Care ar fi pensia corectă pentru un magistrat. Bolojan: „Foarte puțini români o încasează după o viață de muncă”
0Ilie Bolojan a declarat, joi seară, că nu s-a ajuns la nicio concluzie agreată de toate părțile implicate privind pensiile speciale, însă a subliniat două aspecte importante: necesitatea creșterii vârstei de pensionare și reducerea cuantumului pensiilor speciale raportat la ultimul salariu. Premierul României a spus care ar fi suma pe care un magistrat ar încasa-o după pensionare, dacă se vor aplica reformele dorite de Guvern.

„Fiecare și-a spus punctul de vedere, dar nu am ajuns la o concluzie care să fie agreată de ambele părți și nici nu ne-am apropiat de o formulă comună”, a declarat Bolojan, despre întâlnirea de miercuri de la Palatul Cotroceni privind reforma pensiilor speciale.
În privința pensiilor magistraților, el a precizat că nivelul actual – echivalentul a 80% din ultimul salariu brut – este „anormal” raportat la sistemul contributiv și la principiul echității:
„Vreau să vă gândiți că o pensie cu care astăzi se pensionează un magistrat este aproape 5.000 de euro. Dar gândiți-vă că o pensie medie în România este 500... 550-600 de euro astăzi. Este o diferență foarte mare între pensia medie și pensia din magistratură, și atunci aceste lucruri, că îmi place, că nu îmi place, trebuie să fie corectate. E o problemă de a avea un sistem echitabil cât de cât.”
Care ar fi pensia corectă pentru un magistrat, în viziunea lui Bolojan
Potrivit propunerii sale, pensia ar urma să fie redusă la 70% din ultimul salariu, adică aproximativ 3.500 de euro net, din care se va aplica CASS-ul de 10%, rezultând o pensie medie de circa 3.200 de euro net lunar.
„Este o pensie potrivită pentru viziunea unui magistrat. Gândiți-vă că este o pensie pe care foarte puțini români o încasează după o viață de muncă de 40 de ani, de 35 de ani, și așa mai departe, care se bazează pe contributivitate și, oricum am spune, la ceea ce este astăzi în România, este o pensie care asigură oricum o bătrânețe decentă, ca să nu spun mai mult de atât”, a conchis Ilie Bolojan.
El a adăugat că perioada de tranziție către noul sistem este încă un punct de negociere: „Cu cât tranziția e mai lungă, efectele se vor simți mai târziu, dar tensiunile din sistem vor fi mai mici.”
Premierul a explicat că România nu mai poate susține, din punct de vedere social și economic, pensionări la vârste de 48-50 de ani:
„Doar 53% dintre românii cu vârste între 55 și 64 de ani sunt activi pe piața muncii, deși această categorie ar trebui să fie implicată în activitatea economică. Țara noastră este pe penultimul loc în Europa la populația activă în economie pe această categorie de vârstă. Dacă vrem să avem mai mulți bani la bugetul de stat, acești bani trebuie colectați de la oamenii care lucrează. Dacă vrem să punem economia pe baze sănătoase, trebuie să luăm măsuri pentru a avea mai mulți oameni în economie, avem doar jumătate în economie.”
Bolojan a mai declarat că există aproape 950.000 de români care beneficiază de pensii de handicap, ceea ce afectează și mai mult echilibrul sistemului.























































