Interviu Jucăriile copiilor din cetatea romană Tomis. Arheolog: Am găsit căluți pe roți, căței și soldăței de teracotă

Sub asfaltul Constanței de astăzi, printre fundații de blocuri, bulevarde circulate și șantiere urbane, supraviețuiește în tăcere o lume dispărută de aproape două milenii: copilăria Tomisului antic.

Căluțul era o jucărie și pentru copiii din urmă cu aproape două milenii FOTO: MINAC

Nu este însă o copilărie idealizată, ci una fragilă, traversată de boli, superstiții și o mortalitate care transforma primii ani de viață într-o luptă cu destinul. Din acest univers au rămas urme mici, uneori cât palma unui copil: căluți de lut pe roți, căței pufoși modelați după rasa malteză, porumbei, cocoși, soldăței de teracotă cu membre articulate și zornăitori care încă mai păstrează în interior biluțele ce produceau sunet acum aproape 2.000 de ani. Descoperite mai ales în necropolele Tomisului, în mormintele copiilor, aceste obiecte spun astăzi o poveste care depășește simpla curiozitate arheologică. În lumea romană, jucăriile nu aveau doar rolul de a distra, ci și o profundă încărcătură simbolică și religioasă. Unele îi protejau pe cei mici, altele îi însoțeau în lumea de dincolo. Cocoșul, pasărea care vestește dimineața, simboliza speranța unei noi vieți, iar figurinele cu Eros sau clopoțeii depuși în morminte vorbeau despre credința că sufletul copilului trebuia liniștit și ocrotit chiar și după moarte.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, arheologul Ana Hamat, de la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, vorbește despre jucăriile descoperite la Tomis, semnificațiile lor ascunse, ritualurile prin care romanii marcau sfârșitul copilăriei, dar și despre drama unei lumi în care moartea celor mici era o prezență aproape cotidiană. Dincolo de artefacte și săpături, dialogul recompune chipul emoționant al unei copilării uitate, îngropate sub orașul de azi.

„Weekend Adevărul“: Ce jucării vechi, din epoca romană, au fost descoperite la Tomis?

Ana Hamat: La Tomis au fost descoperite jucării inclusiv din perioada elenistică a orașului, dar cele mai multe, desigur, aparțin perioadei romane, adică din secolele II-III d.Hr. Tomisul în epoca romană era un oraș foarte bogat, în care ajungeau, pe calea apei, foarte multe mărfuri venite din toată lumea romană. Așa s-a întâmplat și cu jucăriile. Ele au rămas adânc îngropate în principal în necropolele orașului, în mormintele de copii. Jucăriile sunt, în general, făcute din lut, dar asta nu înseamnă că nu se făceau și din alte materiale, doar că cele din materiale perisabile, cum sunt  lemnul, penele, s-au distrus de-a lungul  timpului. La Roma, spre exemplu, s-au descoperit inclusiv jucării din fildeș, dar la noi majoritatea sunt din lut.

Ce forme aveau jucăriile?

În principal avem jucării sub forma unor animăluțe, pentru că animalele de casă sunt și erau și la vremea respectivă cele mai îndrăgite. Avem, spre exemplu, căluți: celebrul căluț pe roți, doar că era mai mic decât cel pe care ni-l amintim din perioada comunistă. Avem jucării sub forma unor căței. În epoca romană nu toate familiile își permiteau să aibă acest cățel și bănuim că cei care nu își permiteau măcar cumpărau copilului o jucărie sub această formă. Era o rasă de cățel de companie, care semnifica, inclusiv pentru familia respectivă și pentru societate, bogăția, statutul. Dacă aveai așa ceva, însemna că ești cineva.

Și cum arătau acei căței? Dacă ne uităm după jucările care au fost descoperite, ele aveau forma acelor animăluțe.

E așa-numita rasă malteză, e un cățel micuț, ca un șoricar, doar că avea foarte multă blană. Trebuie să ni-i închipuim foarte, foarte pufoși. Sigur că pe lângă aceste jucării foarte preferate erau și cele în formă de păsări, de porumbei, uneori de cocoși.

Ce rol aveau aceste jucării? Doar de petrecere a timpului liber?

Ele îndeplineau în morminte nu numai funcția de jucărie, ci și o altă funcție care se referă cumva la religia și la mentalitatea societății din care făceau parte acești copii. Spre exemplu, cocoșul este pasărea care anunță venirea zilei, este pasărea care anunță încheierea nopții și, prin urmare, dacă el este depus în mormânt, atunci, cu siguranță, exista speranță pentru copilul respectiv de a se trezi la o nouă viață. Sunt foarte multe jucării, mai ales cele din lut, care păstrează încă biluțele înăuntru. Sunt zornăitorile, acele jucării făcute pentru copiii foarte mici, pentru că ei sunt atrași de sunete. Copiii foarte mici se puteau juca inclusiv cu clopoței. Avem foarte mulți clopoței care ne parvin din morminte. În primele luni de viață, copiii nu văd foarte bine, dar sunt atrași de zgomote. Și acum, ca și atunci, acesta era sistemul unei astfel de jucării.

Jucării în funcție de buget

Existau poate și jucării mai scumpe, care erau cumpărate doar de anumite clase sociale?

La Tomis s-au descoperit și jucării mai scumpe, de forma unui soldățel de teracotă. Sunt încă vizibile detaliile de uniformă şi scut ale soldatului roman. Picioarele mobile îl făceau cu siguranţă o jucărie atractivă. Uneori acest tip de păpuşi avea suliţa din mâna dreaptă detaşabilă. De acest fel de jucării însă beneficiau numai copiii familiilor mai înstărite. Sunt jucării mai greu de făcut, mai scumpe în sensul că nu le găsești pe toate drumurile. Deci, prin urmare, nu toate familiile își permiteau să cumpere pentru copiii lor astfel de piese. Sigur că trebuie să ne gândim și la faptul că existau foarte multe jucării din lemn, păpuși din lemn. Să ne aducem aminte de perioada comunistă, în care nu erau bani pentru a cumpăra jucării din magazin și, prin urmare, mama, tata sau chiar copilul confecționau din ceea ce se putea acasă: din cârpe, lemn, rămurele. Asta era și situația în lumea romană și în țări cu o climă diferită de cea a României: spre exemplu, în provinciile africane ale Imperiului Roman s-au descoperit astfel de jucării din lemn. Pentru cei foarte bogați, foarte avuți, aceste jucării articulate puteau fi confecționate din materiale scumpe, cum este fildeșul.

Jucărie din sec. VIII î.Hr., găsită într-un mormânt de copil din Atena. FOTO: Getty Images

E posibil să fi fost aduse jucării din altă parte a Imperiului?

Cu siguranță că jucăriile călătoresc împreună cu stăpânii lor datorită relațiilor comerciale. Dar pentru astfel de piese, credem că existau ateliere locale care prelucrau lutul. Jucării atât de scumpe cum ar fi păpușile de fildeș n-au fost găsite până în prezent pe teritoriul României, dar nu e timpul pierdut. Ele nu se găseau chiar oriunde; au fost descoperite în provincii foarte bogate al Imperiului Roman, ba chiar la Roma.

Ce dimensiuni aveau jucăriile?

 În general, sunt micuțe, pentru a putea fi apucate în mână de un copil mic. Au dimensiuni diferite, dar în principal nu trec de zece centimetri. Pe lângă faptul că multe jucării aveau forma unor animăluțe, sunt și altele, foarte rare, de forma unor zeități. În Tomis, recent, au fost descoperite câteva statuete cu imaginea lui Eros, un copil hrănind o păsărică dintr-un ciorchine de strugure. Statuetele mai păstrează biluțele în interior ca dovadă că ele sunt într-adevăr zornăitoare, dar în același timp ele erau menite și să îl protejeze pe copil pe lumea asta și în lumea de dincolo.

Ce reprezentări aveau aceste jucării în afara faptului că ele erau educative pentru copii?

Părinții puneau mai ales în morminte aceste jucării pentru că se credea că un copil care moare e potențial un spirit neliniștit care îi va chinui pe cei din jur și atunci îi puneau copilului toate lucrurile pe care el le-a folosit în timpul vieții și pe care credeau ei că îl vor face fericit. Era dimensiunea asta umană a familiei care încerca să îl facă fericit pe cel mic și era și dimensiunea, cumva foarte superstițioasă, a mentalității romane conform căreia copiii care mor înainte de vreme trebuie să aibă toate cele necesare pe lumea de dincolo ca să nu se întoarcă înapoi.

Altarul din casă

În perioada antică, când se considera că cei mici devin adulți, dat fiind faptul că speranța de viață era mult mai mică?

Știm, spre exemplu, că exista un ritual la finalul copilăriei, și pentru băieți, dar și pentru fetițe. În momentul în care ei treceau la vârsta de adult, ritualul presupunea ca jucăriile să fie depuse fie în temple, pe altarele zeilor, fie pe altarul zeilor de acasă. Fiecare gospodărie avea un altar în care existau mici statuete ale zeilor, ceea ce noi găsim astăzi din bronz, spre exemplu. Erau considerate statuete protectoare ale strămoșilor casei care erau considerați un fel de genii protectoare pentru aceste gospodării. Și astfel, pe altarul sfânt al casei se puteau depune jucăriile împreună cu medalionul de tip „Bula“ în cazul băieților și medalionul „Lunula“ în cel al fetițelor. Asta semnifica încheierea copilăriei.

Copilăria se încheia în jur de 12-14 ani pentru ambele sexe. Deci asta era vârsta la care copiii deveneau cumva mici adulți, nu adulți cu forțe depline. Recunoșteau și ei că totuși este o perioadă de tranziție, până la 20-25 de ani, după care deja treceai la vârsta de adult. Deci după 25 de ani deja treceai în rândul seniorilor, pentru că speranța de viață era mult mai mică decât în prezent.

Jucărie din epoca romană FOTO MINAC

De asemenea, am mai putea spune că în epocă exista o zicere populară care spunea despre un copil că „și-a lăsat nucile în urmă“, ceea ce însemna că practic el devine adult, pentru că nucile erau folosite pentru joc, cam în felul în care copiii de astăzi se joacă cu bilele. Deci tot felul de materiale puteau deveni jucării. Existau cântece pentru copii care se cântau, existau povești pentru copii, existau avertismente pentru copii.

Unde au fost descoperite astfel de povești sau cântece?

În principal, le știm din literatura latină care a supraviețuit. Apoi de pe inscripțiile funerare care au ajuns până la noi. Mormintele de copii de la Tomis sunt foarte des cercetate. Necropola Tomisului este imensă. Ea cumva înconjura orașul roman și în această necropolă descoperim des morminte de copii. Ceea ce este foarte important de spus este că până acum, la Tomis, mormintele de copii sunt descoperite în cadrul necropolei și nu separat. Deși avem informații că în lumea romană se practica pentru copii înhumarea într-o necropolă separată, deseori cei mici erau îngropați chiar în jurul casei. Motivul era unul simplu: pentru că mortalitatea în rândul copiilor era foarte ridicată, iar costurile pentru o înmormântare în cimitirul orașului erau la vremea respectivă destul de mari, nu toate familiile le puteau suporta.

Pe de altă parte, morții erau mulți, așa că îi îngropau chiar lângă casă, în locuri care li se păreau nimerite, de regulă lângă fundația unor clădiri. Deci, cumva, mă gândesc că părinții doreau ca totuși ei să rămână aproape. Trebuie să vă gândiți că aproape până la jumătate din copii mureau în primele luni de la naștere, iar din cei care supraviețuiau, mai puțin de două treimi ajungeau la vârsta adultă.

Care erau cauzele mortalității ridicate?

Era o mortalitate ridicată din cauza tuturor bolilor pe care și noi le știm astăzi. De exemplu, noi avem o igienă adecvată pentru copii, or, la vremea respectivă, deși se înțelegea lucrul acesta și se încerca să se aibă grijă, igiena lăsa de dorit foarte mult. Un doctor nu ți-l permiteai decât în anumite condiții. Era destul de scump. Și atunci, cu siguranță, părinții încercau acasă tot ce se putea. La vremea respectivă existau probleme inclusiv cu mâncarea. Apa, în mare parte, era infectată, cu toate că autoritățile romane făceau tot posibilul ca această apă să fie proaspătă. Aduceau în orașe, prin intermediul fântânilor, prin intermediul apeductelor care alimentau fântânile, apă proaspătă, dar, cu siguranță, existau tot felul de boli care veneau din apă.

Jucărie din epoca greacă FOTO Getty Images

De asemenea, laptele era un pericol. Astăzi, știm cu toții că, așa cum ne spune medicul, laptele de animal pentru copiii foarte mici este toxic, dar la vremea respectivă gândiți-vă că poate mama nu avea lapte și atunci se apela în primul rând la o doică, dacă familia își permitea. Dacă nu exista doică, atunci se apela la laptele de animal, în special de capră, întrucât ei credeau că acesta este cel mai bun. Bineînțeles că puțini copii rezistau, chiar dacă laptele era îndoit cu apă. Unii chiar mureau de foame, pentru că nu se hrăneau cum trebuie.

Copiii uitați ai Tomisului și urmele unei lumi dispărute

 Din perioada grecilor antici ce jucării s-au descoperit?

Din perioada elenistică sunt foarte puține statuete și pentru faptul că Tomisul elenistic era mult mai mic decât orașul roman, și astfel că și necropola era mult mai mică. Rareori „cădem“ pe necropola elenistică și, implicit, mai rar găsim morminte de copii.

Se suprapunea cetatea romană peste cetatea elenistică?

Sigur că da. Trebuie să ne închipuim Tomisul elenistic intrând în epocă romană, mărindu-se treptat, orașul înglobând, practic, zonele apropiate. Știm că cetatea elenistică sau romană timpurie avea zidurile undeva în Piața Ovidiu de astăzi, iar cetatea romană târzie se întindea până la zidul din Parcul Arheologic. Deci e o zonă destul de mare. Bineînțeles, și necropolele s-au mărit, dar în principal noi găsim necropolele romane.

Inventarul unei alte lumi

Și mormintele acestea de copii în ce zone din oraș s-au descoperit?

Mormintele de copii se găsesc peste tot, ei sunt îngropați în cadrul parcelelor familiale: o familie cumpăra o parcelă și acolo erau îngropați membrii familiei extinse. Sigur că, în perioadele ulterioare, în momentul în care dispăreau toți membrii unei familii, parcela putea fi refolosită. Morminte de copii au fost descoperite recent, spre exemplu, în zona gării de astăzi, tot ceea ce înseamnă Bulevardul Ferdinand, strada Traian, dar și dincolo de gara modernă, atunci când s-au făcut săpături pentru modernizarea orașului. Morminte s-au descoperit și în zona gării vechi. Asta înseamnă undeva mai aproape zona Tribunalului Constanța de astăzi.

Ce s-a întâmplat cu tot inventarul arheologic descoperit? A fost expertizat, care este procedura? Cum s-a datat un mormânt?

Un mormânt este datat nu numai după obiectele pe care le găsim acolo, pentru că pot fi, de exemplu, obiecte mai vechi refolosite. Un mormânt se datează inclusiv după săpătură, după cercetarea în ansamblu. Spre exemplu știm care ar fi fost zonele cu necropole elenistice. Ele sunt suprapuse de o necropolă romană timpurie și chiar de o necropolă romană târzie. Deci noi știm zonele astea, știm că în zonă ne putem aștepta să găsim anumite perioade, să spunem așa. După aceea, în momentul în care se sapă, după forma mormântului, să spunem, după tipul mormântului, anumite tipuri de mormânt sunt caracteristice pentru anumite epoci. După aceea, bineînțeles, foarte importante sunt inventarul din mormânt și ce ne spune acesta în totalitatea lui, nu o singură piesă.

Păpușă greacă din teracotă, din perioada sec. III î.Hr. FOTO: Getty Images

O singură piesă spune povestea pentru ea, dar inventarul e constituit din toate aceste mici povești puse la un loc. Sigur că, de foarte multe ori, spre exemplu, și în mormintele de copii, dar și în mоrmintele de adulti, se găsesc monede. Obiceiul era ca monedele să fie din acea epocă, dar sunt și monede mai vechi, și din această cauză moneda nu datează întotdeauna mormântul cu totul. Dar toate acestea sunt indicii pentru epoca în care a fost îngropat copilul. În cazul cercetărilor cu foarte mulți bani, ceea ce nu e cazul în România, pentru că la noi cultura este subfinanțată, se pot face anumite analize. Pământul din groapă se cerne și pot fi găsite anumite semințe, pot fi găsiti grăunți de polen. Noi avem în țară specialiști care se ocupă cu așa ceva, dar asta costă niște bani în plus. După aceea, se pot face analize pe ceramică. Există anumite materiale care pot oferi o datare foarte bună. Toate acestea coroborate îți dau o marjă de timp în care poate fi încadrat mormântul.

Din ce erau confecționate sicriele copiilor de la Tomis?

În principal din lemn sau efectiv îi depuneau pe copii într-o groapă simplă, înfășurați într-un giulgiu. De cele mai multe ori, sicriul era din lemn, material care nu rezistă odată cu trecerea timpului. În alte provincii, cum ar fi în Moesia Superior, au fost găsite inclusiv sicrie din plumb. Astea erau cumva mai rare și oamenii care se îngropau în sicrie de plumb proveneau din estul lumii romane. Era un obicei pe care romanii l-au exportat și în zona noastră. Și în Bulgaria au fost descoperite sicrie de plumb. La noi mai așteptăm, cu siguranță s-ar putea să avem surprize. Știm foarte bine că oameni din estul Imperiului Roman locuiau la Tomis, la Callatis sau la Histria și aștepăm să vedem ce ne aduce viitorul.

Monumente funerare și lecția de istorie în aer liber

La Tomis au fost descoperite mai multe monumente funerare, multe dintre ele expuse în apropierea Muzeului de Istorie și Arheologie.

Da, după ce groapa era închisă, sigilată cu pământ, se putea ridica un monument funerar, depinde câţi bani avea familia. Cei care nu-și permiteau nu puneau nimic, ca și acum. Ei bine, și în lumea romană era cam la fel: cei care nu-și permiteau nu puneau nimic. Cei care își permiteau puneau monumente din piatră locală, iar cei care aveau mai multă dare de mână – din marmură adusă de foarte departe. Sigur că pe aceste monumente funerare care puteau fi stele funerare, puteau fi altare funerare, notau numele defunctului în principal, la ce vârstă a murit, iar dacă era vorba de copii, se spuneau anul, luna și ziua, deci a murit la, să spunem, un an, două luni și cinci zile. Apoi, se nota cine punea monumentul, adică părinții, cei rămași în viață, surorile, frații, bunicii câteоdată sau familia apropiată. În unele cazuri se spunea și cauza decesului, de fapt ce credeau ei că a fost cauza. Uneori se spunea că pruncul a murit în urma unei boli lungi sau ceea ce ei considerau a fi deochi, farmece, pentru că există un monument la Tomis, așa-numita „Stela palmată“, numită astfel pentru că pe monument sunt sculptate două palme, ca semne ale invocației divine, în care un tată plânge moartea celor doi copii din cauza unui spirit rău. Cu siguranță că micuții nu mureau din cauza demonilor, ci din cauza bolilor cei mai mulți, doar că oamenii nu înțelegeau la acea vreme.