Articole scrise de Cristian Unteanu

Desigur, mesajul politicos și atât de corect politic cu care ne-a obișnuit, va fi prezentat românilor doar după ce la masa decidenților s-a ajuns la o decizie finală pe care, copii cuminți cum ne știm, o vom pune conștiincios în aplicare.

Are oare dreptate oare doamna prim-ministru Meloni și Matteo Salvini, aliatul său din zona extremei drepte, să protesteze violent că țara lor nu a fost invitată la „masa celor șase”?

În principiu, cel puțin în principiu, președintele unei țări care este și singura putere nucleară în UE și care se dorește a fi lider de război în numele democrației europene, chiar dacă asta ar implica și trimiterea de trupe în Ucraina pentru a lupta cu invadatorii ruși, nu ar putea să fie bănuit

Nimeni nu dispune acum în lume de fondurile necesare pentru a răspunde ambelor scenarii geo-strategice care decid în acest moment soarta omenirii.

Uniunea Europeană și NATO „au provocat” invadarea de către Rusia a teritoriului Ucrainei și războiul aflat în plină desfășurare deoarece și-au manifestat intențiile clare de extindere înspre est.

Este extrem de grav ceea ce se spune acolo, dar, din punctul meu de vedere, adevărata tragedie este că nimănui nu-i mai pasă de orice acuzații, dovezi sau mărturii care tot apar despre încălcările flagrante ale regulilor războiului.

La câteva luni de alegerile din SUA, Viktor Orban alege un logo care trimite direct ambițiile pe următoarele șase luni ale Europei direct în curtea ideologică a lui Trump, marele său prieten și inspirator ideologic.

Dispare conceptul de „lume multilaterală”, speranța teoretică predată nevinovaților studenți la relații internaționale care trebuiau să-și imagineze o asemenea lume non-divizivă înlocuind fracturile din perioada Războiului Rece.

De data asta, absolut evident, miza electorală nu privește numai modul în care francezii vor decide compoziția viitorului parlament.

Chiar fără s-o recunoască deschis deoarece, cum s-ar spune, și ei sunt lideri mondiali, asta este singura întrebare care domină dezbaterile, demersurile și negocierile în orice formulă de discuții despre viitorul Ucrainei și, implicit, despre cel al lumii în care trăim.

Cea mai directă – și din această cauză îmi pare a fi un bun început – aparține doamnei Ursula von der Leyen care spune că atitudinea Rusiei în Ucraina „pregătește viitoare războaie de agresiune”.

Propunerea făcută ieri de Putin este simplă și cu consecințe evidente: cine o acceptă, dacă aliații occidentali ar face-o, va avea într-adevăr pace imediată în Ucraina, dar țara va fi sfâșiată definitiv, cu patru dintre regiuni urmând a fi recunoscute prin tratat de pace ca aparținând Rusiei.

Nu mai este vorba despre o metaforă și nici măcar despre un avertisment despre ceea ce urmează să se întâmple.

În liniștea relaxată a diviziilor noastre de generali activi, la pensie sau în retragere absolut totuna, nu se pot găsi comentarii sau, cum ar fi normal, analize de risc naționale privind mișcările de amploare, din ce în ce mai precise în zona nucleară, pe care le desfășoară Federația Rusă.

Înfrângerea politică umilitoare, pierdere politică majoră pentru partidul lui Macron și pentru prestigiul Franței va avea consecințe enorme.

Era firesc să se întâmple așa. Era singura concluzie logică a ridicării tuturor barierelor de control, în primul rând în spațiul virtual.

Poate unii dintre dumneavoastră n-ați apucat să vedeți cum arăta măcar unul dintre carnetele de bal ale domnișoarelor de odinioară, parte a unei povești dintr-o lume de multișor dispărută.

Ne este foarte greu să ne închipuim, altfel decât din imaginații hrănite livresc, ce e aia un imperiu și, mai mult, ce înseamnă amintirea unui destin imperial care să-țin fi marcat la un moment dat, pentru sute de ani, existența națională.

S-a cutremurat spațiul nostru de securitate, aici la margine de Europa și în centrul tradițional de primejdii, după ce, ieri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a salutat dorința manifestată d Turcia de a deveni membru al alianței BRICS.

Răspunsul este evident și ar trebui să ne îngrijoreze. Se încheie așa-zisa campanie electorală pentru europarlamentare și, cel puțin eu – sper să greșesc profund – n-am văzut vreo dezbatere reală.

A venit timpul când politicienii simt că, pentru prima oară pe timp de pace, sunt întrunite condițiile necesare pentru ca, cel puțin narativ, s-o ia razna.

Continua baletul fascinant al sumelor care ajung în Ucraina și vor ajunge acolo „atâta timp cât este nevoie”.

S-a spus că va fi o campanie electorală cum n-a mai fost vreodată în istoria SUA. Așa este.

Au scăpat unii frânele, s-au descuiat azilele, n-au mai fost suficient bani de pastile de-au scăpat toți nebunii pe străzi și se visează mari conducători de oști, chiar conducători de flote stelare în războiul galactic?

Politicienii noștri sunt prinși acum în primul set de campanie electorală, poate mai distrugător și costisitor ca un război, așa că e firesc să nu se mai ocupe de altceva dincolo de marginea ligheanului local.

Are oare dreptate J.Borrell, șeful diplomației europene când, vorbind în fața studenților la Universitatea Europeană de la Florența spunea că UE se află în fața „unei alegeri dificile”?

Se aude că tropăie prin aer o asemena propunere, deja realitate confirmată legislativ în mai multe state ale lumii, inclusiv europene, acum când pare că ne apropiem cu pași repezi de un conflict major.

NATO, mai precis Președintele Biden, a anunțat o mutare surprinzătoare și care este acum foarte mult discutată ca redeschizând competiția de securitate și economică în zona continentului african

Anunțul oficial făcut ieri pentru agenția de presă NNS de doamna Agnes Bilotaite, ministrul de interne al Lituaniei, este unul de cea mai mare importanță strategică pentru întreg spațiul estic european.

Inevitabilul se produce și, sub presiunea unei incredibile scăderi în sondaje, Rishi Sunak, liderul conservatorilor britanici și Prim Ministrul Marii Britanii, a decis convocarea alegerilor anticipate pe 4 iulie.

Se ajunge acum la un termen limită când trebuie exprimate niște opțiuni politice extrem de importante deoarece vor arăta cum se va rebalansa echilibrul politic și se vor reformula opțiunile fundamentale de politică externă.

Discuția a început de mult timp, aproape imediat după Revoluția din Decembrie 1989, atunci când se căutau cu disperare răspunsuri care să dea oarecare certitudini privind șansele de supraviețuire ale unei țări care intra sub regulile nemiloase ale economiei de piață, inițial absolut sălbatice.

Chiar și pentru vremurile ciudate în care trăim, tot mi se pare extrem de neașteptat avertismentul dat de Jean Claude Juncker.