Când prietenii ajung să conteze mai mult decât părinții. Cum poate anturajul să schimbe un adolescent

Pe măsură ce cresc, prietenii încep să conteze din ce în ce mai mult pentru mulți copii și adolescenți, iar relația cu părinții se schimbă. Unii devin mai retrași acasă, își petrec mai mult timp cu prietenii sau caută tot mai des aprobarea grupului. Pentru părinți, această schimbare aduce adesea o întrebare: cât de mult ajunge anturajul săle influențeze copilul - de la motivația pentru școală până la deciziile pe care le ia? Un studiu recent, realizat pe 5.480 de copii și adolescenți, a urmărit dacă există diferențe între cei care au un prieten foarte apropiat și cei care fac parte dintr-un grup stabil de prieteni. 

Când prietenii ajung să conteze mai mult decât părinții Foto: Shutterstock

Cercetarea, publicată în Scientific Reports, s-a bazat pe un eșantion reprezentativ la nivel național din Coreea de Sud, iar participanții au fost împărțiți în două grupe de vârstă: copii de 6-11 ani și adolescenți de 12–17 ani. Pentru fiecare grupă, cercetătorii au urmărit separat efectul celor doi factori - existența unui prieten foarte apropiat și apartenența la un grup stabil de prieteni.

Cei care aveau un prieten apropiat s-au regăsit mai des în categoria elevilor cu rezultate bune la școală. În rândul copiilor de 6–11 ani, procentul a fost de 92,6%, comparativ cu 89,3% în cazul celor fără un astfel de prieten. O diferență asemănătoare apare și în rândul adolescenților: 95,9% dintre cei care aveau un prieten apropiat au fost incluși în categoria cu performanțe școlare ridicate, față de 91,4% dintre cei care nu aveau.

Ce se schimbă atunci când copilul intră în adolescență

Relația cu grupul mai larg de prieteni a arătat însă un tablou diferit. La copiii de 6–11 ani, apartenența la un grup stabil a fost asociată tot cu rezultate mai bune: 93% dintre cei cu un astfel de grup aveau performanțe ridicate, față de 90,7% dintre cei fără. La adolescenți, asocierea s-a inversat ușor: 94,7% față de 96,3%. Diferența este mică, iar autorii avertizează că trebuie interpretată cu prudență.

„Știu că mulți dintre dumneavoastră, când vă uitați la copilul de 10, 12 sau 15 ani de acasă, simțiți uneori o strângere de inimă. Simțiți că cel mic, care acum câțiva ani vă povestea totul, începe să se îndepărteze. Se închide în cameră, stă pe telefon sau abia așteaptă să iasă pe ușă cu prietenii lui. Ca specialist în consiliere vocațională, dar mai ales ca om care lucrează zilnic cu temerile voastre și ale copiilor voștri, vreau să vă spun primul și cel mai important lucru: nu faceți nimic greșit. Această distanțare nu înseamnă că ei nu ne mai iubesc, ci înseamnă că cresc”, explică Aurora Oprea, consilier vocațional, pentru „Adevărul”.

Importanța anturajului crește în tranziția către adolescență, iar literatura citată de autorii studiului arată că tinerii tind atât să își aleagă prieteni cu rezultate școlare asemănătoare, cât și să se influențeze reciproc în timp. Prietenii pot transmite comportamente și atitudini legate de învățare, iar normele grupului pot conta pentru implicarea școlară.

„În jurul vârstei de 10 ani, în creierul lor se produce o mutație firească: lumea lor începe să graviteze în jurul prietenilor. Din punct de vedere vocațional și școlar, anturajul devine oglinda în care ei își testează viitorul. Notele lor, motivația de a învăța și visurile despre facultate sau carieră nu mai sunt dictate doar de ce le spunem noi acasă, ci de ceea ce se valorizează în cercul lor de prieteni”, adaugă Aurora Oprea.

Un prieten foarte apropiat sau o gașcă mare?

Un prieten apropiat poate însemna pentru copil un sprijin important. Autorii studiului spun că legătura cu rezultatele școlare ar putea avea mai multe explicații: sentimentul de apartenență, mai puțină anxietate, sprijinul emoțional, ajutorul la învățare sau influența pozitivă a prietenilor asupra atitudinii față de școală. Cercetătorii atrag însă atenția că nu au analizat direct aceste posibile explicații, astfel că ele trebuie verificate în studii viitoare.

„Există copii care aleg să își pună tot sufletul într-o singură relație. Îi vedeți mereu împreună, își fac temele împreună, au secretele lor. De ce este acest lucru o binecuvântare? Pentru că îi oferă copilului o siguranță emoțională uriașă. Când un copil știe că are un refugiu stabil, nivelul lui de stres scade”, crede Aurora Oprea.

O relație construită aproape exclusiv în jurul unui singur prieten poate avea însă și o vulnerabilitate, atrage atenția consilierul.

„Riscul este dependența. Dacă această unică prietenie se destramă (și știm cât de volatile sunt relațiile la adolescență), lumea copilului se prăbușește. Pentru el este un doliu real, iar asta se va vedea imediat în notele de la școală și în refuzul de a mai învăța”, completează ea.

Grupurile mari oferă un alt tip de experiență socială. Copilul trebuie să își găsească locul între mai multe persoane, să negocieze și să se adapteze unor reguli și relații diferite.

„Gașca este un laborator extraordinar pentru viața de adult. Aici copilul învață să negocieze, să își apere punctul de vedere, să fie lider sau să colaboreze cu oameni extrem de diferiți. Din punct de vedere vocațional, acești copii își dezvoltă abilități sociale fantastice, care îi vor ajuta enorm în carieră, în interviurile de angajare și în lucrul în echipă”, subliniază Aurora Oprea.

Când grupul începe să tragă în altă direcție

În adolescență, grupurile se pot organiza tot mai mult în jurul identității și al intereselor comune. Autorii studiului consideră posibil ca timpul și energia investite în menținerea apartenenței la grup să intre uneori în concurență cu timpul pentru învățare. O altă explicație discutată este aceea că normele unui grup care nu valorizează performanța școlară pot diminua motivația membrilor săi. Aceste mecanisme nu au fost însă testate direct în cercetare.

„În găștile mari, performanța școlară poate deveni fragilă. Presiunea de a fi acceptat este uriașă. Dacă pentru a fi «cool» în grup trebuie să strâmbi din nas la școală, copilul o va face, doar din teama de a nu fi respins. Atenția lui se fragmentează, apare frica de a nu pierde ceva (acel FOMO de care auzim des) și interesul, energia pentru studiu scade dramatic”, adaugă specialista.

Ce pot face părinții fără să le aleagă prietenii

Pentru părinți, miza nu este controlul fiecărei relații, ci păstrarea unei legături în care adolescentul poate reveni atunci când are nevoie de sprijin.

„Rolul nostru nu este să le selectăm prietenii cu lupa sau să le interzicem accesul în grupuri. Rolul nostru este să le fim ancoră. Dacă aveți acasă un copil care tinde să se izoleze cu un singur prieten, nu îl certați că nu e popular. Validați-i nevoia de profunzime, dar ajutați-l, cu tact, să încerce un curs de teatru, un sport sau un club de literatură și teatru, doar pentru a vedea că lumea e mai mare și mai colorată”, mai zice ea.

În cazul adolescenților atrași de grupurile numeroase, Aurora Oprea recomandă părinților să îi ajute să își păstreze autonomia și să caute contexte în care apartenența socială se întâlnește cu interesele lor.

„Dacă aveți un copil de gașcă, ajutați-l să înțeleagă că valoarea lui nu scade dacă uneori spune «nu» grupului. Învățați-l să își protejeze timpul lui de studiu și spațiul personal. O soluție minunată pe care v-o recomand ca specialist este să îi ghidăm subtil spre «găști de interese» - grupuri formate în jurul unei pasiuni (voluntariat, robotică, sport, artă). Acolo, nevoia lor de a aparține unui grup mare se întâlnește în mod fericit cu disciplina și cu dorința de a performa”, completează aceasta.

O limită importantă a studiului ține de contextul în care a fost făcut, iar acest lucru contează și pentru cititorii din România. Cercetarea s-a desfășurat în Coreea de Sud, un sistem descris de autori prin competiție academică intensă, implicare parentală puternică și meditații private răspândite, elemente care nu pot fi transferate automat altor contexte educaționale și culturale.

Pentru Aurora Oprea, nu există însă o formulă socială care să poată fi aplicată tuturor copiilor: „Concluzia de fond pe care știința o transmite părinților este că nu există o structură socială ideală, ci una potrivită cu structura temperamentală și afectivă a copilului. Rolul părintelui nu este de a interzice sau de a forța ceva, ci de a acționa ca un ghid, ca un far și totodată un pilon de sprijin pentru orice s-ar întâmpla!”