„Castelul Vrăjitoarelor“, cea mai nouă atracție turistică din apropiere de Transalpina. Totul a pornit de la o poveste
0„Castelul Vrăjitoarelor“ este o nouă atracție turistică deschisă de câteva zile în județul Gorj, în localitatea Bumbești Pițic, satul Poienari, în apropierea celei mai înalte șosele din țară, Transalpina.
Vrăjitoarele depășesc și doi metri înălțime și sunt realizate de un artist plastic. Fiecare cameră are o poveste specială, fiind dedicată unei vrăjitoare.
„Castelul Vrăjitoarelor“ a fost deschis duminică, iar vizitatorii nu au întârziat să apară. Biletul de intrare este 15 lei pentru copii și 20 de lei pentru adulți. De la Paște, Castelul va fi deschis între 9.00 și 19.00.
Acesta se află lângă „Căsuța Răsturnată“, o altă atracție care este foarte căutată de turiști.
Cele două obiective au fost realizate de gorjeanul Alex Ducu.
„Am știut de la început că vreau să fac un castel al vrăjitoarelor“
Alex Ducu spune că a conceput acest castel de unul singur și că a început de la o poveste:„Prima dată am ridicat gardul înalt de patru metri. Toată lumea mă întreba de ce fac gardul așa de mare, dar nu știa nimeni ce urmează. Ideea a fost că, dacă fac un castel așa de mare, trebuie să fac și o intrare impunătoare. Am știut de la început că vreau să fac un castel al vrăjitoarelor. Una dintre cele mai mari probleme cu care m-am confruntat a fost că nu găseam ideea de a realiza acel stropan sau scursursa de pe pereți, deoarece nu mi-am dorit să fie drepți, ci stropiți în stâncă. Am găsit niște meseriași care au reușit să realizeze acest efect“, povestește gorjeanul.
Vrăjitoare cu telefonul mobil în mână și cu fuste scurte
Lucrările de construcție la „Castelul Vrăjitoarelor“ au durat aproximativ un an. „Structura este ca la o casă normală. Eu am mers la un arhitect din județul Vâlcea și i-am spus ceea ce îmi doresc. Una dintre dorințe a fost să se poată ieși pe acoperiș. L-am rugat să bage foarte mult fier. Camerele au o înălțime de aproape patru metri“, a explicat Alex Ducu.
Acesta mărturisește că ideea a pornit de la o poveste, născocită chiar de el.
Sunt mai multe vrăjitoare: unele sculptate în lemn de către un sculptor cu drujba, iar altele sunt realizate de către un artistic plastic din diferite materiale. „Sunt trei vrăjitoare la parter, două la etaj și mai avem o căsuță în care se află vrăjitoarele bătrâne, unde sunt încă trei. Povestea prezintă cele trei generații: adică bunicii, părinții și copii. Povestea s-a modelat după castel. Vrăjitoarele care au undeva la 40-50 de ani, care sunt mai avare, le-au izgonit pe mamele lor din castel, iar acestea s-au întors în casa în care se născuseră. La etaj sunt cele mai tinere vrăjitoare, ultima generație. Ele sunt cu telefonul mobil în mână și cu fustă scurtă
Mai am de pus câteva vrăjitoare și femei care veneau cu plocon la acestea ca să le ghicească sau să le facă o licoare magică“, a relatat Alex Ducu.
Povestea vrăjitoarelor se va auzi în castel
Urmează câteva îmbunătățiri. Povestea vrăjitoarelor se va putea auzi la difuzoarele montate în încăperile castelului. „Avem toată instalația audio montată, doar că avem nevoie de o voce specială. Sperăm ca în câteva săptămâni să avem disponibilă versiunea audio a poveștii. În viitor, ne dorim ca povestea să aibă și o versiune în limba engleză“, a explicat Alex Ducu. Acesta spune că nu mai există un asemenea castel în România și nici în Europa: „Eu am dorit să fac ceva unicat. Ideea îmi aparține în totalitate“.
Alex Ducu este cel care deține și „Căsuța răsturnată“, care a devenit un obiectiv turistic important. Acesta se gândește să angajeze un supraveghetor.