Dacă în urmă cu 30-40 de ani, în România calculatoarele erau apanajul
domeniilor de cercetare ştiinţifică, în ultimele două decenii ele au
devenit, sub diverse forme, o parte activă a vieţii noastre cotidiene.
Două mari pietre
de poticnire, pentru lumea de azi, în viaţa Sf. Ilie Tesviteanul – „obstacole“
de care se împiedică, iar şi iar, cei care discută viaţa proorocului în
mass-media şi pe Internet.
La trei ani după primul film cu Omul-Furnică, „Omul-Furnică şi Viespea“, cu aceiaşi interpreţi principali, Paul Rudd,
Evangeline Lilly şi Michael Douglas, este un reuşit film „de vară“,
cu umor şi efecte speciale, care duce însă nivelul de fantasmagorie (pseudo-ştiinţifică)
la un nivel inimaginabil nu mai departe de-acum câţiva ani.
Organizată de Institutul de
Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în
parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), s-a încheiat acum câteva ore ediţia
a doua a Şcolii de Vară de la Sinaia dedicată exilului.
L-am invitat pe tânărul regizor Andrei Măjeri la o discuţie.
Despre şcoala de regie, despre teatru, despre critică, despre ce crede el
despre teatru şi, desigur, despre spectacolele sale.
De cîteva zile încoace, de când echipa naţională de fotbal a Franţei a început să câştige partidă după partidă, observ o creştere semnificativă a sentimentelor de superioritate rasială, propagată prin mediile de socializare online.
Vă invităm la scris. Acest proiect îşi propune să aducă alături comunitatea românească din Franţa, în anul centenarului francofon.
L-am invitat pe tânărul regizor Andrei Măjeri la o discuţie.
Despre şcoala de regie, despre teatru, despre critică, despre ce crede el
despre teatru şi, desigur, despre spectacolele sale.
În 1945, în contextul dramatic al sfârşitului războiului, Sergiu Celibidache este numit director muzical al Berliner Philharmoniker, ce fusese condusă în ultimii 23 de ani de Wilhelm Furtwängler.
Lansată de puţin timp, Grafic, un nou imprint al dinamicei edituri
ART, dedicat exclusiv cărţilor de bandă desenată şi romanelor grafice, publică în
premieră două volume ale legendarului Alan Moore, personaj iconic al
anarhismului contemporan: „Watchmen“ (considerat printre cele mai bune cărţi de limbă engleză
ale secolului XX) şi „V de la Vendetta“, dar şi reeditări ale cărţilor apărute aici mai demult,
cum ar fi cele ale Marjanei Satrapi.
Unul dintre paradoxurile creştine adesea aduse în
discuţie de teologi este acela al contradicţiei dintre cuvintele Mântuitorului,
„Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da“, şi faptul că unele
dintre rugăciunile creştinilor rămân, în mod aparent, fără răspuns. Voi încerca
să-l explic aici, în câteva rânduri.
Fascinantă şi înfiorătoare cartea „Frăţia penal-academică - Cercetarea ştiinţifică din penitenciarele
României: o investigaţie jurnalistică“, publicată de jurnalista Melania
Cincea în 2018, la editura bucureşteană „Humanitas“.
Silviu Purcărete porneşte, în spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea, care rămâne modernă şi europeană, în stilul inconfundabil al regizorului.
Cinstind memoria personalităţii marelui patriarh Iustinian Marina la 40 de ani de la trecerea acestuia în nefiinţă, la editura Basilica, a apărut în condiţiile grafice de excepţie ale unui fermecător album de artă o nouă monografie consacrată „Leagănului cetăţii“ Bucureştilor, cum numea Nicolae Iorga catedrala cunoscută azi miilor ei de credincioşi, Mănăstirea Radu Vodă.
Cel
puţin un adevăr ar trebui să ne (re)devină în an centenar evident: succesul
proiectului de ţară este suma chestiunilor care nu se negociază, asupra cărora
nu se revine, nu se lasă impresia că ar putea intra pe agendă, că sunt
„deschise“.
În critica teatrală şi în teatrologia românească, numele
lui Ion Cazaban reprezintă garanţia seriozităţii. Obsesiei de a scrie mult,
domnia-sa i-a opus dorinţa de a scrie bine. Cu o minuţie, o „religie“ a
documentării. Cu importanţa cuvenită acordată incursiunilor în arhive.
În anul 1960, una dintre cele mai pregnante personalităţi
ale culturii maghiare din secolul trecut, născut în anul 1918 la Oradea, scria
o piesă intitulată „Cele trei nopţi ale
unei poveşti de dragoste“. Hubay Miklós şi-a gândit scrierea în primul rând
ca un omagiu adus poetului Radnớty (Glatter) Miklós care, la nici 35 de ani,
avea să piară în Cel De-al Doilea Război Mondial.
În anul în care comemorăm opt decenii de la dispariţia Reginei Maria, dar mai cu seamă în anul în care se împlineşte un secol de la facerea României Mari, „Historia Special” se opreşte, cu numeroase detalii, asupra activităţii suveranei în timpul Primului Război Mondial.
Motto: Franţa este ţara care a legiferat reglementări în domeniul artizanal. „Suntem mândri de asta!“ (francezii)
Cum arată selecţia naţională operată de criticul Marina
Constantinescu pentru cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de
Teatru?
Regizor şi interpret principal, actorul francez Albert Dupontel reciclează, în filmul său
„La revedere acolo sus“, numeroase toposuri de
cultură populară tipic franceze, într-o încercare de a
exorciza traumele războiului de-acum 100 ani, care-am fi naivi să credem că
sunt complet vindecate.
Da, există şi această
categorie: infractori, în sens moral şi juridic deopotrivă, care negociază
pervers trecutul, care se îmbogăţesc în prezent şi în acelaşi timp îi sărăcesc
în avans pe cei care vin după noi.
Chiar dacă în Bucureşti plouă la ora la care scriu eu
acest text, cred că nimic nu-i mai fain decât să te urci în avion sau în tren
pe o asemenea vreme şi să te îndrepţi spre o destinaţie unde totul e altfel.
Chiar dacă o faci doar pentru o săptămână (sau chiar două) de concediu.
Am citit marea majoritate a cărţilor de politologie şi de
istorie a comunismului din România scrise de Stelian Tănase. Despre unele
dintre ele am dat seama în paginile „Familiei“
orădene. „Fugit irreparabile tempus!“.
