Anul trecut am ratat episodul „Sfântu Gheorghe” din serialul teatral al regizoarei Carmen Vidu şi mi-a părut rău, pentru că am auzit comentarii bune despre acest proiect, ieşite din sfera complezenţei. În plus, mă atrăgea ideea acestui melanj dintre proiecţiile video duse dincolo de ilustraţie, acting şi documentar, un cocktail care, cel puţin în România, reprezintă semnătura artistică a regizoarei.
Evenimentul este deja tradiţional şi a fost aşteptat,
datează din 2013, iar geneza lui stă în primul proiect de management cu care
regizoarea Beatrice Rancea a câştigat concursul pentru conducerea Operei
Naţionale Române Iaşi.
Trebuie să
mărturisesc că de multă vreme nu mi-a fost atât de greu să scriu un comentariu
despre un spectacol aşa cum stau lucrurile acum când încerc să aştern pe
ecranul computerului câteva impresii despre cel intitulat „Molière/eréiloM“, producţie a Teatrului „Nottara“ din Bucureşti căruia i s-a
făcut cinstea de a deschide cea de-a şasea ediţie a Festivalului „Fest(in) pe bulevard“.
Era epoca romantică a învăţământului universitar de după Revoluţie. Corectitudinea politică era de-abia la începuturi. Încă se putea glumi liber la cursuri.
Aflată la a
XIII-a ediţie, Bienala Naţională de Arhitectură are, din anul 2018, o secţiune „Rural”.
Lucrările acesteia s-au desfăşurat sâmbătă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Sunt destule date care mă fac să observ că începutul actualului sezon
muzical a fost – sperăm că va fi în continuare - unul pe cât de bogat pe
atât de divers; ...la Filarmonică, la Opera bucureşteană, la Orchestra
Naţională Radio; şi nu numai.
Impunerea căsătoriei „tradiţionale“ în Constituţia ţării ar fi fost văzută ca o mare realizare şi mărturisire de credinţă, scutind astfel timpul preţios al preoţilor şi al pastorilor de a convinge prin predici şi cateheze viitoarele cupluri să urmeze calea lui Dumnezeu.
A trǎi periculos. Pe linia subţire dintre a fi şi a nu mai fi.
Fiindcǎ te afli prea aproape de centrul puterii şi totuşi nu eziţi sǎ
spui adevǎrurile incomode ale momentului. Ce conducǎtor autocrat acceptǎ
supuşi inteligenţi, care nu vor sǎ tacǎ, chiar dacǎ sunt plǎtiţi?
În „Ura din ochii vulpii – romanul unei mari dezamăgiri“ e vorba de Teatrul Mic - am schiţat sub numele Marea Dirijoare portretul doamnei profesor universitar doctor Cătălina Buzoianu, Marea Doamnă a Teatrului românesc, omagiată zilele acestea la împlinirea vârstei de 80 de ani:
Unul dintre cele mai aşteptate spectacole din oferta celei de-a şasea ediţii
a Festivalului Internaţional de Teatru de la Oradea a fost cel intitulat „Occidental Express“ pus în scenă de
regizorul de origine română Szabó K. István la „Trap Door
Theatre“ din Chicago.
Cred că, vorba unui „clasic“ în
viaţă, „ar suna ca dracu’“ dacă într-o recenzie consacrată cărţii „Mihăiţă - Reconstituirea unei vieţi“
(Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018) aş recurge la cine ştie ce savante
distincţii teoretice.
În urmă cu exact un an, atunci când scriam cronica celei
de-a treia ediţii a „Teen Fest“, festival organizat de Primăria Capitalei prin
Teatrul „Excelsior“ mă întrebam ce
fel de teatru vor adolescenţii şi dacă cele zece zile de festival au răspuns
exigenţelor adolescenţilor. Răspunsul era afirmativ, aşa cum nutresc
convingerea că s-ar cuveni să sune şi răspunsul referitor la ediţia din anul
2018.
Vă spun doar atât: nu mă
cautaţi toamna asta pe-acasă. N-o să mă găsiţi. O să mă găsiţi în schimb, seri
la rândul, la Ateneul Român – într-atât de impresionantă, de îmbucurătoare e
lista invitaţilor. Iată: Anna Fedorova, Mischa Maisky, Valeriy Sokolov, David
Grimal... cu un maxim de strălucire pe 15 decembrie, când urcă pe scena Sălii
Mari frumoasa, exuberanta Khatia Buniatishvili.
În mod bizar, şi cred că nu doar din punctul meu de vedere, s-a scris şi
s-a vorbit incomparabil mai puţin despre Primăvara
de la Praga şi semnificaţia ei decât despre mult discutatul şi, din câte se
pare preferatul, Mai 1968 francez.
În direct de la Gala naţională a Comediei. În eforturile de
a-şi redefini genurile în postmodernitatea actuală care le-a amestecat
cu sârg, teatrul se ţine uneori morţiş de tradiţii, mai ales când vine
vorba de comedie. Cu cinismul lui proverbial omul contemporan parcă mai
are din când în când apetit şi pentru o glumă bună, un râs sănătos
printre atâtea scrâşnete de măsele şi gâlgâieli sarcastice de care sunt
pline spectacolele moderne.
Asociaţia
„Oameni Buni“ a vernisat duminică, 7 octombrie, la Muzeul Etnografic al
Transilvaniei din Cluj-Napoca, expoziţia „Poveşti cusute vechi şi noi“. Obiectele expuse au fost realizate de persoane
diagnosticate oncologic care participă
la activităţile atelierului de creaţie „Povestea mea“, desfăşurat în cadrul
Centrului de zi „Spirit liber”.
Expoziţia este deschisa până joi, 11 octombrie 2018.
Un Ateneu plin a asistat aseară la deschiderea stagiunii centenare. Filarmonica a reuşit să iasă din păguboasa mentalitate a evenimentelor de tip „marea lovitură”, mergând pe mâna lui Christian Badea, care a imaginat o stagiune solidă şi consistentă. Va fi o toamnă în care chiar vom avea ce vedea şi auzi, aici. În pauză, lumea comenta cu surprindere încântată lista de invitaţi ai sezonului.
În fiecare zi navigǎm – cel puţin noi, citadinii- între
reflexul mediatic onest al evenimentelor şi ştirile false, între
preocupǎrile oficiale nombriliste, care nu se uitǎ decât la cazanul cu
puroi al realitǎţii interne, şi nevoia de a privi şi respira într-un
spaţiu mai larg, ce ne determinǎ viaţa de zi cu zi, în feluri vizibile
sau subtile.
Spaţiul relaţiilor interumane din lumea scriitorilor şi artiştilor a
fost întotdeauna şi rămâne dominat de amiciţie, care este ca zăpada
mieilor primăvara, se topeşte cât ai clipi din ochi.
Cum-necum, intenţia de a aşterne pe hârtie câteva gânduri prilejuite de
lectura cărţii de dialoguri dintre Wajdi Mouawad şi Sylvain Diaz „Totul este scriitură“ (Editura Nemira,
Bucureşti, 2018) îmi impune două întoarceri în timp.
Sunt puţine evenimente muzicale de anvergură care să merite un articol de întâmpinare. Festivalul Enescu este unul dintre acestea şi probabil că vom comenta împreună programul ediţiei din 2019 atunci când va fi anunţat.
Printre ultimele
argumente pro căsătorii homosexuale, lansate în spaţiul public, găsim unul
menit să atingă coarda sensibilă a umanităţii: ei se iubesc, deci nu avem de ce
să ne opunem fericirii lor. Cred însă că cei ce l-au elaborat au scăpat din
vedere un amănunt: nu toate iubirile zidesc.
Deschiderea stagiunii cu „Otello“ de Verdi a
marcat începutul unui nou sezon aflat sub conducerea interimară a baritonului
Ştefan Ignat, cel puţin până la un nou concurs de proiecte de management. Un
sezon ce continuă pe direcţionările din ultimul an, dar şi cu aşteptate
ameliorări.
Am auzit până la saţietate că instituţiile de spectacol
doresc profesionalizarea publicului de teatru, însă, atunci când vine vorba
despre acţiune concretă, lucrurile se dovedesc deodată mult mai complicate.
