De ce unii adolescenți se refugiază în telefon, jocuri, alcool sau droguri. Ce se poate ascunde în spatele lui „nimeni nu mă înțelege”

De ce ajung unii adolescenți să se refugieze în telefon, jocuri, alcool sau droguri? Două studii recente arată că unul dintre factorii care pot conta este sentimentul că nu sunt văzuți sau înțeleși de cei apropiați. Ce pot face părinții și când ar trebui să se îngrijoreze?

Adolescenții se simt nevăzuți, arată un studiu Foto: Pixabay

Două studii publicate recent în Journal of Behavioral Addictions și Child and Adolescent Psychiatry and Mental Health au analizat o experiență pe care cercetătorii Yaniv Efrati, de la Bar-Ilan University, și Marc N. Potenza, de la Yale University, au numit-o „sense of absence”.

Cercetările au fost făcute pe două grupuri de adolescenți din Israel. Într-unul dintre studii au participat 1.555 de tineri cu vârste între 14 și 18 ani, iar cercetătorii au încercat să măsoare sentimentul de a fi „nevăzut” sau deconectat de ceilalți. O a doua cercetare, realizată pe 2.564 de adolescenți, a analizat cum se leagă această stare de relația cu părinții și de consumul de alcool și droguri, jocurile de noroc sau folosirea problematică a telefonului și rețelelor sociale, potrivit PsyPost.

Ce înseamnă, de fapt, să te simți „nevăzut”

„O cercetare recentă, realizată de Yaniv Efrati și Marc Potenza, descrie această trăire drept «sense of absence» (sentiment de absență)  - o stare cu două fețe: una internă, senzația de gol, de deconectare, impresia că ceva important lipsește, fără să poți numi exact ce, și una interpersonală, senzația că nu ești cu adevărat văzut sau înțeles de cei din jur”, explică pentru „Adevărul” drd. Victor Toriani, psihoterapeut.

Aceasta poate apărea inclusiv într-o familie care, din exterior, pare să funcționeze bine.

„Un adolescent se poate simți «invizibil» pentru părinți în timp ce e apreciat de prieteni sau invers, iar familia nu observă neapărat semnalele, pentru că nu e vorba de conflict deschis, ci de o lipsă de conectare emoțională resimțită subiectiv”, spune Victor Toriani.

La rândul său, Geta Udrea, psiholog clinician și psihoterapeut, descrie aceeași experiență prin felul în care adolescentul ajunge să vorbească despre sine: „Adolescentul poate începe să gândească: «Oricum nu mă înțelege nimeni», «Nu are rost să vorbesc», «Nu contează ce simt». Iar atunci caută alte locuri în care să simtă ceva, să aparțină sau pur și simplu să nu mai simtă ceea ce îl doare.”

De ce tocmai telefonul, jocurile sau substanțele

În studiul realizat pe 2.564 de adolescenți, cercetătorii au analizat atât relația acestora cu părinții, cât și consumul de alcool și droguri, jocurile de noroc sau folosirea problematică a telefonului, rețelelor sociale și jocurilor video.

Dintre factorii analizați, sentimentul de a fi „nevăzut” sau deconectat a ieșit cel mai mult în evidență. Acesta făcea legătura între problemele de comunicare cu părinții și atașamentul nesigur, pe de o parte, și comportamentele cu potențial adictiv, pe de altă parte.

„Practic, telefonul, jocul sau substanța oferă exact ceea ce lipsește pe plan relațional: stimulare imediată, o formă de companie constantă, o distragere de la golul interior și, temporar, senzația că ești «prezent» undeva, chiar dacă e vorba de o lume virtuală sau de o stare alterată”, explică Victor Toriani.

Geta Udrea descrie mecanismul într-un mod similar: „Telefonul poate spune: «Aici găsesc pe cineva». Jocul poate spune: «Aici sunt bun la ceva». Grupul poate spune: «Aici aparțin». Substanța poate spune, pentru scurt timp: «Nu mai simt atât de intens».”

„Asta nu înseamnă că sentimentul de a fi nevăzut cauzează dependența, iar studiul nu poate stabili o astfel de relație de cauzalitate”, explică Yaniv Efrati pentru PsyPost.

Când telefonul nu mai este doar telefon

Timpul petrecut în fața ecranului nu este, de unul singur, suficient pentru a spune că există o problemă.

„Nu cantitatea de timp este semnalul cel mai relevant. Diferența ține de funcție, nu de durată: dacă activitatea rămâne una dintre mai multe surse de plăcere și conexiune - prieteni reali, hobby-uri, - familie, e comportament tipic adolescentin. Dacă însă devine principalul loc unde adolescentul se simte «cineva» sau unde fuge sistematic de o stare neplăcută - anxietate, tristețe, rușine, singurătate -, iar renunțarea la ea produce iritabilitate sau agitație marcată, funcția a devenit una de reglare emoțională, cu potențial adictiv”, este de părere Victor Toriani.

Luminița Tăbăran, psiholog clinician, atrage atenția că motivele pot fi foarte diferite și nu trebuie reduse la ideea că adolescentul își sfidează familia: „De obicei, adolescenții nu se refugiază în telefon, alcool sau droguri «pentru că sunt răi» sau pentru a-și sfida părinții, ci pentru că încearcă să facă față unor emoții ori situații pe care nu știu încă să le gestioneze: anxietate, tristețe, singurătate, presiune școlară, conflicte familiale, bullying, traumă, nevoia de acceptare sau lipsa sentimentului de control.”

Ce ar trebui să observe părinții

Schimbarea bruscă și persistentă este unul dintre lucrurile care merită urmărite: retragerea din activitățile care înainte îi plăceau tânărului, iritabilitatea sau apatia, scăderea comunicării cu familia, problemele de somn, scăderea rezultatelor școlare, minciunile legate de timpul petrecut online, ieșiri ori consum și afirmații precum „oricum nu mă înțelege nimeni”.

Sentimentul adolescenților că nu sunt văzuți sau înțeleși de cei din jur a fost asociat și cu singurătatea, gândurile suicidare și un nivel mai scăzut de speranță în rândul adolescenților.

„Important este să nu punem imediat eticheta «adolescent problemă». Schimbarea comportamentului poate fi, uneori, mesajul prin care adolescentul spune fără cuvinte: «Nu știu cum să gestionez ceea ce mi se întâmplă»”, spune Geta Udrea.

„Puneți limite fără să pierdeți relația”

Atunci când observă o schimbare, părinții au nevoie și de limite, și de dialog.

„Cele trei nu se exclud, dar ordinea contează. Limitele rămân necesare – programul de somn, orele de ecran, siguranța fizică –, însă cercetătorul recomandă ca, dincolo de supraveghere, părinții să întrebe și «cum te simți în relațiile tale», nu doar «cât ai stat pe telefon» sau «ai băut?»”, explică Victor Toriani.

Luminița Tăbăran recomandă ca discuția să înceapă fără acuzații. „Părintele poate începe să dialogheze prin: am observat că stai foarte mult pe telefon și pari mai retras. Sunt îngrijorat și vreau să înțeleg ce ți se întâmplă”, recomandă ea.

În cazul alcoolului sau drogurilor, limitele trebuie să rămână clare.

„Aici, părintele ar trebui să spună: Nu accept consumul și vom lua măsuri pentru siguranța ta. În același timp, nu renunț la tine și vreau să aflu ce te-a adus aici”, recomandă psihologul.

Părinții ar trebui să ceară ajutor de specialitate dacă adolescentul consumă frecvent alcool sau droguri, se izolează, nu mai reușește să își controleze comportamentul sau trece prin schimbări care persistă în timp. Anxietatea, depresia sau gândurile de autovătămare sunt, de asemenea, semnale care nu ar trebui ignorate.

„Limitele fără conexiune tind să fie respinse; conexiunea fără limite lasă adolescentul nesusținut. Contează, de fapt, atât libertatea în limite clare, cât și principiul «conectare înaintea corectării» - adică asigurarea, în primul rând, că adolescentul se simte auzit și abia apoi discutarea comportamentului sau a consecințelor”, conchide Victor Toriani.