
România out! În noiembrie, Turcia Azerbaidjan, Georgia și Bulgaria vor să semneze marele acord pentru „coridorul verde” de energie electrică
Pe canale diplomatice se anunță o activitate febrilă în pregătirea viitoarei conferințe mondiale asupra climatului COP31 care va fi organizată la Antalya , ocazie cu care se așteaptă finalizarea proiectului „Green Electric Transmission and Trade”. Asta în paralel cu anunțul; major făcut de Turcia privind accelerarea puternică a operațiunilor de foraj la mare adâncime, valorificând astfel niște zăcăminte uriaș care vor consolida poziția de hub energetic al acestei țări.

Proiectul privind coridorul de transfer energie electrică, susținut cu entuziasm de partenerii de la Bruxelles are în vedere transferul de electricitate de la partenerul azer (mai ales prin intermediarul enclavei Nakhitcheva) către teritoriul Turciei dar și, extrem de important, crearea unei alternative terestre și prin cablu submarin interconectate pentru a putea transfera producția obținută din sursele de energie neconvențională din zona Caucazului direct către piața europeană.
În principiu, desigur într-o logică de bun simț și nu a aranjamentelor politice care au dus și mențin România în zona celor mai ridicate prețuri din Europa pentru consumatori casnici și industriali, România nu ar fi trebui să lipsească de pe aceste trasee care se consolidează acum și aduc piețelor europene un respiro atât de mult așteptat.
Explicația o dă Alparslan Bayraktar, ministrul turc al energiei și resurselor naturale a desenat geografia noii oferte energetice pentru Europa: : discutăm de trei proiecte fundamentale: transportul de electricitate către Turcia via Nakhitchebanm de coridorul cvadripartit de energie verde care reunește Turcia, Georgia, Azerbaidjanul și Bulgaria precum șio linie electrică submarină în Marea Neagră, asigurând și ea legătura cu Europa”...Ne găsim astfel în centrul unei sinergii care asociază marile țări producătoare de energie și minereuri cu o țară-pivot precum Turcia, având o rețea industrială solidă care are nevoie în creștere continuă de electricitate și energie și care oferă debușee multiple către piețele externe”.
Treaba lor?
Desigur. Dar noi de ce rămânem cu obstinație izolați de aceste circuite de aprovizionare și de schimb care arată că, lângă noi dar fără noi, în Marea Neagră și în spațiul care ar trebui să fie și de mare interes pentru noi, se fac acorduri care duc la o nouă arhitectură zonală. Nu numai energetică, ar fi o foarte mare greșeală să credeți asta.
Se conturează astfel, foarte precis de astă dată, ceea ce diplomația noastră parcă vrea să ignore conceptual: o nouă arhitectură economică și de securitate care să susțină oferta de schimburi economice. Este ceva care face parte din gândirea care motivează acum serii întregi de planuri la și la nivelul UE și NATO în cazul în acre se dovedește că este nevoie de căi noi, inovative, de ieșirea din marasmul economic în care ne-au împins conflictele din Ucraina și din Orientul Mijlociu.
Între timp, noi rămânem unde am fost, la marginea acestor mari jocuri care, inevitabil, încep să schimbe și partea noastră de lume.




















































