oms - ultimele știri
Numărul cazurilor de rujeolă a crescut dramatic între 2022 și 2023, punând în pericol eforturile de eradicare a bolii. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, numărul global de cazuri aproape s-a dublat, atingând cifre alarmante.
Într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, Robb Butler, director al Diviziei de boli transmisibile, mediu şi sănătate din cadrul OMS Europa, a vorbit despre cum se naște mișcarea antivaccinistă, dar și despre cum poate fi combătută.
Zona Calea Victoriei/Cercul Militar a înregistrat cele mai ridicate nivele de dioxid de azot (NO2), potrivit rezultatelor monitorizării calității aerului în București, efectuată de Asociația 2Celsius și partenerii săi. Concret, s-a depășit de mai mult de cinci ori limita OMS de sub 10 ug/mc.
Legea care interzice vânzarea țigărilor electronice și a dispozitivelor de vapat minorilor, dar și folosirea acestora în unele spații închise a fost promulgată. Însă cei care vor să folosească astfel de dispozitive în restaurante, vor putea să o facă, iar medicii condamnă acest lucru.
Unu din şase şcolari este afectat de hărţuire în mediul online (cyberbullying), conform celui de-al doilea raport cu privire la comportamentul de sănătate al copiilor de vârstă şcolară (Health Behaviour in School-aged Children - HBSC), realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit DPA, cita
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a avertizat din nou că o nouă pandemie stă la pândă și că ar trebui să vorbim despre „când“ va apărea, nu „dacă“ va apărea. Medici români au explicat de unde va veni virusul care va fi de 20 de ori mai mortal decât SARS-CoV-2.
Doar o cincime din femeile din Europa sunt conștiente că alcoolul este un factor de risc pentru cancerul de sân, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Prin fierberea apei de la robinet înainte de a o bea sunt eliminate aproximativ 90% din microplasticele cu care poate fi contaminată, conform unui nou studiu publicat la sfârşitul lunii februarie în jurnalul Environmental Science and Technology Letters, transmite Live Science.
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a anunțat, vineri, că Inspectoratul General pentru Situaţii de urgenţă a primit din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii materiale sanitare în valoare de peste 400.000 de euro, finanțate de Germania.
Rujeola se răspândește rapid în toată lumea, iar Organizația Mondială a Sănătății este îngrijorată având în vedere că anul trecut au fost raportate 306.000 cazuri de pojar, ce reprezintă o creștere de 79% într-un an.
articol publicitar
Potrivit OMS, în prezent infertilitatea este o problemă de sănătate la nivel mondial. Ea este clasată de OMS pe locul 5 ca mărime severă cu handicap în populația tânără.
Potrivit noilor estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății, numărul diagnosticelor de cancer la nivel mondial va ajunge la 35 de milioane în 2050.
Statele riscă ratarea termenul limită, stabilit pentru luna mai, pentru un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic privind prevenirea pandemiilor, iar acest lucru ar reprezenta o lovitură grea pentru generaţiile viitoare, a spus luni directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Un coordonator al asistenţei de urgenţă din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a descris miercuri pacienţi care "aşteaptă moartea" în spitalele din Fâşia Gaza, devenite inoperabile din cauza războiului.
Numărul adulţilor care consumă tutun la nivel mondial a scăzut în mod constant în ultimii ani, a indicat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizând însă că industria nu renunţă.
Cu mai puțin de o săptămână înainte ca Forumul Economic Mondial să discute potențialele pregătiri pentru o ipotetică boală mult mai mortală decât Covid-19 numită „Boala X”, menționarea acesteia a stârnit dezbateri furtunoase pe rețelele de socializare, potrivit Forbes.
După ce, în 2023, s-a pus în cele din urmă capăt celor trei ani de „criză, suferinţă şi pierderi" asociate COVID-19, lumea trebuie să se pregătească în mod corespunzător pentru viitoare pandemii, a declarat şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Senzorii de măsurare a calității aerului, din rețele independente, au înregistrat în București, în această dimineață, depășiri de până la cinci ori mai mari față de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru PM 2,5.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis, vineri, o declarație în urma arestării directorului spitalului Al Shifa din Gaza de către autoritățile israeliene, exprimându-și îngrijorarea cu privire la situația sa actuală.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a exprimat, miercuri, îngrijorare cu privire la creșterea numărului de cazuri de boli respiratorii în China și a făcut apel la populație să adopte măsuri de protecție.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a efectuat sâmbătă o misiune la Spitalul Al-Shifa din Gaza, ocupat de armata israeliană, şi lucrează la un plan pentru evacuarea spitalului, pe care l-a descris ca fiind „zonă a morţii”
O Comisie pentru Conexiune Socială lansată ieri de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) își propune să facă din singurătate o prioritate globală în domeniul sănătății.
fără imagine
Două inițiative cetățenești înregistrate zilele trecute de Comisia Europeană aduc în prim-plan drepturile civile în cadrul Uniunii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) „dă mână liberă teroriştilor pentru a utiliza infrastructura sanitară în acţiunile lor”, a declarat ambasada israeliană la Geneva, după mai multe zile de acuzaţii între Israel şi agenţia ONU în legătură cu atacurile asupra spitalelor.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat Lista de diagnostice esențiale (EDL) pentru 2023, un registru de diagnostice in vitro (IVD) bazat pe dovezi, menit să sprijine elaborarea politicilor naționale în domeniul diagnosticării.
Ajutorul umanitar trebuie să intre „în fiecare zi" în Fâşia Gaza pentru a putea răspunde necesităţilor, a declarat joi un înalt responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite AFP, citată de Agerpres.
Europa se confruntă cu o „criză gravă ce ține de sănătatea publică”, aproape toată lumea de pe continent trăind în zone cu niveluri periculoase de poluare a aerului.
Proiectul Neptun Deep, de punere în exploatare a rezervelor de hidrocarburi din Marea Neagră, nu a scăpat de dificultăți și de complicații politice, cea mai recentă dintre acestea fiind situația generată de guvernul Austriei care refuză să-și dea acordul pentru intrarea României în spațiul Schengen.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a solicitat Chinei să ofere mai multe date legate de originile COVID-19 şi a anunţat că OMS este gata să trimită o a doua echipă pe teren în China pentru a examina această problemă.
Comisia Europeană a dat undă verde vaccinului Moderna, actualizat pentru a combate subvarianta XBB.1.5 a virusului COVID-19. Decizia vine în contextul în care sezonul rece se apropie, iar numărul cazurilor de coronavirus este în continuă creștere și noi tulpini continuă să apară.
98% din europeni inspiră aer poluat mult peste valorile limită recomandate de Organizația Mondială a Sănătății. UE vizează în prezent înăsprirea normelor privind calitatea aerului.
În Italia, Letonia și Lituania, fumatul este interzis inclusiv în mașină. Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății consideră că Olanda își ajută cel mai mult cetățenii să renunțe la acest viciu.
India a suspendat licenţa de fabricaţie a unui producător de medicamente după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a semnalat descoperirea unui sirop de tuse contaminat.
Demersul de a lista aspartamul, unul dintre cei mai cunoscuți îndulcitori artificiali, ca fiind „posibil cancerigen” survine în urma eforturilor depuse timp de mai mulți ani de un important grup de consumatori din SUA și a câtorva cercetători în domeniul cancerului.
A fost adoptată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVId-19, a anunțat Guvernul.
Europa a înregistrat în 2022 aproape la fel de multe cazuri de infectare locală cu febră dengue ca în ultimii 11 ani, conform noilor cifre ale Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), transmite joi Reuters.
România rămâne fruntașă la consumul de alcool intens clasându-se pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Danemarca, cu o proporție de 35% de consumatori, arată ultimele statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Sarea-n bucate este nelipsită, dar cum ce e mult strică, pe cât de benefic este consumul său, pe atât de dăunător pentru organism poate deveni excesul. În funcție de vârstă și probleme de sănătate, medicii ne spun cu exactitate câtă sare ar trebui să consumăm într-o zi.
Lumea ar trebui să fie pregătită să răspundă la un focar de boală cu un „potențial chiar mai mortal“ decât COVID-19, a avertizat șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Întreaga lume ar trebui să se pregătească pentru o pandemie „chiar mai letală” decât cea de Covid-19, izbucnită în iarna anului 2020, a avertizat președintele Organizației Mondiale a Sănătății
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) al departamentului de Nutriţie şi siguranţă alimentară, Francesco Branca, susține că, pe termen lung, folosirea îndulcitorilor fără zahăr nu duce la arderea grăsimii nici la adulți, nici la copii, conform studiilor.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertizează că medicamentele antidiabetice folosite pentru slăbit nu sunt o soluție miraculoasă în lupta cu obezitatea.
COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate globală, a anunţat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), un pas important către sfârşitul pandemiei care s-a soldat cu peste 6,9 milioane de victime, a afectat economia globală şi a devastat comunităţi.
Numărul deceselor cauzate de Covid-19 a scăzut cu 95% de la începutul anului, a anunțat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), avertizând totodată că virusul circulă în continuare.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, bolile de inimă reprezintă prima cauză a deceselor, pe plan mondial. Există însă modalități de a reduce riscul, semnificativ.
Schimbările în virusul H5N1 al gripei aviare la animale în America de Sud par să indice că acest agent patogen se adaptează mai bine la mamifere, dar cazurile de infectare în rândul oamenilor sunt încă sporadice şi „nu există motive de panică".
Organizația Mondială a Sănătății a avertizat luna trecută cu privire la XBB.1.16 și a etichetat-o drept „variantă de monitorizare”, încadrând-o într-o categorie care nu este la fel de gravă ca „variantă de interes”.
Un număr tot mai mare de persoane sunt afectate de infertilitate, astfel că, la nivel mondial, circa 1 din 6 oameni întâmpină această problemă, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a insistat joi p lângă China să dezvăluie informațiile pe care le are în privința originii virusului care a provocat pandemia de COVID-19.
România va găzdui, în zilele de 22 şi 23 martie, la Bucureşti, o reuniune la nivel înalt privind modalităţile de asigurare a resurselor umane din sănătate, organizată de Biroul Regional OMS pentru Europa şi ministerul de resort din ţara noastră.
Șefii Organizației Mondiale a Sănătății au dat asigurări că, în curând, COVID-19 va trece la faza endemică, de la cea pandemică. Specialiştii români susţin însă că o condiţie ar fi să nu apară o nouă mutaţie a virusului.
Numai treisprezece state și regiuni de pe tot mapamondul au avut în urmă cu un an o calitate „sănătoasă a aerului”, conform unui studiu de specialitate. În București poluarea a fost de trei ori peste maximul apreciat ca fiind inofensiv pentru sănătate.
Aproximativ 20.000 de refugiaţi ucraineni au beneficiat de asistenţă medicală de la declanşarea războiului şi până la începutul lui 2023, potrivit unui raport.
Până la 5,3 milioane de persoane riscă să rămână fără adăpost în Siria după cutremurul care a devastat nord-vestul acestei ţări eșuate şi partea central-sudică a Turciei, a avertizat vineri un oficial de rang înal al ONU.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că a fost imposibil să se pregătească pentru amploarea dezastrului, relatează BBC.