Blocada fricii: Rusia sufocă comerțul Ucrainei, România suportă consecințele

Europa poate schimba calculul Moscovei în Marea Neagră dacă își pune pavilioanele pe navele care transportă cerealele ucrainene și este pregătită să răspundă când acestea sunt atacate.

Foto: ChatGPT

Blocada care nu are nevoie de flotă

Rusia nu trebuie să scufunde fiecare cargou care se îndreaptă spre Odesa ca să sufoce economia Ucrainei. Este suficient să facă drumul atât de periculos, încât armatorii să renunțe singuri. Aceasta este logica atacurilor reluate din iulie asupra navigației comerciale din Marea Neagră. O blocadă se poate impune și fără nave de război la ieșirea din port: prin teamă, asigurări tot mai scumpe și riscuri pe care nimeni nu mai vrea să și le asume.

Miza este uriașă. Odesa rămâne principala poartă economică a Ucrainei către lume, în timp ce alternativele se îngustează. Nivelul scăzut al Dunării limitează transportul fluvial, iar rutele terestre nu pot prelua volumele care trec prin porturi. Dacă navigația maritimă nu se poate desfășura în siguranță, până la jumătate din exporturile agricole ucrainene ar putea fi compromise.

Efectele se simt mult dincolo de granițele Ucrainei. Cerealele ucrainene contează pentru aprovizionarea unor regiuni întregi, din Africa de Nord până în Orientul Mijlociu. Blocarea Mării Negre înseamnă alimente mai scumpe și presiune socială suplimentară în țările vulnerabile. Pentru Moscova, toate acestea devin o pârghie de influență.

De ce un nou acord nu ajunge

Ucraina și partenerii săi caută deja soluții pentru reluarea navigației în siguranță. Turcia și Națiunile Unite au propus o încetare a focului pe mare. Sunt demersuri necesare, dar experiența recentă obligă la prudență. Inițiativa privind cerealele, convenită în iulie 2022, a rezistat un an, până când Rusia a decis să se retragă unilateral.

Când funcționarea unui acord depinde de bunăvoința Kremlinului, Moscova păstrează, în fapt, un drept de veto asupra unei părți din aprovizionarea alimentară a lumii. Europa are nevoie și de o soluție care să poată funcționa fără acordul Rusiei.

Prima opțiune care vine în minte este protejarea fizică a navelor. Experiența americană din Strâmtoarea Hormuz arată însă cât de greu și de costisitor este să menții deschisă o rută maritimă amenințată permanent. În Marea Neagră, apariția noilor drone cu reacție complică și mai mult situația. Acestea au pus la grea încercare apărarea antiaeriană ucraineană și au fost folosite împotriva orașelor și a navigației. Protecția completă rămâne greu de asigurat. Există însă și o altă cale de descurajare: fiecare atac să atragă un cost mai mare pentru agresor.

Din steaguri de conveniență în steaguri de inconveniență

Propunerea formulată de Jade McGlynn, dezvoltată împreună cu Tony Blair Institute, pleacă de la o practică obișnuită în transportul maritim. O mare parte a navelor comerciale navighează sub pavilionul unor state precum Liberia, atrase de taxele reduse și de condițiile de înregistrare mai permisive. De aici și denumirea de „steaguri de conveniență”.

Ideea este ca această practică să fie folosită în sprijinul Ucrainei. Statele partenere și-ar deschide registrele pentru nave comerciale eligibile, dispuse să opereze spre porturile ucrainene și să respecte regulile noului stat de pavilion. Un vrachier ar putea înlocui astfel steagul liberian cu tricolorul francez sau cu pavilionul roșu al marinei comerciale britanice.

Pentru Moscova, calculul politic s-ar schimba. Atacarea unei asemenea nave ar implica direct interesele unui stat NATO cu greutate politică și cu mijloace de răspuns.

Există deja un punct de plecare instituțional. „Coaliția celor dispuși”, condusă de Franța și Regatul Unit, s-a angajat să contribuie la securizarea apelor ucrainene după o viitoare încetare a focului. Pregătirea cadrului juridic și comercial pentru o flotă comercială a coaliției ar putea începe de acum. Ar fi și un răspuns concret la apelul lui Volodimir Zelenski ca navele străine să transporte grâul ucrainean.

Al doilea pilon este asigurarea. Pavilionul poate crește costul politic al unui atac, dar armatorul trebuie să știe și dacă își poate asigura nava și încărcătura la un preț suportabil.

Un model există: facilitatea Unity, lansată în 2023 de guvernul ucrainean și brokerul Marsh McLennan. Cu acoperire oferită de asigurători de pe piața Lloyd’s, mecanismul a asigurat inițial riscurile de război pentru transporturile de cereale, fiind extins ulterior la mărfuri nemilitare. O variantă susținută de guvernele europene ar putea face ruta spre Odesa acceptabilă din punct de vedere comercial.

Lecția din Golf, 1987

Propunerea are un precedent. În timpul războiului dintre Iran și Irak, atacurile asupra petrolierelor amenințau transportul de petrol prin Golful Persic. În 1987, Statele Unite au trecut sub pavilion american 11 petroliere kuweitiene. Escortarea lor, prin Operațiunea Earnest Will, a devenit cea mai amplă operațiune americană de convoi naval de după Al Doilea Război Mondial.

Experiența trebuie privită fără iluzii. Chiar în primul convoi, petrolierul Bridgeton, trecut sub pavilion american, a lovit o mină iraniană. Mai târziu, în același an, un alt petrolier sub pavilion american a fost lovit de o rachetă iraniană. Schimbarea steagului nu a eliminat pericolul.

A creat însă o responsabilitate politică directă pentru Washington. Securitatea acelor nave devenise un interes american, iar atacarea lor cerea o reacție din partea Statelor Unite.

Acesta este și efectul urmărit în Marea Neagră: securitatea navigației să fie asumată direct de europeni, cu responsabilitățile și riscurile care decurg de aici.

Steagul nu ajunge fără un răspuns decis dinainte

Nu există garanții că Rusia s-ar opri în fața unui pavilion occidental. În noiembrie anul trecut, un atac asupra portului Izmail a lovit petrolierul turcesc Orinda. Mai recent, Bulgaria l-a convocat pe ambasadorul rus după ce trei drone au lovit nava Chelsea 3, sub pavilion maltez, în zona economică exclusivă bulgară. Într-un război ale cărui efecte se extind deja asupra Europei, o navă britanică sau franceză fără escortă ar rămâne vulnerabilă.

De aceea, credibilitatea propunerii depinde de hotărârea statelor care își oferă pavilionul. Ele trebuie să stabilească dinainte ce vor face dacă o navă este atacată. Au la dispoziție instrumente diplomatice, economice și juridice, sancțiuni suplimentare sau creșterea sprijinului militar pentru Ucraina. Trimiterea unei fregate este doar una dintre opțiuni.

Dacă aceste angajamente lipsesc, primul atac riscă să provoace o lungă negociere între aliați. Moscova ar folosi timpul câștigat pentru a testa câtă voință politică se află în spatele steagurilor europene.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a sugerat în septembrie o abordare relevantă pentru atacurile hibride: răspunsurile nu vor fi întotdeauna simetrice sau publice. Kremlinul trebuie să știe că va plăti un preț, chiar dacă nu cunoaște dinainte momentul și forma reacției. Fără această convingere, puterea de descurajare a pavilionului rămâne limitată.

O încetare a focului pe mare ar oferi, totuși, cel mai bun cadru de pornire. Navele sub pavilion occidental ar putea începe să opereze fără ca întregul mecanism să fie pus imediat la încercare printr-un atac. Pentru Rusia, încălcarea unui armistițiu prin lovirea unei nave franceze ar presupune și un cost politic mai mare decât continuarea atacurilor în plină campanie militară.

Ce înseamnă asta pentru România

Pentru București, discuția are consecințe cât se poate de concrete. România este stat riveran, membru NATO și al Uniunii Europene. După 2022, Constanța și brațul Sulina au devenit rute esențiale pentru tranzitul cerealelor ucrainene. Când accesul maritim la Odesa este amenințat, presiunea se mută pe porturile și infrastructura românească, deja solicitate și afectate, la rândul lor, de scăderea nivelului Dunării.

Există și o problemă directă de securitate. Drone rusești au căzut în repetate rânduri pe teritoriul României, în zona Deltei. Lovirea navei Chelsea 3 în zona economică exclusivă a Bulgariei arată cât de ușor se pot extinde riscurile asupra vecinilor Ucrainei. România are în aceeași mare proiecte energetice offshore și infrastructură de care vor depinde tot mai mult economia și securitatea sa energetică.

Orice soluție bazată pe escortă navală trebuie să țină cont de Convenția de la Montreux. Turcia a restricționat din februarie 2022 trecerea navelor de război prin Strâmtori, iar statele neriverane sunt oricum supuse unor limite stricte de tonaj și de durată a prezenței în Marea Neagră. În aceste condiții, continuitatea unei prezențe navale aliate se sprijină în primul rând pe România, Bulgaria și Turcia.

Grupul trilateral de contracarare a minelor, înființat de cele trei țări în 2024, oferă deja un exemplu de cooperare între statele riverane. Pe această bază s-ar putea construi mai departe.

Bucureștiul ar trebui, așadar, să își pregătească propriul răspuns: dacă Franța și Regatul Unit oferă pavilionul, cu ce contribuie România? Registrul național, capacitățile de deminare și portul Constanța, ca nod logistic al coaliției, ar putea avea un rol important. La fel de mult ar conta disponibilitatea de a-și asuma o parte din risc.

O asemenea contribuție ar da României mai multă greutate în deciziile privind securitatea Mării Negre. Expunerea există deja; întrebarea este câtă influență reușește Bucureștiul să obțină prin implicarea sa.

În timp ce Polonia își tratează apărarea ca pe o urgență națională, Guvernul României trebuie să explice ce protecție concretă vor asigura cele două sisteme Skyranger contractate prin SAFE, fără să ascundă în spatele denumirii faptul că sunt formațiuni cu mai multe componente, nu doar două vehicule. Totuși poți apăra 600 de km de granită cu 2 Skyranger În cazul achiziției României, „două sisteme” nu înseamnă două blindate: comunicatul Guvernului descrie două ansambluri, fiecare cu câte 12 componente numite acolo „baterii”. Pentru cei care nu știu: Skyranger este un sistem mobil de apărare antiaeriană cu rază foarte scurtă, destinat inclusiv combaterii dronelor. Varianta Skyranger 35 folosește un tun automat de 35 mm, montat pe un vehicul blindat, și muniție programabilă AHED care explodează în apropierea țintei, împrăștiind proiectile/submuniție (de tungsten)  pentru a o distruge. Nu trebuie să lovească direct drona: subproiectilele îi pot avaria motoarele, aripile sau electronica. Efectul depinde însă de detectarea și urmărirea precisă a țintei.Securitatea litoralului, a Deltei, a portului Constanța și a instalațiilor offshore nu se măsoară în comunicate triumfaliste, ci în capacitatea de a detecta și opri atacurile.Bucureștiul datorează publicului un calendar clar și o apărare integrată, fiindcă dronele rusești nu așteaptă ca Guvernul să termine conferința de presă.

Prețul descurajării

Descurajarea presupune și acceptarea unui risc. Ucraina suportă astăzi cea mai mare parte a pericolului imediat al apărării Europei. Partenerii săi au pus la dispoziție resurse enorme, dar și-au limitat cu grijă propria expunere.

Pe măsură ce atacurile rusești din zona gri se înmulțesc pe continent, această împărțire a riscurilor devine tot mai greu de susținut. O flotă comercială sub pavilioane occidentale ar însemna o asumare europeană mai clară. Ar putea aduce și beneficii diplomatice: restabilirea libertății de navigație ar servi inclusiv exporturilor legale rusești și ar putea deschide calea unor înțelegeri, precum oprirea reciprocă a loviturilor asupra transporturilor de cereale.

De prea multe ori, discuția despre Ucraina se consumă încercând să ghicească următoarea mișcare a lui Vladimir Putin. La fel de necesar este să vedem ce pot face Ucraina și partenerii săi pentru a-i schimba calculele.

O coaliție de nave comerciale sub pavilioane occidentale nu oferă o rezolvare miraculoasă. Ar pune însă la încercare, într-un mod foarte concret, seriozitatea angajamentelor europene. Europa ar trebui să fie pregătită să răspundă pentru navele care îi poartă steagurile. Moscova va judeca tocmai această disponibilitate — și își va adapta comportamentul în funcție de ea.