Două mari pietre
de poticnire, pentru lumea de azi, în viaţa Sf. Ilie Tesviteanul – „obstacole“
de care se împiedică, iar şi iar, cei care discută viaţa proorocului în
mass-media şi pe Internet.
Lucian Davidescu / romaniacurata.ro: Oricare cetăţean îşi poate pune întrebarea legitimă: Cui îi va fi loial prim-ministrul ţării?
Marea Britanie nu şi-a vindecat niciodată sindromul post-imperial. Ca
în stresul post-traumatic, Marea Britanie a încercat să menţină marele
Imperiu în care soarele nu apunea niciodată prin crearea
Commonwealth-ului şi a încercat să menţină, cumva, prin limbă şi
suveranitatea Reginei asupra Australiei, Noii Zeelande, Canadei şi altor
dependinţe, relevanţa globală şi grandoarea fostului Imperiu Britanic
pentru regatul insular.
Din capul locului, trebuie să explic titlul articolului de faţă: „Merge şi aşa“ este o expresie a cârpelii de moment, este apogeul peticirilor pe termen scurt, practic prin „Merge şi aşa“ se
atinge apogeul excepţiilor de moment în dauna evidentă a unui lucru
bun, trainic, care în mod normal ar fi luat ceva mai mult timp de
făurire, dar ar fi rezistat mult mai bine în timp.
Discuţiile despre salariu. Şi ce salariu vreţi? Păi depinde de job, nu?
Păi cum depinde de job? Pentru două joburi diferite cereţi două salarii
diferite? Păi nu e logic aşa? Dacă e un job cu responsabilitate mai
mare, trebuie să primesc un salariu mai mare, evident! Şi se uită ironic
şi cu subînţeles la mine, ia uite şi la ăsta ce întrebare stupidă îmi
pune...
Când eram copil şi tânăr încă, Golanii, cum le ziceau Vaideenii, ţărani olteni din jurul insulei de ardeleni cu numele celebru de Vaideeni, Golanii veneau la cosit la Vaideeni,
la ciobani, cum veneau, altfel, la toate muncile câmpului: săpat,
copăit, plivit grădinile de zarzavat, strânsul şi clăditului fânului
după coasă, tăiatul lemnelor cu securea şi cu joagărul pentru iarnă…
Am receptat cu interes şi bucurie ştirea potrivit căreia,
din ultimele luni ale anului 2018, „Radio
Europa Liberă“ îşi va relua emisiunile către România.
Tot citesc critici acerbe la adresa preşedintelui
Iohannis, acuzat că nu rezolvă tot ce nu rezolvă societatea. Ca un dictator,
sau măcar că un „tătuc“ bun şi atotputernic. Nu este acesta rolul preşedintelui
în societăţi democratice. Sunt ţări precum Germania, Austria, Italia, în care
preşedintele are doar rol decorativ. Şi funcţionează, bine mersi, foarte bine.
Intenţia
lui Darius Vâlcov şi a lui Orlando Teodorovici de a plafona preţul de achiziţie a gazului din producţia internă la 55 de lei/Mwh
este cel mai oribil atac la ideea de piaţă liberă. În această guvernare, aflăm
că preţul nu se mai formează la intersecţia dintre cerere şi ofertă, ci atunci când vârful pixului mânuit de
consilierul premierului atinge foaia aspră a unui ceaslov cu care, de regulă, omoară
muşte.
După toate aparenţele, la Bucureşti s-a declanşat un război surd între Guvern şi companiile petroliere care pretind revizuirea legii privitoare la exploatările offshore.
La trei ani după primul film cu Omul-Furnică, „Omul-Furnică şi Viespea“, cu aceiaşi interpreţi principali, Paul Rudd,
Evangeline Lilly şi Michael Douglas, este un reuşit film „de vară“,
cu umor şi efecte speciale, care duce însă nivelul de fantasmagorie (pseudo-ştiinţifică)
la un nivel inimaginabil nu mai departe de-acum câţiva ani.
În ultima vreme, toată lumea pare că joacă alba-neagra, fiecare
jucându-şi atuul conform propriului interes. Trăim într-o lume
tot mai tulbure, în care albul se poate transforma
subit în negru, în care nimeni nu mai ţine cont de reguli, de
înţelegeri, de tratate, de valori, de cuvânt şi bun simţ,
de onoare, demnitate. Nesiguranţa se accentuează zi de zi,
într-un ritm accelerat, iar binele se poate metamorfoza oricând în rău.
Organizată de Institutul de
Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în
parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), s-a încheiat acum câteva ore ediţia
a doua a Şcolii de Vară de la Sinaia dedicată exilului.
Domnule ministru al Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, pentru că puneţi la îndoială impactul comportamentului deviant al profesorului asupra elevilor şi pentru că giraţi pedepsirea victimelor care reclamă abuzurile, vă sancţionez cu mustrare scrisă şi nota scăzută la purtare!
Nu la Cotroceni, în fotolii luxoase, ci în piaţă, în mijlocul oamenilor, acolo, domnule preşedinte, puteţi afla cu adevărat nemulţumirile, dezamăgirile, năzuinţele şi aşteptările românilor. Fiţi preşedinte şi în stradă, domnule Iohannis, nu doar la palat!
Constituţia îi permite preşedintelui să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului, dar o decizie a Curţii Constituţionale a tăiat din atribuţiile şefului statului posibilitatea solicitării în cazul miniştrilor care sunt parlamentari.
În România s-a ajuns ca încălcarea legii să devină dezirabilă, iar impunerea legii să fie categorisită ca abuz. Infractorul este apărat, dar instituţiile statului sunt linşate public.
Credeţi că fentând statul toată lumea câştigă? Fals! Toată lumea pierde. Încetaţi băşcălia! Războiul cu evaziunea fiscală chiar începe şi cu un singur leu, pentru că este un leu pe care îl furaţi din buzunarul meu de onest contribuabil la bugetul statului.
Din vârful buzelor e uşor să fii solidar cu Charlie Hebdo în timp ce la noi presa moare încet-încet. Pe tarabă numeri publicaţiile pe degetele de la o mână. Televiziuni, ziare şi agenţii de presă, câte au mai rămas, au mari probleme financiare. Multe sunt în insolvenţă. Oamenii sunt mai prost plătiţi, industria se deprofesionalizează, calitatea produsului scade.
Şarlatani în odăjdii bisericeşti adună averi de pe urma amărâţilor dispuşi să-şi dea şi ultimul bănuţ pentru a se agăţa de un fir de speranţă.
În 2005, Victor Ponta îşi dorea o lege mai aspră împotriva traseismului, afirmând că migraţia se face prin şantajul partidului aflate la guvernare. Acum vrea să eludeze legea pe care tocmai el a susţinut-o.
Regele Mihai I şi Traian Băsescu trec în această perioadă printr-o situaţie similară: o rudă apropiată este judecată pentru presupuse fapte penale. Declaraţiile celor doi sunt însă total diferite.
Deşi Familia Regală este din ce în ce mai activă în spaţiul public, restaurarea monarhiei în România pare să fie un subiect evitat de urmaşii Regelui Mihai I.
Vă cer, domnule preşedinte, să nu îngăduiţi unui infractor, fie el chiar şi fostul căpitan al echipei naţionale, să se întoarcă în societate înainte de a-şi fi ispăşit pedeapsa pentru faptele săvârşite.
Acest banc, în vogă în perioada comunistă, a revenit în actualitate. Dar nici măcar Radio Erevan nu cred că are deocamdată un răspuns pentru o altă întrebare: vrea oare Rusia să se învecineze cu România?
Intervenţia Rusiei în Ucraina pare iminentă. Chiar dacă Putin va recunoaşte sau nu noua putere de la Kiev, soarta Crimeei parte pecetluită. Au SUA şi UE vreun as în mâneca? Cum trebuie să procedeze România?
Stareţul Mănăstirii Sihăstria Rarăului, Ioan Larion Neagoe, a comis cel puţin cinci greşeli grave în modul în care a gestionat prezenţa la schit a Iuliei Ionescu, eleva căutată de autorităţi în toată ţara după ce a dispărut de acasă.
Românii care locuiesc în afara actualelor graniţe ale ţării, în regiunile Cernăuţi şi Odesa din Ucraina, fac apeluri disperate către satul român să îi sprijine în încercarea de a-şi păstra identitatea naţională. De ce fug autorităţile de la Bucureşti de această responsabilitate?
Violenţele din Ucraina, evoluţia politică şi iminenţa războiului civil ţin primele pagini ale ziarelor din Polonia, iar premierul Donald Tusk şi-a exprimat îngrujorarea cu privire la posibil destrămare a statului vecin. Deşi am fi afectaţi în mod direct, în România subiectul este complet ignorat. De cine ne e frică în cazul conflictului din Ucraina şi cum ar trebui să procedăm?
Ucraina este în pragul războiului civil. Scindarea ţării între vestul proeuropean şi estul filorus nu este deloc exclusă. Este pregătită România să intervină şi să apere românii din Regiunea Cernăuţi şi sudul Basarabiei?
Oricine are un telefon mobil din noua generaţie poate afla în doar câteva secunde coordonatele GPS ale locului în care se află, folosind o aplicaţie preinstalată pe aparat.
Un avion aterizează forţat undeva prin Munţii Apuseni. Pasagerii ţin legătura cu autorităţile. Se transmit coordonate GPS. Acum, după cinci ore, salvatorii încă orbecăie prin munţi. Cât de greu e, totuşi, să găseşti un avion prăbuşit?
22 decembrie 1989. Ceauşeştii fug cu elicopterul. Sistemul reacţionază. Aproape o mie de oameni sunt ucişi. Şi, totuşi, cine-a tras în noi după 22? Trecut-au 24 de ani fără răspuns.
