SAFE: ne înarmăm sau ne legăm de mâini?

Dronele ucrainene, ambițiile Palantir și întrebarea pe care SAFE o pune industriei românești: cumpărăm capabilități sau le construim?

Foto: ChatGPT

Laboratorul de pe Nipru

În februarie 2022, industria ucraineană de drone era încă la început. Aparatele comerciale chinezești, adaptate în garaje și ateliere de voluntari, au devenit repede instrumente de luptă. Patru ani mai târziu, Ministerul Apărării de la Kiev raportează aproximativ patru milioane de drone produse în 2025 și o țintă de peste șapte milioane pentru 2026. Președintele Zelenski vorbește deja despre o capacitate anuală de zece milioane. Cifrele cer prudență, ca orice statistică de război, dar amploarea transformării este evidentă. Potrivit clusterului Brave1, capacitatea industriei de apărare a crescut de la circa un miliard de dolari în 2022 la aproximativ 25 de miliarde în 2025.

Schimbarea importantă ține însă de felul în care sunt folosite dronele. Ucraina a învățat să le trateze ca pe consumabile care trebuie produse repede, ieftin și în număr mare. Un interceptor anti-Shahed costă între 1.000 și 2.500 de dolari, mult sub prețul unei rachete sol-aer. Valoarea lui nu stă doar în motor, aripi sau încărcătură, ci în ceea ce învață după fiecare misiune: datele îmbunătățesc algoritmii, iar aceștia schimbă tactica. Ritmul de adaptare pune în dificultate programele occidentale de achiziții, care se întind adesea pe cinci până la zece ani.

Kievul folosește acum această experiență și în relațiile externe. Prin formatul Drone Deal, Ucraina semnase până la jumătatea lui august acorduri cu nouă state, între care Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Danemarca, Țările de Jos și state baltice, precum și cu Comisia Europeană. Interceptoarele ucrainene au fost prezentate în Golf, iar discuțiile cu Washingtonul continuă, deși oficialii de la Kiev reclamă lipsa de entuziasm a Pentagonului. Ucraina, care în 2022 cerea urgent muniție, oferă acum tehnologie și experiență de luptă.

Palantir: puterea din spatele datelor

Un actor important al acestui ecosistem nu fabrică drone. Palantir Technologies, compania de analiză a datelor cofondată de Peter Thiel și condusă de Alex Karp, a intrat în Ucraina în primele luni ale invaziei. Potrivit relatărilor de presă, Mihailo Fedorov, atunci ministru al transformării digitale, l-a convins pe Zelenski să apeleze la Palantir și Starlink. Compania americană și-a deschis apoi un birou la Kiev.

Software-ul MetaConstellation a fost folosit pentru a reuni imagini satelitare comerciale și informații de la senzori și drone, astfel încât militarii să poată vedea mai clar pozițiile inamice. Platforma de inteligență artificială a companiei a fost utilizată și în programul ucrainean de deminare.

În ianuarie 2026 a fost lansat Brave1 Dataroom, un mediu securizat în care modelele militare de inteligență artificială sunt antrenate și testate cu date reale de pe front. Construită pe software Palantir, platforma include imagini vizuale și termice ale țintelor aeriene, în special ale dronelor Shahed. Obiectivul declarat este dezvoltarea unor interceptoare care să detecteze, să identifice și să neutralizeze țintele fără intervenție umană directă.

Deocamdată, accesul este rezervat industriei ucrainene, din cauza sensibilității informațiilor. Rămâne însă o întrebare fără răspuns public clar: în ce condiții poate folosi Palantir aceste date pentru dezvoltarea propriilor sisteme?

Louis Mosley, responsabilul companiei pentru Europa, a spus că experiența acumulată în război va putea fi împărtășită aliaților. În mai 2026, Zelenski l-a primit pe Karp pentru extinderea cooperării în inteligența artificială, în domeniile militar și civil. Parteneriatul are o logică limpede: Ucraina aduce experiența frontului, iar Palantir furnizează instrumentele prin care aceasta poate deveni tehnologie utilizabilă și în alte țări.

De la minister la propria companie

Parcursul lui Mihailo Fedorov arată cât de repede se apropie statul, industria și capitalul privat. După ce a condus digitalizarea Ucrainei, Fedorov a devenit ministru al apărării în ianuarie 2026. Zelenski l-a înlocuit în iulie, într-o remaniere mai amplă, după șase luni de mandat.

Pe 31 august, Fedorov s-a întâlnit cu Alex Karp la biroul Palantir din Washington. A doua zi a anunțat înființarea unei companii de tehnologie militară, cu Karp drept principal investitor inițial. Firma, încă fără nume public și fără un produs anunțat, ar urma să dezvolte senzori, sisteme de apărare aeriană și rachete de lovire ieftine.

În paralel, Fedorov lucrează la un fond pentru start-up-uri ucrainene de apărare, a devenit consilier al ministrului italian al apărării și a propus Washingtonului, într-un interviu pentru Financial Times, expertiză în domeniul dronelor în schimbul interceptoarelor Patriot.

Karp a descris proiectul drept transformarea cunoașterii ucrainene despre război într-un produs pentru aliați. Aici apare problema: cine beneficiază cel mai mult când experiența dobândită de un stat aflat în război ajunge pe piață? Cei care controlează datele, finanțarea și accesul la clienți pornesc cu un avantaj considerabil. Trecerea dintre funcția publică și afacerile private există în multe țări, dar aici s-a petrecut în doar câteva săptămâni.

Pentru Europa, lecția este incomodă. Avantajul ucrainean stă în date, algoritmi și în capacitatea de a lega toate aceste elemente într-un sistem care se adaptează repede. Dronele pot fi reproduse, iar multe componente vin încă din China. Experiența acumulată în misiuni este mult mai greu de obținut. Într-un punct important al acestui proces se află o companie americană a cărei colaborare cu autoritățile de imigrare din SUA a provocat deja controverse în Europa. Întrebările despre controlul datelor militare rămân deschise.

România are capabilități. Le pune la lucru?

Pentru România, SAFE ar trebui să însemne mai mult decât o listă de achiziții. Bucureștiului i-au fost alocate aproximativ 16,6 miliarde de euro, iar ministrul apărării, Radu Miruță, a anunțat în aprilie intenția de a dedica circa 200 de milioane producției comune de drone cu Ucraina.

Cincisprezece producători ucraineni și-au prezentat atunci ofertele la București. În mai, președintele Nicușor Dan a confirmat finanțarea europeană a proiectului, iar MApN a precizat ulterior că achiziția în comun nu intră sub incidența termenului-limită din 30 mai. Ministerul Economiei vorbește despre producție în România, asocieri între companii și transfer de tehnologie. Totuși, România nu apărea pe lista statelor care semnaseră acorduri Drone Deal cu Kievul până la jumătatea lui august.

Întrebarea este dacă firmele românești vor participa la dezvoltarea acestor sisteme și câtă responsabilitate tehnologică vor primi. Există deja competențe locale, iar o licitație pentru supravegherea frontierei oferă un exemplu concret.

Prin anunțul SICAP CN1089940, Inspectoratul General de Aviație al MAI a solicitat cinci sisteme de aeronave fără pilot cu decolare și aterizare verticală, într-un proiect european destinat creșterii capacității operaționale pentru Frontex. Valoarea estimată era de aproape 13,9 milioane de lei fără TVA, aproximativ 2,7 milioane de euro, împărțită în două loturi. Performanțele tehnice contau 40% din evaluare: autonomia de zbor și de operare, camerele de zi și cele de termoviziune.

Licitația a fost câștigată de un consorțiu condus de STARC4SYS, alături de Autonomous Flight Technologies, Tehnopro Engineering, STIMPEX, BlueSpace Technology și AVI Aircraft. Reprezentanții săi spun că rezultatul demonstrează existența unor firme românești capabile să dezvolte și să integreze sisteme UAS complexe. Invocă și proiecte contractuale și cooperări cu Ucraina, unde tehnologia este adaptată permanent la cerințele frontului.

În privința SAFE, cererea lor este rezonabilă: competiție în care să conteze investițiile făcute în România, echipele construite și rezultatele obținute prin licitații. Firmele care au demonstrat că pot livra trebuie luate în calcul atunci când sunt stabilite parteneriatele industriale.

Există, desigur, limite. Un contract de câteva milioane de euro pentru supravegherea frontierei nu echivalează cu un program militar de 200 de milioane. Nici o dronă de patrulare nu are aceleași cerințe ca un interceptor antrenat cu date de luptă. Procedura IGAv arată însă că există o capacitate locală de integrare pe care România poate construi.

Ministrul Miruță a vorbit despre drone militare cu „creier românesc”. Formula va avea valoare dacă firmele românești vor putea dezvolta, modifica și controla tehnologia. Liniile de asamblare, singure, nu oferă această autonomie. Dacă proiectul vine din Ucraina, algoritmii sunt antrenați în altă parte, iar software-ul este administrat de o companie americană, trebuie stabilit clar ce anume dobândește România. Să cumpărăm aripile și să închiriem creierul ar însemna să repetăm vechile promisiuni de transfer tehnologic rămase pe hârtie.

Cine controlează creierul?

România are aproximativ 650 de kilometri de frontieră cu Ucraina și a resimțit direct riscul dronelor rusești, prin incidentele din zona Dunării și a Mării Negre. Pentru noi contează cine deține codul și datele, cine poate modifica sistemele și cât de repede le poate adapta la o amenințare nouă.

Ucraina a arătat că avantajul îl are cel care învață mai repede. Palantir arată câtă valoare poate avea organizarea acestei experiențe. Parcursul lui Fedorov arată cât de repede poate deveni ea o afacere privată.

Banii europeni și cooperarea cu Ucraina oferă României o ocazie importantă. Industria locală a demonstrat, la scară mică, că poate concura și integra sisteme. SAFE poate duce această capacitate mai departe, dacă finanțarea vine cu responsabilități tehnologice reale pentru firmele românești.

Altfel, vom cumpăra, vom asambla și vom recepționa sisteme a căror funcționare depinde de deciziile altora. Pe flancul estic, diferența se vede în timpul de reacție: cine poate adapta apărarea la timp și cine trebuie să aștepte o soluție din afară.