Articole scrise de Alexandru Grumaz

Mihail Kogălniceanu nu este doar o altă bază aeriană rotativă din Europa de Est În ultimii ani, a devenit un nod din ce în ce mai central pentru activitatea SUA și NATO în regiunea Mării Negre, servind ca platformă avansată pentru mișcări de trupe, operațiuni aeriene și coordonare multinațională

Există momente în istorie când deciziile luate în spatele ușilor închise de la Washington spun mai multe despre starea unei națiuni decât orice discurs oficial. Joi, 2 aprilie 2026, a fost unul dintre acele momente.

Într-o perioadă în care arhitectura de securitate europeană se redesenează sub presiunea războiului din Orientul Mijlociu, a blocadei Ormuzului și a tensiunilor transatlantice, o capitală pare să câștige teren pe toate fronturile simultan: Ankara

De opt decenii, portavioanele au fost simbolul suprem al puterii militare americane. Astăzi, în apele din jurul Iranului, acel simbol este pus la încercare de rachete anti-navă, drone ieftine și întrebări incomode despre costurile astronomice ale unor nave cu defecțiuni tehnice cronice

Trump oscilează între a afirma că leadershipul slăbit al Iranului ar fi pregătit pentru negocieri și a amenința cu o escaladare suplimentară a conflictului în lipsa unui acord rapid.

Pe măsură ce Iranul și susținătorii săi caută să-și folosească capacitățile cibernetice pentru a compensa dezavantajele militare, aceștia demonstrează cât de adânc înrădăcinate sunt acum dezinformarea, inteligența artificială și hackingul în războiul modern.

Situația activității grupării Houthi în regiunea Mării Roșii și a Golfului Aden a depășit cadrul unui conflict local, transformându-se într-o problemă majoră de securitate globală, cu implicații economice semnificative.

Programul „Drone Dominance" reprezintă cel mai ambițios efort american de reînarmare cu sisteme aeriene fără pilot din ultimele decenii și, în același timp, o recunoaștere implicită că Statele Unite au rămas în urmă față de adversarii săi într-un domeniu pe care chiar ele l-au inventat.

Cel mai probabil scenariu din acest conflict rămâne presiunea militară combinată cu diplomație de culise - cu Kharg ca sabie a lui Damocles deasupra capului Teheranului, nu ca obiectiv militar imediat. Sau poate cine știe ce mai ”coace” președintele Donald Trump(!?)

Războiul continuă pe toate fronturile simultan — Iran trage în Israel și Golf, Israelul lovește Teheranul și Beirutul, SUA lovesc Iranul și aliații săi irakieni — în timp ce o fereastră diplomatică de 5 zile rămâne deschisă, fără garanții că va produce ceva concret.

Miza centrală a dezbaterilor de astăzi este redeschiderea Strâmtorii Ormuz. În acest context, este avansată o propunere nouă — „deschisă pentru toți sau închisă pentru toți” — care, în actualele condiții, pare să ofere cea mai realistă și echilibrată soluție pentru depășirea crizei.

Europenii prinși între refuzul unui nou conflict și nevoia de a menține parteneriatul strategic cu Statele Unite încearcă să evite o deteriorare a relației transatlantice. Pentru Trump, lucrurile sunt simple. Răspunsul Europei este un test pentru securitatea continentului si a NATO

Un echilibru fragil, dar stabil a fost în Orientul Mijlociu- până în octombrie 2023, când logica întregii regiuni s-a fracturat. Iar din 28 februarie 2026, odată cu declanșarea bombardamentelor americano-israeliene asupra Iranului, acel echilibru s-a prăbușit definitiv.

În cadrul doctrinei Defa-e Mozaik („apărarea mozaic”), Iranul a înlocuit o comandă rigid centralizată cu o rețea de noduri semi-autonome, astfel încât decizii tactice precum lansări de rachete, roiuri de drone sau operațiuni navale pot fi luate local fără aprobarea directă a centrului.

Orientul Mijlociu traversează cel mai fluid și imprevizibil moment de la revoluția iraniană din 1979. Vechea ordine se erodează, iar noua arhitectură regională nu este încă definită. Într-un asemenea context, inclusiv scenariile care astăzi par improbabile rămân posibile.

Capacitatea Central Intelligence Agency și a Mossadului de a cunoaște cu precizie agenda și locația liderului suprem sugerează o breșă serioasă în sistemul iranian de contrainformații. Momentul inițial/esențial a fost eliminarea structurii guvernamentale iraniene.

Moartea lui Ali Khamenei în mijlocul unui război și al celui mai profund val de proteste din istoria Republicii Islamice a deschis o fereastră istorică. Dar ferestrele istorice nu rămân deschise la nesfârșit — și ceea ce se întâmplă în următoarele săptămâni și luni va determina forma Iranului

În timp ce sirenele continuă să sune în Tel Aviv și fumul se ridică deasupra Teheranului, lumea așteaptă să vadă dacă diplomația mai are vreun loc la masa negocierilor sau dacă 2026 va rămâne în istorie drept anul marelui război din Orientul Mijlociu.

Confruntarea cu Iranul reprezintă una dintre cele mai importante decizii strategice ale administrației Trump. Alegerea între diplomație, descurajare și forță militară nu va afecta doar relațiile bilaterale, ci și echilibrul global de putere.

Reuniunile din marja Munich Security Conference au arătat că Europa accelerează adaptarea strategică într-un mediu de securitate tot mai instabil. „Nu vrem ca aliații noștri să raționalizeze un status quo defect, ci să îl privească în față și să îl repare alături de noi.” — Marco Rubio, München 2026

Aliații Statelor Unite se află astăzi în fața unui exercițiu de echilibristică fără precedent: menținerea proximității față de Washington fără a aluneca în servilism politic sau militar. Miza nu este doar diplomația, ci auto-protecția.

Toți ne dorim pacea în Ucraina, însă acest obiectiv nu poate fi separat de o înțelegere realistă a modului în care Kremlinul abordează negocierile cu Kievul. Actuala „fereastră” diplomatică este strâns legată de situația de pe front, unde luptele au intrat într-o fază de uzură

Noua Strategie Națională de Apărare a Statelor Unite pentru 2026 semnalează o recalibrare profundă a gândirii strategice americane, atât în ceea ce privește ierarhia amenințărilor, cât și raportul de responsabilitate dintre Washington și aliații săi

Elitele ruse privesc protestele de masă din Iran printr-o grilă de risc bine consolidată, centrată pe contagiunea mobilizării populare, posibila dezertare a elitelor și scenariul unei prăbușiri rapide a regimului. Ajutor rus este considerabil.

China și Rusia se opun public unei intervenții militare directe, dar la Teheran persistă temerea că Iranul ar putea deveni o simplă monedă de schimb în negocierile strategice dintre marile puteri, mai ales în contextul competiției globale cu Occidentul

Manifestațiile recente din Iran pot fi analizate din perspectiva a două valuri majore de proteste: cel din septembrie 2022, cunoscut sub numele de mișcarea „Femeie, Viață, Libertate”, și noul val izbucnit la sfârșitul anului 2025, aflat încă în desfășurare la începutul anului 2026

La Anchorage s-a negociat, de fapt, o redesenare a sferelor de influență între Washington și Moscova. Urmează anul acesta la rând China (vor fi două întâlniri Trump cu Xi). Summitul a consfințit revenirea la o formă modernă a Doctrinei Monroe.

Europa trebuie să renunțe la rolul pasiv de beneficiar al umbrelei de securitate americane și să își asume responsabilitatea unui actor global matur, capabil să-și protejeze interesele, valorile și vecinătatea strategică

Dacă punem totul la un loc, soluția Europei la strategia de securitate a lui Trump arată așa: să accepte că umbrela americană nu mai e automată, să se comporte ca un actor strategic matur, să își apere propriul model politic în fața presiunilor culturale venite și din est, și din vest.

În contextul actualei crize de securitate din Europa, Clubul de la Berna, o structură informală ce reunește serviciile secrete europene, are un rol esențial în cooperarea și schimbul de informații pentru securitatea continentului.

În 2025, Iranul trece printr-o schimbare semnificativă în arhitectura sa militară și strategică. Numirea generalului Mohammad Pakpour în funcția de comandant-șef al Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) marchează un moment crucial pentru regimul de la Teheran.

La noi discuția despre reducerea trupelor americane a devenit un pretext pentru o dezbatere despre locul României în lume, despre cine suntem și cât contăm. Peste tot în societate auzi comentarii.

De peste trei decenii, relațiile dintre Statele Unite și Republica Belarus au fost un pendul între speranță și dezamăgire, între tentative de dialog și sancțiuni severe.