
Dosarul crizei de extremă urgență
Manualele spun (și au perfectă dreptate) că există un număr extrem de limitat de asemenea de dosare pe două categorii, descriind amenințările interne sau externe la adresa securității naționale a unei țări. Dosare reînnoite în mod regulat, cel puțin lunar, și clasate în zona secretului de stat deoarece menirea lor este să descrie în amănunt zonele care pot genera amenințări imediate la securitatea națională și care, în funcție de mai mulți factori favorizanți, să devină vectori care să fie folosiți în modificarea echilibrelor de putere și/sau în schimbarea ordinii de stat.

Dintre acesta, în analiza piețelor interne, două sunt mereu prioritare și sunt tratate ca atare, dincolo de orice abordare ideologică sau de formă de guvernare din momentul respectiv.
Primul dosar este cel al unei oricând posibile crize alimentare care, la momentul extrem de evoluție, să însemne limitarea accesului populației la sursele de alimente, fie din cauza impunerii legii marțiale, fie din cauza unei creșteri iraționale și bruște a prețurilor datorată unor factori interni sau externi, cum ar fi efectele unui război distrugător în imediata apropiere a teritoriului național, și care să aibă urmări directe asupra liniilor tradiționale de import/export de alimente.
Al doilea dosar, este cel al crizei locuințelor și care, așa cum prevedeau analiștii de luni de zile, a devenit principalul motor de instabilitate politică din acest moment și care deja generează, conform spiralelor de evoluție socială a crizelor descrise în manuale, primele schimbări majore în structura echilibrelor politice tradiționale. Cauza este foarte simplă: partidele situate la extremele eșichierelor politice, nu are niciun fel de importanță dacă sunt declarativ de dreapta sau de stânga extremă, au simțit că problema imobiliară a devenit deja într-atât de gravă pentru o anume categorie de populație încât s-a apropiat sau chiar s-a transformat în motivație directă de mișcări sociale car în unele cazuri au devenit violente și au scăpat de sub control.
Analiștii tuturor partidelor politice, fără excepție, inclusiv la noi, și-au pus de mai mult timp întrebări legate de modul în care ar putea fi motivată în mod real (aș îndrăzni să spun chiar visceral) prezența tinerilor la vot, tendința generală fiind o demotivare aproape generală datorată deziluziei severe în raport cu prestația dezastruoasă a clasei politice.
Ei bine, iată că, brusc, neașteptat și violent, apare un răspuns care este ultra-rapid transformat în voturi: nu mai este vorba despre favorizarea unei propuneri bazate pe ideologie, ci un răspuns bazat pe speranța că vor vedea victoria unuia sau altuia dintre partidele care promit o legislație severă, aplicabilă imediat, care să ofere accesul familiilor tinere la locuințele sociale desprinse prin decizii guvernamentale din patrimoniul adesea uriaș al unor societăți imobiliare care profită de poziția lor dominantă pe piață pentru a ridica chiriile, mărindu-și astfel cotele de profit. Iată, pentru detalii, o analiză foarte recentă a spaniolilor https://www.democrata.es/fr/elections-generales-en-espagne/metroscopia-place-vox-pres-de-20-tandis-que-la-gauche-tombe-en-pleine-crise-du-logement/ privind criza locuințelor și efectele sale pe piața electorală. Asta ar completa o analiză mai completă, la nivel european a celor de la SAGE JOURNALS https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/17816858241274918 intitulată foarte interesant : „cum să pierzi prieteni și să-ți înstrăinezi oamenii: consecințele sociale și politice ale crizei locuințelor din Europa”.
Dar, mai exact, ce scrie în acel dosar de criză de extremă urgență? Spre exemplu, că 10% din familiile europene (adică unul din zece) trăiesc în condițiile unei „suprasarcini de costuri”, ceea ce înseamnă că sunt obligate să aloce peste 40% din venit pentru plata chiriei și utilităților. În metropolele turistice, procentul din salariu plătit acum în urma creșterii chiriilor atinge un nivel extrem, adică 74% la Barcelona sau Madrid iar la Lisabona depășește nivelul unui salariu mediu.
Creșterile naționale https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/ddn-20261001-3 cele mai puternice (conform datelor Eurostrat T2 2026) arată pentru prețul; locuințelor un vârf înregistrat în Bulgaria (+14,3%) și Portugalia (+14%) iar în ce privește chiriile, creșterea cea mai spectaculoasă este în România, cu 41,2%.
Dosarul acestei crize este deschis și evoluția este nefericită, adică, priviți ce se petrece în Franța, categoriei de bază a nemulțumiților de până acum, adică o grupă relativ restrânsă, elevi și studenți – crește prin alăturarea la protest a unora dintre marile sindicate, „vestele galbene” și organizarea unor zile naționale de protest care poate de acum evolua în orice direcție. Deocamdată, criza este acolo evidentă și mai mult decât nelini9știtoare. În ce formule s-ar putea muta spre estul european sărac și care poate fi și mai ușor destabilizat ca urmare a ciocnirii unor forțe politice care vor dori instrumentalizarea situației în propriul lor folos electoral?




















































