În plină criză energetică, Compania Nuclearelectrica rămâne fără director. Cosmin Ghiță și-a anunțat demisia
Compania Națională Nuclearelectrica a informat, marți, 25 august, acționarii și investitorii că directorul general Cosmin Ghiță a renunțat la mandat, într-un anunț publicat pe site-ul Bursei de Valori București. Ministerul Energiei a transmis că a luat act de demisia acestuia.

UPDATE - Mesajul Ministerului Energiei
Ministerul Energiei a transmis că a luat act de demisie, pe care o consideră „un act unilateral de voință” și pe care, în calitate de acționar majoritar și autoritate publică tutelară, îl respectă.
„Potrivit informațiilor comunicate Ministerului, decizia domnului Cosmin Ghiță intervine în contextul unei noi oportunități profesionale. Perioada de preaviz a domnului Cosmin Ghiță urmează să fie dispusă conform prevederilor contractului de mandat și deciziei consiliului de administrație.
Activitatea Nuclearelectrica și a CNE Cernavodă se desfășoară în continuare în condiții normale, fiind asigurată continuitatea operațională a companiei. Ministerul Energiei urmărește îndeaproape evoluția situației și, în calitate de acționar majoritar, va asigura toate demersurile care îi revin pentru menținerea stabilității și continuității la nivelul companiei”, transmite instituția într-un comunicat.
Știre inițială
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. a transmis că marți, 25 august, a fost notificată cu privire la solicitarea lui Cosmin Ghită, Director General al SN Nuclearelectrica SA, de încetare a contractului de mandat, încheiat cu SN Nuclearelectrica SA.
„Nuclearelectrica va comunica data efectivă la care renunțarea la mandat urmează să își producă efectele. SN Nuclearelectrica S.A. îi mulțumește domnului Cosmin Ghiță pentru contribuția adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale de director general al companiei”, a transmis compania.
Decizia vine în contextul în care Centrala de la Cernavodă, operată de companie, este oprită din cauza debitelor extrem de scăzute ale Dunării și la câteva săptămâni de la publicarea concluziilor raportului derulat de Corpul de control al premierului privind activitățile pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești.
Nuclearelectrica este operatorul centralei de la Cernavodă și producătorul național de energie nucleară controlat de stat, prin Ministerul Energiei, cu 82,49% din acțiuni.
Sinteza verificărilor și recomandările Corpului de control al premierului a fost transmisă pe 27 iulie, la aproximativ două săptămâni după ce Nuclearelectrica anunțase că a recepționat, pe 14 iulie, de la Ministerul Energiei, acționarul majoritar, o solicitare de convocare a unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor pentru a se lua act de o notă de informare a acționarilor Nuclearelectrica privind concluziile și recomandările cuprinse în acest raport.
Pe 20 iulie, Nuclearelectrica a anunțat decizia de convocare a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru data de 10/11 septembrie, având această notă de informare pe ordinea de zi.
Oficial: Reactorul 2 de la Cernavodă a fost oprit. Ce se întâmplă cu curentul în această seară și de unde luăm energieCentrala nucleară de la Cernavodă, care asigură aproape o cincime din producția de energie electrică a României, depinde de apa Dunării pentru răcirea instalațiilor. În perioadele cu niveluri foarte scăzute ale fluviului, reactoarele pot fi oprite controlat pentru menținerea lor în siguranță.
Criză energetică de o lună
Situația de la Cernavodă s-a complicat în ultimele săptămâni. Unitatea 1 a centralei nucleare a fost oprită controlat pe 28 iulie, iar joi, 13 august, a fost oprită și Unitatea 2, din cauza debitului foarte scăzut al Dunării.
Cele două reactoare au împreună o putere de aproximativ 1.400 MW și asigură, în condiții normale, aproximativ 20% din producția de energie a României.
Ministerul Energiei estimează un consum maxim zilnic de aproximativ 6.900 MW și un necesar de import de până la 2.300 MW, în condițiile în care capacitatea transfrontalieră de import este de aproximativ 4.000 MW. Necesarul de import crește în special seara, după ce producția de energie fotovoltaică scade, în timp ce consumul rămâne ridicat.
Scandalul proiectului reactoarelor de la Doicești
Luna trecută, Corpul de control al prim-ministrului a constatat că proiectul prin care România vrea să construiască la Doicești prima centrală cu reactoare modulare mici (SMR) este întârziat cu 20 de luni, iar costurile au crescut cu aproximativ 3,8 miliarde de dolari, până la 6,5 miliarde de dolari.
Raportul a ridicat, de asemenea, semne de întrebare cu privire la mai multe decizii luate în dezvoltarea proiectului.
Printre explicațiile oferite de Nuclearelectrica s-au numărat timpul necesar aprobărilor, negocierilor, finanțării și studiilor. Corpul de control notează însă că o parte dintre aceste probleme puteau fi anticipate.
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00Corpul de control al premierului nu spune că alegerea Doiceștiului a fost greșită, ci că Nuclearelectrica nu a făcut o analiză comparativă suficientă pentru a explica de ce a ales acest amplasament în locul celui clasat pe primul loc.
Una dintre principalele probleme vizează terenul de la Doicești. Nova Power & Gas l-a cumpărat în 2021 cu 2,8 milioane de euro, pentru ca ulterior RoPower Nuclear să îl achiziționeze cu 24,3 milioane de euro și să achite încă aproximativ 22 de milioane pentru costuri asociate.
Tranzacția a depășit astfel 46 de milioane de euro.
Corpul de control critică și alegerea Nova Power & Gas ca partener al Nuclearelectrica, fără o comparație cu alte companii, și recomandă verificarea costurilor, inclusiv posibilitatea anulării în instanță a unor cheltuieli refacturate.
Ulterior, Nuclearelectrica a respins acuzațiile, afirmând că terenul de la Doicești a fost confirmat de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, iar asocierea cu NPG a urmat strict legea.
Conducerea executivă a SNN precizează că etapele proiectului Reactoarelor Modulare Mici (SMR) nu au făcut obiectul unei aprobări individuale în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), ci au fost incluse în Strategia de Implementare a Proiectului SMR Doicești, aprobată prin HAGOA nr. 8/22.09.2022.




















































