LIVE TEXT | Război în Ucraina. Oficialii proruşi din Herson cer anexarea regiunii la Rusia. Moscova ar fi ucis 280 de soldaţi ucraineni în ultima noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

Şeful Agenţiei Naţionale de Informaţii a SUA, Evril Haynes, a spus că preşedintele rus Vladimir Putin încă încearcă să creeze o „punte de pământ” între teritoriile ocupate temporar din Donbass şi Transnistria nerecunoscută.

UPDATE 23.00 Un scandal a izbucnit în jurul Glory, o pisică roşie salvată în Borodyanka.  12 persoane au aplicat pentru animal. Victor Tregubov a povestit despre asta pe Facebook.

Se observă că după salvare, pisica a devenit eroina multor poveşti, din cauza cărora s-a încercat ca animalul chiar să fie furat din spital, unde a fost adus de voluntari din cauza unor probleme digestive.

Pe 5 mai, Anastasia Luneva, un locuitor din Borodyanka, a spus că animalul salvat îi aparţine, iar numele ei era Glory şi avea 12 ani. Femeia a povestit că pe 27 februarie toată familia a mers la bunica ei, dar nu s-a putut întoarce acasă.

"Am furnizat toate dovezile posibile (fotografii, permise de şedere, numere de contact ale voluntarilor şi angajaţilor SES, care au fost contactaţi pentru ajutor în găsirea pisicii). Dar, din păcate, nu am primit feedback", se arată în comunicat.

În acelaşi timp, voluntarii nu s-au grăbit să dea Glory gazdei.

"Patrula noastră a dus pisica la unul dintre cei mai buni medici veterinari din Kiev. În fiecare zi tratamentul costă câteva mii de grivne, plătim tot ce este necesar. Suntem responsabili pentru viaţa ei şi trebuie să punem animalul pe picioare", au spus voluntarii.

Ulterior s-a dovedit că 12 persoane revendicau animalul. Toţi pretindeau că sunt proprietarii pisicii.

Pe 11 mai, Anastasia Luneva a anunţat pe Facebook că conflictul a fost rezolvat şi Glory se va întoarce acasă.

UPDATE 21.49 Un nou bilanţ prezentat de Armata Ucrainei: Ar fi pierdut peste 560 de soldaţi din Garda Naţională

Un număr de 561 de soldaţi din Garda Naţională a Ucrainei - din care face parte în special regimentul Azov, blocat în combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol - au fost ucişi de la începutul invaziei ruse, în 24 februarie, a anunţat miercuri şeful acestei instituţii, Oleksii Nadtotci, citat de AFP.


UPDATE 21.23 Germania este „deschisă” ideii confiscării capitalurilor Băncii centrale a Rusiei în vederea reconstrucţiei Ucrainei

Ministrul german al Finanţelor Christian Lindner se declară „deschis” ideei folosirii capitalurilor Băncii centrale a Rusiei blocate în cadrul sancţiunilor impuse de Occident Moscovei, în vederea reconstrucţiei Ucrainei, relatează AFP.

„Sunt deschis unei discuţii la nivel internaţional privind confiscarea capitalurilor Băncii centrale ruse”, a anunţat într-o conferinţă de presă Christian Lindner.


UPDATE 20.41 Milos Zeman, un fost aprig prorus, autorizează 103 cehi să lupte împotriva Rusiei în Ucraina

Preşedintele ceh Milos Zeman a dat miercuri undă verde unui număr de aproximativ 100 de cetăţeni cehi să ajute armata ucraineană să lupte împotriva forţelor ruse în Ucraina, anunţă purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe, relatează AFP.

Milos Zeman, odinioară un aprig prorus, şi-a schimbat poziţia după invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.

Imediat după invazie el şi-a catalogat vechiul aliat, preşedintele rus Vladimir Putin, drept un ”nebun”.

”Miercuri el a semnat, la cererea lor, o decizie prin care aprobă aderarea la forţele armate ucrainene a 103 cetăţeni” cehi, anunţă într-unh comunicat un purtător de cuvânt, Jiri Ovcacek.

De la începutul Războiului din Ucraina, combatanţi străini de diverse naţionalităţi luptă de partea ucrainenilor, în urma unui apel al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Decizia lui Zeman a fost semnată şi de către premierul Petr Fiala.

Cei doi lideri cehi au convenit, în martie, să nu-i pedepsească pe cehii care pleacă la război alături de trupele ucrainene.

Legea cehă interzice cetăţenilor ţării să lupte în străinătate.

Guvernul lui Petr Fiala a furnizat Ucrainei un ajutor militar în valoare de aproximativ trei milioane de coroane (118 milioane de euro/125 de milioane de dolari).


UPDATE 20.22 Oraşul norvegian de la graniţa cu Rusia care îşi revizuieşte relaţiile cu vecina sa

Un oraş norvegian situat la o aruncătură de băţ de Rusia şi care de peste trei decenii a simbolizat armonia transfrontalieră din regiunea arctică îşi revizuieşte relaţiile cu vecina sa după invadarea Ucrainei. Locuitorii încearcă să se adapteze la noile realităţi, în timp ce aparent nimic nu s-a schimbat, relatează Reuters.

Deşi Norvegia a făcut unele excepţii la sancţiunile occidentale impuse Rusiei, companiile din oraşul Kirkenes, aflat la 15 minute de condus de graniţa cu Rusia, şi la 50 de minute de cea cu Finlanda, au început deja să se gândească la cum să reducă din dependenţa de afacerile cu Rusia.


UPDATE 19.55 Primul ocupant rus trimis în judecată de Ucraina pentru crime de război. A împuşcat un civil „vinovat” că merge cu bicicleta

Procuratura Generală a Ucrainei a anunţat că a finalizat prima anchetă pentru crime de război, fiind trimis în judecată un militar al Diviziei de Tancuri Kantemirovskaya care ar fi ucis un civil în regiunea Sumî, a anunţat pe Facebook procurorul general Irina Venediktova.


UPDATE 19.22 Cancelarul german Olaf Scholz: „Ucraina va trebui să se lupte timp de 100 de ani cu consecinţele războiului”

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat, miercuri, că a întocmit un paralelism cu efectele celui de-al Doilea Război Mondial în ţara sa, informează AFP.

„Cei care trăiesc în Germania ştiu că bombele care au căzut în timpul celui de Al Doilea Război Mondial sunt încă descoperite astăzi şi că alertele cu bombă continuă”, a afirmat Scholz în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin.


 UPDATE 18.25 SUA oferă Ucrainei 40 de miliarde de dolari: Sprijinim ucrainenii împotriva invaziei ruse

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite a aprobat un pachet de sprijin american pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de dolari. Legea merge acum în Senat, unde este de aşteptat să fie adoptată.

Din cele 40 de miliarde de dolari, şase ar urma să permită echiparea Ucrainei cu blindate şi să-i consolideze apărarea antiaeriană.


UPDATE 17.19 Zelenski: „Suntem pregătiţi să purtăm negocieri cu Rusia, atât timp cât nu este prea târziu. Cu fiecare nouă atrocitate, dispare dorinţa de a negocia”

Având în vedere atrocităţile tot mai numeroase comise de trupele ruse, Kievul îşi pierde în ceea ce priveşte negocierile cu Rusia, a declarat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski, într-un discurs online adresat studenţilor universitari francezi, relatează CNN.


UPDATE 16.31 Cum vrea UE să ajute ţările membre să confişte activele îngheţate ca urmare a sancţiunilor împotriva Rusiei

Comisia Europeană va prezenta o propunere legislativă menită să ajute ţările UE să confişte activele îngheţate de sancţiunile împotriva Rusiei, au declarat miercuri doi oficiali. Propunerea va fi prezentată în două săptămâni.

Măsura s-ar baza pe o prevedere a tratatului care permite ţărilor UE, în coordonare cu Parlamentul European, să „stabilească norme minime privind definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domeniul infracţiunilor deosebit de grave cu o dimensiune transfrontalieră", transmite Politico.


UPDATE 15.55 Serviciile de informaţii americane, avertisment sumbru: Putin ar putea utiliza arme nucleare dacă simte că regimul său este în pericol

Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea vedea perspectiva eşecului în războiul declanşat în Ucraina ca pe un pericol pentru regimul său, acest lucru l-ar putea îndemna să utilizeze arma nucleară, a avertizat înaltul oficial al serviciilor secrete americane, Avril Haines, conform The Guardian.

Continuarea aici


 UPDATE 15.11 Un oficial numit de Rusia în Herson îi cere lui Putin să anexeze regiunea ucraineană. Reacţia Kremlinului

Un oficial numit de Rusia în regiunea ucraineană Herson susţine că administraţia regională îi va cere preşedintelui rus Vladimir Putin să anexeze regiunea Federaţiei Ruse, potrivit agenţiei de presă rusă RIA Novosti, citată de Associated Press. El a subliniat că cetăţenii de pe teritoriul regiunii vor avea dreptul să obţină cetăţenia rusă şi paşapoarte ruse.

Şeful adjunct al administraţiei militare regionale numit de Rusia în Herson, Kirill Stremousov, a declarat, miercuri, că nu există planuri de a crea o „Republică Populară Herson”, autoproclamată, asemănătoare cu cele din regiunile Doneţk şi Lugansk din Ucraina. Însă, există planuri de a cere lui Putin să anexeze regiunea, a subliniat el.


UPDATE 14.39 The New York Post: Kremlinul ar putea folosi împotriva României o Moldovă controlată de ruşi

O Moldovă controlată de ruşi ar putea fi folosită de Kremlin nu doar ca o piatră de temelie pentru o nouă ofensivă împotriva sudului Ucrainei, într-un moment mai convenabil pentru Moscova. Ar fi, de asemenea, o ameninţare pentru România vecină, făcând flancul estic şi în special sud-estic al NATO mult mai dificil şi mai costisitor de apărat, scrie New York Post.


UPDATE 13.44 Lavrov, reacţie la propunerea ca Ucraina să fie reclădită cu rezervele valutare ale Rusiei: „UE nu are politică externă”

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a afirmat marţi în Algeria că Uniunea Europeană „nu are o politică externă”, ca reacţie la recomandarea liderului diplomaţiei europene, Josep Borrell, de a sechestra rezervele valutare îngheţate ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina, informează EFE.


UPDATE 13.00 Medvedev acuză SUA că foloseşte Ucraina să ducă un "război prin intermediari" 

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a acuzat Statele Unite că duc un "război prin intermediari" împotriva Rusiei, după ce Camera Reprezentanţilor a aprobat un pachet de ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina.


UPDATE 11.30 Rusia a vizat în cursul nopţii 93 de ţinte şi a ucis 280 de soldaţi ucraineni

Forţele ruse au vizat în cursul nopţii 93 de ţinte, au ucis 280 de soldaţi ucraineni şi au distrus 59 de unităţi de echipament militar, potrivit ultimului raport al Armatei Ruse, publicat miercuri, relatează The Guardian.

Forţele ruse au vizat în timpul nopţii 93 de ţinte, printre care două posturi de comandă şi trei depozite de muniţii ale armatei ucrainene.

În urma atacurilor, peste 280 de naţionalişti au fost ucişi şi 59 de unităţi de echipament militar au fost dezactivate.

Sistemele de apărare aeriană ale trupelor ruse au distrus în cursul nopţii 9 vehicule aeriene fără pilot ale forţelor ucrainene.

Afirmaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.


UPDATE 10.55 Ungaria nu va bloca aderarea Ucrainei la NATO şi Uniunea Europeană

”Dacă vorbim despre dorinţa Ucrainei de a adera la NATO, nu am fost niciodată împotrivă (n.r. Ungaria). Prin urmare, dacă Ucraina doreşte în continuare să adere la alianţă, nu ne vom opune”, a spus ambasadorul Ungariei în Ucraina Istvan Ijgyarta, într-un interviu acordat canalului ucrainean de televiziune Espreso


UPDATE 07.30 Rusia a folosit 10-12 rachete hipersonice de când a început războiul

Pentagonul crede că Rusia a folosit aproximativ 10-12 din armele sale hipersonice de la începutul războiului din Ucraina, potrivit unui oficial al Apărării, relatează BBC.

Totuşi, oficialul SUA a spus că nu are "nimic care să indice" că rachetele au fost folosite împotriva unor ţinte din oraş.


UPDATE 07.20 Forţele speciale din Belarus, mutate la graniţa cu Ucraina

Forţele Armate din Belarus îşi vor desfăşura trupele speciale la frontiera cu Ucraina întrucât "Statele Unite şi aliaţii săi continuă să îşi sporească prezenţa militară la graniţele ţării", potrivit şefului Statului Major General al Forţelor Armate Victor Gulevich.

"Pentru a asigura securitatea Republicii Belarus în direcţie sudică, trupele unităţilor din forţele de operaţiuni speciale sunt desfăşurate în trei direcţii tactice", se arată într-o declaraţie de marţi.

În document scrie că ucrainenii au creat o forţă de 20.000 de persoane aproape de graniţa cu Belarus, ceea ce "impune un răspuns din partea noastră".


UPDATE 06.31 Problema penuriei de combustibil va fi rezolvată, dar nu pentru toată lumea. Potrivit lui Dmitri Leushkin, fondatorul grupului Primul, benzina poate să nu fie suficientă pentru vehiculele comerciale. Dacă aprovizionarea cu combustibil din Polonia creşte, problema cu deficitul acestuia  poate fi rezolvată pentru proprietarii de transport de pasageri, dar segmentul comercial probabil nu va simţi îmbunătăţirea situaţiei.

La rândul său, reţeaua de benzinării WOG a spus că depune toate eforturile pentru a umple piaţa cu combustibil: „lucrăm în toate direcţiile posibile, nu doar în Polonia”. 

La sfârşitul lunii aprilie,  a existat o lipsă de combustibil la benzinăriile din Ucraina . Pentru a-şi rezolva deficitul, pe 29 aprilie guvernul a majorat preţurile marginale la benzină şi motorină cu 40-43%.


UPDATE 04.48 Atacuri cu rachete în Sumî

Ocupanţii ruşi au lansat lovituri cu rachete asupra regiunii Sumî. În urma impactului, mai multe case şi clădiri au fost avariate. Acest lucru a fost anunţat de şeful OVA Sumî, Dmytro Jivytskyi , pe canalul său Telegram.

Trupele ruse au lovit aşezarea cu două rachete, care au fost trase dintr-un avion rusesc în districtul Shostka. Nu există victime în rândul populaţiei locale. După cum a raportat anterior UNIAN, regiunea Sumî este în mod constant atacată şi bombardată de armata rusă. Ocupanţii trag cu mortiere, artilerie şi avioane.


UPDATE 04.15 Ofensiva trupelor ruse în Donbass nu decurge conform planului

 Ocupanţii sunt cu cel puţin două săptămâni în urmă faţă de ceea ce a sperat preşedintele rus Vladimir Putin. Acest lucru a fost raportat pe site-ul Departamentului de Apărare al SUA .

„Conform estimărilor noastre, el este cu două săptămâni sau mai mult în urmă faţă de locul în care se aştepta să fie în Donbass şi în sud”, se arată în comunicat.

Pentagonul crede că Putin nu şi-a atins obiectivele după ce luptele s-au concentrat pe Donbass.

„Nici nu a fost luat încă Mariupolul. A mutat zece BTG-uri în nord, dar mai are echivalentul a două BTG-uri acolo în sud, unde încă bombardează Mariupolul pentru că rezistenţa la uzina metalurgică continuă. Adică nu a a obţinut niciun succes la care a sperat.” – a notat în departamentul american.

Şeful Agenţiei Naţionale de Informaţii a SUA, Evril Haynes, a spus că preşedintele rus Vladimir Putin încă încearcă să creeze o „punte de pământ” între teritoriile ocupate temporar din Donbass şi Transnistria nerecunoscută. El se pregăteşte pentru ostilităţi prelungite pe teritoriul Ucrainei.

UPDATE 03.47 Consilierul şefului biroului prezidenţial Oleksiy Arestovich a evaluat probabilitatea unui atac al Belarusului asupra Ucrainei pe fondul declaraţiilor despre inspecţiile trupelor. Acesta a asigurat că nu sunt semne de pregătire pentru ofensivă. Arestovich a spus acest lucru într-un interviu cu activistul rus pentru drepturile omului Mark Feigin.

"Nu vedem niciun semn de pregătire pentru o ofensivă pe teritoriul ucrainean. Nu există nicio îngrijorare deosebită. Nu a funcţionat pentru prima dată, nu există nicio şansă să aibă succes acum” – a declarat consilierul şefului OPU. El a subliniat că Belarus are un număr minim de trupe din Federaţia Rusă şi nicio grupare ofensivă.

UPDATE 01.38 Noua „ Chornobaivka ” a apărut într-un sat de pe Seversky Doneţ din regiunea Harkov. Aici, echipamentele ruseşti au fost distruse nu numai de armata ucraineană, ci şi de ocupanţii înşişi. Consilierul şefului biroului preşedintelui Ucrainei, Oleksiy Arestovich, a spus acest lucru într-un interviu cu jurnalistul rus Mark Feigin. Potrivit acestuia, armata ucraineană a făcut multe eforturi pentru a obţine rezultate scontate.

„Armata Federaţiei Ruse a încercat să facă un ponton pentru a traversa râul. Dar artileria noastră a distrus trecerea cu fiecare nouă încercare. S-a ajuns la punctul în care ocupanţii au fost nevoiţi să-şi scufunde propriile tancuri pentru a uşura construirea unui pod de pontoane. Cu toate acestea, fără succes ”, a spus Arestovich. El a subliniat că ocupanţii ruşi au scufundat mai multe tancuri pentru a construi o trecere, dar focul ţintit al Forţelor Armate le-a distrus planurile, iar echipamentul militar a rămas sub apă.


UPDATE 00.30  Ruşii fură cereale, legume şi maşini agricole

Administraţia militară regională Zaporizhia a raportat despre exportul de cereale din regiune de către ocupanţii ruşi. Acest lucru este menţionat într-un mesaj pe canalul Telegram al OVA Zaporozhye .

"Cooperarea economică dintre teritoriile ocupate şi antreprenorii din Crimeea se intensifică. Ocupanţii se pregătesc să transporte în Rusia cereale şi seminţe de floarea soarelui pentru depozitare. În plus, mai multe camioane au fost încărcate cu cereale. Destinaţia finală a coloanei este Crimeea ocupată, „, se spunea în declaraţie. Se observă că, pe lângă cereale, ocupanţii „exportă” legume furate din Ucraina, în Crimeea.

În plus, armata rusă fură maşini agricole şi grâu. Începând cu 6 mai, ocupanţii au blocat 90 de milioane de tone de cereale în porturile ucrainene.

Potrivit Departamentului de informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării, ”o parte semnificativă a cerealelor furate din Ucraina se află pe nave de marfă solidă sub pavilion rusesc în Marea Mediterană”.

”Destinaţia cea mai probabilă este Siria. De acolo, cerealele pot fi introduse ilegal în alte ţări din Orientul Mijlociu”, se mai arată în comunicat.

La rândul său, ministrul Politicii Agrare şi Alimentaţiei Mykola Solsky a spus că trupele ruse au  exportat 400-500 de mii de tone de cereale din teritoriile ocupate ale Ucrainei în direcţia Crimeei ocupate temporar.

UPDATE 00.17 Apărătorii Mariupolului au publicat fotografii cu soldaţii răniţi. Mulţi militari au răni deschise. Sunt în condiţii groaznice, insalubre şi fără medicamente. Apărătorii fac apel la ONU, Crucea Roşie şi întreaga comunitate mondială să ajute.

   #Mariupol defenders published photos of wounded soldiers

ŞTIRE INIŢIALĂ Secretarul general al Amnesty International, Agnes Kallamar, a spus că au existat declaraţii ale preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale altor lideri ruşi că şi-au exprimat ura faţă de poporul ucrainean.

„Pot înţelege de ce poporul ucrainean vrea să fie dezvăluită cea mai mare crimă din lume... există declaraţii, comentarii, discursuri ale lui Putin şi ale altor lideri ruşi care îşi arată ignoranţa şi ura faţă de poporul ucrainean. Nu folosim aceste declaraţii ca parte a dovezilor atunci când investigăm genocidul”, a spus Kallamar. Ea a mai remarcat că în acest război, violenţa devine ceea ce cer liderii, deoarece creează gândirea corectă sistemică.

„Violenţa devine principala cale de acţiune, este tolerată şi uneori chiar glorificată... Nu există control, iar asta creează condiţii pentru comportamentul violent, există un regim de impunitate... Violenţa devine ceea ce cer liderii, ei creează o gândirea sistemică. Vedem toate acestea în acest război. Nu avem nicio dovadă că şefii militari au cerut torturrarea sauomorârea civililor ucrainieni, dar avem dovezi că aceştia nu au oprit aceste crime. Prin urmare, ele sunt repetate iar şi iar.” a spus secretarul general al Amnesty International.

Kallamar a subliniat că misiunea Organizaţiei este de a informa restul lumii despre amploarea şi natura încălcărilor comise de ruşi în Ucraina, că agresiunea rusă este o problemă pentru întreaga lume.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite