și să fie citită și recitită și peste ani, astfel încât să devină o parte din familie și să aducă părinții și copii în fiecare seară împreună indiferent ce s-ar întâmpla.

Cum arată piața de carte pentru copii în opinia ta? Au loc autorii noi pe piață?

Eu sunt foarte, foarte la început în acest domeniu. Este prima mea carte și are o valoare sentimentală. Mă bucur că este un proiect care a fost foarte bine primit de către părinți, de către copii, de către educatori. Poate că am avut noroc, poate că a contat foarte mult și povestea, a contat foarte mult și perioada, a contat foarte mult și insight-ul ăsta de părinte pe care îl am, pentru că prin asta trec în fiecare zi. Și, da, cred că la succesul acestei cărți au contribuit mai multe criterii. Însă, din păcate, cred că părinții le citesc copiilor din ce în ce mai puțin și ăsta este un lucru pe care noi, ca părinți, ar trebui să-l revizuim și ar trebui să ne dăm timp să le citim copiilor, pentru că doar așa ei își dezvoltă imaginația. Nu vreau să pară că dau eu acum povețe, pentru că și Tudor stă la televizor, stă la ecrane, adică trăim totuși într-o perioadă în care este absolut imposibil să le interzici ecranele, dar trebuie să avem foarte mare grijă și să controlăm cât timp petrec în fața ecranelor și putem să controlăm acest lucru doar făcând cu ei diverse alte activități, iar cititul împreună cu joaca sunt, poate, cele mai bune activități din care ei învață ceva.

Cititul le dezvoltă imaginația, le dezvoltă vocabularul și mai ales că citindu-le, controlăm ceea ce ei aud, controlăm informația pe care ei o primesc și cred că este, poate, cel mai bun mod de a-i dezvolta prin joacă, de a-i învăța pe ei lucruri noi fără ca acest lucru să fie o corvoadă.

Iar aici povestea este instrumentul cu care facem acest lucru.

Așa este, da.

Ce pregătești în perioada următoare?

În momentul acesta, dacă ne referim strict la această latura mea de autor, nu am neapărat planuri foarte clare și cartea aceasta, pe care am scos-o acum, a venit într-un mod foarte natural și fără nici o presiune. Și așa au fost lucrurile făcute să fie. Nu știu, las viața să vină și aștept, poate întâmplător, poate fără să mă gândesc când mai vine o idee și atunci mă pun din nou pe scris. Poate se întâmplă ceva în viața mea care mă îndeamnă să scriu…

Aștept să văd cum evoluează lucrurile fără să pun eu nicio presiune și fără să mă gândesc deja ok, am scos o carte, acum trebuie să mai scriu alta. Las lucrurile să vină de la sine.

Cum scrii pentru copii? Ce trebuie să eviți în exprimare? Adică mi se pare puțin mai dificil decât a scrie pentru adulți.

Și mie mi se pare mai dificil. Și nici măcar n-am conștientizat asta la început. Pe măsură ce scriam poveștile, mi-am dat seama că e o responsabilitate foarte mare să le scrii copiilor. Pentru că trebuie să ai grijă exact cum spui lucrurile, trebuie să ai grijă ce le transmiți copiilor, să te asiguri că ei înțeleg ceea ce vrei tu să spui exact cum ai vrut să spui lucrul respectiv. Și atunci este o responsabilitate foarte mare și trebuie să ai foarte mare grijă când scrii textele pentru copii. Ce am încercat eu să urmez? Să fiu foarte clară în exprimare, să nu las loc de interpretări, să fiu pe cât de calmă, caldă, pe atât de fermă în ceea ce spun. Nu aș vrea ca faptul că am folosit cuvântul ferm să nu însemne ceva foarte autoritar. Nu am fost deloc autoritară, însă am vrut calculele să fie foarte clare și foarte bine înțelese. Mi-am dorit foarte mult ca în aceste povești să se regăsească valorile pe care eu vreau mai departe să le dau băiețelului meu, dar și tuturor copiilor care citesc sau care ascultă aceste povești și atunci n-am vrut să las loc de interpretare. Este foarte clar că trebuie să ai curajul să-ți spui punctul de vedere.

Într-o altă poveste, de exemplu, le povesteam despre faptul că nu trebuie să fii perfecționist și lucrurile nu trebuie să fie absolut perfecte ca ele să fie date mai departe și nu trebuie să te pierzi în aceste mici detalii și astfel și aici, pentru că inclusiv această morală este una care poate fi interpretată în mai multe feluri. A trebuit să fiu foarte clară în ceea ce spun și exemplificarea pe care am făcut-o să fie una foarte simplă ca să poată fi înțeleasă foarte bine. Deci, da, este o responsabilitate mare să le scrii copiilor pentru că trebuie să te asiguri că îi înțeleg lucrurile fix așa cum ai vrut să fie spuse.

Și în general în viață este o responsabilitate foarte mare atunci când crești copiii pentru că nu știi niciodată cum o propoziție pe care o spui tu, la un moment dat ca părinte, poate să-i rămână lui întipărită în minte și să se dezvolte acolo în adolescență sau când ajunge un om matur și atunci lucrurile trebuie să fie foarte bine gândite atunci când le scriem copiilor.

Cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în materie de scris și de la cine?

Nu am primit neapărat sfaturi. Eu sunt un scriitor la început de drum și nici măcar nu este asta meseria mea principală. A pornit totul ca un hobby. Poate din păcate pentru mine, nu mergeam înainte la evenimente cu autori, nu cunosc foarte mulți autori de carte, nici măcar de carte pentru copii. Însă, dacă ar fi să dau eu un sfat ar fi să scrii cu inima, să fii foarte sincer atunci când scrii, mai ales dacă le scrii copiilor pentru că ei simt și se atașează de un personaj sau de o anumită poveste dacă simt că personajul respectiv este descris într-un mod sincer, fără foarte multe ocolișuri sau fără foarte multe tertipuri…să scrii din suflet, să scrii ceea ce simți. Și, cred că cel mai bine, indiferent de natura textului pe care îl scrii, să scrii din experiență. Eu am scris această carte având în vedere experiența pe care am trăit-o și pe care o trăiesc în continuare cu băiețelul meu. Am scris-o amintindu-mi din copilăria mea, am scris o carte despre Crăciun pentru că îmi place foarte tare această sărbătoare, mă uit și acum la filme de Crăciun și mai vechi și mai noi. Este o temă foarte aproape, așa, de mine și cu care mă simt foarte confortabil. Și atunci când scrii despre lucruri pe care le știi, pe care le simți, pe care le trăiești, cu siguranță textul va ieși unul foarte bun și nu pare așa un text scris de un impostor.

Cât de mult contează ilustrațiile într-o carte pentru copii?

Foarte, foarte mult. Ilustrațiile dau viață personajelor, pun o față personajelor și atunci cred că sunt extrem de importante și îi ajută pe copii să-și creeze o imagine a personajelor respective. Cartea mea nu este extrem de ilustrată pentru că ea are destul de mult text. Poveștile sunt destul de lungi și, cumva, am vrut să fac și foarte multe dialoguri destul de lungi și de scrieri mai detaliate tocmai pentru a le stimula copiilor imaginația. Însă fiecare poveste are la final o ilustrație care descrie o anumită scenă din poveste, poate fi scena principală sau pot fi anumite segmente din poveste și cred că ilustrațiile sunt foarte importante și contează foarte mult. Inclusiv, dacă vorbim acum din punct de vedere comercial, contează foarte mult în procesul de achiziție. O carte cu ilustrații frumoase este o carte frumoasă și atunci când o dăruiești ea devine un cadou frumos pentru cel care o primește.

O ultimă întrebare, dacă ar fi existat și ziua 26, cum ar fi arătat?

Dacă ar fi existat și ziua 26… să știi că eu primesc întrebarea asta acum de la câțiva oameni care după ce au citit cartea îmi tot dau idei, „da' hai mai continuă, mai scrie o carte, poți să scrii de pe 26 până pe 1 ianuarie, ce fac spiridușii și poți să le descrii zilele până la Anul Nou”. Eu cred totuși că ei au muncit suficient tot anul pentru a aduce aceste cadouri, încât de pe 26 până la începutul anului s-ar odihni, s-ar juca, ar mânca multe dulciuri, multă turtă dulce, ar sta împreună și ar fi, o să vedeți dacă citiți cartea, că am creat această comunitate în care spiridușii sunt chiar ca o familie și ar sta împreună și s-ar simți bine în familie și ș-ar crea amintirii prețioase.