Diplomația noastră tace cum știe mai bine. Între timp, alături de noi, se anunță perspectiva unei schimbări fenomenale

În urmă cu câteva zile, vă spuneam că pe diverse canale de informații veneau semnale reiterate cu mare intensitate despre importanța reuniunii din Kârghistan a atât de puternicei și influentei Organizații de Cooperare de la Șanghai care, prin reunirea membrilor săi, reprezintă jumătate din locuitorii planetei și o forță economică și militară în continuă accesiune.

Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei Foto: EPA EFE

Pandant posibil, dar niciodată declarat ca atare, al întregii construcții occidentale care trăiește acum frământările structurale pe care le determină impulsurile americane generate de supărările continue ale lui Trump împotriva, în primul rând, a propriilor aliați.

Acesta este contextul în care Președintele Erdogan al Turciei membră esențială în NATO și, de facto, cel mai important vector militar și de securitate în partea aceasta a noastră de lume, a făcut o declarație care a provocat un șoc și care, de atunci, continuă să trimită vibrații puternice în cancelarii, poate cele mai sensibil animate fiind acum cele ale țărilor din NATO. 

Ce-a declarat Erdogan?

Simplu: Turcia dorește să aprofundeze cooperarea cu Organizația de Cooperare de la Șanghai pe care a caracterizat-o a fi fi „o stea în urcare”, motivul fiind că „Organizația care reprezintă 3,5 miliarde de oameni și are un PIB de 35.000 miliarde de dolari este un element inconturnabil al ordinii multipolare...Credem că Organizația va juca un rol. Nu numai în menținerea păcii și stabilității, dar și în amplasarea de coridoare de transport sigure și în garantarea securității aprovizionării energetice...Sperăm că inițiativa Coridorului median trans-caspic să se alinieze pe cea a „centurii și Drumului Mătăsii”. Și, evident, a urmat referința atât de așteptată care face o posibilă legătură între capacitățile de securitate proiectate de organizația de Cooperare de la Șaghai și cele dezvoltate de Alianța de la Mecca, noul NATO musulman: „Alianța de apărare de la Meca, fondată pe baza organizării regionale și principiului apărării colective, va contribui de o manieră semnificativă la pacea și stabilitatea regională și mondială”.

Important? Desigur. Din multe puncte de vedere pe care, sper, viitoarea conducere a diplomației românești nu le va ignora. Anunțul Turciei ar trebui pus în contextul în care actuala președinție rotativă a Organizației de Cooperare de la Șanghai (OCS), deținută de Kârghistan , va trece la Pakistan care s-ar putea să pună pe agendă aderarea deplină a Ankarei ceea ce ar confirma informațiile care circulă acum și care spun că OCS ar urma să intre într-o fază de extindere dublată de noi etape în constituirea operațională a Băncii de dezvoltare a OCS, marea opțiune a statelor membre pentru a ieși din zona de circulație a dolarului american și instituțiilor internaționale care-l susțin.

Dar care ar fi miza pentru Ankara?

Ar fi vorba despre un pas în plus în politica inițiată și susținută de Turcia de a deveni podul strategic de neocolit între Occident și Orient, cu Erdogan asumându-și deja misiunea de unificator al lumii musulmane în numele căreia pare să dorească să vorbească pe scena internațională. Cum ar face-o mai convingător în continuare?

Exact prin reușita posibilă a demersului de acum, acela de a face ca țara sa, membru cu drepturi depline în NATO (plus, eventual, dar de mai mică importanță, adeziunea la UE, atât de mult amânată de cei de la Bruxelles), să fie acceptată la același nivel și în gigantica organizație euro-asiatică coordonată de Rusia și China. 

Posibil? Mai mult decât atât, spun unele surse. Ar fi chiar de dorit în sensul că, pentru prima oară fără a fi precedate de negocieri cu americanii, apare o posibilitate de a avansa proiectele drumurilor comune din setul celor proiectate și realizate într-o măsură oarecare în cadrul „Noului Drum al Mătăsii”, trasee strategice, între occident și lumea asiatică cu rezervele sale neexplorat și cu ofertele sale industriale de cooperare la nivel înalt.

Caz în care potențialul și valoarea traseelor din regiunea extinsă a Mării Negre ar putea fi reconsiderate în noua perspectivă și văzut în ce măsură am pregătit deja scenariile practice, inclusiv de negociere și renegociere a contractelor cu sursele din Caspica și Orientul Apropiat. S-ar putea să existe într-adevăr cooperarea viitoare între blocurile d interese și atunci bine ar fi să știm că avem deja deschise toate ușile și să nu rămânem blocați definitiv în raționamentele altora.

Poate va fi o oportunitate majoră, poate fi la fel de bine un eșec răsunător. Dar e limpede că țările care au o diplomație activă și realistă au declanșat acum o licitație de scenarii la care participă, deloc nervoși, adversari și aliați deopotrivă.

Poate știu ei ceva.