Cadavrele a 23 de câini, găsite pe un drum forestier din Gorj. Polițiștii fac cercetări

0
Publicat:

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală după ce, pe un drum forestier din județul Gorj, au fost găsite cadavrele a 23 de câini, a informat, sâmbătă seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, potrivit Agerpres.

Poliție. FOTO Facebook Poliția Română
Poliție. FOTO Facebook Poliția Română

 Macabra descoperire a fost făcută în comuna Câlnic.

„Nu prezentau urme de violenţă”

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Târgu Jiu au fost sesizaţi de către un bărbat de 46 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că în dimineaţa zilei în curs, în timp ce se deplasa pe un drum forestier din comună, a identificat mai mulţi câini decedaţi.

„Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la faţa locului se află 23 de cadavre exemplare canine, de rasă comună, nemicrocipate, care nu prezentau urme de violenţă, lovituri sau plăgi la exterior”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Poliţiştii gorjeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept".

Amintim că, în urmă cu doi ani, mai mulţi câini au fost otrăviţi în comuna Peştişani, din judeţul Gorj. 

De asemenea, la sfârșitul anului trecut, șase câini din rasa Kangal, achiziționați din Turcia pentru paza oilor, au fost găsiți morți la o stână din localitatea arădeană Galșa, iar alți doi au dispărut în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite