„Calul troian” din panouri: SUA descoperă tehnologie de spionaj în invertoarele chinezești. Experții vorbesc despre un „risc catastrofal”

0
Publicat:

Dispozitive de comunicații neautorizate, inclusiv radiouri celulare capabile să ocolească sistemele de protecție firewall, au fost descoperite în interiorul panourilor solare și al invertoarelor chinezești instalate în Statele Unite. Experții americani avertizează că aceste componente ascunse ar putea permite accesarea de la distanță a infrastructurii energetice, punând în pericol rețeaua electrică națională.

Panouri solare FOTO: Shuterstock
Panouri solare FOTO: Shuterstock

Oficialii din domeniul energiei descriu situația drept un risc „catastrofal” pentru securitatea Statelor Unite, în condițiile în care echipamentele chinezești sunt folosite pe scară largă în sectorul energiei regenerabile. Guvernul american a început o anchetă amplă, iar Congresul discută măsuri pentru a reduce dependența de tehnologia provenită din China.

Potrivit unei anchete Reuters, specialiști în securitate cibernetică din SUA au descoperit radiouri celulare și alte module de comunicație integrate în unele panouri solare și invertoare fabricate în China, fără ca acestea să fie menționate în documentația tehnică.

Dispozitivele au fost descoperite în urma unor inspecții efectuate asupra echipamentelor conectate la rețea.

Conform experților, aceste componente pot ocoli firewall-urile instalate de companiile americane de utilități, oferind canale de comunicație suplimentare către exterior.

„Acest lucru înseamnă, practic, că există o modalitate încorporată de a distruge fizic rețeaua electrică”, a declarat una dintre sursele citate de Reuters, sub protecția anonimatului.

Un risc major pentru securitatea națională a SUA

Invertoarele solare- echipamentele care transformă energia produsă de panouri în curent electric compatibil cu rețeaua- sunt fabricate în mare parte în China și utilizate pe scară largă în Statele Unite. Acestea sunt componente esențiale în infrastructura de energie regenerabilă, de la parcuri fotovoltaice și turbine eoliene până la pompe de căldură și stații de încărcare pentru vehicule electrice.

„Știm că China consideră util să plaseze cel puțin o parte din infrastructura noastră critică într-o poziție vulnerabilă, în care ar putea fi distrusă sau perturbată”, a declarat Mike Rogers, fost director al Agenției Naționale de Securitate (NSA).

Experții avertizează că, în cazul în care aceste dispozitive ar fi activate de la distanță, ele ar putea opri simultan mii de invertoare, destabilizând rețelele electrice și provocând pene de curent la scară națională.

Departamentul Energiei al Statelor Unite (DOE) a confirmat că evaluează constant riscurile asociate cu noile tehnologii și colaborează cu sectorul privat pentru a întări securitatea cibernetică a infrastructurii critice.

„Evaluăm în mod continuu riscurile pe care le implică tehnologiile emergente. Producătorii trebuie să asigure transparență și documentație completă privind toate funcțiile echipamentelor”, a transmis DOE într-un comunicat citat de Reuters.

Washingtonul vrea să reducă dependența de tehnologia chineză

În paralel, Congresul american discută mai multe inițiative legislative care urmăresc reducerea dependenței Statelor Unite de echipamentele energetice chinezești.

În februarie, doi senatori americani au introdus Legea privind încetarea dependenței de bateriile străine, care ar interzice Departamentului pentru Securitate Internă să achiziționeze baterii de la șase mari companii chineze – CATL, BYD, Envision Energy, EVE Energy, Hithium Energy Storage Technology și Gotion High-tech – începând cu anul 2027.

„Amenințarea din partea Partidului Comunist Chinez este reală și în creștere. Fie că vorbim despre atacuri asupra sistemelor de telecomunicații sau despre accesarea de la distanță a invertoarelor solare și a bateriilor, PCC nu se va opri de la nimic pentru a compromite infrastructura noastră”, a declarat reprezentantul american August Pfluger. 

Reacția Chinei

Ambasada Chinei la Washington a reacționat imediat la acuzațiile aduse, acuzând Statele Unite că „exagerează și politizează conceptul de securitate națională” și că „denigrează companiile chineze prin acuzații nefondate”.

„China se opune generalizării abuzive a noțiunii de securitate națională și defăimării nejustificate a firmelor chineze”, se arată într-un comunicat oficial.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite