Şeful Tesla, Elon Musk, îngrijorat de ascensiunea producătorilor chinezi de vehicule electrice

0
Publicat:

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a avertizat că producătorii auto chinezi „îşi vor demola” rivalii mondiali fără bariere comerciale, ceea ce indică problemele cu care se confruntă liderul pieţei de vehicule electrice (EV) din SUA în urma eforturilor grupurilor chineze de a se extinde pe plan global, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Musk e îngrijorat de viteza producătorilor chinezi de vehicule electrice. FOTO arhivă Getty Images
Musk e îngrijorat de viteza producătorilor chinezi de vehicule electrice. FOTO arhivă Getty Images

Avertizarea lui Elon Musk vine după ce grupul chinez BYD a depăşit Tesla pe segmentul vânzărilor trimestriale de vehicule electrice.

„Sunt extrem de buni"  

În ultimele trei luni din 2023, compania americană a livrat 484.507 EV, în timp ce analiştii se aşteptau la 483.173 unităţi. BYD a vândut 526.409 vehicule complet electrice în trimestrul patru din 2023, devenind lider pe acest segment, în special datorită modelelor mai ieftine vândute în China, cea mai mare piaţă auto din lume.

Directorul general al Tesla consideră că producătorii auto chinezi „sunt cei mai competitivi şi vor avea un succes semnificativ în afara Chinei, în funcţie de ce tipuri de taxe vamale şi bariere comerciale sunt stabilite. Dacă nu vor fi stabilite bariere comerciale, ei aproape îi vor demola pe cei mai mulţi producători auto globali, sunt extrem de buni".

Războiul preţurilor

Analiştii sunt de părere că Musk are motive să fie îngrijorat.

Şeful Tesla a demarat anul trecut un război al preţurilor pentru a-i tenta pe consumatorii afectaţi de creşterea dobânzilor să cumpere vehicule electrice, dar astfel au fost afectate marjele de profit ale Tesla, ceea ce-i îngrijorează pe investitori.

Musk a avertizat că Tesla a ajuns „la limita naturală a reducerii costurilor cu actuala gamă de produse".

Tesla intenţionează anul viitor să înceapă producerea unui crossover compact mai ieftin, denumit Redwood, pentru a concura cu modelele ieftine ale rivalilor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Musk a confirmat că Tesla se aşteaptă să înceapă producţia viitoarei generaţii de EV la fabrica sa din Texas în semestrul doi din 2025.

Producătorii EV chinezi se extind rapid

Producătorii EV chinezi se însă mişcă rapid. În condiţiile concurenţei strânse şi ale excesului de capacitate din China, mulţi se extind rapid peste hotare, după ce în ultimii ani subvenţiile de stat i-au ajutat să-şi majoreze vânzările pe plan intern.

Comisia Europeană a lansat în octombrie o anchetă prin care caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta pe care a calificat-o drept un „protecţionism pur" şi a subliniat că este probabil să dăuneze relaţiilor comerciale sino-europene.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite