
Spectacol la Londra: reversul aventurii BREXIT care se încheie într-o fundătură
Deja nu mai este vorba despre presupuneri, ci este poziția oficială a Primului Ministru al UK care a evocat în mod deschis ipoteza unei forme de anulare a procesului care a dus lam ieșirea Marii Britanii din UE: vorbește despre trei ipoteze de lucru care ar putea fi supus unui referendum. Opțiunile vor fi discutate în această lună cu partenerii săi europeni în cadrul unui Summit în care chiar asta promite: „vom prezenta opțiuni diferite asupra relațiilor pe termen lung cu partenerii noștri europeni...dacă este necesar, putem merge atât de departe încât să revenim în UE”.

Primul Ministru Burnham nu face decât să ia act de reacția publică la starea generală a economiei, căci sondaje recente arată că 55% dintre respondenți ar susține revenirea în UE, raționamentele economice fiind citate drept principală motivație.
Conforma datelor prezentate de Banca Angliei, nivelul GDP pe cap de locuitor este cu 6-8% mai mic decât ar fi fost dacă se rămânea în UE, ceea ce, practic, reprezentă un cost de aproximativ 2000-3000 lire sterline anual. În plus, 30-40% din întreprinderile mici și mijlocii și-au redus sau au oprit complet exporturile către UE din cauza noilor și foarte ridicatelor bariere tarifare, numeroaselor controale vamale, totul având ca efect apariția unor probleme economice din ce în ce mai serioase în agricultură, construcții, sănătate.
La zece ani după referendum, cercetătorii fenomenului BREXIT sunt de acord în a spune că a redus Produsul Industrial Brut al UK între 4-8% în raport cu traiectoria sa inițială. Reluarea prezenței UK în Europa ar avea ca primă consecință o relansare a comerțului transfrontalier și ar determina inițiere reîntoarcerii investițiilor strategice directe care, în acești ultimi 10 ani, a stagnat tocmai datorită incertitudinilor generate de schimbările foarte numeroase în domeniul legislativ și al reglementărilor sectoriale https://www.cnbc.com/2026/06/23/brexit-10-years-uk-economy-politics-charts.html. Poate cea mai interesantă perspectivă este oferită de foarte recentele studii ale specialiștilor de la London School of Economics și Center for European Reform https://www.cer.eu/publications/archive/essay/2026/ten-years-after-brexit-referendum-beyond-resetcare spun că revenirea UK la accesul nerestricționat la piața unică ar putea genera un efect imediat de creștere cu aproximativ 1,2% a PIB-ului.
Să nu uităm însă și contextul extern în care s-ar produce acest posibil reviriment strategic sugerat de Primul Ministru britanic. Poate vă aduceți aminte de șocul electric de mare intensitate provocat de Trump care a spus, absolut senin și cu impetuozitatea obișnuită, că ar susține procesul de independență în Irlanda de Nord, multe dintre argumentele din dezbaterea politică intern de acolo fiind legate tocmai de consecințele economice și sociale ale BREXIT.
Dar nu e numai atât. Chiar ar trebui să vă amintiți că pariul britanicilor pe BREXIT a fost influențat și de nivelul excepțional de ridicat al susținerii exprimate de Trump care a susținut la modul cel mai ferm decizia UK de a părăsi UE. Saluta BREXIT a pe o victorie a independenței naționale: „cred că este un lucru excelent. Cred că este un vot fantastic, este ceva istoric. Și-au reluat controlul asupra țării lor”. Și promitea să încheie cu Londra un acord comercial „extraordinar” sau chiar „fenomenal” , „un acord mai mare decât tot ce s-a văzut până acum”, cu potențialul de a dubla sau chiar de a tripla volumul schimburilor comerciale între cele două țări.
Trump a revenit rapid și a spus că toate condițiile negociate de Boris Johnson privind modalitățile de ieșire din UE împiedicau semnarea unui Tratat cu SUA care, în final, anul trecut, a fost totuși semnat https://www.youtube.com/watch?v=Ggmb7kouK5M dar experții spun că este mai degrabă un pact de stabilizare economică în raport cu tensiunile vamale globale decât faimosul tratat de liber-schimb promis.
Foarte interesant cum va evolua situația în lunile următoare și, mai ales, dacă mișcarea spectaculoasă a guvernului britanic va fi suficientă pentru a se constitui ca răspuns politic credibil și perspectivă suficientă de succes economic pentru a potoli tendințele independentiste ale celor din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, mai ales că, inversând situația, liderii celor trei provincii invocă sprijinul american pentru încercarea lor de a se despărți definitiv de Anglia.
Pe timp de criză se poate orice, iar la ei referendumul este un proces democratic la care se apelează tocmai pentru că, în tradiția de acolo, e normal ca poporul să fie consultat în momente de impas când politicienii ar trebui să asculte și nu să-și dea cu părea de toate gardurile.




















































