O țară în beznă digitală: războiul dincolo de tranșee

Războiul se extinde asupra serverelor, sateliților și rețelelor care transformă informația în decizie, iar rezistența unei țări depinde de capacitatea de a continua să vadă, să comunice și să acționeze când acestea sunt atacate.

Foto: ChatGPT

Loviturile asupra centrelor de date Yandex (Yandex este cea mai mare companie de tehnologie din Rusia, numită adesea „Google-ul rusesc” ; a fost fondată în 1997 de Arkadi Voloj și Ilia Segalovici, pornind de la un motor de căutare care a ajuns să domine piața rusă înaintea Google) și manevrele sateliților ruși în jurul unei platforme ICEYE arată că frontul s-a mutat acolo unde informația devine decizie.

Sasovo (8 octombrie). Yandex a confirmat că atacul cu drone a provocat un incendiu la centrul său de date din Sasovo, în regiunea Riazan, și a afectat o parte din infrastructură. Centrul s-a oprit complet, iar unele servicii pot fi indisponibile. A doua zi, compania spunea că nu poate încă stabili dacă echipamentele din Sasovo mai pot fi recuperate. Centrul găzduiește două dintre cele trei supercalculatoare ale companiei, Lyapunov și Chervonenkis, cel din urmă fiind cel mai puternic. Yandex nu a precizat dacă supercalculatoarele au fost avariate. Pe pagina de status Yandex Cloud, zona ru-central1-b, asociată cu Sasovo, apărea complet indisponibilă.  

Kaluga (9 octombrie). Potrivit serviciului de presă al companiei, un al doilea centru de date Yandex a fost lovit, iar mai multe module ale instalației din regiunea Kaluga au fost scoase din funcțiune. În 2024, acest centru a fost conectat la rețea cu o putere maximă de 49 MW. Compania nu a dezvăluit câte servere funcționau acolo în momentul atacului.  

Pentru Sasovo, Yandex a declarat că nu există victime. Cei nouă răniți din anexă nu apar în sursele pe care le-am găsit. Dacă cifra există, ea ar putea privi Kaluga, dar nu am găsit o confirmare. La bursă, Meduza indică o scădere de peste 3% a acțiunilor Yandex, nu de 4% cum scrie anexa.  Centrul din Sasovo se află pe terenul uzinei Sasta, care produce mașini-unelte CNC de precizie folosite și în industria de apărare și aerospațială. Nu este clar dacă ținta atacului a fost centrul de date, uzina sau ambele.  

Lovitura a venit la scurt timp după ce Rusia a început să atace infrastructuri similare în Ucraina. Din 23 septembrie, centre de date ale cel puțin opt companii ucrainene au fost avariate sau distruse. Ministerul rus al Apărării a susținut că acestea procesează și transmit date de informații pentru armata ucraineană. Zelenski a prezentat atacul asupra Yandex ca pe un răspuns. Prin urmare, centrele de date au devenit ținte în ambele sensuri, ceea ce întărește teza articolului.

Revenim la Războiul Rece. Strategii sovietici ai anilor ’80, mareșalul Ogarkov în primul rând, vorbeau despre „complexul de recunoaștere și lovire” ca despre o revoluție: senzorul, calculatorul și arma, legate într-un singur lanț, urmau să comprime timpul dintre observare și distrugere. Patru decenii mai târziu, războiul din Ucraina confirmă profeția, cu o ironie pe care Ogarkov nu o anticipase. Verigile acestui lanț nu mai aparțin doar armatelor. Ele sunt, în mare parte, proprietatea unor companii comerciale, iar vulnerabilitatea lor a devenit o componentă a raportului de forțe.

Hai să facem un excurs în istorie ca să înțelegem mai bine prezentul. Nikolai Vasilievici Ogarkov (1917–1994) a fost mareșal al Uniunii Sovietice și șef al Statului Major General al forțelor armate sovietice între 1977 și 1984. Este considerat unul dintre cei mai importanți gânditori militari ai Războiului Rece.

Ogarkov a observat devreme că armele de precizie ghidate, senzorii de mare rază și calculatoarele vor schimba natura războiului. El a numit această transformare „revoluție tehnico-militară” și a formulat conceptul de „complex de recunoaștere și lovire”: un sistem integrat care leagă observarea țintei, procesarea informației și lovitura de precizie. Astfel de complexe ar fi putut obține cu arme convenționale efecte comparabile cu cele ale armelor nucleare tactice.

Ironia istorică este că ideile lui au fost aplicate mai întâi de americani. Pentagonul, prin Andrew Marshall și Office of Net Assessment, a studiat atent scrierile lui și a dezvoltat conceptul de „Revolution in Military Affairs”. Rezultatul s-a văzut spectaculos în Războiul din Golf din 1991.

Ogarkov a avertizat conducerea sovietică că URSS rămâne în urmă tehnologic față de Occident și a cerut investiții masive în electronică și informatică. Insistența lui l-a pus în conflict cu ministrul apărării Dmitri Ustinov și cu birocrația de partid, iar în 1984 a fost înlăturat de la Statul Major. Publicul internațional îl cunoaște mai ales din conferința de presă din septembrie 1983, în care a justificat doborârea avionului de linie sud-coreean KAL 007.

Hai să ne întoarcem la prezent. Două episoade recente ilustrează această realitate. În noaptea de 8 spre 9 octombrie, instalațiile Yandex de la Sasovo, în regiunea Riazan, și din regiunea Kaluga au fost lovite. La Sasovo funcționează supercalculatoarele Chervonenkis și Lyapunov, construite pe acceleratoare NVIDIA A100 și dedicate dezvoltării inteligenței artificiale. La Kaluga, atacurile au provocat perturbări ale serviciilor cloud și redirecționarea operațiunilor spre alte centre, iar autoritățile locale au raportat nouă răniți. Bursa a reacționat cu o scădere de circa 4% a acțiunilor companiei. În paralel, a revenit în atenția publică un episod din mai: patru sateliți militari ruși, Cosmos 2610–2613, au manevrat în proximitatea unei platforme a companiei finlandeze ICEYE, obligând operatorul la manevre de protecție.

Centrul de date ca țintă strategică

Ar fi o eroare să se supraestimeze efectul imediat al loviturilor asupra Yandex. Nu există dovezi publice că supercalculatoarele ar fi fost distruse, nici că o capabilitate militară rusă ar fi fost diminuată în mod măsurabil. Existența unei infrastructuri de inteligență artificială nu demonstrează nici utilizarea ei militară. Semnificația atacului este însă alta. Un centru de date concentrează procesare, stocare și conectivitate pentru bănci, administrații, transporturi și companii, astfel încât avarierea lui produce efecte în cascadă asupra unor sectoare care nu au fost vizate direct.

Pentru Rusia, problema este agravată de sancțiuni. Un accelerator A100 avariat nu se înlocuiește printr-o simplă comandă, ci prin rețele de contrabandă tehnologică, lente și costisitoare. Strategia ucraineană exploatează exact această asimetrie: nu cantitatea pagubelor contează, ci diferența dintre timpul necesar provocării perturbării și timpul necesar recuperării. Moscova este obligată, în plus, să disperseze apărarea antiaeriană spre obiective economice situate în adâncime, departe de front.

Constrângerea fără distrugere

Episodul ICEYE aparține unei alte gramatici. Rusia practică de ani buni inspecția orbitală agresivă: Cosmos 2542 și 2543 au urmărit în 2020 un satelit american de recunoaștere, iar platformele de tip Luch s-au apropiat repetat de sateliți comerciali de comunicații. Noutatea constă în țintă. ICEYE operează sateliți radar cu apertură sintetică, capabili să producă imagini noaptea și prin nori, adică exact tipul de informație care a permis Ucrainei să urmărească mișcările trupelor ruse. Un satelit comercial european devine astfel, implicit, un actor al războiului.

Manevrele de proximitate nu distrug nimic, dar transmit un mesaj. Ele permit studierea platformei-țintă, testarea propriilor capabilități și evaluarea reacțiilor. Repetate, ele pot consuma combustibilul satelitului vizat, pot reduce disponibilitatea serviciului și pot scurta durata de viață a platformei. Este o formă de constrângere care rămâne sub pragul atacului armat și care profită de ambiguitatea dreptului spațial, construit în anii ’60 pentru o orbită populată aproape exclusiv de state. Atacul cibernetic asupra rețelei Viasat din 24 februarie 2022, care a scos din funcțiune mii de terminale în Europa chiar în ziua invaziei, arătase deja că segmentul spațial comercial este o țintă de prim rang.

Lanțul și veriga cea mai slabă

Cele două episoade nu sunt coordonate, dar logica lor converge. Sateliții colectează datele, rețelele le transportă, centrele de calcul le prelucrează, iar comandamentele le transformă în decizii. Un satelit intact devine inutil dacă imaginile sale nu mai pot fi transmise; un centru de date funcțional devine inert dacă nu mai primește informații. Vulnerabilitatea nu se află în fiecare platformă luată separat, ci în legăturile dintre ele. Într-un război în care viteza deciziei este decisivă, câteva ore de întârziere pot produce efecte disproporționate față de dimensiunea fizică a avariilor.

Pentru state, consecința este o dependență incomodă. Guvernele obțin acces rapid la tehnologii performante, dar nu le controlează. Companiile, la rândul lor, devin participanți indirecți la conflicte pe care nu le-au ales. Dreptul internațional umanitar nu transformă automat un server folosit și de armată într-o țintă legitimă: distincția, proporționalitatea și precauția rămân obligatorii, iar efectele asupra spitalelor sau sistemelor bancare pot fi considerabile. Uniunea Europeană răspunde prin proiecte de autonomie, precum cooperarea anunțată la 1 octombrie între Nokia și ICEYE, iar NATO prin planuri de conectivitate satelitară și reziliență. Ambele se lovesc însă de aceeași dilemă: autonomia costă, iar dependența devine periculoasă tocmai în momentul în care este testată.

Pentru România, lecția este directă. Comunicațiile militare, imagistica pentru Marea Neagră și serviciile digitale ale statului depind, într-o proporție greu de evaluat public, de operatori comerciali și de infrastructuri aflate în afara controlului național. O țară de pe flancul estic nu își poate permite ca reziliența tehnologică să rămână un capitol tehnic al strategiilor de securitate. Cartografierea acestor dependențe și construirea unor alternative, de la stații terestre redundante la acorduri de acces prioritar în situații de criză și capacități naționale de calcul securizate, trebuie să preceadă criza, nu să o urmeze. Reziliența ține de capacitatea de a continua să vezi, să decizi și să acționezi atunci când sistemele pe care te bazezi sunt atacate. În războiul infrastructurii invizibile nu câștigă cel care distruge mai multe servere, ci cel care se reface mai repede.