Scutul României începe în fabrică

Războiul din Ucraina obligă România să transforme miliardele pentru înzestrare în capacitatea de a produce drone, de a le combate și de a-și apăra infrastructura cu sisteme care funcționează împreună

Foto: ChatGPT

De la Bayraktar la dronele interceptoare: de ce România trebuie să privească dincolo de aparatul de zbor, spre comunicații, război electronic și integrarea sistemelor de apărare.

Un război care a schimbat prețul puterii militare

În patru ani și jumătate, războiul din Ucraina a schimbat felul în care sunt folosite și consumate armele. Ceea ce teoreticienii militari discutau de trei decenii se vede acum zilnic pe front: aparate de câteva sute de dolari pot distruge echipamente de milioane, pot bloca deplasarea unei unități sau pot obliga o armată să-și schimbe tacticile. Platformele scumpe rămân importante, dar nu mai pot decide singure rezultatul confruntării. Contează tot mai mult câte sisteme poți produce, cât de repede le înlocuiești și cât de repede le adaptezi după ce adversarul le găsește vulnerabilitățile.

Dimensiunea acestei schimbări se vede în cifrele prezentate de partea ucraineană. Ministerul Apărării a codificat 413 sisteme aeriene fără pilot numai în prima jumătate a anului 2026, cu 73% mai mult decât în 2024. Ținta declarată pentru acest an este de șapte milioane de drone, aproape dublul producției din 2025. Aproape nouă din zece sisteme de armament omologate în același interval sunt de fabricație ucraineană. În spatele acestor cifre se află o industrie care învață direct din luptă și care trebuie să livreze înainte ca soluția de astăzi să devină depășită.

Pentru România, această transformare are o apropiere geografică imposibil de ignorat. Avem aproximativ 650 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina, iar porturile ucrainene de pe Dunăre sunt la mică distanță de teritoriul nostru. Resturile de drone rusești căzute în România au adus războiul din comunicate în viața comunităților de la graniță.

De aici pornește întrebarea pentru industria românească: ne vom limita să cumpărăm noua generație de echipamente sau vom putea participa la producerea, integrarea și întreținerea lor? Banii cheltuiți vor asigura doar livrări sau vor construi și o capacitate industrială de care să ne putem sprijini în criză?

Patru ani, cinci etape de adaptare

La începutul invaziei, Bayraktar TB2 a devenit unul dintre simbolurile rezistenței ucrainene. Drona turcească a lovit coloane, a alimentat încrederea publicului și a arătat vulnerabilitățile dispozitivului rusesc din primele săptămâni. Pe măsură ce apărarea antiaeriană rusă s-a reorganizat, libertatea sa de acțiune s-a redus însă considerabil. Lecția a fost dură: un aparat care costă câteva milioane de dolari devine greu de folosit în apropierea unei apărări antiaeriene dense.

Din 2023, prim-planul a fost ocupat de dronele FPV, abreviere a expresiei First Person View. Operatorul vede imaginile transmise de camera aparatului și îl conduce spre țintă. Cvadricoptere de câteva sute de dolari, construite adesea din componente comerciale, au ajuns să îndeplinească pentru infanterie o parte dintre misiunile de lovire precisă care necesitau anterior mijloace mult mai costisitoare.

Răspunsul a venit prin războiul electronic. Bruiajul a întrerupt legăturile de comandă și a redus eficiența multor aparate. Pe front a început astfel o cursă continuă: alte frecvențe, alte antene, alte proceduri, apoi noi mijloace de bruiaj.

Una dintre soluții a readus în centrul confruntării un element aparent banal: cablul. Dronele ghidate prin fibră optică, produse în număr mare din 2025, derulează în urma lor un fir foarte subțire prin care circulă comenzile și imaginile. Legătura de control nu mai depinde de emisia radio și rezistă astfel bruiajului radio convențional. Kievul a autorizat peste 80 de asemenea modele, iar pentru unele variante rusești sunt raportate raze de acțiune de până la 50–65 de kilometri.

Observația Institutului Francez de Relații Internaționale este sugestivă: eficiența războiului electronic a fost pusă sub presiune, în același timp, de revenirea la fir și de dezvoltarea vederii artificiale. Din direcții tehnologice foarte diferite, ambele reduc dependența dronei de legătura permanentă cu operatorul.

O altă etapă este cea a dronelor interceptoare. Atacurile cu Shahed și apariția variantelor cu reacție Geran-4 și Geran-5 au făcut tot mai apăsătoare problema costului apărării. O țară atacată în fiecare noapte nu poate susține la nesfârșit folosirea unor rachete foarte scumpe împotriva unor aparate produse în masă.

Potrivit datelor prezentate de partea ucraineană, armata a primit în primele patru luni din 2026 de două ori mai multe drone interceptoare decât în întregul an 2025. Pentru luna martie a fost raportat un record de 33.000 de aparate rusești distruse cu ajutorul acestora. Dincolo de amploarea cifrelor raportate, direcția este clară: apărarea încearcă să țină pasul cu atacul și ca volum, și ca preț.

A cincea etapă, aflată încă la început, este autonomia. Turelele asistate de inteligență artificială, roboții terestri și dronele lansate de pe platforme navale fără pilot extind rolul sistemelor fără echipaj. Relatarea privind cucerirea, în aprilie 2026, a unei poziții rusești cu ajutorul roboților terestri, fără ca militarii ucraineni să treacă linia de contact, indică miza acestei evoluții: reducerea expunerii oamenilor în misiunile cele mai periculoase.

Aceste etape se suprapun. Bayraktar, FPV, fibra optică, interceptorii și sistemele autonome coexistă, fiecare acolo unde condițiile îi permit să fie util.

Lecția pentru flancul estic: echipamentele trebuie să poată lupta împreună

Una dintre cele mai incomode lecții pentru NATO privește legătura dintre echipamente. La baza aeriană Eglin, în Florida, Pentagonul a reprodus în 2026 un atac inspirat de experiența ucraineană. Concluzia descrisă în urma exercițiului a fost că existența unor instrumente performante nu garantează și funcționarea lor ca sistem.

Poți avea radar, senzori optici, mijloace de interceptare a comunicațiilor și echipamente de bruiaj. Dacă informația ajunge prea târziu la cel care decide, dacă sistemele nu comunică între ele sau dacă mijlocul de neutralizare nu este potrivit țintei, apărarea rămâne vulnerabilă.

Lanțul trebuie să funcționeze de la un capăt la altul: descoperirea aparatului, identificarea lui, evaluarea amenințării, decizia și intervenția. Toate acestea se petrec uneori în câteva zeci de secunde, deasupra unei localități sau în apropierea unei instalații industriale.

România a întâlnit deja elementele acestei probleme. Incursiunile din zona Dunării, fragmentele căzute în județul Tulcea și interferențele cu semnalul GPS din zona Constanței au arătat cât de dificil este să răspunzi unor ținte mici, care zboară jos și pot apărea în apropierea populației.

În 2025, ministrul Ionuț Moșteanu punea accentul pe nevoia de drone interceptoare. O asemenea opțiune trebuie însă susținută de întregul mecanism care o face utilizabilă: senzori, supravegherea spectrului electromagnetic, comunicații sigure, proceduri clare și reguli de intervenție aplicabile inclusiv în timp de pace.

Mai ales deasupra zonelor locuite, neutralizarea trebuie aleasă cu grijă. Doborârea rezolvă amenințarea din aer, dar poate crea un pericol la sol. Acolo unde tipul dronei permite, preluarea controlului sau obligarea ei să aterizeze poate oferi o soluție mai potrivită.

Fereastra SAFE și locul industriei românești

Instrumentul european Acțiunea pentru Securitatea Europei — Security Action for Europe, SAFE — oferă României acces la aproximativ 16,6 miliarde de euro, al doilea pachet ca mărime după cel al Poloniei. Este o oportunitate de înzestrare, dar și o probă pentru felul în care statul înțelege să lege achizițiile de dezvoltarea industriei proprii.

La 12 martie 2026, președinții Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat la București o declarație de intenție privind producerea de drone ucrainene în România. În aprilie a fost conturat un proiect comun de 200 de milioane de euro, care include transfer de tehnologie.

Primul contract SAFE al Ministerului Apărării Naționale a mers însă către un producător german: 30,7 milioane de euro pentru 34 de sisteme Vector de la Quantum Systems. În septembrie au devenit publice numele celor cinci firme românești propuse ca partenere ale producătorilor ucraineni: Autonomous Flight Technologies, OVES Enterprise, Orbotix Industries, BraveX și Qognifly. Directorul AFT a reclamat public faptul că achizițiile europene au redus bugetul disponibil pentru participarea firmelor locale.

Aici se află problema de fond. România are nevoie de echipamente performante, livrate la timp. Are însă nevoie și de capacitatea de a le întreține, modifica și produce într-o măsură relevantă. Transferul de tehnologie trebuie să poată fi recunoscut în competențele rămase în țară, în accesul la documentație, în capacitatea de reparație și în participarea efectivă la dezvoltarea produsului.

Pentru firmele românești, concurența în producția aparatului de zbor este puternică. Ucraina vine cu experiența frontului și cu volume mari, iar producătorii turci și germani au deja poziții solide. Există însă și domenii în care industria autohtonă poate avea o contribuție importantă: comunicațiile securizate, analiza spectrului electromagnetic, integrarea senzorilor și combaterea dronelor ostile.

O dronă este utilă câtă vreme poate primi comenzi, poate transmite informații și își poate îndeplini misiunea în condițiile impuse de adversar. În jurul acestor funcții se construiește o parte esențială a puterii sale militare.

STARC4SYS: miza comunicațiilor și a războiului electronic

Un exemplu pentru această direcție este STARC4SYS, companie înființată în 2013, cu capital integral românesc. Firma se prezintă ca integrator de sisteme C4ISR: comandă, control, comunicații, calculatoare, informații, supraveghere și recunoaștere.

Grupul are aproximativ 50 de specialiști în comunicații, război electronic și combaterea sistemelor aeriene fără pilot și declară că dispune, la Clinceni, de o bază de cercetare și producție pentru drone și sisteme antidronă. Printre clienții menționați se află Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, Forțele Navale, Direcția Generală pentru Armamente, Poliția de Frontieră, SRI, STS și Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Una dintre tehnologiile prezentate de companie este soluția antidronă de tip „Cyber over RF”, care intervine asupra comunicației radio dintre aparat și operator. În loc să acopere o zonă cu bruiaj, sistemul urmărește să identifice protocolul folosit și, pentru aparatele compatibile, să intervină asupra legăturii de control.

Detecția pasivă are avantajul că nu presupune emiterea unui semnal propriu pentru descoperirea țintei, ceea ce reduce posibilitatea localizării senzorului prin emisiile sale. Neutralizarea poate fi realizată fără distrugerea aparatului: în funcție de model și de vulnerabilitățile lui, drona poate fi obligată să aterizeze sau să revină la punctul de lansare.

Potrivit companiei, soluția este deja utilizată de AACR. Un asemenea sistem poate avea utilitate în protecția aeroporturilor, a porturilor, a terminalelor petroliere și a infrastructurii energetice, inclusiv în zona Constanței sau a proiectului Neptun Deep. În asemenea locuri, alegerea mijlocului de intervenție trebuie să țină seama și de consecințele unei explozii ori ale căderii aparatului.

Capabilitatea are însă limite precise. Eficiența depinde de tipul dronei, de protocolul de comunicație și de posibilitatea intervenției asupra acestuia. O soluție de preluare a controlului prin radio nu poate fi considerată un răspuns universal la toate amenințările aeriene fără pilot.

A doua resursă a STARC4SYS este rețeaua de parteneriate. La expoziția Black Sea Defense, Aerospace and Security din mai 2026, compania a semnat un acord strategic cu americanii de la CACI International, în prezența ambasadorului Statelor Unite, pentru viitoare programe românești de război electronic. Tot atunci a fost încheiat un memorandum cu producătorul ceh URC Systems, orientat către transfer de tehnologie și proiecte SAFE.

Aceste acorduri se adaugă colaborărilor cu TCI International și Enterprise Control Systems, în domeniul interceptării comunicațiilor, cu Sentrycs, Rafael și SealingTech. Soluții Rafael sunt deja integrate în Forțele Navale Române. Fondatorul Cristi Ghimfus a menționat public și proiecte de cooperare cu Ucraina în domeniul dronelor.

Pentru România, valoarea unui asemenea integrator se măsoară prin ceea ce poate aduce efectiv într-un sistem național: acces la tehnologie, adaptarea ei la cerințele beneficiarului, întreținere, instruire și capacitatea de a interveni rapid atunci când amenințarea se schimbă.

Dimensiunea firmei trebuie privită realist. O echipă de aproximativ 50 de oameni poate avea competențe valoroase, dar participarea la programe mari cere personal suplimentar, capacitate de producție și sprijin tehnic pe termen lung. Parteneriatele pot ajuta, însă rezultatele trebuie demonstrate prin echipamente livrate și funcționale.

La fel de importante sunt limitele tehnologiei. Dronele conduse prin fibră optică și cele care își continuă autonom misiunea reduc sau elimină posibilitatea intervenției asupra unei legături radio de comandă. Împotriva lor sunt necesare alte mijloace de descoperire și neutralizare, integrate în aceeași apărare.

STARC4SYS nu figurează între cele cinci companii indicate de presă drept potențiali participanți la programul de cooperare cu Ucraina, fără ca această absență să demonstreze excluderea sa din proiectele viitoare. Întrucât programul include și sisteme antidronă și capabilități asociate, se justifică întrebarea în ce măsură vor fi evaluate și competențele în comunicații, integrare și război electronic, alături de capacitățile de producție a dronelor. Criteriile de selecție și contractele care vor fi încheiate vor arăta cât spațiu există pentru participarea companiilor cu acest profil.

Între client și partener industrial

Ucraina a demonstrat că avantajul militar depinde tot mai mult de viteza cu care o idee ajunge din atelier pe front și se întoarce, după primele misiuni, în atelier pentru modificări. Un sistem bun astăzi poate deveni vulnerabil peste câteva luni. Producătorul și militarul trebuie să poată lucra într-un ritm pe care procedurile obișnuite de achiziție îl suportă cu greu.

Pentru România, aceasta este una dintre cele mai serioase provocări. Ritmul ucrainean de omologare, de peste două sisteme noi pe zi în intervalul menționat, arată dimensiunea presiunii. Procedurile noastre trebuie să asigure controlul cheltuirii banilor, dar și livrarea unei capabilități cât timp aceasta mai răspunde nevoii pentru care a fost comandată.

Industria românească are trei direcții realiste de dezvoltare. Prima este producția sub licență a unor modele dovedite pe front, însoțită de transfer efectiv de tehnologie. A doua este protecția antidronă a infrastructurii critice, în special la Marea Neagră, cu mijloace necinetice acolo unde acestea sunt eficiente și cu alte soluții pentru amenințările care nu pot fi oprite electronic. A treia este integrarea senzorilor, comunicațiilor și războiului electronic într-o rețea compatibilă cu sistemele NATO.

Toate cer comenzi previzibile, testare serioasă și o relație continuă între beneficiar și producător. Fără acestea, firmele locale pot rămâne prezente la expoziții și absente din înzestrarea efectivă.

România are nevoie urgentă de aceste capabilități și dispune, prin SAFE, de o posibilitate importantă de finanțare. Felul în care vor fi construite contractele va decide cât din această investiție se transformă în competență industrială, locuri de muncă și capacitate de reacție proprie.

La următoarea dronă rusească ajunsă deasupra Dunării, diferența o vor face sistemele aflate în serviciu, oamenii care știu să le folosească și capacitatea de a le repara sau adapta aici, în țară. Acolo se va vedea ce am construit cu banii investiți.