ÎI doare pe Merz de europeni?

Foto: ChatGPT

Capitalele europene se pregătesc pentru eventuala cădere a cancelarului german, în timp ce Berlinul conduce grupul statelor care vor să taie sute de miliarde din bugetul Uniunii.

Amurgul de la Berlin

Germanii au un cuvânt și pentru momentul în care un cancelar încă în funcție începe să fie tratat ca un fost lider: Kanzlerdämmerung, amurgul cancelarului. Presa de la Berlin a readus termenul în circulație, cu trimiterea sa la „Amurgul zeilor” al lui Wagner. Formula a însoțit ultimii ani ai lui Konrad Adenauer, înlocuirea lui Helmut Schmidt în 1982 și alegerile anticipate provocate de Gerhard Schröder în 2005. De această dată, apare înainte ca Friedrich Merz să împlinească un an și jumătate de mandat.

Septembrie a arătat cât de repede se poate uza puterea. Pe 6 septembrie, în Saxonia-Anhalt, Alternative für Deutschland a obținut aproape 44% din voturi. Două săptămâni mai târziu, în Mecklenburg-Pomerania Occidentală, AfD a ajuns pe primul loc, urmată de social-democrați, în timp ce creștin-democrații s-au apropiat periculos de pragul electoral. La nivel federal, AfD conduce sondajele, iar coaliția CDU/CSU–SPD se ceartă tot mai des pe deciziile importante. Merz încă guvernează, dar partenerii europeni au început deja să se întrebe cine ar putea veni după el.

Jocuri de război în cancelariile europene

Potrivit POLITICO Brussels Playbook, cel puțin două guverne europene au organizat exerciții interne pentru a vedea ce s-ar întâmpla dacă se destramă coaliția germană sau dacă Merz este înlocuit. Au analizat inclusiv urmările asupra negocierilor pentru bugetul Uniunii din perioada 2028–2034, pentru care Comisia propune aproape 2.000 de miliarde de euro.

Miza este mare. Merz conduce grupul statelor care cer reduceri de „sute de miliarde de euro”. Pe 27 august, Germania, Danemarca, Țările de Jos, Austria, Finlanda și Suedia au semnat la Berlin o declarație comună în acest sens. Germania a avansat o reducere de aproximativ 400 de miliarde de euro, aproape o cincime din proiect.

Între cele două tabere există încă o prăpastie. Reducerea de aproximativ 2% propusă în iunie de președinția cipriotă a Consiliului a fost respinsă de statele care cer economii: pentru ele, nu era nici măcar o bază de negociere. Președinția irlandeză pregătește un nou compromis înaintea Consiliului European din 15–16 octombrie și speră la un acord în decembrie.

Timp de decenii, partenerii europeni s-au bazat pe stabilitatea Germaniei. Acum își fac planuri pentru dispariția cancelarului de la masa negocierilor. Schimbarea spune destule despre nesiguranța în care a intrat Uniunea.

De ce este greu să plece Merz

Diplomații iau în calcul trei variante: cade guvernul, demisionează Merz sau cancelarul rămâne în funcție, tot mai slăbit de conflictele de acasă. Primele două sunt însă mai greu de pus în practică decât par.

În Bundestagul de 630 de locuri, CDU/CSU și SPD au împreună 328 de mandate, doar douăsprezece peste majoritatea necesară. Un cancelar poate fi înlăturat printr-o moțiune de cenzură constructivă numai dacă parlamentul alege, în același timp, un succesor. Nici alegerile anticipate nu se declanșează la simpla dorință a partidelor: calea folosită de Kohl, Schröder și, mai recent, Scholz a trecut prin pierderea unui vot de încredere și dizolvarea parlamentului de către președintele federal.

Fără SPD, creștin-democrații ar avea majoritate doar alături de AfD, o colaborare exclusă de Brandmauer, bariera politică împotriva extremei drepte. Aici se află paradoxul: ascensiunea AfD ține împreună tocmai coaliția care refuză să colaboreze cu ea.

Eurodeputata Verzilor Hannah Neumann observă că partenerii de guvernare au prea mult de pierdut din alegeri anticipate și vor încerca să le evite. Merz are, așadar, șanse mai mari să rămână decât să plece. Dar supraviețuirea nu îi rezolvă problema autorității.

Un cancelar slăbit poate negocia mai dur

Cine speră că dificultățile de acasă îl vor face pe Merz mai îngăduitor la Bruxelles ar putea avea o surpriză. Trei diplomați au declarat pentru Playbook că slăbiciunea sa politică nu va duce, probabil, la concesii pe buget. Dimpotrivă, unul dintre ei se așteaptă la o poziție mai dură: cancelarul are nevoie de un rezultat pe care să-l prezinte alegătorilor drept victorie.

Nici un eventual succesor nu ar avea prea mult loc de manevră. În Germania există puțină disponibilitate pentru contribuții europene mult mai mari. Estimările de la Berlin indică o contribuție anuală care ar putea depăși 50 de miliarde de euro, peste care vine povara rambursării împrumuturilor comune pentru redresarea după pandemie. Merz a respins deja noile taxe europene.

Berlinul mai are un avantaj în negociere. Dacă noul cadru financiar nu este adoptat la timp, plafoanele ultimului an din actualul buget se prelungesc automat. Pentru statele care plătesc mai mult decât primesc, întârzierea poate costa mai puțin decât acceptarea propunerii Comisiei.

Cei care îl cunosc pe Merz spun că problemele interne îl împing să se afirme în Europa. Discursul de joi despre sprijinirea Ucrainei pe timpul iernii, în fața unui public german uneori ezitant, merge în această direcție. La Bruxelles vine un cancelar care are nevoie să demonstreze că încă poate impune ceva.

Comparația cu Margaret Thatcher este tentantă. În iunie 1984, la Fontainebleau, premierul britanic a obținut, după ani de blocaje, restituirea unei părți din contribuția netă a țării sale la bugetul comunitar. „I want my money back” devenise expresia unei nemulțumiri concrete: Marea Britanie plătea mult, dar primea relativ puțin din politica agricolă, care domina atunci cheltuielile europene. Rabatul a funcționat până la Brexit, iar alte state, inclusiv Germania, au negociat ulterior propriile reduceri. Aceste corecții sunt și astăzi parte a disputei asupra bugetului.

China și teama de dezindustrializare

Presiunea internă schimbă deja unele poziții ale Berlinului. Germania începe să renunțe la opoziția față de înăsprirea măsurilor europene împotriva importurilor ieftine din China. Potrivit a doi oficiali naționali, lucrează împreună cu Franța la o scrisoare prin care să susțină instrumentele de apărare comercială ale Comisiei.

Industria manufacturieră germană sprijină demersul. Pentru coaliție, speranța este că protejarea producției și a locurilor de muncă va încetini dezindustrializarea și va reduce nemulțumirea de care profită extrema dreaptă.

Ani la rând, dependența marilor constructori auto de piața chineză a făcut Germania prudentă în relația cu Beijingul. Acum, pierderea fabricilor și presiunea electorală împing Berlinul mai aproape de poziția Parisului. Apropierea franco-germană pornește astfel și dintr-o teamă comună: că declinul industrial se va transforma într-o înfrângere politică.

Ce înseamnă pentru București?

Pentru România, un cancelar slăbit acasă, dar dur în negocierile europene, este un interlocutor dificil. Reducerile cerute pe toate capitolele ar putea afecta politica de coeziune și agricultura, două surse importante de finanțare pentru România. În același timp, competitivitatea, apărarea, mobilitatea militară și sprijinul pentru Ucraina sunt esențiale pentru flancul estic și se află, la rândul lor, sub presiunea economiilor.

Bucureștiul trebuie să urmărească atât dimensiunea bugetului, cât și felul în care sunt împărțiți banii. Dacă Merz vrea să le arate germanilor că finanțarea europeană le aduce mai multă securitate, România poate găsi în el un partener pentru proiectele de apărare și mobilitate militară. Pe fondurile de coeziune, însă, disputa va rămâne.

Merz poate supraviețui acestei crize mult timp. Întrebarea pentru România este cât ne va costa felul în care încearcă să-și salveze autoritatea: fonduri europene mai puține, investiții amânate sau proiecte militare împinse în anii următori. Berlinul are motive să fie preocupat de voturile din Saxonia-Anhalt. Dar securitatea de care depinde Germania se apără și la Constanța.