Interviu Povestea creatorului lui Tipitip. Cum a descoperit România comunistă în 1976: „Toți voiau aur, dolari sau gumă“

Vă mai amintiți de „surprizele“ de la gumele de mestecat turcești? Pentru cei care au copilărit în anii ’80, într-o perioadă în care bunurile de consum occidentale erau rare și greu de obținut, gume precum Turbo, OtoMoto, Tipitip sau CinCin reprezentau adevărate „trofee“ ale copilăriei. În contextul în care, în comerțul socialist, se găseau aproape exclusiv produse de calitate inferioară, precum Gumela sau Cilgum, singurele modalități de a avea acces la altceva erau prin intermediul bișnițarilor, al cetățenilor străini sau al celor care aveau posibilitatea să călătorească mai des în afara țării – marinari, sportivi sau șoferi de tir.

Tipitip, una dintre bucuriile copilăriei. FOTO: arhiva personală

De multe ori, surprizele din gumele turcești funcționau ca o adevărată monedă informală în universul copiilor. Ele se schimbau pe mingi, jocuri, reviste sau alte obiecte dorite, fiind evaluate în funcție de raritate și de seria din care proveneau. Fenomenul nu s-a stins odată cu sfârșitul regimului comunist. Gumele de mestecat turcești au rămas extrem de populare și în anii ’90, iar astăzi, pe platformele internaționale de comerț, unele serii de surprize sunt vândute cu sume ce pot ajunge la câteva sute de dolari – o dovadă clară a impactului cultural pe care l-au avut. Dacă Turbo și OtoMoto conțineau imagini cu mașini și motociclete, iar CinCin era recunoscută pentru surprizele sale cu fotbaliști celebri ai epocii, Tipitip ieșea în evidență prin inserțiile sale inedite: mici benzi desenate care prezentau aventurile unui personaj simpatic, cu nas mare, ochelari și costum viu colorat.

Deși timpul a trecut, iar gumele Tipitip nu se mai află astăzi pe rafturile magazinelor de la noi din țară, personajul a rămas viu în memoria colectivă. Creatorul său este Bülent Arabacıoğlu, un cunoscut caricaturist turc. Născut la 11 august 1950, la Eskişehir, Arabacıoğlu este una dintre figurile reprezentative ale benzilor desenate și ale caricaturii turcești. Nici astăzi, la aproape 76 de ani, nu s-a oprit din activitate. Predă la universitate și la o școală profesională, participă la festivaluri de caricatură și bandă desenată și continuă să deseneze aventurile celuilalt personaj clasic pe care l-a creat, En Kahraman Rıdvan („Cel mai eroic Rıdvan“). În acest context, „Weekend Adevărul“ l-a provocat la o discuție despre cariera sa, despre nașterea lui Tipitip și despre impactul cultural pe care acest personaj l-a avut în Turcia și în Europa de Est.

Un autodidact în România

Există colecționari care astăzi plătesc sute de dolari pentru o surpriză Tipitip. Bülent Arabacıoğlu știe asta, primește scrisori și e-mailuri de la ei, și fiecare mesaj îl duce înapoi în 1976, când a vizitat România împreună cu soția sa. Nu în calitate de om de afaceri sau de ambasador cultural, ci pur și simplu ca turist. Legătura cu România este și una de familie – soacra sa s-a născut și a crescut aici, înainte de a emigra în Turcia. „Trebuie să menționez că soacra mea s-a născut și a crescut în România, iar apoi a emigrat în Turcia. Astfel, soția mea, fiul meu și nepotul meu au azi și cetățenie română, pe lângă cea turcă. Este o binecuvântare specială această legătură comună!“, spune el.

Bülent Arabacıoğlu, în interviul pentru "Weekend Adevărul". FOTO: arhiva personală

Vizita din 1976 a coincis cu anii cei mai dificili ai regimului comunist, iar Arabacıoğlu își amintește că românii care își dădeau seama că sunt din Turcia îi opreau pe stradă cu trei feluri de cereri. Primele două țineau de economia subterană a epocii – aur și valută. Dar a treia îl surprindea de fiecare dată. „În primul rând, metale prețioase, în special aur. Ne arătau colierul și brățara soției mele și spuneau: «Ni le vindeți nouă și, când vă întoarceți în țara voastră, le puteți cumpăra din Marele Bazar din Istanbul». La acea vreme, în România nu exista comerț liber cu aur. În al doilea rând, voiau să cumpere ilegal dolari americani sau mărci germane, în schimbul monedei românești. În al treilea rând, întrebau: «Aveți gumă Tipitip?»... Aceasta era, desigur, întrebarea care mă făcea cel mai fericit. Pentru că eu l-am creat pe Tipitip în 1974, iar în 1975 surprizele au fost tipărite și gumele de mestecat au fost puse în vânzare. Devenise deja o marcă foarte cunoscută. De-a lungul anilor, Tipitip a devenit un personaj de benzi desenate extrem de popular, atât în Turcia, cât și în țările comuniste din Europa de Est. Chiar și astăzi primesc scrisori și e-mailuri de la colecționari din acele țări“.

Arabacıoğlu nu a ajuns la desen pe filieră artistică, ci pe un traseu mult mai neașteptat. A absolvit în 1972 ingineria topografică la Universitatea Tehnică Yıldız din Istanbul, însă nu a profesat nicio zi în domeniu. „Mi-am finalizat studiile universitare în 1972. Deși am obținut o diplomă de inginer topograf la Universitatea Tehnică Yıldız din Istanbul, nu am profesat niciodată. Am devenit caricaturist imediat după terminarea facultății, pentru că îmi plăcea foarte mult să desenez. Chiar și acum, deși sunt pensionar, continui să lucrez ca artist și ilustrator. Pe lângă Tipitip, mai am un personaj de benzi desenate numit En Kahraman Rıdvan («Cel mai eroic Rıdvan»), ale cărui aventuri le-am publicat în diverse reviste umoristice, începând cu 1980. Până în prezent, am realizat și 14 albume cu aventurile sale, care se găsesc în librării. De aproximativ 15 ani predau la Universitatea Istanbul Aydın și la Școala Profesională Anadolu Bil. Mai precis, le împărtășesc tinerilor experiența mea profesională, deoarece eu sunt autodidact și m-am format prin muncă, fără să fi urmat cursuri specializate de desen, caricatură sau ilustrație“.

Familia lui Tipitip

Tipitip s-a născut dintr-o comandă. În 1974, pe când lucra la ziarul „Hürriyet“, Arabacıoğlu a primit, printr-o agenție de publicitate, o ofertă inedită: să creeze schițe pentru o gumă de mestecat „cu tematică de benzi desenate“, un produs nou pentru piața turcă. A desenat câteva variante și s-a prezentat la o ședință cu conducerea fabricii Kent Gıda. Acolo, în sala de ședințe, personajul și-a primit, fără să știe nimeni, prima recenzie. „Una dintre schițe a fost foarte apreciată, iar în timpul întâlnirii s-au făcut comentarii precum: «Uitați-vă la personaj, are un nas ca o rachetă!» sau «Personajul este perfect!». Așa a apărut această marcă, în mod natural. După ce m-am întors acasă, am desenat în total 70 de planșe cu personajul și le-am predat. Acestea trebuiau tipărite simultan, în serie, folosind un sistem tipografic de tip roll-to-roll. Cum în Turcia nu existau atunci tipografii atât de performante, primele serii de surprize au fost tipărite în Germania. Ulterior, tipărirea a continuat la tipografia Rotopak, fondată la noi în țară în parteneriat cu fabrica Kent Gıda“.

Tipitip, unul dintre cele mai populare personaje de benzi desenate din Turcia. FOTO arhiva personală

Succesul a venit repede și a schimbat totul. Din proiect secundar, Tipitip a ajuns să devină o industrie în miniatură. Kent Gıda i-a cerut reclame animate de un minut, difuzate săptămânal la televizor. Arabacıoğlu a renunțat la ziar și a fondat, împreună cu un prieten, un studio de animație. A apărut și o revistă, „Știri de la Tipitip“, patru pagini alb-negru, trimisă lunar, gratuit, la 84.000 de adrese, cu scrisori și desene de la fani.

Dar popularitatea a adus și o dilemă morală. Tipitip era, de la bun început, un personaj curat – „vesel, cinstit, stângaci și amuzant, departe de politică și sexualitate, potrivit pentru toate vârstele“, cum îl descrie autorul său. Când i-a apărut o iubită, Tipitoş, au venit și reclamațiile. „Am început să primim reclamații. Mesajul comun era: «Îi iubim pe Tipitip și Tipitoş, dar... să locuiască împreună fără să fie căsătoriți nu ni se pare potrivit». Așa că am decis să îi căsătoresc și să creez o familie: fiul Tipican, fiica Tipicik și câinele Tipitop. Totodată, i-am schimbat înfățișarea: am înlocuit papionul cu o cravată, i-am scos pălăria și i-am făcut breton, pentru a-l adapta vremurilor“.

Ultimul vis

Azi, Tipitip aparține formal unei corporații multinaționale. Fabrica Kent Gıda a fost vândută mai întâi unei companii britanice, apoi uneia americane. Arabacıoğlu colaborează în continuare cu ei, dar visul unui album de benzi desenate se lovește de o logică pe care o înțelege, chiar dacă nu o acceptă cu totul. „Încă de la început, am oferit drepturile de utilizare companiei Kent Gıda. Mai târziu, am devenit angajat permanent și am lucrat mulți ani ca manager în departamentul de publicitate, până la pensionare. Fabrica a fost apoi vândută unei companii britanice, iar ulterior uneia americane. Colaborez în continuare cu ei, dar nu am reușit încă să obțin aprobarea pentru publicarea unui album de benzi desenate cu Tipitip. Companiile multinaționale se concentrează mai ales pe brandurile globale și consideră Tipitip un brand local, de aceea nu manifestă același interes ca și mine. În orice caz, vă mulțumesc încă o dată pentru oportunitatea de a le reaminti cititorilor dumneavoastră din România despre acest personaj care le-a bucurat, poate, copilăria“.

Povestea lui Tipitip continuă. FOTO: arhiva personală

Suntem siguri că, undeva, în cutiile de la pod ale generației care a copilărit în anii ’80, mai zac poate câteva surprize Tipitip – mici dreptunghiuri de hârtie lucioasă, cu margini îngălbenite, păstrate cu aceeași seriozitate cu care altădată se păstrau trofee. Bülent Arabacıoğlu are aproape 76 de ani, predă studenților, desenează în continuare și mai speră, în ciuda birocrației corporatiste, la albumul care nu a apărut încă. Personajul cu nasul ca o rachetă a supraviețuit comunismului, privatizărilor și uitării, dovadă că unele copilării nu se vând și nu se cumpără, oricât de mult ar valora azi pe eBay.