2026, războaiele foametei

Arme, se spune, ne trebuie cât mai multe arme, arme înainte de toate, cât mai de calitate, cât mai performante, pentru asta trebuie să găsim bani, trebuie să împrumutăm imediat bani, pentru asta nu există limite sau restricții. Oare în afară de acest tip de prioritate, mai există și altceva?   

Foto: Freepik

Pare că orice altceva este trecut cu bună știință într-o zonă de umbră din ce în ce mai compactă, ascunzând sau îndepărtând discuția despre adevăratele și profundele cauze ale conflictelor, aceleași, pe fond, de ce când omenirea a început să-și consemneze memoriile tragediilor. Printre acestea, mereu, s-a numărat dorința de control a resurselor și apropriere a zonelor de producție, agricolă inițial, apoi terenuri de vânătoare și, mai aproape de timpul nostru, a celor bogate în minerale  și pământuri rare. Suntem într-un moment de răscruce în care se reunesc și se suprapun diverse surse conflict și, așa cum se întâmplă în apropierea marilor conflagrații, efectele de profunzime duc la apariția fenomenului foametei în zone din ce în ce mai largi. 

Există un Raport 2026 asupra foametei în lume elaborat de cei de la ONU în care se spune că nivelul foametei în lume rămâne la un nivel ridicat în timp ce se profilează o nouă criză a prețurilor alimentare.

Se spune acolo că, în 2025, în lume sufereau de foame 645 de milioane de persoane, adică 7,8% din populația mondială, cu 61 de milioane mai mult decât în 2019. Adică o persoană din trei nu dispune de mijloacele de a-și asigura surse sănătoase de hrană. 

Dar, dincolo de date statistice, experții previn că, oriunde s-ar produce, conflictele actuale, din ce în ce mai multe și mai intense, tensiunile comerciale și folosirea pe scară globală a mecanismului sancțiunilor economice reciproce, perturbările importante în aprovizionarea globală cu îngrășăminte și șocurile climatice care se amplifică într-un ritm absolut neliniștitor ar putea duce la creșteri ale prețurilor la alimente care, în final, să fie greu de controlat chiar și cazul țărilor bogate.

Pe 25 și 26 august, Consiliul de Securitate s-a reunit pentru o dezbatere publică la nivel înalt pe tema „Alimentația luată ca țintă: rolul Consiliului de Securitate în atenuarea crizelor alimentare la nivel mondial și local”, Interesantă poziția României https://x.com/RomaniaUN_NY/status/2092397211338309945care a transmis că foametea nu trebuie niciodată să fie acceptată ca o consecință inevitabilă a conflictelor și nu trebuie să fie niciodată folosită ca armă. 

Țara noastră continuă neabătut pe linia anunțată, de la tribuna Adunării Generale, de fostul președinte Iohannis și care ne menține drept cea mai importantă poartă de tranzit înspre și dinspre Ucraina. S-a subliniat că vom sprijini securitatea alimentară globală, în special în cazul celor mai vulnerabili, facilitând exporturile de grâne din Ucraina prin Constanța și nu numai.

Linia politică adoptată de România este o constantă asumată an de an și care este realmente vitală în contextul presiunilor la care este supusă Ucraina dar și a redefinirii importanței Mării Negre pentru securitatea europeană în momentul în care se discută despre „geopolitica foametei”. Poate, din această perspectivă, viitoarea guvernare va reanaliza revenire ca proiect de urgență națională a refacerii capacității de producție de îngrășăminte, posibilă prioritate strategică și care, în contextul dilemelor serioase asupra modului în care americanii pot încheia conflictul cu Iranul, devine o chestiune de urgent interes.

Piața strategică a surselor de alimente suferă acum mutații foarte rapide legate de apariția nu numai a conflictelor.

Documentele circulate în reuniunea Consiliului de Securitate mai menționează și un lucru care ar trebui să-i preocupe măcar pe viitorii guvernați: prioritățile ar trebui să fie, în acest context nesigur de acum, ca fiecare țară să-și asigure în cât mai mare măsură o autonomie alimentară care este un atribut al securității naționale. Adică să nu mai exportăm produsul brut și să ne bazăm aproape exclusiv pe produse finite importate deoarece industria prelucrătoare națională aproape a dispărut. 

Pe când o asemenea discuție și la noi, nu în termenii unei propagande ieftine, ci aliniind soluții?