Chiar nu mai au nici un respect pentru puterea SUA? Va urma o replică din partea lui Trump? | adevarul.ro

Chiar nu mai au nici un respect pentru puterea SUA? Va urma o replică din partea lui Trump?

Publicat:
0
1 live

Săptămâna viitoare, în ciuda tuturor avertismentelor și amenințărilor americane privind sancțiuni cum n-a mai văzut lumea împotriva țărilor care vor continua să coopereze cu Iranul, vine acum anunțul oficial privind participarea președintelui iranian Massoud Pezeshkian la reuniunea Organizației de Cooperare de la Shanghai (1 septembrie înKârgâzstan i) va avea o întâlnire cu Vladimir Putin, omologul său rus.

 Massoud Pezeshkian
Massoud Pezeshkian Foto: X

Asta presupune că, inevitabil, agenda întâlnirilor președintelui iranian va include pe mulți dintre omologii săi din mega-organizația asiatică printre care Iranul, Rusia, China, India, Pakistan și alte state din Asia Centrală) toți fiind mai mult decât interesați și motivați de a vede un cât mai apropiat final al conflictului din Orientul Apropiat, mai ales că Ghidul Suprem al Iranului a transmis un mesaj oficial în care le cere conducătorilor politici și religioși din lumea musulmană să identifice cu precizie „adevăratul lor dușman”. 

Sunt zvonuri, foarte greu de confirmat dar nu întrutotul absolut imposibil de crezut că acesta a fost subiectul de discuție între șeful CUA și ruși, poate tocmai pentru a transmite îngrijorarea lui Trump pe această temă cu implicații globale și mai începerea retragerii trupelor americane din Europa.

Ar fi motivată o asemenea prezumție?

Da, pentru că relația între Iran și Rusia are la bază un Tratat de parteneriat strategic global pentru 20 de ani  semnat în ianuarie anul trecut de președinții celor două țări și carte prevede o colaborare extrem de strânsă pe plan militar, politic și economic. 

Pe plan economic, s-ar putea să vedem mai multe țări mari (poate nu numai asiatice)interesate de investiții în cazul în care, indiferent la amenințările americane, va continua să funcționeze Coridorul Nord-Sud care asigură legăturile între Rusia, Iran și India...Dar există surse conjugate în serviciile de informații militare care spun că s-ar putea negocia acum o intensificare a cooperării militare în domeniul apărării anti-aeriene (radare, si8steme sol-aer și eventual, trimiterea de echipe rusești care să asigure modernizarea echipamentelor iraniene. Se va mai discuta, se spune, despre subiecte cum ar fi capacitățile de război electronic, fabricarea de drone și cooperare industrială pentru asigurarea unor mai mari capacități de producție dar și despre organizarea unor manevre navale militare comune, ruso-iraniene, în Marea Caspică și în Golful Oman așa cum indicase deja din februarie ambasadorul iranian la Moscova. Și asta în momentul în care, de partea cealaltă, americanii afirmă că totul, în zona maritimă, este controlat doar de ai și nimic nu se va mai face (și nici negocia) fără aprobarea lor?

Dar, mai mult, americanii vor privi cu destul de mulți nervi faptul că, din sursele de care dispun acum, se va discuta despre soarta memorandumului de 25 de miliarde de dolari semnat între Rusia și Iran în domeniul energiei nucleare. În acest an Rusia și Iran au anunțat două noi proiecte în domeniul cooperării nucleare civile.

Este de așteptat ca, în contextul  presiunilor economice  americane, Iranul, cu sprijinul Rusiei, să încerce să folosească mecanismele BRUCS, ale Organizației de Cooperare de la Shanghai și ale Uniunii economice eurasiatice pentru a efectua plăți care să eludeze rețelele în USD.  

Întrebarea care deocamdată rămâne deschisă este dacă discuțiile din Kirghistan vor aduce și o prezență mai activă și mai importantă a Chinei prin posibil constituire a unei axe Rusia-Iran-China în vederea, în primul rând, a consolidării mult visatelor linii de mare capacitate și transport de mărfuri către și dinspre Europa, îndepărtând, oare pentru câtă vreme, spectrul sufocării economice promise de Trump.

Pe fond nici măcar nu mai este vorba despre relațiile strategice bilaterale înfloritoare între Rusia și Iran. Problema este că, din acest moment, este clar că Trump este obligat să facă ceva care să întărească prestigiul puterii militare americane și să arate celorlalți că este capabil să câștige un război. Dificil, sau din ce în ce mai dificil, deoarece, iată, ceilalți, cu resurse deloc de neglijat, au înțeles că este inevitabil să treacă la o etapă superioară de cooperare care, cine știe, s-ar putea să se transforme într-o formulă extinsă de alianță militară și economică. Sau, invers, foarte credibil și acest scenariu, cei din G20 se vor uni pentru a da un răspuns coerent -și numai din vorbe – apelului foarte serios care, cum veți auzi curând, va fi formulat de partenerul american. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite