18 Martie: Ziua în care Traian Vuia a cucerit cerul cu „Liliacul” și a schimbat pentru totdeauna istoria aviației
0La 18 martie 1906, Traian Vuia a realizat, la Paris, primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, propulsat exclusiv prin mijloace proprii. Aparatul, numit „Liliacul” (Vuia I), a parcurs aproximativ 12 metri la o înălțime de aproape un metru, marcând un pas important în istoria aviației mondiale. Tot într-o zi de 18 martie s-a născut și Horia Moculescu, compozitor și pianist român de renume, personalitate importantă în muzica și televiziunea românească.
1855-Este inaugurat primul pod suspendat din traficul feroviar
Pe 18 martie 1855, podul suspendat de la cascada Niagara, construit de John Augustus Roebling, primul pod permanent peste râul Niagara și primul pod suspendat din traficul feroviar, este inaugurat după patru ani de construcție.
1823- S-a născut Constantin D. Aricescu, poet, prozator şi dramaturg
Constantin D. Aricescu s-a născut pe 18 martie 1823, în Câmpulung (astăzi Câmpulung Muscel), România, fiul serdarului Dimitrie Aricescu și al Elenei Chiliașu.
A urmat studiile la Colegiul Sfântul Sava din București între anii 1838 și 1844. În 1845, a obținut titlul de inginer, dar a renunțat la cariera în inginerie pentru a se dedica jurnalismului.
Aricescu a fost activ ca redactor și administrator la diverse ziare precum Românul, Buciumul și Presa. De asemenea, a ocupat poziții importante la Arhivele Statului, Domeniile Statului și Imprimeriile Statului, precum și în funcții de revizor școlar în mai multe zone ale țării.
În timpul Revoluției din 1848 din Țara Românească, Aricescu a fost un participant activ. După revoluție, a fost exilat la mănăstirea Snagov pentru un an (1850), iar ulterior a deschis un teatru la Câmpulung, înainte de a reveni la activitatea sa de jurnalist.
A fost membru în Divanurile ad-hoc în 1857, contribuind semnificativ la procesul de unificare a Principatelor Române.
Între anii 1869 și 1876, Constantin D. Aricescu a ocupat funcția de director al Arhivelor Statului din București, unde a avut o contribuție deosebită la sistematizarea fondului arhivistic.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică și administrativă, Aricescu a fost și un istoric prolific și scriitor. A publicat numeroase lucrări istorice, inclusiv despre istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821. Ca scriitor, a scris versuri și a încercat să compună un roman intitulat „Misterele căsătoriei”.
Constantin D. Aricescu a murit pe 18 februarie 1886, la București.
1844 - S-a născut Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov, compozitor și dirijor
Compozitorul, dirijorul şi pedagogul Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov s-a născut la 18 martie 1844, la Tihvin, lângă Novgorod, în Rusia.
A studiat la Colegiul de Marină din Sankt Petersburg, perioadă în care a cunoscut şi alţi compozitori. În 1860, profesorul lui de pian, Canilla, îi face cunoştinţă cu creaţiile lui Bach, Schumann, îl ajută să aprofundeze muzica lui Beethoven şi îi încurajează primele compoziţii. Mili Balakirev i-a acordat o atenţie deosebită şi, din 1867, a fost inclus în grupul compozitorilor naţionalişti cunoscuţi sub denumirea de Grupul celor cinci. La întoarcerea din prima croazieră în calitate de ofiţer-student, în 1865, a finalizat prima sa simfonie.
Primele sale lucrări muzicale denotă puternice legături cu cântecul şi dansul popular („Uvertură pe teme ruse”, „Episod din balada despre Sadko”, suita simfonică „Antar”, opera „Pshoviteanca”). A desfăşurat şi o activitate pedagogică din 1871, ca profesor de compoziţie şi de orchestraţie la Conservatorul din Sankt-Petersburg. În 1873, a obţinut postul de inspector şi dirijor al fanfarei navale, apoi conduce Şcoala liberă de muzică, din 1874, potrivit www.allmusic.com.
Printre numeroşi săi studenţi, s-au numărat Alexandr Glazurov, Serghei Prokofi ev şi Igor Stravinski. Între 1886 şi 1890, conduce Concertele simfonice ruse din Sankt-Petersburg, fi ind în continuare director adjunct al capelei imperiale, încredinţată de Balakirev (potrivit Dicţionarului de mari muzicieni, Editura Univers Enciclopedic, 2006).
Ca editor şi director al unei întreprinderi ce avea ca scop publicarea muzicii compozitorilor ruşi, a editat mai multe opere postume ale lui Alexandr Borodin şi ale lui Modest Musorgski. A reorchestrat „Oaspetele de piatră” de Dargomîjski.
În 1876, au fost publicate culegerile sale „40 Cântece ruseşti” şi „100 Cântece populare ruse”; în 1878, opera „Noapte de mai”, iar în 1880, „Fata de zăpadă”. A scris multe opere, care au devenit foarte admirate în Rusia, printre acestea numărându-se: „Capriciul spaniol” (1887), „Şeherezada” (1888), opera balet, „Mlada”, „Sadko” (1896), „Mozard şi Salieri” (1897), „Logodnica ţarului” (1898), „Poveste despre ţar Saltan” (1899), „Legenda oraşului nevăzut Kitej” (1905), „Cocoşul de Aur” (1908), potrivit biography.yourdictionary.com.
Nikolai Rimski-Korsakov a încetat din viaţă la 21 iunie 1908, la Liubensk.
1869 - S-a născut politicianul Neville Chamberlain, prim-ministru al Marii Britanii
Politicianul Neville Chamberlain s-a născut la 18 martie 1869, în Birmingham, Marea Britanie, într-o familie de politicieni.
A fost fiul cel mic al lui Joseph Chamberlain, un ministru al Cabinetului victorian, şi a avut un frate, Sir Austen Chamberlain, cancelar al Trezoreriei. A fost educat la Colegiul „Rugby and Mason” din oraşul natal, potrivit https://www.gov.uk/.
La vârsta de 21 de ani, Chamberlain a plecat spre Bahamas pentru a administra un domeniu de peste 8.000 de hectare. Chiar dacă a eşuat în această afacere, şi-a câştigat reputaţia de a fi un administrator practic, foarte interesat de activitatea zilnică. La întoarcere, a devenit un producător de frunte în Birmingham, unde a fost ales consilier în 1911 şi primar în 1915.
Apoi, în 1916, David Lloyd George l-a numit director general al Departamentului pentru Serviciul Naţional. Pe fondul neînţelegerilor dintre cei doi, Chamberlain a demisionat. În 1918, a fost ales deputat conservator pentru Ladywood, dar a refuzat să servească sub mandatul de prim-ministru al lui David Lloyd George (1916-1922), în cadrul guvernului de coaliţie.
În 1922 a devenit director executiv al serviciilor poştale, în mandatul de premier al politicianului conservator Andrew Bonar Law (1922-1923), dovedindu-se a fi o persoană hotărâtă şi abilă. A fost numit ministru al sănătăţii în câteva luni şi în timpul prim-ministrului Stanley Baldwin (1923 1924; 1924-1929; 1935-1937), cancelar al Trezoreriei, notează https://www.gov.uk/.
Legea sa privind guvernarea locală din 1929 a reformat legea sărăciei, punând în mod eficient bazele bunăstării şi a reorganizat finanţele administraţiei locale. În 1931, prim-ministrul laburist Ramsay MacDonald (1929-1931) l-a făcut cancelar în guvernul său naţional, iar Stanley Baldwin l-a menţinut în aceeaşi poziţie, în mandatul său. În timpul crizei economice, el a atins ambiţiile protecţioniste ale tatălui său prin adoptarea, în 1932, a proiectului de lege privind taxele de import. În mai 1937, i-a succedat lui Stanley Baldwin în funcţia de prim-ministru şi a fost ales lider al Partidului conservator.
Principalele legi din timpul mandatului său au fost: Legea fabricilor din 1937, care limita orele de lucru pentru femei şi copii; Legea privind vacanţele plătite din 1938, care a dus la o creştere a numărului taberelor de vacanţă; Legea caselor din 1938, care avea ca obiectiv eliminarea mahalalelor şi menţinerea controlului chiriilor.
1955- S-a născut ÎPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos
Înaltpreasfințitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a născut la 18 martie 1955 în comuna Lopătari, județul Buzău. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău și Institutului Teologic Universitar din București, continuându-și studiile doctorale în Strasbourg.
ÎPS Casian a intrat în monahism la Mănăstirea Ciolanu și a fost hirotonit ierodiacon în 1980. Ulterior, a fost hirotonit ieromonah și a primit rangul de protosinghel, iar mai târziu, cel de arhimandrit.
A activat ca profesor, duhovnic și inspector patriarhal, coordonând învățământul teologic din cadrul Patriarhiei Române.
În 1990 a fost ales arhiereu-vicar cu titlul „Gălățeanul”, iar în 1994, după trecerea la cele veșnice a ÎPS Antim Nica, a fost ales episcop al Dunării de Jos, fiind instalat oficial la Galați pe 24 iulie. Sub conducerea sa, eparhia a cunoscut numeroase realizări: redeschiderea Seminarului Teologic „Sfântul Andrei” din Galați, înființarea Facultății de Teologie-Litere la Universitatea „Dunărea de Jos”, restaurarea mănăstirilor și bisericilor și zidirea de noi locașuri de cult.
ÎPS Casian este autor al mai multor lucrări teologice importante, printre care „Poarta cerului”, „Duh și cuvânt” și „Ancora veșniciei”, și a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la întâlniri internaționale, promovând tradiția, educația și filantropia ortodoxă.
În 2009, Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar din 2002 ÎPS Casian deține titlul academic de profesor universitar în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Galați.
1990- Unul dintre cele mai spectaculoase jafuri de artă din istoria SUA
Pe 18 martie 1990, Muzeul Boston din Massachusetts a fost ținta unuia dintre cele mai spectaculoase jafuri de artă din istoria Statelor Unite. Doi bărbați, îmbrăcați în uniforme de poliție, au pătruns în muzeu și au furat 12 picturi valoroase, printre care se aflau și trei opere semnate de Rembrandt, evaluarea totală a bunurilor sustrase fiind de aproximativ 500 de milioane de dolari.
Unul dintre obiectele furate, „Chez Tortoni” de Édouard Manet, a fost luat din Camera Albastră aflată la etaj. Tabloul se remarcă prin modul în care a fost lăsat în urmă. Hoții au tăiat pânza cu cuțitul, dar au lăsat aproape toate ramele picturilor. În cazul lui „Chez Tortoni”, rama nu a rămas în Camera Albastră, ci a fost plasată pe scaunul din biroul paznicului de la parter.
Surprinzător, niciunul dintre detectoarele de mișcare din cameră nu s-a activat. Având în vedere că tablourile nu puteau fi furate de hoți invizibili, investigatorii au considerat posibil ca jaful să fi fost orchestrată de persoane din interiorul muzeului.
Hoții au păcălit paznicii, i-au legat și i-au închis în subsolul muzeului, iar operațiunea s-a desfășurat cu o minuțiozitate care a împiedicat prinderea lor.
Până astăzi, tablourile furate rămân nerezolvate și pierdute, iar jaful continuă să fie un mister fascinant pentru experți și publicul larg, subliniind vulnerabilitatea muzeelor și importanța măsurilor de securitate în instituțiil
1906- Traian Vuia, primul zbor din lume cu „Liliacul”, un aparat mai greu decât aerul
Traian Vuia s-a născut pe 17 august 1872, în satul Surducu Mic, județul Timiș, România, într-o familie modestă. Încă din copilărie, el a manifestat o pasiune remarcabilă pentru mecanică și fizică, încercând să înțeleagă forțele care acționează în jurul unui aparat de zbor.
După absolvirea Liceului Romano-Catolic din Lugoj și a Facultății de Drept din Budapesta, Traian Vuia s-a dedicat cercetării și experimentării în domeniul zborului uman.
În perioada de la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, conceptul de zbor uman era încă în fază incipientă, iar mulți erau sceptici cu privire la posibilitatea acestuia. Cu toate acestea, Traian Vuia a perseverat în viziunea sa și a început construcția unui aparat de zbor propriu, numit Vuia I sau Liliacul.
Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, Vuia a realizat istoricul său zbor. Aparatul său, Vuia I, a decolat cu succes, fiind propulsat exclusiv de un motor propriu. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, avionul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru și a parcurs o distanță de 12 metri înainte ca elicea să se oprească și să aterizeze.
Această reușită a stârnit un interes considerabil în presa de specialitate din întreaga lume și a contribuit semnificativ la evoluția ulterioară a aviației. Deși există dezbateri cu privire la definiția exactă a primului zbor uman, contribuția lui Traian Vuia la dezvoltarea tehnologiei aeronautice este incontestabilă.
După acest eveniment istoric, Traian Vuia a continuat să inoveze și să contribuie la progresul în domeniul aviației și al tehnologiei în general. A depus numeroase brevete și a construit diverse invenții, inclusiv un generator de abur în 1925 și două elicoptere între 1918 și 1922.
Grindeanu: „Am putea avea vilă, dar facem tot ce e posibil să ne întoarcem la garsonieră”Traian Vuia a fost apreciat ca un pionier al aviației și a primit recunoașterea pentru contribuția sa la domeniul științific. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1946 și rămâne o figură emblematică în istoria aviației românești și mondiale. A murit la 3 septembrie 1950, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.
1921- S-a născut Bartolomeu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania, s-a născut pe 18 martie 1921, în comuna Glavile, județul Vâlcea. A murit la 31 ianuarie 2011.
În anul 1941 a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. În anul 1958 a fost din nou arestat, sub acuzația de activitate legionară înainte de 23 august 1944. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploiești la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale“. Și-a ispășit pedeapsa în Închisoarea Aiud.
„Eram în închisoare şi mi se apropia procesul. Eram în 959 (n.r. – 1959). Mi s-a dat dosarul să-l citesc şi am descoperit că o seamă de prieteni deveniseră acuzatorii mei. Am avut o cădere psihică. Am simţit că intru în Iadul pe care Dostoievski îl definea ca „neputinţa de a mai iubi“. Atunci, am avut o reacţie subomenească. Am simţit că-i urăsc pe oameni, că nu-i mai pot iubi. Am luat decizia, pentru a nu mai vedea oameni, de a mă orbi. Cu luciditate, nu a fost o reacţie luată la repezeală, de două-trei zile. Aveam la mine un pieptăn de plastic. I-am rupt dinţii şi din coadă am hotărât să fac o andrea. Sinuciderea nu mi-a trecut prin minte, în schimb. Voiam să am tăria ca, după ce-mi înţep un ochi, să pot să fac la fel şi la celălalt. Era caraghios să rămân doar chior. Aşteptând acest moment, am aţipit. Şi am avut un vis în care se făcea că sunt în picioare pe o plută, pe apa Bistriţei. Lângă mine, a apărut sora mea. Şi mergeam aşa, amândoi, ca două statui, dar în susul apei. Când pluta s-a apropiat de mal, ea a coborât, dar doar după ce mi-a spus: «Ai grijă, să nu devii povara nimănui». M-am trezit, am luat andreaua şi m-am culcat la loc“, a povestit el anii de groază prin care a trecut.
Bartolomeu Anania, fost mitropolit al Clujului, s-a născut pe 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. Numele primit la botez a fost Valeriu. În iunie 1946, când era student la Cluj a condus greva studenţească anticomunistă, grevă urmată de un lung şir lung de arestări şi expulzări. În timpul comuniştilor, părintele Anania a fost întemniţat 6 ani, între 1958-1964. În 1948, la Sibiu, şi-a luat licenţa în Teologie. Cariera duhovnicească a început-o în 1942, la mănăstirea Antim din Bucureşti. A primit numele de călugărie Bartolomeu.
Între anii 1965-1976 a deţinut mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada. În anul 1967 ajunge arhimandrit. Cât a stat în SUA, a ţinut conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, şi a făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, în Egipt, Etiopia şi India. Stăpânea bine limba engleza.
Reîntors în România, a fost directorul Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al BOR (1976-1982).
În 1982 s-a retras la mănăstirea Văratec, unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Bibliei. Pe 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. În 24 martie 2006, Arhiepiscopia a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, iar Bartolomeu a devenit mitropolit.
A slujit 18 ani ca arhiepiscop şi 5 ca mitropolit.
1937 - S-a născut Horia Moculescu, compozitor, pianist, interpret vocal
Horia Moculescu s-a născut pe 18 martie 1937, în orașul Râmnicu-Vâlcea, România, fiind unul dintre cei mai influenți muzicieni și creatori de programe TV din țară.
Din partea mamei, Nidia Copetti, el avea origini italiene, iar tatăl său, Nicolae Moculescu, fost ofițer în armata română interbelică, provenea dintr-o familie de origine română. Talentul său muzical a fost evident încă de la o vârstă fragedă, iar la doar șase ani a început să învețe, autodidact, acordeonul. Din păcate, în 1948, a rămas orfan de mamă.
A urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieți (azi Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda), absolvindu-le în 1954. Aici și-a demonstrat virtuozitatea la pian și acordeon, cântând piese de muzică ușoară. Din cauza originilor sociale considerate nesănătoase în perioada comunistă, nu a fost acceptat la Conservatorul din București. Astfel, s-a înscris la Facultatea de Mine din Petroșani, unde a continuat să-și dezvolte talentul muzical în cadrul orchestrei facultății.
Ulterior, Horia Moculescu s-a dedicat în exclusivitate muzicii, devenind un pianist apreciat în localurile de prestigiu din București și de pe litoralul Mării Negre. În această perioadă, a început să compună melodii de muzică ușoară, iar piesa sa de debut a fost „De-ai fi tu salcie la mal”.
Pe lângă activitatea sa muzicală, Horia Moculescu a fost implicat și în domeniul televiziunii, fiind realizatorul emisiunii de televiziune „Atenție, se cântă!”, difuzată pe TVR2 între 2009 și 2013.
De-a lungul carierei sale, a fost membru al Uniunii Compozitorilor și a compus aproximativ 500 de melodii, obținând peste 200 de premii pentru creațiile sale.
În ceea ce privește discografia sa, ca solist vocal și compozitor, a înregistrat două discuri vinil 7 și un singur LP și a participat la diverse compilații de succes.
Pe lângă activitatea sa în muzică ușoară, Horia Moculescu a compus și muzică de film pentru producții românești, contribuind la coloanele sonore ale unor filme precum „Pistruiatul”, „Mireasma ploilor târzii” sau „Primăvara bobocilor”.
Horia Moculescu rămâne una dintre cele mai importante figuri din peisajul muzical românesc, datorită contribuției sale semnificative în muzică și televiziune.
Horia Moculescu a murit pe 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani.
1977- S-a născut Adrian Văncică, actor român de teatru
Pe 18 martie, la Târgoviște, se naște și Adrian Văncică, actor român de film, teatru, televiziune și voce. Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, este angajat al Teatrului Nottara și este cunoscut publicului pentru rolul lui Celentano în serialul de comedie „Las Fierbinți” de la ProTV.
Adrian Văncică a fost nominalizat de două ori la Premiile Gopo, în 2009 și 2018, și a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în 2025 pentru rolul din filmul „Anul Nou care n-a fost”. Este fiul lui Ion Văncică și al Mariei Ionescu de la Brad, potrivit Wikipedia.
Şi-a început cariera în Coreea de Sud, fiind clovn într-un parc de distracţii, iar în România a devenit foarte cunoscut cu rolul unui beţiv. Adrian Văncică a povestit la „Oamenii Dimineţii“, emisiune realizată de jurnalista Digi24 Ioana Ciurlea, că atunci când joacă acest personaj nu reuşeşte să îşi vadă colegii şi pleacă acasă cu dureri de ochi şi febră musculară.
„Aţi văzut că Celentano are un tic la maxilar. Când am trei zile filmări, una după alta, mă dor ochii pentru că stau tot timpul aşa, cu ochii încrucişaţi, de aceea eu nici nu-mi văd partenerii. Eu în atâtea sezoane nici nu mi-am văzut partenerii ce fac. Pentru că nu-i văd, eu îi aud doar şi îi văd la repetiţii“, a povestit Văncică.
Fotografia care i-a convins pe români că sunt urmașii dacilor. Acum un secol, un scoțian a surprins-o într-un sat uitat din munțiDespre motivele pentru care s-a făcut actor, „Celentano“ a răspuns: „Pentru public, pentru aplauze...Te faci actor ca să te cunoască lumea. Mai sunt unele persoane care îmi spun «Băi, te ştiu de undeva, dar nu ştiu de unde, bă...». Trebuie să te întrebi ce fel de actor vrei să fii. Eu nu pot acum să mă vait şi să spun «Mamă, mă hărţuieşte lumea pe stradă!», Las-o, măi, să mă hărţuiască. Înseamnă că-mi fac şi eu treaba bine. După ce mă strigau «Celentano» pe stradă, unele persoane au început să înveţe şi că mă cheamă Văncică. După aceea a fost o perioadă cu «domnul Celentano», adică ei aveau respect, dar le scăpa ceva...”, a povestit acesta.
1994 - A murit actriţa Gina Patrichi
S-a născut în Bucureşti. A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografi e „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, începând din 1952, potrivit site-ului cinemagia.ro.
Deşi nu şi-a terminat studiile, a fost chemată la Galaţi, unde tocmai se înfi inţa un nou teatru şi unde fusese repartizat ca regizor Valeriu Moisescu, fost coleg de institut al actriţei. Acesta i-a încredintat rolul de debut, în 1956, din „Nota zero la purtare” de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, potrivit https://teatrul-azi.ro/.
Sensibilă, frumoasă, pasională, Gina Patrichi a dat viaţă unor personaje memorabile în teatru, film şi televiziune, remarcându-se prin forţă actoricească, prin vocea cu un timbru aparte, prin capacitatea de a trece uşor de la registrul comic la cel dramatic. În cei aproximativ opt ani pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, Gina Patrichi a jucat mult, de la Ibsen la Moličre, colaborând şi cu alţi regizori de primă mărime, precum Crin Teodorescu sau Vlad Mugur. Apoi a fost chemată să se alăture colectivului Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucureşti, condus de regizorul, actorul şi scenograful Liviu Ciulei. Aici a debutat la 29 ianuarie 1964, în rolul Corina din piesa „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, sub îndrumarea aceluiaşi Valeriu Moisescu, conform https://teatrul-azi.ro/ şi https://www.cinemagia.ro/.
Dintre piesele în care a interpretat roluri de neuitat pe scena Teatrului Bulandra amintim: „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale (1966, r. Lucian Pintilie), „Iulius Cezar” de W. Shakespeare (1968, r. Andrei Şerban), „Aceşti nebuni făţarnici” de Teodor Mazilu (1970, r. Emil Mandric), „Elisabeta I” de Paul Foster (1974, r. Liviu Ciulei), „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (1975, r. Liviu Ciulei), „Hedda Gabler” de Henrik Ibsen (1975, r. Cătălina Buzoianu), „Interviu” de Ecaterina Oproiu (1976, r. Cătălina Buzoianu), „Amintiri” de Alexei Arbuzov (1982, r. Ion Caramitru), „Romeo şi Julieta la sfârşit de noiembrie”, de Jan Otcenasek (1984, r. Valeriu Moisescu), „Hamlet” de W. Shakespeare (1985, r. Alexandru Tocilescu), „Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu (1986, r. Cătălina Buzoianu).
Ultima stagiune în care a apărut pe scena Teatrului Bulandra a fost 1992-1993, iar ultima premieră a fost cu „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete (22 nov. 1992). În spectacolul de la Teatrul Naţional din Cluj „Antoniu şi Cleopatra” de W. Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuţiu (1988), a interpretat magistral rolul Cleopatrei.
Totodată, a realizat roluri în teatrul de televiziune sub bagheta unor regizori ca: Petre Sava Băleanu, Letiţia Popa, Petre Bokor, Cornel Todea, Sorana Coroamă-Stanca, Cornel Popa, Dan Necşulea şi mulţi alţii, făcând parte din distribuţia unor spectacole de teatru tv de arhivă: „Stâlpii societăţii” de H. Ibsen, „Egmont” de J. W. von Goethe, „Livada cu vişini” de A.P. Cehov, „Cadavrul viu” de Lev Tolstoi, „Pescăruşul” de A.P. Cehov, „Cavalerul tristei figuri” după Miguel de Cervantes, „Diavolul şi bunul Dumnezeu” de J.P. Sartre, „Surorile Boga” de Horia Lovinescu ş.a. A interpretat cu aceeaşi pasiune roluri pentru teatru radiofonic şi a participat la spectacole de muzică şi poezie. În cinematografie a debutat, alături de Victor Rebengiuc, în „Pădurea spânzuraţilor” (r. Liviu Ciulei, 1964), în rolul Rozei Ianoşi.
Din filmografia actriţei mai amintim: „Procesul alb” (1965), „Neînfricaţii” - serial TV (1970), „Felix şi Otilia” (1971), „Bariera” (1972), „Dincolo de nisipuri” (1973), „Trecătoarele iubiri” (1973), „Nemuritorii” (1974), serialul TV „Lumini şi umbre” (1979-1982), „Probă de microfon” (1980), „Liniştea din adâncuri” (1981), „Saltimbancii” (1981), „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), „Moromeţii” (1986), „Figuranţii” (1987), „Hanul dintre dealuri” (1987), conform volumului „1234 cineaşti români” (Ed. Ştiinţifi că, Bucureşti, 1996).
A fost distinsă cu Premiul ACIN pentru rolul Zaza din fi lmul „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), Premiul ATM pentru rol principal feminin în spectacolul „Antoniu şi Cleopatra” de W. Shakespeare (1988), Premiul de excelenţă acordat de UNITER (31 ian. 1994), Premiul de excelenţă (post mortem) la Gala UNITER din aprilie 1994.
A murit la Bucureşti, pe 18 martie 1994, în urma unei boli grave.
Se încarcă comentariile...
