Video Transsemenic, drumul de poveste din Banatul Montan care leagă satele pemilor de stațiunea Semenic

Transsemenic, șoseaua montană care leagă Caransebeș de Reșița, străbate unele dintre cele mai pitorești locuri din Banatul Montan. Drumul urmează vechile rute ale coloniștilor pemi, trece pe lângă sate istorice transformate în destinații de vacanță și oferă acces spre lacurile de acumulare și stațiunea Semenic.

Lacul Gozna și Văliug, aflate pe Transsemenic. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Transsemenic, drumul coloniștilor din Banatul Montan, a devenit una dintre atracțiile turistice din sud-vestul României: cu stațiune de schi, lacuri de acumulare istorice și sate pitorești înființate de pemi, în urmă cu peste două secole.

Șoseaua de aproximativ 60 de kilometri, construită în anii ’70 pe traseul unor vechi drumuri forestiere și modernizată complet în 2014, este o rută ocolitoare prin munți între orașele Caransebeș și Reșița, folosită de turiști pentru a ajunge în stațiunea Văliug și în satele Gărâna și Brebu Nou, aflate pe Via Transilvanica.

Transsemenic, construit pe „drumul pemilor”

În urmă cu două secole, ținutul de la poalele Muntelui Semenic era complet acoperit de păduri seculare, iar pe traseul drumului actual au urcat primele familii de coloniști pemi, aduși de autoritățile habsburgice, care au fondat satele montane Gărâna, Brebu Nou și Lindenfeld.

În Banatul Montan, numeroase sate au păstrat amintirea colonizărilor din secolele XVIII-XIX, organizate de Imperiul Habsburgic, când în zone nelocuite ori slab populate au fost aduși, alături de alte populații, mii de coloniști germani, cunoscuți sub numele de germani montani, dar și coloniști cehi, numiți în mod tradițional „pemi”.

Dintre satele de „pemi”, Gărâna (Wolfsberg), Brebu Nou (Weidenthal) și Lindenfeld au avut o istorie aparte. În 1826, autoritățile habsburgice au decis colonizarea unor regiuni montane, promițând noilor veniți pământuri, lemn gratuit și scutiri de taxe, în schimbul serviciului militar ca grăniceri.

„În primăvara lui 1827, strămoșii noștri din jurul orașelor Klattau, Pissek și Ellbogen, dar și din Bavaria, s-au îmbarcat la Viena pentru a veni în Banat. În toamna târzie a aceluiași an, 56 de familii germano-boeme au ajuns la Slatina-Timiș. Urmau să colonizeze Weidenthal pe Cracul Brebului (882 m), Wolfsberg pe creasta Gărânei (955 m), Wolfswiesen pe Poiana Lupului (995 m), Lindenfeld pe Cracul Teiului (798 m) și Weidenheim, care însă nu a mai fost populat”, consemna dr. Helga Weber, în 1978.

Coloniștii au petrecut prima iarnă în casele românilor din Slatina-Timiș, unde au fost primiți cu ospitalitate, după cum relata istoricul Peter Grassl.

„Ei au încercat, cu succes, să-i învețe pe noii veniți cele mai necesare noțiuni de limbă română, având multă răbdare și îndemânare. O batjocură sau chiar un zâmbet față de o pronunție stângace nu vei vedea niciodată la un român. Pentru el, așa ceva ar fi un semn de necivilizație, de grosolănie...”, scria istoricul.

Prietenia dintre cele două comunități s-a transmis generațiilor următoare. Locuitorii din Brebu Nou îi numeau pe prietenii lor români „pretschin”, amintea istoricul.

Satele pemilor au început să se depopuleze în prima parte a secolului XX. Războiul, deportările care i-au urmat, expansiunea orașelor apropiate, Reșița și Caransebeș, care au atras forța de muncă din împrejurimi, izolarea și lipsa perspectivelor economice într-o zonă cu climă aspră au împuținat treptat numărul locuitorilor.

„Cei mai mulți pemi au plecat imediat după 1990 în Germania. Atunci s-au golit satele Brebu Nou, Gărâna și Lindenfeld. Oamenii și-au vândut casele pe mai nimic, au luat ce au putut și nu s-au mai întors. Nici urmașii lor nu au mai avut la ce să se întoarcă, altfel decât să viziteze locurile unde poate au copilărit. Casele au rămas, iar satul este unul de vacanță, pitoresc, bine păstrat, dar unde iarna mai rămân locuite vreo 11 case”, povestește o localnică din Brebu Nou (Caraș-Severin), mutată aici din Timișoara.

1/16

Semenic Foto Daniel Guta ADEVARUL (4) jpg Foto: Daniel Guță

În prezent, în Brebu Nou și Gărâna, cele două localități ale comunei Brebu Nou, locuiesc permanent aproximativ 100 de oameni. Cele două așezări montane se află la circa 40 de kilometri de Caransebeș și Reșița, aproximativ la jumătatea distanței dintre cele două orașe, fiind accesibile pe „Transsemenic” (Drumul Județean 582). Localitatea Lindenfeld, aflată și ea pe Via Transilvanica, a fost părăsită.

Stațiunea Semenic, atracția turistică de pe Transsemenic

Alături de satele pitorești, cu case albe, ale pemilor, Transsemenic este căutat de turiști datorită stațiunii Semenic și a lacurilor de acumulare din vecinătatea localității Văliug, aflată la circa 25 de kilometri de Reșița.

Văliug (Franzdorf) are o istorie de peste trei secole. Primele familii de români s-au stabilit aici în jurul anului 1720, iar în 1793, autoritățile habsburgice au adus coloniști austrieci, angajați în exploatarea pădurilor și producerea mangalului necesar uzinelor metalurgice din Reșița.

În centrul satului se află biserica romano-catolică, ridicată în secolul al XIX-lea, iar mai sus, pe valea Bârzavei, se întinde lacul de acumulare Gozna, amenajat între anii 1951 și 1953 pentru producerea energiei electrice și alimentarea cu apă a Reșiței. În apropiere, muntele Semenic atrăgea turiști încă din perioada interbelică.

„Semenicul, bine amenajat din punct de vedere turistic, este astăzi cel mai cercetat munte din Banat atât vara, cât și iarna, platoul întins fiind un admirabil teren de ski”, relata profesorul Aurel Pitu, în publicația „Acțiunea”, în 1938.

Stațiunea cu o istorie de peste un secol

De la Văliug, drumul urcă spre stațiunea Semenic, aflată la peste 1.400 de metri altitudine. Începuturile sale sunt legate de două întâmplări neobișnuite, petrecute în anii Primului Război Mondial.

În 1914, soția unui inginer silvic, adusă grav bolnavă la Gărâna, s-ar fi vindecat în mod neașteptat, episod care a atras atenția asupra proprietăților climatice ale zonei. Câțiva ani mai târziu, după război, locuitorii din Gărâna au pornit pe schiuri până la Caransebeș, pentru a-și schimba la timp coroanele ungurești în lei românești. Cursa lor prin pădurile înzăpezite i-a făcut cunoscuți drept pionieri ai schiului bănățean, relata ziarul german Neuer Weg, în 1959.

În anii ’30, pe Semenic au apărut cabane turistice, vile și case de adăpost, iar muntele a început să atragă tot mai mulți vizitatori. Câteva bazine naturale de pe creste au fost amenajate pentru scăldat, fiind considerate de localnici locuri cu ape tămăduitoare. În 1935, anul în care Semenicul a intrat oficial în circuitul turistic, pe munte fusese ridicată o cruce de fier, înaltă de 12 metri, care marca un loc de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși, în apropierea satelor montane locuite de germani romano-catolici.

„Pornind în sus pe culmile păduroase ce străjuiesc Vălingul, cale de vreo trei ceasuri de mers pe jos, am ajuns la două izvoare și lacuri naturale, cunoscute în rândul populației drept ape tămăduitoare. Suferinzi de diferite boli și-au găsit aici leac și alinare. Reumatici, paralitici, muți, surzi etc. au venit, s-au scăldat și au plecat, în multe cazuri vindecați. În acest fel, Semenicul a intrat în credința poporului, iar pelerinajele stabilite de comun acord cu părinții Bisericii, pentru ziua de Sfântul Ilie, în fiecare an, au atras tot mai mulți credincioși”, informa ziarul „Dimineața”, în 1935.

Stațiunea Semenic se extinde

Stațiunea a continuat să se dezvolte, iar în 1938, profesorul Aurel Pitu remarca faptul că amenajarea drumului carosabil până la cabanele de pe munte sporise numărul vizitatorilor. După Al Doilea Război Mondial, Semenicul a devenit una dintre destinațiile preferate ale muncitorilor din Reșița și ale turiștilor din Timișoara.

După declinul din anii ’90, stațiunea Semenic a intrat recent într-un nou program de extindere. În 2026, autoritățile din Reșița au anunțat începerea unei investiții de peste 224 de milioane de lei, care prevede amenajarea a aproximativ 15 kilometri de pârtii de schi, un sistem modern de înzăpezire și o telegondolă cu 101 cabine. Proiectul este prezentat de autorități ca o șansă de revitalizare a turismului în Caraș-Severin, un județ afectat de declinul industrial și depopulare.

În schimb, mai multe organizații de mediu au criticat impactul investiției asupra ecosistemelor montane și au reclamat că dezvoltarea unui domeniu schiabil la circa 1.400 de metri ar fi inoportună în condițiile încălzirii climei. Proiectul prevede scoaterea definitivă din fondul forestier a circa 23 de hectare, dintre care peste 22,5 hectare ar urma să fie defrișate pentru amenajarea infrastructurii turistice.

Alături de lacul Gozna, alte atracții turistice din zona Transsemenicului sunt lacurile Secu și Trei Ape. Lacul Secu, amenajat în 1963 pe valea Bârzavei, la circa șapte kilometri de Reșița, este înconjurat de păduri și păstrează în apropiere vechi amenajări hidrotehnice, legate de alimentarea cu apă și energie a uzinelor reșițene. Lacul Trei Ape, amenajat în jurul anului 1970, se află la poalele Semenicului, lângă Brebu Nou, la întâlnirea pâraielor Brebu, Grădiștea și Semenic, care formează râul Timiș.