tesla - ultimele știri
Compania producătoare de automobile Tesla a lui Elon Musk a dat în judecată un producător indian de baterii pentru încălcarea mărcii sale comerciale prin utilizarea mărcii "Tesla Power".
Pe fondul incertitudinii geopolitice, dar şi al relaţiilor comerciale destul de tensionate dintre SUA şi China, lanţurile globale de aprovizionare cu marfă se reorganizează şi cel mai avantajat pare să fie Mexicul.
Duminică, Elon Musk a ajuns în China, la invitaţia Consiliului chinez pentru promovarea comerţului internaţional. Cu această ocazie, el s-a întâlnit cu premierul premierul Li Qiang, care i-a promis că ţara sa va rămâne mereu deschisă faţă de investitorii străini.
Tesla a anunţat, marţi seara, că va introduce noi modele la începutul lui 2025, utilizând actualele platforme şi linii de producţie.
Robotul umanoid al Tesla (TSLA.O. sau Optimus) este încă în laborator, dar ar putea fi gata de vânzare încă de la sfârșitul anului viitor.
Constructorul auto chinez Li Auto, a redus luni prețurile cu aproximativ 5% la patru dintre cele cinci modele ale sale, adâncind astfel războiul prețurilor din țară.
Tesla Inc a redus preţurile în China şi SUA, pieţele sale cheie, după ce vânzările trimestriale de vehicule electrice (EV) dezamăgitoare au contribuit la majorarea stocurilor, transmite Bloomberg.
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
Tesla cere restabilirea compensaţiilor pentru directorul general Elon Musk, a cărui potenţială valoare depăşeşte 55 miliarde de dolari, şi să mute sediul corporativ din Delaware în Texas.
Tesla concediază mii de oameni din fabrica de lângă Berlin, pe fondul războiului prețurilor cu China
Tesla, cel mai mare producător auto în funcţie de capitalizarea bursieră, va concedia până la 3.000 de angajaţi la singura sa fabrică din Europa, Grunheide, lângă Berlin, potrivit Reuters.
Tesla va concedia peste 10% angajații săi la nivel global, se arată într-o notă internă consultată luni de Reuters, în contextul în care se confruntă cu scăderea vânzărilor.
Este Tesla de vină pentru că un copil mic a lovit-o pe mama sa cu SUV-ul Model X al familiei? Asta urmează să stabilească, în curând, un juriu din California, într-un proces civil care ar putea ridica întrebări cu privire la caracteristicile de siguranță ale vehiculului.
Potrivit rapoartelor din presa locală, investițiile companiei s-ar putea ridica la aproximativ 2 miliarde de dolari.
Tesla și-a pierdut farmecul în acest an, pe măsură ce cererea de vehicule electrice scade și presiunile din China cresc. Chiar și cei mai optimiști analiști au spus că firma a fost o „epavă" în cel mai recent trimestru.
Tesla a început producţia de maşini cu volanul pe dreapta (RHD) la fabrica sa din Germania, pentru a le exporta anul acesta în India, au declarat pentru Reuters surse care și-au păstrat anonimatul.
Rândurile potențialilor cumpărători Tesla din Statele Unite sunt în scădere, potrivit unui studiu realizat de firma de informații de piață Caliber.
Producătorul chinez de smartphone-uri, Xiaomi, urmează să lanseze primul său vehicul electric (EV). Comenzile vor fi preluate începând de joi.
Cancelarul german a spus că poliția și forțele de securitate trebuie să facă tot posibilul pentru a-i identifica pe cei responsabili și a-i aduce în fața justiției.
O mașină electrică Jaguar a avariat trei mașini de lux, într-o scenă șocantă, notează Daily Mail Online, care a publicat imagini cu momentul în care bolidul a devenit „nenorocit" și a provocat pagube de 150.000 de lire sterline.
Tesla a declarat sâmbătă că va majora prețul pentru vehiculele sale electrice (EV) Model Y într-o serie de țări europene la 22 martie cu aproximativ 2.000 de euro.
Fabrica Tesla, situată în apropiere de Berlin, ar putea fi alimentată din nou cu energie electrică începând de luni, a anunțat firma de electricitate însărcinată cu remedierea întreruperii.
Fabrica europeană Gigafactory a companiei Tesla, situată în apropiere de Berlin, a oprit producția și a rămas fără energie electrică după ce un presupus incendiu premeditat din apropiere.
Avocații care au anulat bonusul de 56 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, considerându-l exagerat, au cerut vineri un onorariu legal record de 6 miliarde de dolari.
Italia discută cu Tesla şi 3 companii auto din China pentru a aduce în ţară un alt mare producător auto, pe lângă grupul Stellantis, pentru a ajunge la o producţie anuală de 1,3 milioane de vehicule.
Apple a anulat lucrările la mașina sa electrică, a declarat marți pentru Reuters o sursă familiarizată cu acest subiect, la un deceniu după ce producătorul iPhone a dat startul proiectului.
Comitetul de întreprindere al Tesla a încălcat regulile germane privind alegerile sindicale, a decis marți tribunalul care s-a pronunțat cu privire la disputa între națiunie și producătorul auto.
Tesla va relua luni producţia la uzina sa din apropiere de Berlin, după oprirea cauzată de perturbările provocate de atacurile din Marea Roşie, a informat producătorul american.
Constructorul american de automobile electrice Tesla a majorat în urmă cu o lună salariile angajaților din uzinele de pe teritoriul Statelor Unite. Documente interne consultate de Business Insider prezintă ce venituri au în prezent muncitorii din fabrici.
Interesul pentru mașini electrice scade din cauza prețurilor mari și a lipsei stațiilor de încărcare
Încetinirea adoptării mașinilor electrice este un fapt recunoscut de companiile și investitori, deoarece consumatorii se plâng de prețurile mari și de numărul insuficient de stații de încărcare.
Faimosul miliardar american Elon Musk folosește în mod activ droguri și îi încurajează pe managerii de top ai companiilor sale Tesla și SpaceX să facă acest lucru, arată un articol de investigație al The Wall Street Journal.
Un nou raport al Wall Street Journal detaliază modul în care membrii consiliului de administrație și directorii diferitelor companii ale lui Elon Musk fie participă, fie permit consumul de droguri pentru a rămâne aproape de miliardar.
Tesla a decis să recheme în service 2,2 milioane de vehicule, existând riscuri de accidente, a anunţat vineri Administraţia Americană pentru Siguranţa Traficului (NHTSA).
Accidentul cu o maşină Tesla surprins pe cameră chiar de nişte români aflaţi în Norvegia a făcut senzaţie în presa internaţională.
Elon Musk nu este îndreptăţit la pachetul de compensaţii masiv acordat de Consiliul de Administraţie al Tesla, a cărui potenţială valoare depăşeşte 55 miliarde de dolari, a decis marți instanța.
Tesla a oprit în mare măsură producţia la uzina sa din apropiere de Berlin, din cauza perturbărilor în lanţurile de aprovizionare provocate de atacurile din Marea Roşie, a confirmat luni producătorul american de vehicule electrice, transmite DPA, citată de Agerpres.
Cu toate că miliardarul Elon Musk a pierdut în doar câteva zile suma de 11 miliarde de dolari, rămâne în continuare cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de peste 200 de miliarde de dolari.
Directorul general al Tesla, Elon Musk, a avertizat că producătorii auto chinezi „îşi vor demola” rivalii mondiali fără bariere comerciale, ceea ce indică problemele cu care se confruntă liderul pieţei de vehicule electrice (EV) din SUA în urma eforturilor grupurilor chineze de a se extinde global.
Constructorul american de automobile electrice Tesla şi-a informat furnizorii că la mijlocul anului 2025 vrea să demareze producţia unui nou model, care poartă numele de cod „Redwood”, au dezvăluit, pentru Reuters, mai multe surse din apropierea acestui dosar, scrie Agerpres.
Peste 42.000 de maşini electrice au fost înmatriculate, până în prezent, în România, din care circa 16.800 doar în 2023, cu 35% mai multe faţă de datele din 2022, arată o analiză de specialitate.
Elon Musk se bazează pe conducerea Tesla pentru a obţine un nou pachet salarial masiv, după ce a vândut o parte semnificativă din participaţia sa în companie pentru a achiziţiona Twitter.
Companiile chineze BYD, Geely şi SAIC, verificate de UE în investigaţia privind vehiculele electrice
Anchetatorii CE vor inspecta producătorii de automobile chinezi, pentru a stabili dacă vor impune tarife punitive pentru a proteja producătorii europeni de vehicule electrice (EV).
După ce Elon Musk a sosit cu aproape o oră întârziere la o ședință cu toți angajații de la SpaceX, divagând și vorbind greșit timp de aproximativ 15 minute înainte ca ședința să fie preluată de președintele producătorului de nave spațiale, directorii companiei s-au arătat îngrijorați.
Un român stabilit în Arizona, SUA, îl trimite pe Dan Negru să se ducă în lumea a treia, după ce prezentatorul TV a susținut în timpul unei vizite în Los Angeles că nu există mașini electrice, iar plățile cu bani-gheață sunt la modă printre americani.
Tesla va rechema peste 1,6 milioane de vehicule electrice în China, inclusiv modelele S, X, 3 şi Y, a anunţat vineri autoritatea de reglementare de la Beijing, din cauza problemelor de software.
Miliardarul american Elon Musk a reacționat printr-o postare publicată pe X (Twitter), după ce în spațiul public au apărut informații conform cărora un inginer al Tesla a fost atacat de un robot în fabrica Giga Texas, situată în apropiere de Austin.
România a ajuns la 40.000 vehicule electrice, o creștere de 60% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit indexului de e-mobilitate pentru primele 11 luni din acest an, realizat de Lektri.
Tesla a dezvăluit joi că prețul pentru cel mai ieftin model al mult-hulitului și mult întârziatului său Cybertruck va începe de la 60.990 de dolari.
Raportarea financiară a Nvidia încheie sezonul de raportări din trimestrul al treilea al "celor șapte magnifici" - firmele care domină sectorul inteligenței artificiale, precizează analistul eToro.
Un nou serviciu de tip ride-hailing a fost lansat marți, crescând astfel opțiunile consumatorilor care pot alege între serviciile oferite de patru astfel de companii: Blue, Bolt, Uber sau Bla Bla Car.
Adoptarea vehiculelor electrice se confruntă cu trei obstacole principale: prețurile ridicate, rețeaua de încărcare, bateria și autonomia, punctează analistul eToro Bogdan Maioreanu.
Tesla intenţionează să producă o maşină de 25.000 de euro (26.837,50 dolari) la fabrica sa din Gruenheide, lângă Berlin, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Elon Musk a spus că a folosit o armă Tommy, pentru a trage asupra noului Cybertruck Tesla. El a susținut că testerii au împușcat vehiculul în „stil Al Capone” pentru a se asigura că este rezistent la glonț. Criticii s-au îndoit rapid de afirmație.
Tesla recheamă 54.676 de mașini Model X fabricate între 2021-2023, deoarece controlerul vehiculului este probabil să nu detecteze scăderea lichidului de frână şi să nu afişeze o lumină de avertizare.
Tesla promite creșteri salariale în Germania. Ce prime au angajații Volkswagen, Mercedes-Benz şi BMW
Tesla a anunţat că va acorda o majorare salarială angajaţilor de la fabrica din landul german Brandenburg, unde sindicatele susţin că muncitorii câştigă mai puţin decât media din industrie.
Tesla a redus prețurile din SUA ale sedanului său compact Model 3 și ale SUV-ului Model Y, intensificând războiul prețurilor.
Grupul chinez BYD urmează să detroneze Tesla Inc. din poziţia de cel mai mare producător mondial de automobile electrice, în condiţiile în care vânzările constructorului chinez încep să prindă viteză
Tesla a livrat mai puține automobile electrice decât se aștepta piața. Acțiunile companiei au scăzut
Compania Tesla a ratat estimările pieței realizate în vederea livrărilor de vehicule electrice în trimestrul trei din anul acesta.