Un cutremur mediu, cu magnitudinea 4,3, s-a produs în județul Gorj

0
Publicat:

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,3 s-a produs vineri seara la ora 19:48 în judeţul Gorj, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismograf
Seismograf

Seismul a avut loc la o adâncime de 15 km la 14 km Nord-Vest de Târgu Jiu, 68 km Nord-Est de Drobeta-Turnu Severin, 70 km Sud de Hunedoara, 85 km Sud de Deva şi 96 km Vest de Râmnicu Vâlcea, transmite Agerpres.

Acesta este al patrulea cutremur produs pe parcursul zilei de vineri în judeţul Gorj.

De la începutul lunii noiembrie, în România au mai avut loc 8 seisme, cu magnitudini între 2,2 şi 4,3 pe Richter.

Județul Gorj a fost afectat în luna februarie de două seisme semnificative cu o intensitate de 5,2 și 5,7, care au avut loc în zilele de 13 și 14 februarie. Acestea au fost resimțite cu intensitățile V-VI pe scara Mercalli în zona epicentrală şi au produs avarii. Biserici, școli, sedii de instituții au fost afectate.

Școala din comuna Arcani a fost atât de râu afectată, încât autoritățile au decis să construiască o altă unitate de învățământ. Și clădirea în care se află Primăria Târgu Jiu, precum și sediul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu“, aflate pe lista monumentelor istorice, au fost avariate și au nevoie de reparații.

Aceste cutremure sunt de natură tectonică, seismicitatea din această zonă datorându-se tensiunilor acumulate la contactul dintre Platforma Moesică, susțin specialiștii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite