Capră neagră filmată într-un Parc Național care se întinde în trei județe. Imagini unice VIDEO

0
Publicat:

O capră neagră a fost filmată de o cameră de monitorizare a faunei în Parcul Național „Domogled-Valea Cernei“, care se întinde pe teritoriile județelor Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.

O capră neagră a fost filmată în Parcului Național Domogled – Valea Cernei Foto: Captură video
O capră neagră a fost filmată în Parcului Național Domogled – Valea Cernei Foto: Captură video

„Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp. Sunt perfect adaptate zonei montane, deplasându-se cu ușurință în zonele stâncoase, inaccesibile altor specii, acolo unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor.

Caprele negre se hrănesc cu măceșe alpine, muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iar iarna consumă mușchi sau licheni“, au transmis reprezentanții Parcului Național Domogled - Valea Cernei, care este situat în sud-vestul României și se află în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

Pe teritoriul parcului găsim o faună bogată în specii rare şi endemice, dintre care se remarcă peste 1.500 de specii de fluturi. Aici este concentrată 45 % din populaţia de fluturi a țării.

În Parcul Național Domogled-Valea Cernei sunt păduri incluse în patrimoniul UNESCO

Parcul Național Domogled-Valea Cernei are o suprafață de peste 60.000 de hectare în județele Caraș - Severin, Mehedinți și Gorj, întinzându-se peste bazinul Cernei și Munții Godeanu, Cernei, Vâlcanului și Mehedinți.

Parcul Național Domogled-Valea Cernei adăpostește aproape 10.000 hectare de păduri incluse în patrimoniul mondial natural al UNESCO, peste 10% din pădurile valoroase incluse de organizația mondială la nivelul Europei. Cea mai reprezentativă specie întâlnită este Pinul Negru de Banat, specie endemică întâlnită doar în câteva locuri din țară.

Mamiferele sălbatice mari trăiesc retrase în inima pădurilor în jumătatea superioară a bazinului Cernei. Ursul brun sau râsul sunt câteva dintre animalele care pot fi întâlnite în Parcul Național Domogled-Valea Cernei.

Parcul Național Domogled-Valea Cernei este brăzdat de 34 de trasee turistice marcate.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite