Articole scrise de Cristian Unteanu

Cum au învățat că e la modă să se exprime în public, toți politicienii vor spune că, din fragedă copilărie, și-au dorit să participe la procesul edificării păcii globale.

Este un semnal de o gravitate extremă gravitate: a fost lovită, în urma unui tir direct, unica centrală nucleară din Iran, cea de la Bushher (foto), în sudul țării.

Spunea un erou al lui Plaut că „Omul este un lup pentru ceilalți” (Citatul corect „Lupus est homo homini, non homo, quom qualis sit nom novit”).

Trump nu va reuși să determine plecarea SUA din NATO.

În timp ce Trump vorbește despre posibilitatea imediată de a pleca de acolo, sigur de victorie așa cum se vede, lăsându-i pe iranieni „în epoca de piatră” după intensificarea acțiunilor militare, apare primul semnal cert de implicare a Chinei în rezolvarea unei situații tragice.

Era de așteptat. Dar chiar dacă normală și în linia precedentelor luări de poziție ale premierului Georgia Meloni decizia transmisă de Guido Cosetti, ministrul italian al apărării vine să confirme că a ales să formalizeze condamnarea severă a acțiunii americane împotriva Iranului.

După ce discutasem mult cu experți militari și culegători diverși de pe câmpurile nesfârșite ale informațiilor sensibile, publican acest text în ADEVARUL din august 2018 , în chip de avertisment pentru urechile cui avea timp să audă.

Foarte greu de crezut că supărarea extremă a lui Trump pe aliații SUA din NATO va provoca un cutremur care să zdruncine Alianța.

Se multiplică sondajele pe această temă, mai mult decât interesantă în sine și deosebit de semnificativă prin consecințele sale dramatice pe timp de crize ca aceasta de o traversează acum lumea în care trăim.

Mi se pare ușor neobișnuit (dar pe măsura științei de guvernare de care a vorbit atât de frumos domnul Ilie Bolojan) că nimeni, din sferele rarefiate ale puterii, câte sunt ele de multe, nu se ostenește să explice publicului plătitor ce înseamnă declararea stării de urgență energetică.

Semnarea acestui Tratat de liber-schimb survine după opt ani de negocieri intense și extrem, extrem de dificile deoarece semnificațiile și valoarea sa este departe să fie una subsumată economicului.

Este uluitor cum se cumulează semnalele, în clar, pe o spirală a logicii Apocalipsei care poate provoca extincția oricărei forme de viață pe teritorii vaste sau, într-o perspectivă ce poate acum fi invocată, poate distruge civilizația umană.

În termenii de manual ai onoarei militare, mai mare și mai grea insultă și acuzație nici că se poate. Pentru asta se ieșea la duel sau se trimitea un ostaș în fața tribunalului militar sau, pe alte timpuri, în armata romană se ordona decimarea unei legiuni.

Admirați ceea ce va fi un eveniment unic în istoria SUA, exact în momentul în care se vor marca, cu fostul normal cuvenit, cei 250 de la dobândirea independenței.

O demisie care deschide cu mult mai multe perspective de scandal decât cele ce pot fi intuite prin prisma cea mai la îndemână și care numai impresionează de acum pe nimeni, adică încă un scandal răsunător în sânul Administrației Trump, cea atât de greu încercată de evenimente similare.

Războiul între SUA/Iran și Israel, declarat de Trump drept iremediabil câștigat, a intrat totuși în cea de-a patra săptămână și, din nefericire, realitatea din teren contrazice flagrant estimările aliatului nostru strategic.

Greu sau chiar imposibil de găsit un precedent al tensiunilor politice și criticilor generate la nivel internațional în urma acuzațiilor pe tema atât de controversată și sensibilă a legalității acțiunilor americane împotriva Iranului, în consonanță deplină cu cele israeliene.

Desigur, trebuie spus asta, fără însă ca asta să reprezinte o anulare totală sau definitivă a tuturor interdicțiilor valabile în acest moment, astfel concepute încât să fie dublate de penalități financiare extrem de importante și chiar de boicot comercial.

Decizia care s-ar putea lua de CSAT are o valoare enormă în acest moment în care, vizibil dar fără ca nimeni dintre oficiali să aibă curajul s-o afirme deschis, se refac bazele alianțelor care alcătuiesc acum din ce în ce mai fragilul echilibru de securitate al lumii.

Pentru început, îngăduiţi-mi reamintirea unei legende pe care unii o consideră printre cele fundamentale pentru înţelegerea mentalităţii specifice a lumii arabe.

Ciudat că nu se caută o explicație deciziei Președintelui României de a refuza oferta „umbrelei nucleare europene” propusă de Franța.

Mult timp au râs câteva generații de prestația unui politician din perioada interbelică pe numele său D.R.Ioanițescu, ajuns profesor universitar și ministru, rămas în istorie printr-o suită de exprimări considerate ridicole sau neavenite.

Să așteptăm să vedem ce vor decide politicienii noștri: să vor declara sau nu interesați de spectaculoasa propunere a lui Emmanulel Macron care, spre stupoarea multora, a mers cu un pas mai departe în escaladarea nucleară globală, formulând un nou principiu, cel al „disuadării nucleare avansate”.

În timp ce bombardamentele americane și israeliene continuă și Iranul răspunde lovind ținte din mai multe țări arabe, în spatele cortinei au început negocieri frenetice pentru stabilirea coordonatelor în care se va desfășura procesul de reconstrucție, stabilizare și normalizare post-conflict.

De voie-nevoie, toate semnalele spun acum că răspunsul ar putea fi favorabil, iar semnalul cel mai clar îl dă vizita Cancelarului german la Beijing, reacție logică la presiunile economice exercitate asupra țării sale și întregii Uniuni Europene.

Îngrijorările sunt deosebit de accentuate, mai ales că nivelul de amenințare existent depășește nivelul pe care l-ar presupune un conflict clasic în limite regionale. Să vedem din ce cauză au escaladat brusc și cine s-ar putea afla implicat în conflict și cu ce consecințe, inclusiv pentru România.

La nivelul vârfului politicii mondiale, acolo unde se decid jocurile pe care țările mici și din ce în ce mai dependente sunt obligate să le urmeze, există acum convingerea deplină, bazate pe cifre și statistici, că nimic nu se mai poate decide fără implicarea sau cel puțin consultarea Chinei.

Cetățeanul socialist multilateral dezvoltat cu această formulă de speranță într-o lume de pace își încheia orice corespondență oficială.

Dincolo de tot circul mediatic și de jocurile diplomatice mai mult sau mai puțin vizibile, mereu nerezolvată, stă problema aproprierii prin forță a unor teritorii străine și rescrierea granițelor.

Este absolut evident, mai clar ca niciodată, că nimeni nu a fost capabil să propună o soluție pentru prevenirea și gestionarea conflictelor care să derive din Carta ONU sau din multiplele convenții negociate și apoi aprobate de Consiliul de Securitate sau în Adunarea Generală a ONU.

Mizele viitoarei reuniuni de la Washington a „Consiliului Păcii” (Board of Peace) condus personal de Donald Trump va deschide două orizonturi cu valoare care se dorește exemplară pentru modul în care s-ar putea rezolva viitoarele conflicte pe plan mondial.

Iată câteva dintre mesajele cele mai importante lăsate pentru contemporanii și urmașii lor de către unii dintre cei mai importanți oameni politici din SUA, foști președinți aflați, de regulă, pe lista celor care au modelat istoria.

Cred că asta ar trebui să fie întrebarea fundamentală la care politicienii noștri să încerce să găsească un răspuns.