Analiză Guvernul, în fața unui precedent periculos: „Cedarea în fața magistraților riscă să compromită orice reformă viitoare”
0În România se conturează tot mai clar o falie între legalitate și echitate: pe de-o parte, beneficiarii unor drepturi câștigate prin lege, pe de altă parte, o societate tot mai iritată de inegalități și privilegii într-un context de criză, avertizează experții. Aceștia punctează că tensiunea nu mai e doar una economică, ci profund morală. Iar dacă statul nu reușește să impună o reformă percepută ca justă, costul va fi politic.
În lectura sociologică a lui Gelu Duminică, disputa dintre Guvern și magistrați nu este doar un test de forță instituțională. Este un moment care arată cât de fragile au devenit încrederea publică, legitimitatea statului și capacitatea lui de a impune reguli în fața unor corpuri profesionale privilegiate. El spune că un compromis este inevitabil, dar subliniază că un compromis sănătos presupune ca toate părțile să se regăsească în decizia finală. Problema este că, în acest moment, doar una dintre părți pare dispusă la ajustări, iar cealaltă își apără beneficiile cu legea în mână.
Duminică explică tensiunea centrală: de o parte, există beneficiarii unor drepturi câștigate, care au fost acordate prin legi adoptate în Parlament, de cealaltă parte, există o societate obișnuită să audă mesaje despre criză, austeritate și nevoia de a strânge cureaua. Iar când românilor li se cere responsabilitate, dar văd categorii profesionale cu privilegii considerate exagerate, conflictul devine moral, nu tehnic. Cei care beneficiază invocă legalitatea, cei care cer reformă invocă echitatea.
În acest context, sociologul avertizează că efectele pot fi devastatoare pentru încrederea publicului în instituții. Această încredere este deja foarte scăzută. Dacă statul nu reușește să livreze o reformă percepută drept justă și necesară, oamenii vor considera că nu mai sunt reprezentați de clasa politică. Iar atunci costul va fi politic, nu doar administrativ. Într-un moment în care tensiunile sociale cresc, singurii care vor câștiga vor fi extremiștii. Ei vor folosi această neîncredere ca motor electoral.
Expertul amintește și de un episod care rămâne relevant: când statul a tăiat salariile bugetarilor cu 25 la sută în perioada Băsescu, măsura a fost dură, dar a fost impusă.
„Este dovada că statul poate acționa ferm atunci când situația o cere. Guvernul are și acum instrumentele legale pentru a regla dezechilibrele, dacă își asumă politic această direcție. Deciziile trebuie luate prin lege, iar legea trebuie să treacă filtrul Curții Constituționale. Iar după recentele decizii ale CCR, nu există indicii că o reformă coerentă, clar fundamentată, nu ar fi constituțională”, arată acesta.
Discuția nu este despre eliminarea pensiilor speciale, ci despre diminuarea clivajelor care au devenit imposibil de justificat în fața oamenilor. Românii înțeleg că un judecător trebuie să aibă o pensie bună, adaptată responsabilității funcției. Dar nu înțeleg de ce funcționarii din Parlament, diferite categorii administrative sau alte grupuri obscure au pensii speciale imense. Când aceste diferențe ajung la niveluri halucinante, societatea reacționează.
Parlamentul trebuie să corecteze legea
Sociologul pune accent pe responsabilitatea politică. Cei care au creat aceste privilegii sunt cei care trebuie astăzi să le corecteze. Parlamentul a dat legile care au dus la aceste distorsiuni. Parlamentul trebuie să adopte legea care le corectează. Nu este vorba despre vinovăția magistraților. Ei își apără drepturile prevăzute de lege. Problema este arhitectura legislativă care a permis asemenea diferențe.
„Dacă statul cedează acum se va crea un precedent care va influența toate încercările viitoare de reformă. Alte corpuri privilegiate vor folosi aceeași strategie, iar mesajul transmis către societate va fi devastator: unele categorii sunt intangibile. Iar într-un moment în care electoratul este deja polarizat și exasperat, această idee va alimenta exact blocurile politice care se hrănesc din rupturi sociale și neîncredere”, avertizează expertul.
Iar când privește spre 2028, Duminică nu dă cifre, dar dă direcția. Spune că este prematur să vorbim în procente, dar este sigur de un lucru. Votul anti-sistem va fi mult mai mare decât în 2024. Iar modul în care statul gestionează acum reforma pensiilor magistraților poate amplifica sau tempera această tendință. Este un efect de domino pe care politicienii îl simt, dar pe care mulți îl tratează cu o relaxare care nu mai corespunde realității.
De ce ieșirea la pensie la 40–50 de ani distruge piața muncii
În tot tabloul acesta, vocea economistului Ionuț Dumitru aduce poate cea mai rece și clară radiografie. El spune că România nu are doar o problemă de costuri, ci o problemă de funcționare a pieței muncii, care este agravată masiv de pensiile speciale.
A explicat că țara noastră este în situația absurdă în care mai puțin de unul din doi români cu vârste între 55 și 64 de ani lucrează. Este una dintre cele mai slabe rate de participare la muncă din UE. Și de ce se întâmplă asta? Pentru că anumite categorii profesionale, precum cele din justiție, ies la pensie mult mai devreme decât vârsta standard.
Avem pensionari la 40 și ceva de ani. Avem pensionari la puțin peste 50 de ani. Media în sistemul de justiție este oricum sub 60 de ani. Oameni care se află în vârful carierei profesionale, cu experiență, cu expertiză, cu valoare economică directă, ies din sistem într-un moment în care alte state abia încep să îi promoveze în funcții de răspundere.
Dumitru spune direct că acest fenomen lovește simultan două direcții esențiale. Reduce baza de contributivitate, adică statul rămâne fără oameni care plătesc taxe. Și crește presiunea pe cheltuieli, pentru că acești pensionari speciali beneficiază de pensii mari, pe care statul trebuie să le plătească timp de decenii.
Și avertismentul lui merge mai departe. Din 2028, România va pierde sute de mii de oameni din piața muncii, odată cu retragerea generației născute după 1967. Iar generațiile tinere nu pot compensa. Este imposibil matematic. Dacă nu reduci pensionările timpurii și nu limitezi privilegiile pensionarilor speciali, sistemul nu are cum să supraviețuiască.
El avertizează și asupra costului sistemic. Un stat care se împrumută scump, cu dobânzi ridicate, împinge după el întreg mediul privat. Iar instabilitatea legislativă, birocrația și lipsa de încredere în justiție îngreunează creditarea și investițiile. Nu poți avea o economie sănătoasă când oamenii nu au încredere că o instanță va da o decizie corectă, în timp util.
Cum arată nota de plată de miliarde pentru pensionări timpurii în magistratură
La rândul lui, analistul economic Adrian Negrescu a explicat pentru Adevărul dimensiunea financiară a situației actuale.
Astfel, ceea ce se întâmplă în ultimele zile depășește cu mult conflictul punctual dintre Guvern și magistrați. El spune că modul în care se poartă negocierile arată un stat vulnerabil în fața presiunilor din interior și riscă să compromită orice reformă reală a salariilor și pensiilor din sectorul public. Pentru el, nu este vorba doar despre o lege, ci despre felul în care România cedează în fața unui mecanism de influență exercitat de un grup privilegiat.
Negrescu avertizează că rezultatul acestor discuții va fi replicat imediat de alte categorii care beneficiază de pensii speciale. Grefieri, piloți, parlamentari și alte corpuri profesionale vor prelua modelul magistraților și vor cere mai mult. Statul ar intra astfel într-o spirală a revendicărilor pe care nu are cum să o susțină financiar. În prezent, România plătește aproape 17 miliarde de lei pe an pentru pensiile speciale, o sumă care poate urca spre 20 de miliarde. Numai pensiile magistraților au costat anul trecut 1,4 miliarde de lei, bani luați direct din bugetul de stat, nu din contribuții.
Analistul descrie limpede dimensiunea problemei: în următorii ani, cel puțin 5.000 până la 10.000 de magistrați vor ieși la pensie. Costurile totale vor depăși un miliard de euro, o sumă acoperită exclusiv din bugetul de stat. Adică exact din fondurile pentru educație, sănătate, infrastructură și modernizare. Iar această diferență este văzută din ce în ce mai clar de cetățeni. În timp ce milioane de oameni trăiesc din salarii sau pensii de 3.000 sau 3.500 de lei, statul transferă miliarde pentru pensii speciale ale câtorva mii de beneficiari.
Iar aici apare prima fisură majoră în încrederea publicului. Când oamenii aud asemenea cifre, nu se întreabă dacă reforma e „constituțională”. Se întreabă de ce muncesc într-un stat care pare construit pentru o elită mică, dar extrem de influentă.
Negrescu atrage atenția și asupra consecințelor macroeconomice. Faptul că statul plătește miliarde pentru pensii speciale îl obligă să se împrumute la dobânzi tot mai mari. Iar dacă statul se împrumută scump, și mediul privat se împrumută scump. Dobânzi ridicate, investiții mai puține, creștere economică lentă. Este ceea ce el numește o economie „încremenită”, blocată în propriile costuri sociale pe care nu le mai poate acoperi.
Apoi vine componenta demografică. În 5–7 ani, începe pensionarea masivă a generației decrețeilor, aproape 1,6 milioane de oameni. Contribuțiile actuale nu pot acoperi acest val. Iar dacă pensiile speciale rămân intacte, presiunea va fi atât de mare încât sistemul riscă să devină pur și simplu nesustenabil. Pentru Negrescu, singura soluție reală este un sistem unitar de pensii, în care toate veniturile de acest tip sunt supuse acelorași reguli.
El este tranșant și în privința riscului politic. Cedarea în fața pretențiilor magistraților ar dovedi, încă o dată, cât de slab este statul în fața unui corp profesional bine organizat. Iar această slăbiciune se vede imediat în rândul oamenilor cu pensii mici. Ei privesc cum sume uriașe pleacă spre cei privilegiați, în timp ce statul afirmă că nu are bani pentru majorări pentru restul populației.
Aici apare ingredientul care alimentează ascensiunea blocului conservator-naționalist și antieuropean. Mesajul lor se construiește exact pe acest tip de nedreptate percepută. „Statul e slab. Sistemul e corupt. Privilegiații iau tot. Noi suntem singurii care îndrăznesc să-i punem la punct.” Iar dacă Guvernul nu are o poziție fermă, acest discurs prinde rădăcini adânci.
Negrescu avertizează că această situație poate pregăti terenul pentru o criză socială, dar și pentru o mutație politică majoră la alegerile din 2028. Diferențele enorme dintre pensiile speciale și cele obișnuite, incapacitatea statului de a impune reguli și lipsa de viziune a actualei clase politice pot împinge electoratul spre forțe care promit soluții radicale.
Ce pune pe masă Ilie Bolojan. Echitate, cifre și un viitor bugetar care se prăbușește
Premierul Ilie Bolojan a mers la negocierile cu magistrații cu o formulă concretă pentru recalibrarea pensiilor speciale. El propune ca pensia să fie stabilită la 70 la sută din ultimul salariu, ceea ce ar însemna aproximativ 3.500 de euro net, sumă din care s-ar aplica contribuția CASS de 10 la sută. Pensia finală ar ajunge astfel la circa 3.200 de euro net lunar.
„Este o pensie potrivită pentru statutul unui magistrat. Vorbim despre un venit pe care foarte puțini români îl primesc după o viață de muncă”, a explicat Bolojan, precizând că nivelul propus oferă o bătrânețe sigură fără a împovăra excesiv bugetul.
El a adăugat că durata perioadei de tranziție către noul sistem rămâne un element de negociere, întrucât o tranziție mai lungă reduce tensiunile din sistem, dar amână impactul bugetar.
Premierul a argumentat că România nu mai poate susține pensionări la 48–50 de ani și a prezentat câteva date relevante. Doar 53 la sută dintre românii cu vârste între 55 și 64 de ani sunt activi pe piața muncii, ceea ce plasează România pe penultimul loc în Uniunea Europeană. Bolojan subliniază că, pentru a avea venituri mai mari la buget, este necesar ca tot mai mulți români să rămână în activitate.
El a mai atras atenția și asupra unui alt dezechilibru. Aproape 950.000 de persoane beneficiază în prezent de pensii de handicap, cifră care pune o presiune suplimentară asupra sistemului de pensii și asupra sustenabilității pe termen lung.
Semnalul lui Nicușor Dan. Pensiile sunt începutul, nu finalul confruntării cu sistemul
Întâlnirea de la Cotroceni convocată de președintele Nicușor Dan s-a încheiat după mai bine de trei ore, fără ca vreuna dintre părți să cedeze sau să accepte o soluție de mijloc. A fost o discuție tensionată, în care magistrații au insistat ca pensia să rămână la 65% din salariul brut, ceea ce ar duce la venituri mai mari decât cele propuse de Guvern. Ei cer și o perioadă de tranziție mult mai lungă, aplicată gradual, astfel încât impactul real al reformei să fie amânat ani buni.
Liderii Coaliției au arătat că sunt dispuși să negocieze doar durata tranziției, care ar putea ajunge la 15–17 ani, însă au refuzat ferm modificarea cuantumului. Executivul rămâne pe formula de 70% din salariul net, considerată sustenabilă la nivel bugetar. Aici discuțiile s-au blocat definitiv.
În timpul consultărilor, reprezentanții magistraților au venit cu exemple din alte state europene pentru a demonstra că în alte sisteme judecătorii și procurorii beneficiază de pensii mai mari. Premierul Ilie Bolojan a cerut CSM un răspuns clar privind avizul obligatoriu pentru proiectul de lege, însă instituția nu a oferit niciun angajament. A spus doar că va analiza actul normativ după ce Guvernul îl va trimite oficial.
Se încarcă comentariile...
