Simona Tănăsescu coordonează activitatea ICR Budapesta din decembrie
2018. Este doctor în Arte Vizuale al Universităţii Naţionale de Arte, şi
a urmat studii de management cultural şi afaceri externe la
Institutului Naţional de Administraţie – Şcoala Naţională de
Administraţie din Paris.
De câte ori se reia la televizor filmarea spectacolului Sinucigaşul
de la Teatrul Nottara aştept cu emoţie scena antologică în care
Poţekalnikov, eroul primeşte cadou obiectul salvator, un trombon uriaş
cu care ar putea să-şi câştige existenţa.
Într-un an la fel de sucit cum e şi România, mulţi conaţionali au fost nevoiţi să-şi abandoneze planurile de călătorie.
Sfârşit de iulie, în Bucureşti. Anul 1795. De multe luni bântuie ciuma,
iar oraşul este pustiu. Au fost luate toate măsurile: sclavii de prin
curţile boiereşti sunt trimişi la moşii, în afara oraşului, iar
cerşetorii, în număr de 122, au fost duşi cu forţa la mânăstiri
(Plătăreşti, Mărcuţa, Plumbuita Căldăruşani…).
Spectacolul multimedia al lui Carmen Vidu e un capitol dintr-un proiect mai amplu numit „Jurnal de România”, a cărui temă centrală este relaţia teatrului cu societatea prezentată printr-un procedeu regizoral în care, practic, actorii sunt scenariştii şi interpreţii propriilor lor biografii.
Matusalemica viaţă – mă gândesc astăzi – m-a pus, nu o dată, în faţa unor situaţii atât de surprinzătoare încât nu pot să le uit şi să nu dau mărturie asupra lor. Astfel, acum mai bine de trei decenii şi jumătate am făcut prima mea vizită la Blajul istoric şi am avut norocul să-l am drept ghid pe liderul tineretului din vremea aceea, din oraşul evocat cu emoţie, aşa cum se ştie, de Eminescu.
Telespectatorii acestei veri fierbinţi la propriu şi la
figurat au avut plăcerea să urmărească recent în programul atât de
asortat al Teatrului TV un DVD după o cunoscută piesă a „epocii de aur“: „Sfântul Mitică Blajinul“. Aurel Baranga, controversatul ei autor, a scris această satiră în anul 1965, primul din cei câţiva ai dezgheţului care a traversat România lăsând impresia că a venit ora adevărului.
Gata cu bâlciurile! Trecem la femei şi bărbaţi! Dintre multele istorii
amoroase, rămase prin documente sau consemnate pe pagini zburătoare, am
ales pentru astăzi povestea lui Leun, devenit personaj principal în Manuscrisul fanariot.
În realitatea istorică, desigur, lucrurile nu au stat chiar ca în
roman. Aşa este mereu: una se întâmplă şi alta rămâne scris. Dar asta o
ştiaţi.
Cu studii în sociologie, ştiinţe politice şi matematică şi o consistentă activitate în jurnalism şi, ulterior, în diplomaţie, Dr. Martin Salamon a fost consul general al României în Grecia, iar din 2018 este directorul ICR Tel Aviv.
Cu câţiva ani înainte ca Liviu Ciulei să devină regizorul filmului „Pădurea spânzuraţilor”, romanul lui Liviu Rebreanu ar fi trebuit să stea la baza unei coproducţii româno-italiene, în regia lui Glauco Pellegrini.
Doina Marian este directorul ICR Paris. De formaţie istoric de
artă, are o experienţă de peste 15 ani în lumea editorială şi a
managementului cultural.
În urmă cu doi ani, prietenul meu, olteanul Vasile Vasiescu, consacrat
în mediile artistice de o bogată cultură şi de o deosebită activitate de
investigare, cercetare şi publicistică în spaţiul plasticii, altfel
spus, critic de artă, s-a decis să-şi dedice fermecătoarea casă
părintească gorjenească.
« M-am străduit, în izolare, să duc, cât de cât, o
viaţă normală : ieşeam la cumpărături (ba chiar era un pretext pentru o scurtă
plimbare), să iau ziarele, să mă opresc în faţa vitrinelor de librării care se
încăpăţânau să rămână închise. Socializarea a avut cel mai mult de suferit în
timpul pandemiei. »
Pe 6 iunie,
Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski era prima instituţie de
spectacol din subordinea Ministerului Culturii care profita de aprobarea dată
de a organiza concerte în aer liber cu maximum 500 de persoane, inaugurând o
stagiune în Parcul din faţa teatrului.
De aproape o jumătate de an moartea se banalizează pe zi ce trece datorită flagelului care pare de nestăvilit. Nici măcar necroloagele nu se mai practică, locul lor fiind luat de codificata cauză a morţii sosită din China.
Artist dezinvolt,
cuceritor şi sensibil, Remus Azoiţei este unul dintre cei mai apreciaţi
violonişti români. A studiat la Juilliard School din New York şi Royal Academy
of Music din Londra, a cântat pe scene renumite, cum sunt Carnegie Hall din New
York, Konzerthaus Berlin şi
a înregistrat integrala lucrărilor pentru pian şi vioară de Enescu. Cântă pe o vioară
Niccolo Gagliano construită în 1755
Astăzi,
două cronici la spectacole revăzute online în cursul lunii iunie. Producţii ale
Teatrului “Regina Maria ” din Oradea şi Teatrului German de Stat din
Timişoara.
În timpuri de
pandemie, dar şi de vacanţă, avem mai mult timp să reflectăm la muzica sferelor
– care nu este doar o vorbă în vânt, ci un concept filosofic din antichitate.
Sau putem să ne gândim la globalizare – reflectată muzical într-un concert
intitulat, emblematic, Trei continente, înregistrat în ianuarie 2020 de
violoncelistul Jan Vogler şi Orchestra Radiodifuziunii WDR din Koln, condusă de
dirijorul ei şef, Cristian Măcelaru.
Două
sunt modalităţile în care este îndeobşte pusă în scenă „Sânziana şi Pepelea“, celebra „feerie naţională“ a lui Vasile
Alecsandri.
„- Domnule Dinule, am intrat în Slătioara, vin să-ţi aduc noua mea carte.“ Asta se petrecea sâmbăta trecută pe la trei după-amiaza. „- N-osă poţi intra în curte! Aici e un potop al lui Noe, o furtună cu trăznete şi fulgere.“ S-a convins. - Atunci, la întoarcerea de la Târgu-Jiu.“
Bogdan Popescu este director al Institutului
Cultural Român de la Stockholm (din 2018), anterior fiind director al
Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român
(2013-2018) si cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi
Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (din 1999).
Născut într-o familie cu preocupări artistice evidente
(tatăl său, Constantin Dembinski, a fost un binecunoscut şi apreciat operator
de imagine), Dominic Dembinschi a absolvit în 1981 cursurile Secţiei de Regie
de Teatru a I.A.T.C. A avut şansa de a face parte, alături de Victor Ioan
Frunză, Tompa Gábor şi Andrei Mihalache, din ultima promoţie a regretatului profesor şi
regizor Mihai Dimiu.
Pe 5 ianuarie 1970, la cinematograful bucureştean „Luceafărul” au avut loc primele proiecţii cu filmul „Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie, o adaptare după nuvela omonimă de Horia Pătraşcu (care semna şi scenariul, alături de regizor).
