gorj - ultimele știri
Un bărbat din municipiul Târgu Jiu trăiește de 18 ani împreună cu doi fii, cu vârste de 19 și 15 ani, într-o încăpere de câțiva metri pătrați, fără energie electrică.
Asociația actorului gorjean Cuzin Toma, „Dacă eu pot, poți și tu“, a fost dată în judecată de o societatea din județul Gorj pentru că nu a plătit contravaloarea unui serviciu medical, în sumă de 3.500 de lei.
Primele intervenții din acest an pentru deszăpezirea Transalpinei, cel mai înalt drum din țară care străbate munții Parâng, au început de miercuri, 3 aprilie.
Tatăl studentei le Medicină care a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuțit de către prietenul său a transmis un mesaj sfâșietor pe pagina sa de Facebook
Drumarii au fost nevoiți să intervină cu utilaje şi material antiderapant pe DN 67 C, în zona montană Rânca, unde a nins. Zona este sub atenționare Cod galben de vreme severă.
În nici două luni, Morega s-a ales cu șapte dosare penale, șase dintre ele fiind pentru conducerea unui vehicul cu permisul retras de polițiști, iar unul pentru agresarea unei jurnaliste. Fostul prefect de Gorj a primit vestea că va fi arestat la domiciliu, fiind internat într-o secție de psihiatrie
Un protest al persoanelor cu dizabilități va avea loc marți, 26 martie, în alveola de la Parcul Izvor, din zona Palatului Parlamentului, din București. Aproximativ zece persoane cu handicap din Gorj vor participa la această manifestare
Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega (78 de ani), a fost surprins joi seară la volanul autoturismului său, deși permisul de conducere i-a fost suspendat din motive medicale
Lucrările de modernizare a celui mai înalt drum din țară, Transalpina, vor fi reluate după ce șoseaua a fost preluată de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după mai mulți ani de procese.
Autorităţile au instituit restricţii în judeţul Gorj, ca urmare a apariţiei unui focar de gripă aviară la lebede, după ce virusul a fost confirmat la două astfel de păsări sălbatice găsite moarte pe un lac de acumulare din municipiul Târgu Jiu, notează Agerpres.
Faptele penale au avut loc în decurs de numai o săptămână. După ce, inițial, polițiștii din Gorj l-au prins pe fostul deputat conducând pe drumurile publice, deși avea permisul retras, după doar 6 zile a fost depistat din nou, în Mehedinți, la volanul mașinii personale.
Un bărbat de 42 de ani a murit după ce s-a aruncat între vagoanele unui tren aflat în mers, la Ploştina. Omul se așezase inițial în fața locomotivei, dar s-a retras când conducătorul locomotivei l-a atenţionat să părăsească şinele.
Horia Emil Cioflan, unul dintre cei mai buni medici în Obstetrică-ginecologie din Europa, supranumit medicul cu „mâini de aur“, a murit la doar 57 de ani. Mama sa, de profesie tot medic, a decedat în ziua înmormântării acestuia.
O capră neagră a fost filmată de o cameră de monitorizare a faunei în Parcul Național „Domogled-Valea Cernei“, care se întinde pe teritoriile județelor Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.
A fost viscol pe Transalpina, cel mai înalt drum din țară, pe sectorul deschis circulației dintre Novaci și Rânca. Din cauza vremii nefavorabile, circulația a fost închisă, dar un șofer a „spart“ filtrul și a intrat cu o mașină BMW pe drum și a rămas înzăpezit
Circulația pe Defileul Jiului, drumul care face legătura între județele Hunedoara și Gorj și regiunile Ardeal și Oltenia, se desfășoară cu dificultate ca urmare a lucrărilor de rănguire care se efectuează în apropiere de mănăstirea Lainici.
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,3 s-a produs vineri seara la ora 19:48 în judeţul Gorj, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală după ce, pe un drum forestier din comuna Câlnic, județul Gorj, au fost găsite cadavrele a 23 de câini, a informat, sâmbătă seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj.
O stradă din municipiul Târgu Jiu a fost închisă miercuri în urma unui „fenomen” ciudat: în asfalt a apărut o ridicătură, a cărei cauză exactă nu se cunoaște deocamdată.
O avertizare Cod portocaliu de inundaţii emisă de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor intră în vigoare sâmbătă, la ora 18, și vizează râuri din judeţele Timiş, Caraş Severin, Gorj şi Mehedinţi. În vigoare este și o avertizare Cod galben pentru aceleași fenomene.
Gorjeanul Petre Stăncioi, care era dat în urmărire generală, a fost capturat de polițiști într-o localitate care aparține de municipiul Târgu Jiu.
Salvamontiștii din Gorj și Hunedoara au fost în alertă, în noaptea de marți spre miercuri, din cauza unui meteorit, care a fost observat din zona Văii Jiului.
Consiliul Județean Gorj a depus miercuri, 28 iunie, spre finanțare proiectul „Microbuze electrice pentru elevii Județului Gorj”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României.
Lucrările de deszăpezire ale celui mai înalt drum din țară, Transalpina, au început de astăzi. Se estimează că până la finalul acestei luni porțiunea de aproximativ 30 de kilometri, între Rânca și Obârșia Lotrului, care este închisă circulației din cauza zăpezii
O polițistă, șefă a unui post de poliție comunal din județul Gorj, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, acuzând leziuni la mâini.
Un accident rutier cu șapte victime a avut loc în ziua de Paște lângă municipiul Târgu Jiu. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier.
Conacul Roșianu, din comuna Turburea, județul Gorj, care a aparținut unuia dintre cei mai bogați boieri din Oltenia, avocat la Curtea Regală, va fi restaurat de Mitropolia Olteniei
Mănăstirea Tismana, cel mai vechi așezământ monahal din Oltenia, a fost afectată de cutremurele puternice din luna februarie, care au avut epicentrul la o distanță mică, de nici 20 de kilometri.
Două companii din Ucraina și-au relocat activitatea și investesc în municipiul Târgu Jiu în unități de producție în cadrul cărora vor lucra sute de salariați
Medicii chirurgi Alin Demetrian, de la Spitalul Județean Craiova, Gheorghe Neață, de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, acuzați de moartea a cinci pacienți ca urmare a manevrele greșite efectuate în timpul unor intervenții, sunt apărați de sindicatul Promedica
În stațiunea montană Rânca, din județul Gorj, aflată pe Transalpina, la o altitudine de 1.600 de metri se schiază ca în plină iarnă, stratul de zăpadă ajungând la aproximativ o jumătate de metru.
Detalii șocante ies la iveală în cazul medicului chirurg Gheorghe Neață, de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pus sub acuzare pentru ucidere din culpă.
Medicul chirurg Gheorghe Neață a fost pus în libertate după 24 de ore petrecute în arest. Acesta este acuzat de ucidere din culpă, victimă fiind o pacientă de 40 de ani, care a murit după ce a fost operată de Neață
„Castelul Vrăjitoarelor“ este o nouă atracție turistică deschisă de câteva zile în județul Gorj, în localitatea Bumbești Pițic, satul Poienari, în apropierea celei mai înalte șosele din țară, Transalpina.
Un medic chirurg din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de ucidere și malpraxis. Medicul mai este cercetat penal, în alt dosar, și pentru mită.
Un localnic dintr-un cartier din municipiul Târgu Jiu, care este afectat de mirosul neplăcut provenit de la depozitul de gunoi, a câștigat în instanța de judecată despăgubiri pentru poluare.
Salvamontiștii gorjeni vor desfășura o acțiune de verificare a zonei montane a județului Gorj cu ajutorul dronelor, în urma cutremurelor care au avut epicentrul în această regiune. Salvatorii vor verifica dacă sunt roci dislocate și dacă acestea pun în pericol siguranța turiștilor.
O vacă și un vițel de la un saivan din comuna Alimpești, județul Gorj, au fost uciși de lupi. Inițial s-a crezut că este vorba de șacali, însă vânătorii și medicul veterinar au confirmat că este vorba de un atac al lupilor
Lucrătorii de la Drumurile Naționale au intervenit, noaptea trecută și marți dimineață, pe Transalpina cu utilaje de deszăpezire.
Primăria comunei Țânțăreni, din județul Gorj, a investit aproximativ 400.000 de lei în plantarea de tuia de-a lungul drumului național care traversează localitatea, însă aproape toți s-au uscat.
Apartamentele din municipiul Motru nu vor mai fi încălzite de la 1 aprilie, acest lucru fiind solicitat chiar de către cetățeni din cauza costurilor ridicate.
Un incendiu puternic a avut loc, joi dimineața, la o carieră minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO).
Cadavrul unei persoane de sex feminin a fost găsit duminică în zona Inelului Doamnei de pe Cheile Sohodolului, o zonă frecventată de iubitorii naturii și de drumeții montane.
Piața imobiliară din județul Gorj este blocată din cauza cutremurelor, care au afectat această zonă începând din data de 13 februarie, când s-a înregistrat primul cutremur de 5,2 pe scara Richter.
O garsonieră confort I, cu geamuri termopan și ușă metalică, este vândută în localitatea Mătăsari, din județul Gorj, cu suma de 5.999 de euro.
Un gorjean în vârstă de 86 de ani practică în continuare schiul, sport de care este îndrăgostit încă din copilărie.
Clădirile din Gorj, dar și din județele învecinate, au fost zdruncinate de un nou seism, care a avut o intensitate de 4,9 pe scara Richter.
Un nou cutremur puternic a avut loc astăzi, la ora 16,03, în județul Gorj. Locuitorii județului au ieșit din nou în fața blocurilor.
Un bătrân în vârstă de 72 de ani, din comuna Albeni, județul Gorj, a fost găsit înecat într-un heleșteu pe care îl deținea în comuna Albeni.
Un pompier gorjean și-a cerut în căsătorie iubita în momentul în care a promovat concursul și a depus jurământul militar.
A nins pe Transalpina în noaptea trecută, iar lucrătorii de la Drumurile Naționale au intervenit cu trei utilaje de deszăpezire pe cel mai înalt drum din țară.
Funcționarii unei primării din județul Gorj ar putea să își desfășoare activitatea în sediul Căminului Cultural, deoarece sediul a fost afectată de cutremurele din urmă cu o lună și nu mai prezintă siguranță.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe Richter s-a produs marţi seara, la ora locală 20.34, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), relatează Agerpres.
O sportivă de la clubul de handbal CS Dacia Mioveni a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Jiu, în seara zilei de joi, 9 martie, după ce s-a accidentat în timpul meciului cu CSM Târgu Jiu, din sferturile de finală al Cupei României.
Mai multe brățări dacice din aur au fost găsite într-o zonă împădurită din apropierea sediului Primăriei comunei Prigoria, din județul Gorj.
Un tânăr care s-a angajat în cadrul Primăriei comunei Dănești în calitate de inginer la Registrul Agricol și Cadastru a jurat pe Biblie că va respecta legile și că își va face datoria.
Două noi seisme au avut loc în județul Gorj în noaptea de sâmbătă spre duminică. Primul a avut o intensitate de 3,8 grade, iar cel de-al doilea de 2,6.
Un turneu automobilistic cu scop caritabil, la care vor participa unii dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Europa, va ajunge, în această vară, pe Transalpina.
O acțiune de strângere de fonduri va avea loc în cadrul lăcașurilor de cult din zona Olteniei pentru sprijinirea bisericilor din Gorj afectate de cutremur.