Se spunea odinioară că hârtia suportă orice, dar apariţia internetului
a permis răspândirea şi stocarea unor mizerii de neînchipuit în epoca
hârtiei...
Nu ştiu dacă Ministerul Culturii are o evidenţă activă a caselor
memoriale din ţară – ale scriitorilor şi ale artiştilor sau ale
oamenilor de ştiinţă – dar sunt sceptic.
Deşi nu este vreo capodoperă, filmul spaniol „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar“, despre viaţa ieşită din comun a traficantului de
droguri columbian Pablo Escobar, cu Javier Bardem şi Penélope Cruz în
rolurile a doi amorezi care mai mult se urăsc, decât se iubesc, pică în România
la ţanc, arătând ce-nseamnă un „stat
mafiot“, cel spre care PSD-ul încearcă, cu
orice preţ, să-ndrepte ţara.
Am fost zilele acestea într-o comisie doctorală, tema
fiind cât se poate de atrăgătoare: autosecularizarea sau cum se derulează
intern o seamă de procese pe care, drept scuză, le considerăm ca venind doar
din exterior.
OK, poate n-o fi cazul să le iei pe toate la tine, dar
măcar una-două n-ar fi rău, ca să te ajute pe terasa unei cafenele
dintr-un oraş foarte agitat sau pe şezlong, la malul mării. Şi eu îmi fac
astfel de planuri înainte de o călătorie, oare ce să iau de citit cu mine?, aşa
că m-am gândit că poate i-ar ajuta şi pe alţii.
O spun încă de la începutul cronicii. Nu mă număr printre cei care, la un
moment dat, ar fi dispuşi să facă parte dintr-un eventual „fan club“ ad hoc înfiinţat în vederea susţinerii necondiţionate a
spectacolului cu „Meşterul Manole“,
montat la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca de regizorul Andrei
Măjeri. Pe un scenariu propriu, inspirat de piesa omonimă a lui Lucian Blaga.
De 10 ani, Patriarhia Română deţine propria Agenţie de
Ştiri. Purtând denumirea latină a Bisericii (basilica), agenţia a devenit un
important punct de reper în mediul online românesc, devenind „vocea oficială“ a
Patriarhiei Române în materie de comunicare publică. Ceea ce este atât firesc, cât
şi necesar.
Despre
„Jurnalul necenzurat“ al lui Vaslav
Nijinski apărut recent în colecţia „Yorick“
a editurii bucureştene „Nemira“, în
traducerea Ralucăi Rădulescu, s-ar putea scrie nu doar în mai multe feluri, ci şi
dintr-o pluralitate de perspective.
Este interesant
de urmărit cum noi nume apar în sfera interpretării muzicii clasice, oameni
tineri continuă o tradiţie, dar care, fiecare în parte, are ceva personal de
spus. Şi mi se pare important să-i cunoaştem, pentru că doar prin ei, aceşti
oameni care duc mai departe o tradiţie importantă a umanităţii, această artă –
muzica clasică – are un viitor.
La câteva luni după un reuşit turneu bucureştean, Teatrul Naţional
„Mihai Eminescu“ din Chişinău revine în România, de astă dată la a XXV a ediţie
a Festivalului Internaţional de la Sibiu cu, ceea ce pare a fi, una dintre
piesele de rezistenţă din repertorul său. Spectacolul cu piesa Steaua fără nume, montat de Alexandru
Cozub.
Prima colaborare a lui Andrei Şerban cu un teatru independent românesc e o întoarcere la rădăcinile sale americane, ale experimentelor de la teatrul La MaMa. De aceea, afirmaţia sa că Pescăruşul lui Cehov este o piesă pe care n-a înţeles-o pe deplin niciodată trebuie luată în sens metaforic. Probabil sunt puţini regizori, chiar şi în lume, care s-o fi pus în scenă de cinci ori.
Nu, nici vorbă. Spectacolul
produs de Mara Isaacs şi „Octopus
Theatricals” din SUA nu ambiţionează să valorifice scenic întreaga „Iliadă”. Aşa cum ne înştiinţează titlul
în limba română inserat în caietul- program al celei de-a XXV a ediţiia
Festivalului Internaţional de Teatru. de la Sibiu,
Aniversarea unui sfert de veac de Teatru de stat cu
numele celebrei Elvira Godeanu la Târgu-Jiu – un oraş care la sfârşitul
veacului al XIX-lea abia număra 3.000 de locuitori, cum ne spune secretarul
literar Ion Cepoi, avea totuşi o sală construită anume cu 300 de locuri, o
performanţă în epocă –
În noul „Jurassic
World: Fallen Kingdom“, regizorul J.A. Bayona introduce numeroase teme
filozofice şi politice, care fac ca precedentele filme să pară doar un „parc de
distracţii“, reuşind cel mai bun „Jurassic“ făcut
vreodată. Eroii din precedentul film, Bryce Dallas Howard şi Chris Pratt,
îşi reiau aici rolurile.
S-a făcut caz, pe
drept, de numărul în creştere al românilor care aleg să îşi construiască
viitorul în străinătate. Ca de obicei, s-a exagerat însă şi acum: suntem, după
sirienii aflaţi în plin război civil, a doua naţiune de emigranţi!
Încep
prin a expune o seamă de date tehnice.
Spectacolul
Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu este o nouă poveste japoneză.
Deşi se număra deja printre cei mai apreciaţi şi
mai cunoscuţi actori de teatru şi film din România, rolul Relu din cele două
sezoane ale serialului „Umbre” produs de HBO l-au făcut pe Şerban Pavlu un star, atitudinea personajului a
devenit imitată, iar multe dintre replici, preluate.
La începutul anilor 70 România era fascinată de ascensiunea fără precedent în tenisul internaţional a doi sportivi români care ajunseseră să cîştige separat sau împreună marile turnee de tenis de la US Open sau Roland Garros: Ion Ţiriac şi Ilie Năstase.
Relativ recent,
simfonicul Filarmonicii bucureştene a comemorat cu anume discreţie împlinirea
unui secol de la proclamarea primei republici armene.
Fără un proiect centenar (de neînţeles, totuşi, pentru o instituţie reprezentativă a culturii de stat), stagiunea de la Ateneu din acest an merge pe aceeaşi linie mediocră a ultimelor decenii, cu unele momente ieşite din comun. Revenirea lui Andrei Ioniţă într-un concert al Filarmonicii, alături de Christian Badea, e un diamant sclipind în cenuşă.
„Guo Feng” a fost primul spectacol din oferta celei de-a XXV a ediţii
a Festivalului Internaţional de Teatru (FITS) de la Sibiu pe care am avut
burcuria de a-l vedea. Foarte aproape de
căderea nopţii, după o călătorie solicitantă de nu mai puţin şapte
ore.Reprezentaţia este încadrată în ceea ce organizatorii au numit „Sezonul
chinezesc”.
Istoricii noştri, cărora le-a mai rămas un pic
de curaj, trebuie să stabilească, scotocind prin arhive, cine erau secretarii
cu probleme de propagandă ai Partidului Comunist Român, când Nicolae Ceauşescu
a fost împuşcat la Târgovişte.
Un gând inspirat, de mare ispravă, l-a condus pe Arhiepiscopul cărturar Dr. Varsanufie
la decizia de a institui o distincţie nobiliar identitară pentru
Eparhia sa cuprinzătoare simbolic şi a geografiei Olteniei de sub munte,
Crucea Râmnicului – oraş şi Eparhie de asemenea de sine în spaţiul oltenesc.
Unul
dintre cei mai cunoscuţi scriitori maghiari de literatură dramatică de astăzi -
e vorba despre Háj János - a scris piesa intitulată „Dificil“ al cărei protagonist este un profesor universitar.
