Cum a ajuns unul din cei mai populari îndulcitori artificiali în atenția diviziei de cercetare a cancerului din cadrul OMS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demersul de a lista aspartamul, unul dintre cei mai cunoscuți îndulcitori artificiali, ca fiind „posibil cancerigen” survine în urma eforturilor depuse timp de mai mulți ani de un important grup de consumatori din SUA și a câtorva cercetători în domeniul cancerului, cu scopul de a pune capăt unei polemici ce durează de zeci de ani referitoare la siguranța îndulcitorului, relatează Reuters.

Aspartamul urmează să fie declarat „posibil cancerigen”. FOTO Shutterstock  (Arhivă)
Aspartamul urmează să fie declarat „posibil cancerigen”. FOTO Shutterstock (Arhivă)

În urmă cu o lună, sursa menționată a transmis că Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului (IARC), divizia de cercetare a cancerului a Organizației Mondiale a Sănătății, urmează să își facă publică decizia vineri, 14 iulie, conform unor surse care cunosc procesul. 

Conform unor specialiști în materie de toxicologie și cancer, listarea ca fiind „posibil cancerigen pentru oameni” va reprezenta o motivație pentru finanțarea unor studii mai amănunțite privind siguranța acestui îndulcitor. 

Nu văd cum, fără studii mai detaliate, putem trage vreo concluzie în acest sens", a afirmat Andy Smith, profesor la Departamentul de Toxicologie al MRC din cadrul Universității Cambridge. 

De asemenea, Andy Smith a mai adăugat că autoritățile de reglementare de pe întreg mapamondul ar putea reevalua informațiile în urma deciziei IARC și a viitoarei revizuiri de către un alt comitet al OMS. 

„O controversă continuă”

Aspartamul, utilizat în produse precum sucuri dietetice Coca-Cola și guma de mestecat Extra de la Mars, a ridicat semne de întrebare privind siguranța sa încă din momentul în care autoritățile americane de reglementare l-au aprobat, în urmă cu peste 40 de ani. Ulterior, autoritățile de reglementare de pe întreg mapamondul au hotărât că acest îndulcitor poate fi consumat în siguranță până la anumite limite. 

Din anul 1981, când produsul a fost aprobat oficial, a existat o controversă continuă", a afirmat Peter Lurie, președintele Centrului pentru Știință în Interes Public (CSPI), cu sediul în SUA. „Am făcut presiuni pentru o analiză IARC încă de acum mulți ani", a mai precizat Lurie. 

Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului se pronunță asupra potențialului cancerigen al substanței pe baza tuturor datelor științifice publicate, dar fără a lua în considerare cantitatea pe care o persoană ar trebui să o consume pentru ca aceasta să fie periculoasă. 

Clasificarea ca fiind „posibil cancerigen” indică exista unor dovezi limitate și încadrează aspartamul în aceeași categorie cu extractul de aloe vera și unele legume murate. 

Mai mult decât atât, vineri, 14 iulie, este așteptată o altă opinie din partea comitetului de experți al OMS privind aditivii alimentari, cunoscut sub numele de JECFA (Comitetul mixt de experți al OMS și al Organizației pentru Alimentație și Agricultură privind aditivii alimentari). 

Potențialul cancerigen

În anul 2008, Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului a afirmat că aspartamul reprezintă o „prioritate de nivel mediu" pentru reexaminare. Însă, șase ani mai târziu, acesta a fost numit din nou de către CSPI, susține Lurie, cu ajutorul unui fost înalt funcționar al IARC, James Huff, și al consultantului Ron Melnick, ambii specialiști în domeniul cancerului care au lucrat la Institutul Național de Sănătate al SUA. 

După ce a fost din nou adus în centrul atenției, aspartamul a fost inclus pe lista substanțelor considerate de IARC ca fiind de „înaltă prioritate", „ din cauza utilizării sale pe scară largă și a îngrijorării constante cu privire la potențialul său cancerigen”, conform unor documente publicate la acea vreme de agenție. 

Totuși, nu a fost luată nicio măsură până anul trecut, după ce aspartamul a fost din nou numit pentru reexaminare de către CSPI și Melnick, în anul 2019. 

Au fost efectuate foarte multe studii cu privire la aspartam, care arată în mod categoric că este foarte sigur și că nu are un potențial cancerigen", a afirmat dr. Samuel Cohen, profesor de oncologie la University of Nebraska Medical Center, care a studiat îndulcitorii timp de decenii. 

Organismul de cercetare a precizat că „noi dovezi" au stat la baza reexaminării aspartamului, însă nu a dat detalii. Specialiștii menționează studiile efectuate din anul 2000 până în prezent, care semnalează un potențial risc la animale și la oameni, ca fiind factorii care au declanșat probabil decizia IARC. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite