Patriotism, naţionalism, românism. Trei noţiuni care – în spaţiul
autohton – se intersectează, stârnesc înflăcărări similare, dar nu se
suprapun, semantic sau simbolic, decât printr-o reducţie simplistă la
„a-ţi iubi ţara, România”.
O ştire lansată de către Financial Times de sâmbătă a făcut înconjurul lumii, cu un impact major: China ar fi lansat în august o rachetă hipersonică care a făcut înconjurul lumii şi a lovit la o distanţă de peste 32 km de ţintă, după cum reiese dintr-un raport despre care se spune că „a luat prin surprindere comunitatea americană de informaţii”.
Lucia Popescu Moraru este unul dintre numele cele mai importante ale
Radiodifuziunii Române. A slujit 42 de ani radioul şi încă un deceniu în
plus a stat alături de marea sa iubire, soţul ei, un colos al teatrului
şi filmului românesc, actorul Marin Moraru.
Am văzut câteva tentative de luptă anticorupţie. Unele reuşite, altele de-a dreptul ratate. Unele imitaţii şi teatru, altele serioase şi profunde. Şi lupta anticorupţie se realizează nu pentru că este un scop în sine.
O definiţie acurată a sorţii cărţilor împrumutate o oferă Ovid S. Crohmălniceanu în suculentul volum Amintiri deghizate. Gest riscant care inaugurează o chinuitoare expectativă, înstrăinarea unei cărţi pare să anunţe, din prima clipă, despărţirea. „Cine dă cu împrumut cărţi se vâră singur într-o situaţie imposibilă.
Putin mai are puţin şi-şi vede visul cu ochii. Alexei Navalnîi ar fi pe moarte. Potrivit medicilor, nivelul său de potasiu s-ar fi deteriorat grav, afectaţi fiind şi rinichii principalului adversar al ţarului rus.
În măsura în care asta ar putea interesa pe cineva dintre noii noştri coordonatori de sectoare guvernamentale, instalaţi recent pe scaunul pus la dispoziţie de partid, pe criterii de oportunitate politică, respectiv în chip de contribuitori conştiincioşi ce suntem, chiar ar trebui să ne pese în ce măsură se pregătesc guvernanţii pentru accesarea banilor salvatori din puşculiţa europeană.
Am
remarcat această imagine într-o serie retrospectivă, pe 31
decembrie, pusă la dispoziţie de agenţia foto Inquam Photos. Din
prima clipă m-a impresionat, mi s-a părut extraordinară prin
simplitate şi mesaj.
Pandemie. Auto-izolare. Distanţare socială. Sunt acestea cele mai des auzite cuvinte din anul 2020? Probabil că da. Sunt cuvintele care definesc anul 2020? Nu. Nu trebuie să le lăsăm să fie. Încheiem un an complicat. Dificil. În care am fost asaltaţi de necunoscut, de imprevizibil şi de prea multe decizii grele.
Aşa cum vă anunţam, liderii europeni şi preşedintele Chinei au ajuns la "un acord de principiu" asupra Acordului global privind investiţiile care apare în acest moment drept cel mai important, valoros şi deschizător de perspective din economia mondială. Un acord de principiu care finalizează ani mulţi de negocieri şi aduce pe masă o primă realizare comună dătătoare de speranţă: acordul politic.
Pe parcursul anului 2020 au tot venit semnale
şi avertismente din toate părţile: de la BNR, Consiliul Fiscal, UE, experţi
independenţi români şi străini. Care spuneau la unison că bugetul României
merge într-o direcţie greşită şi va sfârşi în prăpastie. Preşedintele Iohannis
a declarat că „l-am întrebat pe ministrul de Finanţe dacă avem bani şi mi-a
spus că da”. Ce să cred, că s-a lăsat dus de nas de Florin Cîţu?
Sute de angajaţi din centrala concernului Tönnies au fost testaţi pozitiv cu Covid-19. În abatorul miliardarului Clemens Tönnies, proprietar şi al clubului de fotbal Schalke 04, lucrează circa 3500 de subcontractori.
Fiind în Ajun de Crăciun pandemic, mă gândesc să închei anul cu un elogiu adus doctorilor, lăudaţi şi denigraţi în mod constant. Documentele vechi pomenesc adeseori fapte legate de ei, înfăţişându-i ca sclavi de lux, într-o perioadă, sau ca slujitori fără drepturi.
Domnule ministru al Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, pentru că puneţi la îndoială impactul comportamentului deviant al profesorului asupra elevilor şi pentru că giraţi pedepsirea victimelor care reclamă abuzurile, vă sancţionez cu mustrare scrisă şi nota scăzută la purtare!
Nu la Cotroceni, în fotolii luxoase, ci în piaţă, în mijlocul oamenilor, acolo, domnule preşedinte, puteţi afla cu adevărat nemulţumirile, dezamăgirile, năzuinţele şi aşteptările românilor. Fiţi preşedinte şi în stradă, domnule Iohannis, nu doar la palat!
Constituţia îi permite preşedintelui să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului, dar o decizie a Curţii Constituţionale a tăiat din atribuţiile şefului statului posibilitatea solicitării în cazul miniştrilor care sunt parlamentari.
În România s-a ajuns ca încălcarea legii să devină dezirabilă, iar impunerea legii să fie categorisită ca abuz. Infractorul este apărat, dar instituţiile statului sunt linşate public.
Credeţi că fentând statul toată lumea câştigă? Fals! Toată lumea pierde. Încetaţi băşcălia! Războiul cu evaziunea fiscală chiar începe şi cu un singur leu, pentru că este un leu pe care îl furaţi din buzunarul meu de onest contribuabil la bugetul statului.
Din vârful buzelor e uşor să fii solidar cu Charlie Hebdo în timp ce la noi presa moare încet-încet. Pe tarabă numeri publicaţiile pe degetele de la o mână. Televiziuni, ziare şi agenţii de presă, câte au mai rămas, au mari probleme financiare. Multe sunt în insolvenţă. Oamenii sunt mai prost plătiţi, industria se deprofesionalizează, calitatea produsului scade.
Şarlatani în odăjdii bisericeşti adună averi de pe urma amărâţilor dispuşi să-şi dea şi ultimul bănuţ pentru a se agăţa de un fir de speranţă.
În 2005, Victor Ponta îşi dorea o lege mai aspră împotriva traseismului, afirmând că migraţia se face prin şantajul partidului aflate la guvernare. Acum vrea să eludeze legea pe care tocmai el a susţinut-o.
Regele Mihai I şi Traian Băsescu trec în această perioadă printr-o situaţie similară: o rudă apropiată este judecată pentru presupuse fapte penale. Declaraţiile celor doi sunt însă total diferite.
Deşi Familia Regală este din ce în ce mai activă în spaţiul public, restaurarea monarhiei în România pare să fie un subiect evitat de urmaşii Regelui Mihai I.
Vă cer, domnule preşedinte, să nu îngăduiţi unui infractor, fie el chiar şi fostul căpitan al echipei naţionale, să se întoarcă în societate înainte de a-şi fi ispăşit pedeapsa pentru faptele săvârşite.
Acest banc, în vogă în perioada comunistă, a revenit în actualitate. Dar nici măcar Radio Erevan nu cred că are deocamdată un răspuns pentru o altă întrebare: vrea oare Rusia să se învecineze cu România?
Intervenţia Rusiei în Ucraina pare iminentă. Chiar dacă Putin va recunoaşte sau nu noua putere de la Kiev, soarta Crimeei parte pecetluită. Au SUA şi UE vreun as în mâneca? Cum trebuie să procedeze România?
Stareţul Mănăstirii Sihăstria Rarăului, Ioan Larion Neagoe, a comis cel puţin cinci greşeli grave în modul în care a gestionat prezenţa la schit a Iuliei Ionescu, eleva căutată de autorităţi în toată ţara după ce a dispărut de acasă.
Românii care locuiesc în afara actualelor graniţe ale ţării, în regiunile Cernăuţi şi Odesa din Ucraina, fac apeluri disperate către satul român să îi sprijine în încercarea de a-şi păstra identitatea naţională. De ce fug autorităţile de la Bucureşti de această responsabilitate?
Violenţele din Ucraina, evoluţia politică şi iminenţa războiului civil ţin primele pagini ale ziarelor din Polonia, iar premierul Donald Tusk şi-a exprimat îngrujorarea cu privire la posibil destrămare a statului vecin. Deşi am fi afectaţi în mod direct, în România subiectul este complet ignorat. De cine ne e frică în cazul conflictului din Ucraina şi cum ar trebui să procedăm?
Ucraina este în pragul războiului civil. Scindarea ţării între vestul proeuropean şi estul filorus nu este deloc exclusă. Este pregătită România să intervină şi să apere românii din Regiunea Cernăuţi şi sudul Basarabiei?
Oricine are un telefon mobil din noua generaţie poate afla în doar câteva secunde coordonatele GPS ale locului în care se află, folosind o aplicaţie preinstalată pe aparat.
Un avion aterizează forţat undeva prin Munţii Apuseni. Pasagerii ţin legătura cu autorităţile. Se transmit coordonate GPS. Acum, după cinci ore, salvatorii încă orbecăie prin munţi. Cât de greu e, totuşi, să găseşti un avion prăbuşit?
22 decembrie 1989. Ceauşeştii fug cu elicopterul. Sistemul reacţionază. Aproape o mie de oameni sunt ucişi. Şi, totuşi, cine-a tras în noi după 22? Trecut-au 24 de ani fără răspuns.
