Dacă Trump reușește să pună UE să plătească armele americane pentru Ucraina, noi ce vom face? | adevarul.ro

Dacă Trump reușește să pună UE să plătească armele americane pentru Ucraina, noi ce vom face?

Publicat:
0
1 live

A zis impetuosul și imprevizibilul Donald Trump, joi 3 septembrie 2026: „Sute de miliarde de dolari au fost date gratuit Ucrainei și NATO, gratuit, sumă pe care Europa le-ar fi plătit dacă am fi cerut asta, dar le cerem europenilor acești bani, chiar dacă o facem cu puțină întârziere”.

Volodimir Zelenski și Donald Trump
Volodimir Zelenski și Donald Trump Foto: Profimedia

Cerere cu caracter retroactiv neobișnuită, chiar absolut neobișnuită și neașteptată din moment ce, inițial (și cât au fost de lăudați pentru asta, inclusiv de comentatorii entuziaști și politicienii de la noi) americanii deciseseră să doneze armele respective, parte dintr-un program mult mai amplu, demonstrând astfel solidaritatea celei mai mari democrații a lumii cu Ucraina, țara agresată de Rusia. Și chiar așa au făcut în domeniul militar, al livrării de arme, chiar dacă UE a livrat o asistență financiară și umanitară mult mai ridicată ca valoare decât cea americană. Dar, avem cifrele care nu mint: de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina  în februarie 2022, contribuția SUA în favoiarea Ucrainei a fost absolut considerabilă, 115,4 miliarde Euro, adică 64,6 miliarde Euro ajutor militar, 47,3 miliarde ajutor financiar și 3,5 miliarde în ajutor umanitar, așa cum contabilizează cei de la Institutul Kiel https://www.kielinstitut.de/research/topics/war-against-ukraine/ukraine-support-tracker/ .

Pe data de 31 martie 2026, Congresul american a deblocat suma de 195 miliarde USD pentru cheltuielile legate de războiul din Ucraina, așa cum reiese din datele prezentate de inspectorul general special responsabil cu operațiunea ATLANTIC RESOLVE https://www.stateoig.gov/report-325 . De notat, așa cum precizează cei de la Council on Foreign Relations https://www.cfr.org/articles/how-much-us-aid-going-ukraine , că o parte substanțială din aceste sume a fost cheltuită în SUA pentru a plăti companiile care produceau armele respective,, fie pentru a reconstitui stocurile din arsenale trimise în ajutor pentru Kiev. 

Cine din Europa va decide să ramburseze americanilor banii pe care nu i-a cerut nimeni?

Întrebare delicată și extrem de stânjenitoare deoarece un răspuns pozitiv cererilor formulate de Trump ar însemna să existe o decizie în acest sens luată la propunerea Comisiei Europene, aprobată de Parlamentul European și apoi trecută la nivelul superior, al Consiliului European, acolo unde șefii de state și guverne ar fi puși în fața unei mari dileme cu consecințe electorale directe în fiecare dintre Statele Membre. Situație similară și în NATO unde, exact ca în legislația UE, nun există prevederi care să justifice obligația unui răspuns afirmativ. IUnclusiv în legislația internațională nu este prevăzută situația în care un Stat să poată prezenta în mod individual unor terți facturi, cereri de plată pentru compensarea unor subvenții pe care a decis el însuși să le acorde. Tehnic, ajutorul acordat de SUA Ucrainei a fost votat în mod suveran și absolut legal de către Congresul american.

Și, acestea fiind evidente, înseamnă și închiderea problemei? 

Absolut deloc deoarece Trump, după obiceiul său, ar putea folosi arma sancțiunilor tarifare ca mijloc de presiune împotriva aliaților europeni, exact cum o face acum cu Canada.  În cazul UE, situația poate degenera rapid în această direcție , iar în ce privește NATO, nu uitați, Trump a comunicat de mai multe ori că trebuie să „plătească” pentru a avea asigurată umbrela de protecție americană.

Ce-ar putea face o țară ca România? Un scenariu, complet teoretic dar plauzibil, ar fi să propună americanilor nu o rambursare financiară (dacă NATO și UE nu ar decide asta), ci un echivalent al eventualei părți de contribuție care ar fi calculată ca revenind țării noastre. Prin două metode. Pe de o parte, calculând și dând publicității totalul estimat al ajutorului românesc pentru Ucraina, cel direct dar și cel indirect, prin punerea la dispoziție, în mod gratuit, a infrastructurii din România. Pe de altă parte, ar putea fi introdusă în același calcul valoarea pe care o reprezintă închirierea bazelor românești puse la dispoziția forțelor armate americane pentru operațiunile lor din Iran, spre exemplu.

Desigur, nu pe aceste baze se spusese că s-ar baza cooperarea între aliați, dar Trump monetizează totul și își cere banii înapoi. O tranziție de la principiile democrației la cele ale alianțelor comerciale deloc ușor d făcut dar care, poate, va deveni realitatea conform căreia se vor alege prietenii în lumea de mâine. Despre ideologii se va discuta mai târziu căci, după cum vedeți, devin extrem de puțin importante și relevante.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite