Fastingul digital – soluția pentru a scăpa de dependența de telefon. Care sunt semnele adicției
0Folosim smartphone-ul pentru a face plăți, pentru a ne conecta cu oamenii apropiați, pentru cumpărături, pentru a găsi o rețetă, pentru a citi, iar lista poate continua la nesfârșit. Cei mai mulți dintre noi stau zilnic peste 7 ore cu telefonul în mână. Iar asta înseamnă dependență, atrag atența specialiștii, care subliniază că această adicție este precum cea pentru jocurile de noroc sau pentru tutun.
Dependența de telefonul mobil se aseamănă cu cea de jocurile de noroc, de tutun, droguri sau alcool, atrag atenția experții. Un studiu din 2023 arată că românii petrec zilnic 7 ore și 3 minute pe telefon, din care cel puțin două ore numai pe rețelele de socializare. Asta ne plasează peste media mondială de 6 ore și 37 de minute și îi depășim și pe americani, care petrec 6 ore și 59 de minute cu smartphone-ul în brațe.
Dar, ca orice dependență, și aceasta se poate trata, spun experții. „În primul rând trebuie să recunoști că este o dependență, foarte multă lume neagă, pentru că există falsa impresie că poți deține controlul și să te debarasezi oricând de telefon”, spune psihologul Keren Rosner.
Dopamina digitală
Românii nu renunță la telefon nici măcar când merg la toaletă, 81% dintre respondenții unui studiu realizat de compania Daedalus au recunoscut că își iau telefonul la baie, iar acest lucru a devenit, cu trecerea timpului, o obișnuință. Totodată, telefonul este primul lucru pe care punem mâna dimineața și ultimul pe care îl folosim înainte de a ne culca.
Tinerii sunt cei mai expuși fenomenului, însă nici adulții nu stau mai bine. Avem de-a face cu probleme legate de control, nu ne putem abține să lăsăm telefonul jos, asta și pentru că unele aplicații sunt construite pentru a se juca cu psihicul nostru și simțim nevoia de a repeta cât mai des comportamentul pentru a obține satisfacție. Corpul nostru secretă hormoni ai fericirii atunci când o activitate ne oferă plăcere, de aceea ne dorim să o repetăm.
Mirela Husaru, consilier și coach certificat pe dezvoltare emoțională, subliniază că „utilizarea excesivă a telefoanelor mobile poate duce la stres, anxietate și depresie. Reducerea timpului petrecut pe telefon poate ajuta la îmbunătățirea stării de bine mentală. Statul prelungit pe telefon poate afecta capacitatea noastră de concentrare și productivitate. Prin reducerea timpului petrecut pe telefon, putem fi mai eficienți în activitățile noastre. De asemenea, poate afecta relațiile noastre cu cei din jur, reducând comunicarea și interacțiunea față în față”.
De la jocurile care ne oferă premii virtuale, la butonul de refresh și like-uri, notificări, comentarii, toate acestea sunt caracteristicile care ne fac să devenim cât mai dependenți de telefon. O moleculă este învinuită pentru adicții: dopamina, pentru că joacă un rol important în sistemul de recompensă al creierului, ba mai mult, receptorii de dopamină sunt afectați și de anticiparea a ceva plăcut.
„Identificăm dependența în momentul în care am vrea să renunțăm la telefon și nu putem: adică îl căutăm în mod involuntar, apare un sentiment de neliniște, agitație, disconfort care dispare atunci când avem acces la telefon. Ți se pare că pierzi ceva important, că ești neajutorat, apar tot felul de anxietăți. Așa îți dai seama că e o problemă, că e vorba de mai mult decât necesitatea de a utiliza telefonul. E vorba de o plăcere, de siguranță, ai impresia că deții controlul, atunci când ai telefonul la îndemână și asta îți dă o stare de bine. Pe de altă parte, este vorba de a face lucruri plăcute: asculți muzică, citești impresiile cuiva care a călătorit, te uiți la un filmuleț, și atunci proiectezi și tu pentru tine niște lucruri pozitive”, ne explică Keren Rosner.
Profesor de psihiatrie și științe comportamentale de la Universitatea Stanford, Anna Lembke susține că smartphone-ul este asemănător unui ac hipodermic, furnizând o cantitate nesfârșită de „dopamină digitală“ pentru miliarde de utilizatori.
„Mediile digitale activează aceeași parte a creierului nostru ca și drogurile și alcoolul, eliberând dopamină. Odată cu utilizarea repetată, creierul nostru se adaptează prin reglarea în jos a transmiterii dopaminei. Cu o expunere continuă suficientă, creierul nostru intră într-o stare de deficit de dopamină, caracterizată prin depresie, anxietate, insomnie, iritabilitate și poftă de mâncare. Odată ce se întâmplă acest lucru, ajungem la mediile digitale, nu ca la un instrument pentru a îndeplini o sarcină specifică… ci pentru a ieși din starea de deficit de dopamină și a nu ne mai simți rău“, a explicat experta, citată de BBC.
Cum îți dai seama că ești dependent de telefon
Îți verifici telefonul chiar și atunci când nu primești notificări? Iei telefonul peste tot cu tine, chiar și la toaletă? Ziua ta începe și se termină cu mâna pe telefon? Folosești device-ul în timp ce vorbești cu alte persoane? Te panichezi când nu-ți găsești telefonul? Acestea sunt doar câteva dintre semnele că ești dependent de telefon, spun specialiștii.
În timp, această adicție ne poate afecta somnul, poate scădea concentrarea sau duce la blocaje ale creativității, de asemenea agravează deficitul de atenție, aduce anxietate, stres, singurătate, nesiguranță, tulburări psihologice sau relații deteriorate.
„Afectează relațiile pentru că nu ești atent, nu rămâi în conexiune cu ceilalți, pierzi informațiile importante, sigur că persoana de lângă tine se simte neglijată și neimportantă, iar în timp se deteriorează relația. Cele mai afectate relații, care nu mai sunt atât de complexe, sunt cele dintre părinți și copii, care nu mai vorbesc ca odinioară, ci preferă să stea fiecare în lumea lui virtuală”, a explicat Keren Rosner.
De multe ori spunem că nu putem renunța la telefon pentru că ne trebuie pentru a rezolva anumite lucruri, dar am putea să ne mințim singuri, din cauza adicției.
„Ăsta e paradoxul: confundăm nevoia de a utiliza telefonul cu dependența. Adicție e când nu trebuie să faci ceva important cu telefonul, când acesta nu te ajută, ci pur și simplu simți nevoia să fii conectat, să vezi ce fac alții. Ca să te vindeci trebuie să fii foarte disciplinat și să dozezi timpul pe care îl petreci și acțiunile pe care le faci în funcție de nevoi. Fiind disciplinat, poți ajunge să-ți iei dopamina și plăcerea din alte activități, să fii foarte conectat în prezent în activitatea pe care o faci. Fiecare simț să fie activat și să conștientizezi, nu vei mai face automat niște lucruri, în timp ce mintea ți-e conectată la lumea virtuală”, spune psihologul Keren Rosner.
Soluția: Fasting digital
Disciplina, stabilirea unor reguli precum fără telefon la baie, la masă sau în dormitor, dar și înlocuirea timpului petrecut pe telefon cu alte activități plăcute sunt printre cele mai importante lucruri pe care le avem la îndemână pentru a scăpa de această adicție. Putem face un fel de fasting digital – o perioadă de timp în care să renunțăm la telefon.
„Fă periodic pauze de la telefon, inclusiv în timpul zilei de lucru sau în timpul liber, pentru a-ți odihni ochii și mintea. Încearcă să fii conștient de efectele negative ale utilizării excesive a telefonului asupra sănătății mentale și emoționale și motivează-te să reduci timpul petrecut pe dispozitivul mobil. Și nu uita: viața reală se întâmplă în offline”, ne sfătuiește Mirela Husaru.
Stabilirea unor limite de timp pentru utilizarea telefonului ne poate fi de ajutor: „Poți seta un timp maxim pe zi sau să eviți să folosești telefonul în anumite momente ale zilei, cum ar fi la masă sau înainte de culcare. Înlocuirea activitățile pe telefon cu activități offline, cum ar fi lectură, plimbare în aer liber sau socializare cu prietenii și familia o să îți dea un alt fel de satisfacție”, spune consultantul, care ne îndeamnă și să dezactivăm notificăriile aplicațiilor care ne distrag constant.
Pe de altă parte, psihologul Keren Rosner mărturisește ce soluții a găsit pentru persoanele care au făcut terapie pentru acest tip de dependență: „Unele persoane au început să plece în weekend în zone în care nu era semnal, atunci nu mai era o alegere, erau obligate să-și găsească alte activități. Așa au învățat că pot trăi două zile fără să fie conectate la telefon”.
O altă metodă oferită de psiholog presupune să lăsăm telefonul undeva departe, să nu ne fie la îndemână. „Trebuie să începi gradual, pentru că dacă ești dependent și treci în cealaltă extremă se activează niște stări foarte neplăcute de agitație, neliniște, anxietate, frică. Pui alte activități în loc, nu lași gol, pentru că dacă nu ai ceva în loc, o să-ți fie foarte greu”, mai spune psihologul.
Au apărut chiar și câțiva termeni noi pentru a descrie caracteristicile dependenței de telefon:
- Nomofobia: Frica asociată cu lipsa telefonului.
- Textaphrenia: Frica legată de incapacitatea de a primi sau de a trimite mesaje text.
- Ringxiety: Sentimentul că a venit o notificare pe telefon când nu este așa.
- Textiety: Sentimentul de anxietate de a primi și de a răspunde imediat la mesaje.
Semnele obsesiei
Semnele și simptomele pe care le au persoanele care au făcut o obsesie pentru telefon:
- Minciuna cu privire la utilizarea smartphone-urilor
- Persoane dragi care își exprimă îngrijorarea
- Neglijență sau probleme în îndeplinirea sarcinilor la locul de muncă, la școală sau acasă
- Utilizarea din ce în ce mai mult timp a unui telefon
- Verificarea repetată a profilurilor oamenilor din cauza anxietății
- Viață socială slabă sau inexistentă
- Teama de a pierde ceva
- Izolarea de cei dragi
- Supărare sau iritare dacă utilizarea telefonului este întreruptă
- Atingerea telefonului în momentul în care sunt singuri sau plictisiți
- Limitarea utilizării telefonului este dificilă
- Dorința de a avea acces la un smartphone sau la un alt dispozitiv