Elon Musk, reacție după cazul inginerului atacat de un robot într-o fabrică Tesla: „Este cu adevărat rușinos”

0
Publicat:

Miliardarul american Elon Musk a reacționat miercuri, 27 decembrie, printr-o postare publicată pe X (Twitter), după ce în spațiul public au apărut informații conform cărora un inginer al Tesla a fost atacat de un robot în fabrica Giga Texas, situată în apropiere de Austin, relatează Business Insider.

Elon Musk
Robotul și-a înfipt ghearele metalice în spatele și brațul muncitorului. foto: Shutterstock (Arhivă)

„Este cu adevărat rușinos din partea presei să scoată la iveală un accident de acum doi ani din cauza unui simplu braț robotizat industrial Kuka (care se găsește în toate fabricile) și să insinueze acum că este din cauza lui Optimus", se arată în postarea cu pricina. 

CEO-ul Tesla a răspuns unui utilizator X care a distribuit un articol al Daily Mail publicat marți despre un incident petrecut în anul 2021. 

The Information a vorbit despre acest incident și într-un articol publicat luna trecută. Potrivit publicației, doi martori au declarat că un inginer care efectua actualizări de software pentru doi roboți a fost imobilizat de unul dintre aceștia. 

Martorii au mai mărturisit că robotul și-a înfipt ghearele metalice în spatele și brațul muncitorului, lăsând în urmă o dâră de sânge. Bărbatul a scăpat din ghearele robotului după ce un alt muncitor a apăsat butonul de oprire de urgență, conform The Information. 

Totuși, se pare că reacția lui Musk față de postarea din Daily Mail pare să fie legată de modul în care a fost prezentat incidentul de către această publicație. În articolul din Daily Mail a fost folosită o imagine care prezintă roboții umanoizi Optimus de la Tesla - nu brațul robotului Kuka care a fost implicat în incidentul din 2021. 

„Un viitor în care nu există sărăcie”

Faptul că Musk a luat apărarea roboților Optimus nu este o surpriză, având în vedere că acesta își pune mari speranțe în ei.  

Robotul umanoid Optimus
Robotul umanoid Optimus. Foto Captură video YouTube

 Reclamațiile privind siguranța au afectat de multă vreme fabricile Tesla ale lui Musk. În 2020, autoritățile de reglementare din California au spus că Tesla le-a trimis rapoarte incomplete privind accidentele din fabrică. 

Și nu este vorba doar de SUA. De curând, în luna aprilie, inspectorii chinezi au anunțat că vor să sancționeze compania pentru lacunele în materie de siguranță, conform Caixin Global. Conform raportului, un muncitor al fabricii Tesla din Shanghai a murit după ce a fost strivit de echipamentele din fabrică. 

Reprezentanții Tesla și Kuka nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii ale Business Insider trimise în afara programului obișnuit de lucru. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite