Experimentul „Macarena“. Cum a reușit o cântăreață de trap de 24 de ani să genereze o dispută aprinsă în societate

Remake-ul piesei „Macarena”, lansat în urmă cu câteva zile de cântăreața Erika Isac și care prezintă, într-un limbaj dur și obscen, o parte dintre problemele cu care se confruntă femeile din societatea românească, s-a transformat într-o melodie - manifest care a polarizat societatea. Experții explică dezbaterile aprinse din jurul cântecului prin faptul că suntem în faza de emancipare și subliniază că un conținut negativ într-un limbaj antisocial poate educa, însă un conținut pozitiv într-o formă antisocială nu se știe dacă reușește să schimbe mentalități.

O melodie-manifest despre violența domestică, etichetele de gen lipite pe fruntea femeilor, abuzuri și misoginism, lansată de Erika Isac, o tânără de 24 de ani, a reușit în doar cinci zile să strângă peste două milioane de vizualizări și 6.000 de comentarii. În același timp, remake-ul piesei „Macarena” a reușit să împartă societatea în două. Asta pentru că versurile indică tiparele comportamentale și prejudecățile din societatea noastră: „Dați mereu vina pe victime ca idioții”, „Care-s cu silicoane, sotto sunt prostituate”, „Cum să vorbești urât? Erika, ești domnișoară!“, „ Femeia nu înjură, nu se bate, nu se f**e, Femeia tre' să calce, și să spele și s-ajute”.

Artista face și o paralelă între gândurile unui bărbat și cele ale unei femei la o primă întâlnire și spune la ce pericole sunt expuse cele din urmă: „Femeii îi e frică să nu-l apuce p-ăsta psihoze/ Să nu-l apuce omoru', să-l apuce violu'/ S-apuce să o bată, s-apuce să o-mbete/ S-apuce să o fure, s-o răpească, să se certe”.

Drept urmare, imediat după ce piesa a ajuns pe YouTube, un val de reacții a apărut în mediul online. Dacă pe mulți îi deranjează limbajul, alții spun că nu toți bărbații sunt la fel. Cei mai mulți însă folosesc melodia pentru a împărtăși povești de genul „MeToo”.

Erika Isac - Captură Video

Psihologul Daniel David, rectorul UBB, este de părere că românii sunt în faza de emancipare. „Faptul că societatea este polarizată pe teme dificile nu trebuie să mai mire pe nimeni, societatea noastră este polarizată pe majoritatea temelor. Sper să reușim să eliminăm din aceste polarizări pe măsură ce vom deveni mai educați. Noi românii am fost șocați, ne-am trezit și cu un gen de muzică de care nu prea am auzit și ne-am trezit și cu un mesaj atipic, în sens bun, descrie un fenomen, dar arată și cum ar trebui corectat. Rămâne întrebarea: un conținut negativ într-o formă sau într-un limbaj antisocial prinde? Prinde. Dar un conținut pozitiv într-o formă antisocială reușește să schimbe ceva? Nu știm încă. Suntem în fază de emancipare și asta ne face să nu respectăm regulile, să ne revoltăm, să ne exprimăm păreri polarizate așa cum vedem și aici. Asta se vede nu numai la populație, dar și la artiști. Artista are scuza asta, ăsta e genul de muzică pe care îl cântă, nu-l placi, nu-l asculta”, a explicat psihologul Daniel David.

Oglinda societății

Melodia pune în fața societății o oglindă și nu ne place ce vedem în ea, este de părere Oana Băluță, cercetătoare specializată în gen și politică.

„Felul în care justificăm violența împotriva femeilor arată că avem un grad mare de toleranță și are legătură cu felul în care am fost educați și ce modele de feminitate și masculinitate ne-au fost prezenate”, a spus aceasta.

„Melodia este bazată pe realitate și se justifică cu felul în care femeile sunt reprezentate în spațiul românesc. Se justifică cu egalitatea de șanse, cu faptul că femeia aia, violată, a făcut ea ceva ca să îl provoce pe bărbat. Și asta nu o spune un om simplu, o spune un judecător, ăla care împarte judecata: fata aia de 14 ani l-a cam provocat pe ăla. Spune multe despre societate. Peste tot în lume în acest gen de muzică avem de-a face cu acest limbaj. Îl ascultăm la radio pe Eminem, melodia „My mom” a lui nu e despre iubirea de mamă. Și mulți alți exponenți ai acestui stil muzical nu vorbesc despre iubirea-bibelou-de-porțelan”, adaugă Gelu Duminică.

E vorba despre respect

Sociologul atrage atenția că un bărbat nu se confruntă cu provocările pe care o femeie le întâlnește atât de des, bărbații nu sunt atinși în mod nepermis în locuri intime, nu li se adresează pe stradă cuvinte înjositoare.

„Problema e cam așa: e dreptul meu de bărbat să fac asta, pentru că educația spune că bărbatul încearcă, dar femeia e de vină. Sub chestia asta de încercat, noi, bărbații, am fost educați că nu există limită, nu am învățat că NU înseamnă NU. Nu am învățat că femeia are nevoie și are DREPTUL de a avea spațiul ei intim, în care nu poți intra cum vrea mușchiul tău. E vorba de banalul respect, nu trebuie să fii feminist ca să respecți omul de lângă tine, să-ți dai seama că ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, precizează acesta.

Deranjați de limbaj

Organizația feministă Filia arată însă că „reacțiile publicului, în special ale bărbaților, la mesajele melodiei ne subliniază încă o dată că vocile femeilor nu sunt auzite și nici înțelese, iar atunci când vor să se facă auzite trebuie să fie calme, docile și prietenoase. (...) Este și mai alarmant când aceste mesaje de minimalizare și de blamare a victimelor vin din partea unor persoane publice, care au influență prin conținutul pe care îl postează. Marian Godină, reprezentant chiar al instituției care ar trebui să protejeze victimele violenței de gen, lansează o serie de mesaje sexiste de blamare a victimei”.

Nu e vorba de limbaj, nu ne deranja limbajul, desigur, căutăm scuze în limbaj, subliniază Gelu Duminică.

„Ne-a deranjat ce a spus și cum a spus, a spus-o frustrat așa, oarecum punându-ne la punct pe noi bărbații ăștia macho care avem testosteronul ridicat și care ne considerăm superiori pentru că avem organul sexual care atârnă. Și ne-am considerat deranjați. Femeile spun lucrurile astea de foarte multă vreme și au spus-o frumos foarte mulți ani și nu a auzit nimeni. Femeile vorbesc de nevoia ca societatea să intervină în tot ce înseamnă violență domestică și violență împotriva femeilor de cel puțin 25 de ani, am văzut marșuri, happeninguri, evenimente, frumoase, civilizate, fără înjurături, și ce s-a întâmplat?”, avertizează acesta.

Răspunde ca o doamnă

Societatea este împărțită în două tabere de această melodie pentru că este deja divizată, mai precizează el.

„E o luptă pentru putere, nu e nimic altceva. Unii consideră, de exemplu, că femeile au prea multe drepturi în spațiul românesc. Alții consideră că a discuta despre drepturile femeilor în această societate este foarte mult tupeu, femeile să zică merci. Toți aplaudăm, fredonăm melodiile în care femeile sunt transformate în obiect sexual, melodiile în care violența împotriva femeilor este ridicată la rang de artă, cum sunt melodiile lui Cheloo, care are niște versuri pe care numai un om cu probleme medicale poate să le cânte („să îți pun o pungă-n cap. Ce față ai, îți sparg dinții!”). Astea nu sunt versuri, astea reprezintă niște simptome psihice și el e vedetă la televiziune, îl vedem săptămână de săptămână la televizor și nu mai e lumea oripilată. În schimb, o fată care a folosit cele mai light înjurături existente în limba română...”, ne lămurește Gelu Duminică.

Oamenii au pretenția ca fetele, femeile să respecte normele, să fie politicoase indiferent de situație. „Fii o doamnă și răspunde ca o doamnă când ești pipăită, când ești agresată sexual, când vor să decidă ce să faci cu corpul tău, când te înjosesc, când te umilesc, când încearcă să te controleze, când vor să te așeze la locul tău așa cum și-l imaginează că ar fi”, arată și Oana Băluță, cercetătoare specializată în gen și politică.

Statisticile arată că în România avem cea mai mare toleranță față de viol, viol care este săvârșit în trei tipuri de situații: victima poartă așa-zisele haine provocatoare, victima merge acasă la bărbatul respectiv sau victima a consumat alcool sau droguri, mai subliniază Băluță. „Sunt trei tipuri de situații în care românii justifică violul. Artista pune în versuri directe și pe muzică un tip de realitate pe care o avem radiografiată de cercetări, cu care femeile se confruntă de foarte mulți ani, aproape zilnic. (...) Piesa e un reality check comunicat într-un mod în care poate fi înțeles, are mult mai multe vizualizări decât o poezie. Femeile nu și-o caută, atunci când crezi că femeile caută violența, că fac ele ceva de sunt bătute, agresate, nu faci altceva decât să blamezi victimele și să deresponsabilizezi agresorul”, a explicat experta.

Bilanț

Raportul INSP, publicat de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor, arată că o femeie din patru din România a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de fostul partener și că 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații. Nu mai puțin de 1.885 de fete și 202 băieți au fost victime ale infracțiunilor de viol, agresiune sexuală sau act sexual cu un minor, în care autorul era un membru de familie, în ultimii 8 ani.

„Etichetele nu se vor desprinde pentru că mentalitatea se schimbă în timp, în primul rând prin politici publice, la nivelul educației. Ministerul Educației are responsabilitatea de a aborda în școli, într-o manieră profesionalizată, chestiuni care țin de drepturile femeilor, de egalitatea de gen, de violența împotriva femeilor pentru că în acest fel poți schimba stereotipuri, mituri, prejudecăți și să îi ajuți pe copii, în acord cu vârsta lor, să înțeleagă care sunt datele factuale despre violență. În școală se poate învăța ce e consimțământul, care sunt atingerile permise care nu sunt permise, copiii au nevoie să înțeleagă care sunt acele atingeri permise chiar și de la un membru al familiei.”, concluzionează Oana Băluță.