Strict secret: Ovda, ora tăcerii; Hegseth, Netanyahu și războiul care așteaptă după urne

Luni, 19 octombrie 2026, Pete Hegseth a ajuns la baza aeriană Ovda, în deșertul Negev, la nord de Eilat. Vizita secretarului american al apărării — care preferă de la o vreme titulatura mai directă de „Secretar al Războiului” — nu a fost anunțată. Nu a existat o conferință de presă și nici fotografia obișnuită alături de Benjamin Netanyahu.

Foto: ChatGPT

Întâlnirea a devenit publică abia în cursul nopții, după ce Axios a relatat despre ea, citând două surse familiarizate cu vizita. Pentagonul a refuzat să comenteze. Hegseth a scris pe X doar că vizitase militari ai Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM), aflați într-o „misiune istorică”, fără să precizeze locul. Marți, purtătorul de cuvânt al premierului israelian, Doron Spielman, a confirmat întrevederea pentru Reuters. Explicația oficială a rămas generală: amenințările regionale și cooperarea israeliano-americană pentru a le contracara, atât ofensiv, cât și defensiv.

Locul întâlnirii merită însă atenție. Potrivit relatărilor invocate, Ovda găzduiește avioane de luptă și aeronave americane de realimentare în zbor. Acestea din urmă permit aviației să opereze la distanțe mari și să rămână mai mult timp în aer. Prezența lor poate susține atât misiuni defensive, cât și operațiuni ofensive; singură, nu dovedește pregătirea unui atac. Dar, alături de o întâlnire discretă între Hegseth și Netanyahu, în plină campanie electorală, capătă o greutate politică evidentă. Mesajul poate fi citit deopotrivă la Teheran și în Israel.

Ce știm și ce rămâne neclar?

Presa israeliană a completat relatarea americană, însă unele detalii nu se potrivesc între ele. Potrivit Ynet, Netanyahu a plecat spre Ovda de pe aeroportul Ben Gurion, cu un avion privat, în locul elicopterului militar folosit de obicei pentru deplasările în sud. Alegerea poate avea o explicație legată de discreție sau, pur și simplu, de organizarea deplasării. Deocamdată, nu există suficiente informații pentru o concluzie.

Nici durata discuțiilor nu este limpede. Ynet a descris o întâlnire neobișnuit de lungă, în timp ce Israel Defense, invocând relatarea americană, a vorbit despre aproximativ o jumătate de oră. În lipsa unui comunicat consistent, asemenea diferențe alimentează interpretările. Totuși, durata unei întrevederi nu ne spune, de una singură, ce s-a hotărât acolo.

Există neclarități și în privința participanților. Axios a relatat că au fost prezenți ministrul israelian al apărării, Israel Katz, și consilierul pentru securitate națională, Shmuel Ezra. Radioul armatei, Galei Tzahal, și site-ul Walla, citat de The Jerusalem Post, au menționat și reprezentanți ai Emiratelor Arabe Unite. Alte surse au negat informația, iar The Media Line a precizat că nu a putut să o confirme independent.

Dacă prezența emiraților s-ar confirma, ar fi un detaliu important pentru înțelegerea consultărilor regionale privind Iranul. Până atunci, rămâne o informație disputată. Potrivit unor relatări, cenzura militară israeliană ar fi împiedicat inițial presa locală să publice știrea, până la apariția ei în Axios. Israelienii ar fi aflat astfel din presa americană despre o întâlnire desfășurată în propria țară. Este un amănunt care spune ceva despre controlul informației într-un moment în care securitatea și campania electorală se suprapun.

În aceeași zi, Netanyahu a publicat două înregistrări realizate la baza aeriană Ramat David, din nordul Israelului. În prima, îi avertiza pe adversarii țării să nu-i testeze hotărârea și sublinia că aviația este pregătită să lovească atunci când va fi nevoie. În a doua, un fragment dintr-o convorbire cu Donald Trump, îi mulțumea președintelui american pentru susținerea electorală și îi spunea că mai au împreună o treabă de terminat.

The Times of Israel relata, între timp, că șeful Statului Major General al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), Eyal Zamir, ridicase armata la cel mai înalt nivel de alertă și suspendase permisiile înaintea alegerilor. În săptămânile precedente, Netanyahu repetase că Iranul și aliații săi încearcă să reia atacurile asupra Israelului.

Trump îl susține, Vance păstrează distanța

Vizita lui Hegseth a venit la o zi după sprijinul public acordat de Trump premierului israelian. Într-o scrisoare publicată pe Truth Social, președintele american și-a exprimat susținerea „completă și totală”, l-a descris pe Netanyahu drept un mare premier războinic și le-a transmis israelienilor că acesta nu îi va dezamăgi.

Trump a legat susținerea electorală de confruntarea cu Iranul. Fără Netanyahu, a sugerat el, Statele Unite ar putea fi nevoite să continue singure lupta cu Teheranul. Potrivit CBS News, președintele a lăsat să se înțeleagă și că o înfrângere a premierului i-ar diminua disponibilitatea de a „termina treaba”. Netanyahu a răspuns pe X în aceeași cheie: împreună vor duce misiunea la capăt.

Schimbarea de ton atrage atenția. Axios a scris că, în lunile precedente, Trump refuzase în repetate rânduri să-l susțină pe Netanyahu, pe fondul neînțelegerilor privind Iranul și Gaza. Unii dintre consilierii săi considerau că un alt guvern israelian ar putea servi mai bine obiectivele Washingtonului în Orientul Mijlociu. În discuții private, Trump îi atribuise premierului responsabilitatea pentru eșecurile care au făcut posibil atacul Hamas din 7 octombrie 2023.

În iunie, președintele recunoscuse că îl numise „nebun” într-o convorbire telefonică, din cauza loviturilor israeliene în Liban. Întrebat dacă are încredere în Netanyahu, răspunsese că nu are încredere în nimeni. Tocmai acest istoric face ca sprijinul electoral de acum să conteze mai mult decât o simplă declarație de prietenie. David Makovsky, de la Washington Institute, a observat că intervenția contrazice tradiția americană de a evita susținerea explicită a unui candidat în alegerile unui stat aliat. Există însă precedente importante. Bill Clinton l-a favorizat pe Shimon Peres în 1996, când acesta îl avea adversar pe Netanyahu. În 2019, Trump a recunoscut suveranitatea israeliană asupra Înălțimilor Golan cu numai câteva săptămâni înaintea alegerilor din aprilie. Iar Jared Kushner a scris că, în 2020, președintele luase în calcul să-l susțină pe Benny Gantz, rivalul lui Netanyahu.

Intervenția americană are, așadar, un istoric. Ceea ce iese în evidență acum este caracterul ei deschis și legătura directă dintre alegerea unui lider și continuarea cooperării în război.

Vicepreședintele JD Vance a ales o poziție diferită. Într-un interviu acordat lui Mark Halperin, citat de The Wall Street Journal, el a spus că nu se implică în alegerile israeliene, că nu se pronunță pentru sau împotriva lui Netanyahu și că se concentrează asupra alegerilor americane de la jumătatea mandatului, din 3 noiembrie. Rezerva lui poate avea și o explicație politică. În aprilie, Vance făcuse campanie în Ungaria pentru Viktor Orbán, care a pierdut alegerile. Este posibil ca experiența să-l fi făcut mai prudent în susținerea liderilor străini. Nu putem ști însă dacă acesta este motivul distanțării sale de poziția lui Trump.

Votul din 27 octombrie

Alegerile israeliene din 27 octombrie sunt primele de după masacrul din 7 octombrie 2023. Cele 37 de partide care concurează pentru cele 120 de mandate ale Knessetului reflectă o societate divizată de război, de disputa privind reforma judiciară și de problema recrutării ultraortodocșilor. Cele mai multe sondaje invocate în relatările de presă plasează actuala coaliție sub cele 61 de mandate necesare unei majorități. Principalul adversar al premierului este fostul șef al Statului Major General, Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar. Benny Gantz s-a retras din cursă pe 19 octombrie, iar veteranul Likud Tzachi Hanegbi, fost apropiat al lui Netanyahu, a anunțat că îl va vota pe Avigdor Liberman.

Premierul se confruntă și cu revenirea în atenție a anchetei privind legăturile cu Qatarul ale consilierului său Jonatan Urich. Informațiile prezentate de Canalul 12 i-au oferit lui Naftali Bennett un nou prilej să-i ceară explicații publice. În acest context, Netanyahu încearcă să păstreze securitatea în centrul campaniei. Întâlnirea de la Ovda îl ajută, chiar și fără fotografii oficiale. Faptul că ministrul american al apărării vine să discute cu el într-o bază militară, cu opt zile înaintea votului, susține imaginea unui premier care are acces direct la deciziile Washingtonului. Pentru alegător, sugestia este ușor de înțeles: schimbarea guvernului ar însemna și schimbarea omului care gestionează această relație într-un moment periculos. Este un argument electoral puternic, chiar dacă parteneriatul dintre două state depășește persoanele aflate temporar la conducerea lor.

Iranul, între amenințare și negociere

Despre conținutul militar al discuțiilor știm puțin. Axios a relatat că oficialii americani și israelieni au analizat posibilitatea reluării unor operațiuni de amploare împotriva Iranului. Nu a fost anunțată însă nicio decizie. Un înalt oficial militar american, citat de The Daily Caller, avertiza că situația urmează să se încingă.

În paralel, Trump declara pentru Axios că Statele Unite ar putea opri operațiunile dacă ar primi garanții că Iranul nu va obține arma nucleară. Amenințarea militară coexistă astfel cu o posibilă ieșire diplomatică.

Canalele de negociere rămân deschise. Șeful armatei pakistaneze era așteptat marți la Teheran, în condițiile în care Pakistanul a avut în acest an un rol de mediator. Iranul afirmă că propunerea sa privind redeschiderea strâmtorii Ormuz în șapte zile rămâne valabilă. Tot atunci, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, declara că relațiile cu Rusia au ajuns la cel mai înalt nivel din istorie, după vizita lui Serghei Lavrov.

Succesiunea datelor pune presiune pe toate aceste demersuri. Israelul votează pe 27 octombrie, Statele Unite pe 3 noiembrie, iar războiul început la 28 februarie continuă să producă propriile urgențe.

O ofensivă de amploare înaintea alegerilor israeliene ar putea întări mesajul de campanie al lui Netanyahu. În același timp, o nouă escaladare și scumpirea combustibililor ar putea afecta Partidul Republican în alegerile americane. Dacă operațiunea ar veni după votul israelian, s-ar pune întrebarea cât din ceea ce urmează fusese discutat și pregătit înainte ca alegătorii să ajungă la urne.

Acestea sunt scenarii, nu decizii cunoscute. Declarațiile lui Trump păstrează deschise mai multe posibilități: continuarea războiului, condiționarea politică a sprijinului și oprirea operațiunilor în schimbul unor garanții nucleare. În acest calcul, vizita de la Ovda poate reprezenta atât o consultare militară, cât și o demonstrație de hotărâre destinată să întărească poziția de negociere.

Ce înseamnă pentru România și flancul estic?

Pentru România, episodul merită urmărit din două motive.

Primul este felul în care relațiile de securitate ajung să fie legate de persoane și de rezultate electorale. Când un președinte american asociază sprijinul pentru un aliat cu menținerea la putere a unui anumit lider, apare o incertitudine suplimentară. Distanța publică păstrată de vicepreședinte arată, la rândul ei, că în aceeași administrație pot exista calcule politice diferite. Pentru statele de pe flancul estic al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), inclusiv România, relația cu Statele Unite trebuie susținută prin tratate, prezență militară, baze, exerciții și programe de înzestrare. Relațiile dintre lideri pot ajuta, dar continuitatea unei alianțe are nevoie de instituții care să reziste schimbărilor politice.

Al doilea motiv ține de resurse. The Washington Post a relatat, pe baza evaluărilor Pentagonului, că armata americană a folosit în apărarea Israelului mai mulți interceptori decât forțele israeliene. Un asemenea consum pune presiune asupra stocurilor și asupra capacității industriei de a le reface.

Pentru Europa, contează disponibilitatea rachetelor SM-3, folosite inclusiv de sistemul Aegis Ashore de la Deveselu, precum și a interceptorilor pentru sistemele Patriot. Sunt sisteme diferite, cu muniții și misiuni distincte, însă toate depind de capacități de producție, finanțare și decizii americane privind distribuirea resurselor între teatre.

De aici nu rezultă automat că o rachetă lansată în apărarea Israelului este luată din apărarea României. Rezultă însă că un război prelungit în Golf poate îngreuna refacerea stocurilor și poate obliga Washingtonul să facă alegeri mai dificile între nevoi simultane. Pentru București, aceasta este întrebarea concretă din spatele întâlnirii de la Ovda: cum își asigură apărarea atunci când principalul aliat trebuie să răspundă, în același timp, mai multor crize? Răspunsul cere investiții proprii, cooperare europeană și angajamente americane previzibile. Deciziile luate într-o bază din deșert pot avea consecințe și la Marea Neagră, chiar dacă România nu participă la discuțiile de acolo.

Post Scriptum: Ovda este o bază aeriană militară israeliană din sudul deșertului Negev, la circa 60 de kilometri nord de Eilat, aproape de granița cu Egiptul.

Numele. În ebraică, uvda (עובדה) înseamnă „fapt”, în sensul de „fapt împlinit”. Baza poartă numele Operațiunii Uvda din martie 1949, ultima operațiune a Războiului de Independență. Prin ea, Israelul a ocupat sudul Negevului până la Marea Roșie, unde avea să apară orașul Eilat. Numele era, încă de atunci, o declarație politică: teritoriul a fost luat înainte ca negociatorii să apuce să-l discute. Pentru o întâlnire secretă despre o posibilă reluare a războiului, ironia toponimică este greu de ignorat.

Originea. A fost construită la începutul anilor 1980, cu bani americani, pentru a înlocui bazele aeriene pe care Israelul le-a abandonat când s-a retras din Sinai, după pacea cu Egiptul din 1979.

Rolul.

• Este bază de antrenament a aviației israeliene și gazda exercițiilor multinaționale Blue Flag.
• Până în 2019 a servit și ca aeroport civil pentru zborurile spre Eilat.
• În prezent găzduiește avioane de luptă și aeronave americane de realimentare în zbor. De aceea a fost aleasă pentru întâlnirea Hegseth–Netanyahu din 19 octombrie.