Pașii pentru a ne construi stima de sine. Ce poți face azi pentru tine. „Este o arhitectură interioară fragilă, întreținută prin obiceiuri mici"

Într-o perioadă în care piața dezvoltării personale vuiește de rețete rapide, stima de sine continuă să fie prezentată ca un dar care ți se dezvăluie peste noapte, ca o epifanie accesibilă oricui, spune psihoterapeutul Laura Găvan.

Sursă foto: Pixabay

„Dar, la o privire mai atentă, această imagine eșuează să surprindă adevărata natură a procesului interior. Filosofia lui Louise Hay, rămasă surprinzător de actuală în ciuda deceniilor trecute, ne întoarce la o idee simplă și dificilă în același timp: stima de sine nu este un miracol, ci o practică. Un exercițiu zilnic, uneori incomod, prin care înveți să stai cu tine, să te observi, să te îmblânzești și să te reconstruiești cu răbdare”, explică ea.

Exerciții simple cu efecte puternice

Mai precis, Louise Hay amintea că stima de sine nu apare dintr-o dată, ci se cultivă pas cu pas. Este un exercițiu zilnic, uneori incomod, prin care învățăm să ne iubim și să ne ascultăm adevăratul sine. De altfel, ea recomanda câteva practici concrete:

1. Iubirea de sine zilnică (Să-ți amintești că meriți să fii iubit și să te iubești, chiar și în momentele dificile)

2. Jurnalul personal (Să-ți notezi experiențele și emoțiile, să observi cum reacționezi și dacă acțiunile tale reflectă cine ești cu adevărat.)

3. Meditație și mindfulness (Relaxarea, respirația conștientă și reflecția privind dorințele pe care le ai te ajută să reduci vocea criticului interior și să-ți dezvolți compasiunea față de propria persoană).

4. Lucrul cu oglinda și tapping (Privindu-te în ochi și exprimându-ți sentimentele reale, îți poți descoperi temerile ascunse, pe urmă, le poți confrunta cu blândețe.)

Aceste practici, deși aparent simple, au efecte puternice, scria Louise Hay: dezvoltă compasiunea față de sine și cei din jur, curajul de a face față provocărilor și o gândire pozitivă care atrage relații și situații în acord cu sinele nostru real.

Totuși, a vorbi despre stima de sine fără a vorbi despre context înseamnă a face abstracție de realitate. „Ne naștem în familii diferite, purtăm cu noi povești diferite și suntem formați de medii care ne modelează încă din primele zile. Cercetările în psihologia dezvoltării sunt clare: un copil care crește într-o familie stabilă, cu resurse emoționale și materiale, pornește în viață cu un sentiment de valoare personală mai solid. Privilegiul, fie el financiar, educațional sau emoțional, funcționează ca o pârghie invizibilă care permite stimei de sine să se formeze natural, fără crăpături. În schimb, cei crescuți în medii imprevizibile, critice sau sărace în afecțiune ajung să reconstruiască această fundație mult mai târziu, printr-un efort conștient și adesea dureros”, declară Laura Găvan.

De fapt, exact aici se complică lucrurile. Pentru cei mai mulți dintre noi, autoreflecția (atât de des recomandată în cărți și cursuri) nu este o simplă oprire pentru introspecție, ci o coborâre în subteranele psihicului, mai spune ea.

„Mecanismele de apărare, acele construții subtile care ne protejează de anxietățile intolerabile, se activează imediat ce începem să punem lumină pe zone obscure. Raționalizăm, minimizăm, evităm. Ne spunem povești convenabile pentru a evita adevărul interior. Proiectăm propriile frici asupra celorlalți. Sau, atunci când presiunea devine prea mare, scindăm lumea în alb și negru, într-o încercare de a menține coerența internă. Autoreflecția devine, astfel, nu un exercițiu liniștit, ci o confruntare cu propriile umbre”, lămurește aceasta.

Stima de sine și era digitală: provocări și oportunități

Și totuși, în ciuda dificultăților, tocmai aceste practici simple (jurnalul, meditația, lucrul cu sine în oglindă) sunt cele care au demonstrat efecte stabile în timp. „Scrierea expresivă ne poate ajuta să ne rescriem povestea personală și ne calmează sistemul nervos. Mindfulness-ul reduce autocritica și crește toleranța la emoții. Chiar și exercițiile aparent naive de conectare cu propria imagine în oglindă pot activa mecanisme neuropsihologice ale auto-compasiunii. Ceea ce părea banal devine, în timp, o formă tăcută și persistentă de reparentare”, completează psihoterapeutul.

Așa cum amintește și Laura Găvan, meditația rămâne un instrument esențial, chiar și în era digitală. Mai precis, într-o lume în care fluxul de informații este continuu și atenția noastră este fragmentată de notificări, ecrane și aplicații care rulează la foc automat, mintea pare agitată și imposibil de liniștit. Specialiștii arată însă că problema nu sunt gândurile în sine, ci lipsa timpului real pentru noi înșine și pentru exerciții de introspecție.

Așa se face că practicile recomandate de Louise Hay devin astfel mai relevante ca niciodată. Chiar și câteva minute dedicate respirației conștiente, reflecției asupra emoțiilor sau conectării cu propria imagine pot aduce claritate cognitivă, reduc reactivitatea emoțională și susțin reziliența emoțională.

Aplicații moderne, precum „Miracle of Mind”, propun sesiuni scurte de meditație, concepute pentru a sprijini gestionarea emoțiilor și anxietății. De altfel, cercetări recente arată că astfel de practici influențează pozitiv cortexul prefrontal, responsabil pentru gândirea rațională, controlul impulsurilor și luarea deciziilor și cresc capacitatea de a rămâne aliniați cu sinele autentic în fața presiunilor externe.

Astfel, exercițiile simple, dar constante, nu sunt doar instrumente de auto-îngrijire, ci adevărate mecanisme de adaptare la lumea modernă: ele ne ajută să ne cultivăm stima de sine, să luăm decizii mai bune pentru viața noastră și să fim mai prezenți, conștienți și echilibrați în relația cu ceilalți și cu mediul înconjurător.

Totuși, conform spuselor Laurei Găvan, din perspectiva terapiei cognitiv-comportamentale, stima de sine nu se reconstruiește prin afirmații pozitive, ci prin examinarea și disputarea credințelor disfuncționale.

„Prin experimente comportamentale, expunere treptată la frici, prin monitorizarea acelor momente în care ne auto-sabotăm. În schimb, stoicismul aduce o altă nuanță, un alt unghi: ideea că valoarea personală crește prin coerența dintre principiile și acțiunile noastre. Că liniștea vine din distincția dintre ceea ce putem controla și ceea ce e dincolo de voința noastră. Că fiecare seară poate deveni un ritual al revizuirii și al clarității”.

Atunci când le privim împreună (perspectiva psihologică, influența privilegiului, mecanismele defensive și practicile terapeutice) devine limpede că stima de sine nu e un concept decorativ.

„Nu e o mantie strălucitoare pe care o îmbraci pentru că „meriti”. Este o arhitectură interioară fragilă, întreținută prin obiceiuri mici, prin sinceritate și prin curajul de a te privi cu adevărat. Este un drum pe care îl construiești pas cu pas, uneori în ciuda propriei istorii, alteori în ciuda propriului psihic. În final, poate că stima de sine nu este nici dar, nici cucerire, ci un fel de alfabet interior. Un limbaj pe care îl înveți încet, prin repetare, până când într-o zi remarci că poți să-ți vorbești mai blând. Că poți să ceri ceea ce ai nevoie. Că ai devenit, fără ceremonie și fără zgomot, un aliat al tău”, conchide psihoterapeutul.

Notă: articolul include linkuri afiliate. Comisioanele obținute ajută la susținerea acestui site.